Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2021

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.325/1/2021 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Serviciului judiciar civil, Diana Berlic.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti ce formează obiectul Dosarului nr. 1.325/1/2021.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar anexele cu hotărârile definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.

Doamna procuror Diana Berlic susţine că este admisibilă numai sesizarea ce vizează problema de drept referitoare la sporul pentru semnul onorific „Meritul Militar”, întrucât doar cu privire la această problemă s-a făcut dovada existenţei unei practici judiciare neunitare. Pe fondul sesizării, apreciază că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii. În acest sens arată că sporul respectiv se integrează în partea necontributivă a pensiilor militare de stat şi nu reprezintă un drept câştigat. Totodată, susţine că sporul pentru semnul onorific „Meritul Militar” intră în baza de calcul al pensiei, fiind astfel supus plafonării prevăzute de art. 60 din Legea nr. 223/2015. În plus, învederează că instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant că plafonarea cuantumului pensiei de serviciu şi interdicţia ca pensia netă să fie mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete se înscriu în prerogativele legiuitorului şi nu au caracter discriminatoriu.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: „În interpretarea dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 28 şi art. 30 din Legea nr. 223/2015, sporul pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015 intră în baza de calcul al pensiei, fiind, prin urmare, supus plafonării prevăzute de art. 30 din Legea nr. 223/2015, sau este un drept care nu face parte din pensie, astfel că trebuie adăugat la cuantumul acesteia?” II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2015) Art. 28. – „(1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c), în care nu se includ: a) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare sau transfer; b) compensaţiile lunare pentru chirie; c) valoarea financiară a normelor de hrană şi alocaţiile valorice de hrană; d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament; e) primele şi premiile, cu excepţia primelor de clasificare, de specializare şi de ambarcare pe timpul cât navele se află în baza permanentă; f) indemnizaţiile de instalare şi de mutare, precum şi sumele primite, potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului; g) contravaloarea transportului ocazionat de efectuarea concediului de odihnă, precum şi a transportului la şi de la locul de muncă; h) plăţile compensatorii şi ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie; i) compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat; j) restituiri şi plăţi de drepturi aferente altei perioade de activitate decât cea folosită la stabilirea bazei de calcul; k) majorările/stimulările financiare acordate personalului pentru gestionarea fondurilor comunitare, precum şi a împrumuturilor externe contractate sau garantate de stat; l) drepturile salariale acordate personalului didactic salarizat prin plata cu ora şi drepturile salariale acordate pentru efectuarea orelor de gardă de către personalul medico-sanitar; m) sumele încasate în calitate de reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor, în consiliile de administraţie, în comitetele de direcţie, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau de denumirea angajatorului ori a entităţii asimilate acestuia; n) drepturile specifice acordate personalului care a participat la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român; o) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale acordate şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute în anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” şi în anexa nr. III – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate” la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare; p) alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor. (2) Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special pensionaţi în condiţiile art. 19, 26 şi 38, baza de calcul utilizată pentru stabilirea pensiei militare de stat este cea prevăzută la alin. (1), actualizată la data deschiderii dreptului la pensie. (3) Actualizarea prevăzută la alin. (2) se face la deschiderea drepturilor de pensii ca urmare a majorării soldei de funcţie/salariului de funcţie şi soldei de grad/salariului gradului profesional, deţinute la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu. (4) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat pentru perioadele în care personalul s-a aflat în misiune temporară sau permanentă în străinătate este cea prevăzută la alin. (1) sau (2) corespunzătoare funcţiei militare/de poliţie/de penitenciare pe care este încadrat în ţară sau, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori plecării în misiune, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie. (5) Pentru personalul care a fost detaşat în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, la determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1) se utilizează salariile lunare corespunzătoare funcţiei exercitate, la care se adaugă drepturile de soldă/salariu plătite de instituţiile din care aceştia au fost detaşaţi. (6) La determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), pentru perioadele în care personalul a exercitat o funcţie de demnitate publică se utilizează media drepturilor salariale lunare corespunzătoare funcţiei exercitate. În cazul personalului suspendat ca urmare a exercitării unei funcţii de demnitate publică se poate utiliza, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori datei suspendării. (7) Pentru soţul/soţia, militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special, aflat/aflată în concediu fără plată pentru a-şi urma soţia/soţul trimisă/trimis în misiune permanentă în străinătate, în ultimii 5 ani anteriori îndeplinirii vârstei standard de pensionare, se utilizează ca bază de calcul media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, la alegere, din ultimii 5 ani de activitate anterior intrării în concediu fără plată, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie. (8) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei de urmaş, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea unei pensii, este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază de către susţinător în 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea beneficiarilor pensiei de urmaş. (9) În situaţia în care titularul/susţinătorul nu a realizat venituri cel puţin 6 luni consecutive, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei o reprezintă media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază de către titular/susţinător în lunile de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizată la data deschiderii drepturilor de pensie. (10) Alegerea perioadei care se ia în considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiei militare de stat se poate face o singură dată. (11) La determinarea soldelor/salariilor lunare brute nu se au în vedere dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.” Art. 30. – „Pensia stabilită, recalculată şi actualizată în condiţiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.” Art. 108. – „Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au plătit contribuţie la Fondul pentru pensia suplimentară şi/sau contribuţia individuală la buget la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de: a) 3% pentru o vechime a contribuţiei între 5-15 ani; b) 6% pentru o vechime a contribuţiei între 15-25 ani; c) 9% pentru o vechime a contribuţiei peste 25 de ani.”

Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 80/1995) Art. 11. – „(…) (3) Pensionarii militari decoraţi cu ordinul «Semnul Onorific» clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei.” III. Orientările jurisprudenţiale divergente

Autorul sesizării a menţionat că în practica judiciară s-au conturat două orientări jurisprudenţiale cu privire la problema de drept aflată în divergenţă.

În cadrul primei orientări jurisprudenţiale s-a apreciat că sporul pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară este supus plafonării de 85% prevăzute de art. 30 din Legea nr. 223/2015, iar sporul pentru semnul onorific este supus plafonării prevăzute de art. 60 din aceeaşi lege.

În fundamentarea primei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că aplicarea sporului pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară şi a sporului pentru semnul onorific are ca efect majorarea cuantumului pensiei brute. Aceste sporuri nu reprezintă însă drepturi distincte faţă de pensia brută, neavând o existenţă de sine stătătoare, ci reprezintă componente ale acesteia. Din modificarea dispoziţiilor legale incidente rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a plafona pensia militară de stat ce urmează a fi încasată efectiv de către pensionar, în toate componentele ei.

În sensul primei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării patruzeci şi cinci de hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava şi tribunalele Arad, Argeş, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Sibiu.

În cadrul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale s-a apreciat că sporul pentru semnul onorific nu este supus plafonării prevăzute de art. 60 din Legea nr. 223/2015.

În fundamentarea celei de-a doua orientări jurisprudenţiale s-a arătat că sporul pentru semnul onorific nu face parte din pensie, astfel că trebuie adăugat la cuantumul acesteia, deoarece are un alt caracter juridic decât pensia. Acest spor se calculează şi se adaugă la pensie doar după ce se cunoaşte cuantumul final al pensiei, nefiind astfel supus plafonării prevăzute de art. 60 din Legea nr. 223/2015.

În sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării două hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de curţile de apel Bucureşti şi Ploieşti. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 652 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 13 februarie 2019, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 223/2015 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În considerentele de la paragrafele 19 şi 20 din decizie s-a reţinut că: „Referitor la instituirea prin lege a unui plafon al pensiei militare de stat, prin Decizia nr. 450 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iunie 2006, Curtea a constatat că dreptul la pensie este un drept fundamental, consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie, dar se exercită în condiţiile prevăzute de lege. (…) Totodată, prin Decizia nr. 1.234 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009, Curtea a reţinut că prevederile art. 25 din Legea nr. 164/2001 instituie un principiu general valabil în sistemul public de pensii, potrivit căruia cuantumul pensiei nu poate depăşi venitul. Cu respectarea acestui principiu, fiecare pensionar militar beneficiază de pensie în cuantumul rezultat în raport cu vechimea în activitate şi venitul realizat anterior pensionării. Această reglementare este în perfect acord cu principiul consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii au dreptul la pensie şi la alte drepturi de asigurări sociale, în condiţiile legii. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul dreptului la pensie şi condiţiile acordării acestuia, precum şi să le modifice în funcţie de resursele financiare existente la un anumit moment. Extinderea incidenţei acestui principiu şi asupra sporului acordat pentru contribuţia la fondul de pensie suplimentară, ca efect al prevederilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 164/2001, nu poate fi privită nici ea ca generând un tratament discriminatoriu, de vreme ce se aplică nediferenţiat tuturor persoanelor care au dreptul să beneficieze de acest spor. Ţinând cont de această jurisprudenţă, Curtea reţine că aceste considerente se aplică mutatis mutandis şi în cazul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 223/2015, care instituie un plafon de 85% din baza de calcul pentru cuantumul pensiei de serviciu.”

Considerente similare celor evocate anterior se regăsesc şi în Decizia nr. 656 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 8 martie 2019, Decizia nr. 784 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 7 mai 2019, Decizia nr. 810 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 2 martie 2020, şi Decizia nr. 863 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 22 iulie 2020, toate pronunţate de Curtea Constituţională.

De asemenea, prin Decizia nr. 849 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 13 martie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că prevederile art. 28, 29, 30 şi 60 din Legea nr. 223/2015 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.295 din 28 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 3.817/62/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 a stabilit că: „Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate, prin transpunerea fiecărui element component al soldei/salariului lunar brut realizat la funcţia de bază, stabilit potrivit legilor de salarizare în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie, fără a se face distincţie după cum acest cuantum brut actualizat este mai mare sau mai mic faţă de cel al soldelor/salariilor lunare brute realizate în perioada aleasă de viitorul pensionar, ceea ce poate semnifica inclusiv diminuarea bazei de calcul alese în măsura în care, la data deschiderii drepturilor de pensie, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.” În interpretarea dispoziţiilor art. 60 din aceeaşi lege, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017), a stabilit că: „Pensia militară de stat netă, calculată conform dispoziţiilor art. 3 lit. m) din Legea nr. 223/2015, după deducerea impozitului pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare, este plafonată la cuantumul mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei, deja actualizate, conform dispoziţiilor art. 28 alin. (1), la data deschiderii dreptului de pensie.”

Prin Decizia nr. 5 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.317/110/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretat şi aplicat în sensul că sintagma „pensia netă” din cuprinsul acestuia se referă la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat exclusiv din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), art. 30 şi art. 108 din aceeaşi lege sau la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat atât din aplicarea dispoziţiilor mai sus menţionate, cât şi din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare?

Prin Decizia nr. 13 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 27 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 2.337/62/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 28, 29, 30 şi 108 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se preciza dacă sporurile de 3%, 6% şi 9%, prevăzute de art. 108 din lege, se includ în cuantumul pensiei ce nu poate depăşi 85% sau se adaugă în cuantumul pensiei ce nu poate depăşi 85% din soldă.” În considerentele de la paragrafele 43-45 din această decizie s-au reţinut următoarele: „Practica judiciară consistentă, comunicată de curţile de apel în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul întrebării prealabile, ilustrează orientarea clară şi unitară în materie, în sensul că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 223/2015 cu cele ale art. 28-30 din aceeaşi lege rezultă că sporurile de 3%, 6% şi 9%, prevăzute de art. 108 din lege, se includ în cuantumul pensiei militare stabilite (după caz, recalculate sau actualizate), ce nu poate depăşi 85%. Se reţine că identificarea a trei hotărâri în sens contrar jurisprudenţei majoritare, dintre care două pronunţate în primă instanţă de Tribunalul Hunedoara şi Tribunalul Covasna, definitive prin neapelare, şi a treia pronunţată în 2018 de Curtea de Apel Alba Iulia, nu este relevantă în evaluarea unui risc de jurisprudenţă neunitară, având în vedere că jurisprudenţa ulterioară a Curţii de Apel Alba Iulia, dar şi jurisprudenţa Curţii de Apel Braşov, instanţă superioară Tribunalului Covasna, sunt constante în a statua în sensul arătat mai sus. Aşadar, se poate considera că opinia contrară a fost înregistrată cu totul excepţional şi izolat, neavând caracter actual la nivelul curţilor de apel care pronunţă decizii definitive în această materie. Faţă de cele arătate, rezultă nu numai faptul că problema de drept, pe măsură ce a primit o dezlegare din partea instanţelor, şi-a pierdut caracterul de noutate, ci şi împrejurarea că aceasta nu este una reală, dificilă, atâta vreme cât nu a generat interpretări diferite, contradictorii şi, pe cale de consecinţă, nici practică judiciară neunitară.” VI. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti nu a expus un punct de vedere propriu cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general a apreciat că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii.

În acest sens a arătat că sporul pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară şi sporul pentru semnul onorific „Meritul Militar” se includ în baza de calcul al pensiei brute, anterior impozitării, neavând calitatea de sporuri de sine stătătoare.

Primul spor se încadrează în componenta contributivă a pensiei de serviciu cuvenite militarilor, în timp ce al doilea spor se încadrează în componenta necontributivă a pensiei; sumele cuvenite în temeiul lor intră însă în baza de calcul al pensiei de serviciu.

Dat fiind caracterul contributiv al sporului pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară, nu poate fi acceptată opinia conform căreia acest spor nu este un element component al soldelor lunare brute.

Prin urmare, fiind expresia părţii contributive din solda/salariul brut lunar şi neavând o existenţă de sine stătătoare, sporul prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015 se include în baza de calcul al pensiei şi este supus plafonărilor, conform art. 29, 30 şi 60 din aceeaşi lege.

A mai arătat că sporul pentru semnul onorific „Meritul Militar” se integrează în partea necontributivă a pensiilor militare de stat şi nu reprezintă un drept câştigat. Având în vedere că acest spor intră în baza de calcul al pensiei, cuantumul său este supus plafonării prevăzute de art. 60 din Legea nr. 223/2015.

De asemenea, a menţionat că instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant că plafonarea cuantumului pensiei de serviciu şi interdicţia ca pensia netă să fie mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete se înscriu în prerogativele legiuitorului şi nu au caracter discriminatoriu. VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este admisibil numai cu privire la problema de drept referitoare la sporul pentru semnul onorific „Meritul Militar” şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995, raportate la prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015, pensionarii militari decoraţi cu ordinul „Meritul Militar” clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei, fără însă ca prin aplicarea acestui spor pensia netă să poată fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie IX.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii

Potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă: „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.”

Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii a fost legal sesizat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, care, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitatea procesuală de a declanşa acest mecanism de unificare a practicii, în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către instanţele judecătoreşti.

În conformitate cu prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”

Din cuprinsul textului de lege menţionat rezultă următoarele condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive, iar hotărârile judecătoreşti să fie anexate cererii.

Analizând prima dintre condiţiile menţionate, se constată că problema de drept supusă dezbaterii pe calea recursului în interesul legii trebuie să fie una reală, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege. Sintagma „problemă de drept” trebuie raportată la prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”.

Norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară ori necorelată cu alte dispoziţii legale şi, din acest motiv, să existe posibilitatea de a fi interpretată diferit. Înţelesul unor astfel de norme urmează a fi explicat şi determinat prin procedura recursului în interesul legii. Aşadar, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unui recurs în interesul legii trebuie să cuprindă indicarea unei/unor reglementări susceptibile de interpretare ori aplicare diferită şi care a/au generat o practică judecătorească neunitară.

În ceea ce priveşte obiectul prezentului recurs în interesul legii, se constată că, deşi în cuprinsul actului de sesizare şi în dispozitivul Hotărârii nr. 480 din 17 decembrie 2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, problema de drept a fost indicată textual: „În interpretarea dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 28 şi art. 30 din Legea nr. 223/2015, sporul pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015 intră în baza de calcul al pensiei, fiind, prin urmare, supus plafonării prevăzute de art. 30 din Legea nr. 223/2015, sau este un drept care nu face parte din pensie, astfel că trebuie adăugat la cuantumul acesteia?”, ea nu coincide cu cele explicitate în cuprinsul memoriului de sesizare şi al hotărârii Colegiului de conducere şi nici cu problemele puse în discuţie în hotărârile definitive anexate, în raport cu care se susţine că a fost generată practica neunitară.

În această situaţie, cum actul de sesizare nu excelează prin rigoare în determinarea obiectului său, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a analiza şi evalua întregul conţinut al cererii cu care a fost sesizată, precum şi hotărârile judecătoreşti anexate şi care au generat practica neunitară şi de a stabili, în raport cu acesta, limitele învestirii sale şi necesitatea activării mecanismului de unificare a practicii, impunându-se, aşadar, identificarea prevederilor legale ale căror interpretare şi clarificare sunt necesare în vederea unificării practicii judiciare.

De altfel, în mod constant în practica sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că, atunci când actul de sesizare nu formulează precis obiectul recursului în interesul legii, revine completului competent să judece recursul în interesul legii „sarcina de a determina dacă, prin modul de prezentare a problemei prin care s-a pretins o rezolvare neunitară prin hotărâri judecătoreşti definitive, aceasta reprezintă o problemă de drept de natură să pună în dezbatere interpretarea şi aplicarea unei/unor reglementări legale” (Decizia nr. 18 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 28 octombrie 2015, şi Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017).

Din cercetarea celei de-a doua orientări de practică judiciară, aşa cum a fost aceasta prezentată în sesizare, dar şi a hotărârilor judecătoreşti care au conturat prima opinie rezultă că se are în vedere şi modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind sporul corespunzător semnului onorific „Meritul Militar”, raportat la prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015.

În concluzie, aşa cum rezultă din cuprinsul actului de sesizare, din modul de prezentare a problemelor cu privire la care s-a dovedit o rezolvare neunitară prin hotărârile judecătoreşti anexate şi din considerentele acestor hotărâri, ceea ce se supune analizei prin prezentul recurs în interesul legii este interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 223/2015 şi cele ale art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995, coroborate cu art. 28, art. 30 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, respectiv dacă sporul pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară, prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015, şi sporul corespunzător semnului onorific „Meritul Militar”, prevăzut de art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995, sunt drepturi care intră în baza de calcul al pensiei, fiind, prin urmare, supuse plafonărilor prevăzute de art. 30 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, ori sunt drepturi care nu fac parte din pensie, astfel că trebuie adăugate la cuantumul acesteia.

De precizat că, aşa cum s-a arătat mai sus, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995, respectiv a art. 29 alin. (3) din Legea nr. 223/2015, prin raportare la dispoziţiile art. 28-30 din Legea nr. 223/2015 şi art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, şi interpretarea dispoziţiilor art. 28, 29, 30 şi 108 din Legea nr. 223/2015 au făcut obiectul unor sesizări ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţate astfel Decizia nr. 5 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021, şi Decizia nr. 13 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 27 aprilie 2021, decizii prin care sesizările au fost respinse ca inadmisibile.

Faţă de cele de mai sus, având în vedere şi bogata jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în materie, se apreciază că obiectul prezentului recurs în interesul legii vizează o problemă de drept veritabilă, având vocaţia teoretică de a fi dezlegată în cadrul acestui mecanism de unificare, întrucât ea constă în interpretarea coroborată a unor norme legale şi identificarea, prin aplicarea mecanismelor de interpretare a legii, a soluţiei în acord cu legea şi principiile de drept.

A doua condiţie impusă de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă este aceea ca problema de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti, respectiv sesizarea să fie de natură să ducă la atingerea scopului recursului în interesul legii, având în vedere faptul că art. 514 din Codul de procedură civilă reglementează, în realitate, şi finalitatea recursului în interesul legii, ca fiind aceea de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti.

Spre această finalitate conduc şi dispoziţiile din Constituţie care, în reglementarea art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti, prevăd expres, la alin. (3), faptul că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”.

Cu titlu prealabil, este de observat că autorul sesizării nu a analizat, în concret, condiţia de admisibilitate a recursului în interesul legii referitoare la existenţa practicii neunitare, distinct pentru fiecare dintre cele două sporuri prevăzute de art. 108 din Legea nr. 223/2015, respectiv de art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995, ci a făcut doar o referire generică cu privire la existenţa celor două orientări jurisprudenţiale şi cu privire la inexistenţa unui punct de vedere unitar în legătură cu problema supusă dezlegării.

Având în vedere cele prezentate mai sus, referitoare la identificarea prevederilor legale ale căror interpretare şi clarificare sunt necesare în vederea unificării practicii judiciare, dar şi jurisprudenţa instanţelor, cea care pune în evidenţă cele două opinii, este necesar, sub aspectul verificării acestei condiţii de admisibilitate, să se facă distincţie între sporul prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015, privind contribuţia la Fondul de pensie suplimentară, şi sporul prevăzut de art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995, corespunzător semnului onorific „Meritul Militar”.

Aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti definitive anexate, practica neunitară invocată de autorul sesizării a fost generată exclusiv de modul de interpretare şi de aplicare a sporului corespunzător semnului onorific „Meritul Militar”, prevăzut de art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995, prin raportare la prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Din examinarea soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti s-a relevat existenţa a două opinii diferite în problema de drept expusă mai sus, cea de-a doua orientare, minoritară de altfel, fiind identificată în Decizia civilă nr. 347 din 25 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi în Decizia nr. 1.148 din 23 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă.

De asemenea, din considerentele Deciziei nr. 5 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au mai fost identificate două hotărâri definitive în sensul celei de-a doua opinii, respectiv: Decizia nr. 262/2020 din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, şi Decizia nr. 1.387 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă. De altfel, chiar titularul sesizării prezentului recurs în interesul legii face trimitere şi la hotărârile judecătoreşti relevante din Dosarul nr. 2.970/1/2020, în care s-a pronunţat decizia evocată mai sus.

Mai mult, în paragraful 68 al Deciziei nr. 5 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a constatat existenţa deja a unei practici judiciare neunitare, ceea ce relevă că poate fi apelat mecanismul recursului în interesul legii, motiv pentru care nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja divergenţă în jurisprudenţă.

Chiar dacă se poate constata din analiza hotărârilor judecătoreşti definitive anexate actului de sesizare – Hotărârea nr. 480 din 17 decembrie 2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti – că în sensul celei de a doua orientări nu sunt decât două curţi de apel, respectiv Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti, se impune clarificarea acestei probleme de drept, în caz contrar existând riscul ca, în continuare, practica instanţelor naţionale să nu fie unitară. Mecanismul recursului în interesul legii tocmai acest lucru vine să corecteze, art. 515 din Codul de procedură civilă stabilind că recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii. De altfel, condiţia de admisibilitate referitoare la dezlegarea diferită dată de instanţe asupra aceleiaşi probleme de drept trebuie analizată, în primul rând, din perspectiva scopului reglementării recursului în interesul legii, care, conform art. 514 din Codul de procedură civilă, este reprezentat de asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii.

De lege lata, odată sesizată instanţa supremă, în scopul pronunţării unei decizii în interesul legii, pentru asigurarea unei interpretări şi aplicări unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti, aceasta trebuie să se pronunţe, numărul deciziilor contradictorii nefiind, prin el însuşi, un argument suficient pentru a considera că sesizarea este inadmisibilă.

În acest context se constată că, în privinţa modului de interpretare şi de aplicare a sporului corespunzător semnului onorific „Meritul Militar”, reglementat prin art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 prin raportare la prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015, există practică neunitară, problema de drept fiind dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti, aşa încât condiţia de admisibilitate este îndeplinită.

De asemenea, sunt îndeplinite şi celelalte două condiţii, şi anume: dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive, iar hotărârile judecătoreşti să fie anexate cererii, aspecte care rezultă din capitolul III al prezentei decizii.

În ceea ce priveşte sporul prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015, privind contribuţia la Fondul de pensie suplimentară, respectiv interpretarea şi aplicarea acestuia în raport cu prevederile art. 30 din Legea nr. 223/2015, condiţia de admisibilitate constând în aceea ca problema de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti nu este îndeplinită.

Înalta Curte reaminteşte că cea de a doua condiţie legală de admisibilitate a unui recurs în interesul legii impune ca problema de drept reală, în sensul legii, susceptibilă de a face obiectul unui recurs în interesul legii, să fi primit rezolvări diferite din partea instanţelor de judecată.

Una dintre particularităţile recursului în interesul legii o reprezintă chiar obiectul său, constând în unificarea practicii instanţelor judecătoreşti în anumite probleme de drept controversate. Prin urmare, ipoteza este aceea în care instanţele judecătoreşti au pronunţat soluţii diferite sau chiar contrare, în una şi aceeaşi problemă de drept. Într-o astfel de situaţie, Înalta Curte intervine pentru a da o interpretare legii, asigurând aplicarea ei unitară, inclusiv în cazul unor texte normative neclare, confuze, contradictorii.

Mai mult decât atât, este esenţial ca această practică neunitară a instanţelor judecătoreşti, relevată prin hotărâri judecătoreşti diferite sau contradictorii, să se circumscrie problemei de drept care face obiectul sesizării cu un recurs în interesul legii. Altfel spus, în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti definitive, anexate cererii de recurs în interesul legii, să poată fi identificate dispoziţia legală interpretată şi aplicată, precum şi silogismul juridic de interpretare a normei legale, cel care a condus la o aplicare neunitară.

Sub aspectul cerinţei de ordin formal prevăzute de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, constând în dovada că problema de drept care formează obiectul sesizării a fost soluţionată în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii, se constată că autorul sesizării a transmis instanţei supreme, anexate actului de sesizare, un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti. Toate acestea pun însă în evidenţă o singură orientare jurisprudenţială în privinţa sporului reglementat prin art. 108 din Legea nr. 223/2015, privind contribuţia la Fondul de pensie suplimentară. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 223/2015, cu referire la acest spor, instanţele judecătoreşti au apreciat unitar că sporul pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară este supus plafonării de 85% prevăzute de art. 30 din Legea nr. 223/2015.

În fundamentarea acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat, în esenţă, că aplicarea sporului pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară are ca efect majorarea cuantumului pensiei brute. Acest spor nu reprezintă însă un drept distinct faţă de pensia brută, neavând o existenţă de sine stătătoare, ci reprezintă o componentă a acesteia. Din modificarea dispoziţiilor legale incidente rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a plafona pensia militară de stat ce urmează a fi încasată efectiv de către pensionar, în toate componentele ei. În consecinţă, acest spor este supus plafonării de 85%, care se aplică la final, după adăugarea sporului pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară, legiuitorul stabilind că pensia nu poate depăşi plafonarea prevăzută de art. 30 din Legea nr. 223/2015. Astfel fiind, niciunul dintre elementele prin care a fost majorat cuantumul pensiei nu este înlăturat de la plafonare.

În urma analizei hotărârilor judecătoreşti definitive anexate prezentei cereri de recurs în interesul legii, Înalta Curte reţine că nu există o practică neunitară, în sensul art. 514 din Codul de procedură civilă, câtă vreme curţile de apel au statuat în mod unitar cu privire la aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 108, raportat la art. 30 din Legea nr. 223/2015, privind contribuţia la Fondul de pensie suplimentară. Din cuprinsul tuturor acestor hotărâri nu poate fi reţinută o interpretare diferită a normei juridice care formează obiectul sesizării, având drept consecinţă pronunţarea unor soluţii contradictorii, cu privire la aceeaşi situaţie juridică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, aşadar, că cerinţa legală de admisibilitate, aceea ca problema de drept care formează obiectul recursului în interesul legii să fi fost soluţionată diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, nu este îndeplinită în privinţa uneia dintre cele două probleme de drept identificate în cuprinsul actului de sesizare, şi anume sporul prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015, privind contribuţia la Fondul de pensie suplimentară. Instanţele judecătoreşti au statuat, cu caracter unitar, în sensul că acest spor este un drept care intră în baza de calcul al pensiei, fiind, prin urmare, supus plafonării prevăzute de art. 30 din Legea nr. 223/2015.

Aşa fiind, se poate considera că nu este vorba despre o problemă de drept controversată, soluţionată diferit la nivelul instanţelor judecătoreşti, care să justifice o dezlegare din partea instanţei supreme, cum se încearcă a se acredita prin actul de sesizare. Prin urmare, condiţia cu privire la existenţa unei practici judiciare neunitare, în contextul acestei cerinţe de admisibilitate a recursului în interesul legii, în continuare, nu poate fi reţinută ca fiind îndeplinită.

Absenţa unei practici judiciare care să reflecte controversa într-o anumită problemă de drept, în măsură să justifice declanşarea mecanismului de unificare jurisprudenţială, a fost sancţionată în mod repetat cu inadmisibilitatea sesizării, existând în acest sens o jurisprudenţă constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii (a se vedea, spre exemplu: Decizia nr. 6 din 8 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 2 februarie 2015; Decizia nr. 11 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016, paragrafele 24 şi 25; Decizia nr. 18 din 2 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 7 decembrie 2017, paragrafele 39-48; Decizia nr. 19 din 14 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.192 din 8 decembrie 2020, paragrafele 40-45; Decizia nr. 30 din 7 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 21 ianuarie 2021, paragraful 54; Decizia nr. 3 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 22 aprilie 2021).

Nu s-ar putea concluziona în sensul neîndeplinirii rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale, astfel cum stabileşte art. 126 alin. (3) din Constituţia României, întrucât îndeplinirea acestui rol de către instanţa supremă nu se poate realiza decât în condiţiile legii, şi anume cu respectarea dispoziţiilor imperative ale art. 515 din Codul de procedură civilă.

Or, una dintre condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, instituite prin art. 515 din Codul de procedură civilă şi enunţate, de altfel, şi în art. 514 din acelaşi cod, se referă tocmai la soluţionarea diferită a unor probleme de drept de către instanţele judecătoreşti, care să necesite antrenarea mecanismului recursului în interesul legii pentru a unifica o practică divergentă existentă, iar