Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2021

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.922/1/2021 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Serviciului judiciar civil, Diana Berlic.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa ce formează obiectul Dosarului nr. 1.922/1/2021.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar anexele cu hotărârile definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.

Doamna procuror Diana Berlic apreciază că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii. În acest sens arată că, spre deosebire de fostul art. 6 din Legea nr. 188/1999, prin art. 382 din Codul administrativ a operat o extindere a categoriilor de personal bugetar cărora nu li se aplică titlul II privind statutul funcţionarilor publici din partea a VI-a a Codului administrativ, personalul militar fiind introdus printre categoriile exceptate de la aplicarea prevederilor acestui titlu. Ca atare, faţă de formularea expresă a art. 382 lit. h), inclus în titlul II al părţii a VI-a din Codul administrativ, care statuează că acest titlu, în integralitatea sa, nu se aplică personalului militar, precum şi faţă de conţinutul art. 536 din acelaşi cod, competenţa materială procesuală de soluţionare a litigiilor având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparţine secţiilor sau completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Interpretarea art. 382 lit. h) şi a art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 1 lit. p) teza I din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, urmând a statua căror secţii sau completuri specializate din cadrul tribunalelor le aparţine competenţa materială procesuală de soluţionare în primă instanţă a cauzelor având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora: celor specializate în materia conflictelor de muncă sau celor specializate în materia contenciosului administrativ. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Codul administrativ) Art. 382. – Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici „Prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: (…) h) personalul militar;” Art. 536. – Competenţa de soluţionare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.”

Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 62/2011) Art. 1. – „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (…) p) conflict individual de muncă – conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative. (…)”

Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 550/2004) Art. 23. – „(1) Personalul Jandarmeriei Române se compune din personal militar şi personal contractual. (…) (6) Personalul contractual este supus reglementărilor din legislaţia muncii, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.” III. Orientările jurisprudenţiale divergente

Autorul sesizării a arătat că, în cadrul soluţionării unor conflicte de competenţă ivite în litigii născute sub imperiul Codului administrativ, există practică judiciară neunitară cu privire la competenţa materială procesuală de soluţionare a cauzelor în care personalul militar al Jandarmeriei Române solicită obligarea unor instituţii publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale, fiind conturate două orientări jurisprudenţiale.

În cadrul primei orientări jurisprudenţiale s-a apreciat că astfel de litigii intră în competenţa materială procesuală a secţiilor sau completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.

În fundamentarea acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), se aplica cu titlu general tuturor categoriilor de funcţionari publici. În schimb, textul său corespondent din legislaţia în vigoare reprezentat de art. 536 din Codul administrativ este înlăturat de la aplicare de art. 382 lit. h) din acelaşi cod, în privinţa personalului militar, care include şi jandarmii. În aceste condiţii, dezlegarea dată prin Decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunţată într-un recurs în interesul legii în interpretarea art. 109 din Legea nr. 188/1999, nu mai este aplicabilă în actuala reglementare. Dat fiind că nu există o normă care să atribuie în competenţa instanţelor de contencios administrativ litigiile având ca obiect drepturile salariale pretinse de jandarmi, rezultă că acestea trebuie soluţionate de instanţele specializate în jurisdicţia muncii.

În sensul primei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: – sentinţele nr. 18/2021 şi nr. 19/2021 din 3 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal; – sentinţele nr. 4/CC/2021 din 21 ianuarie 2021 şi nr. 39/CC/2021 din 7 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; – Sentinţa civilă nr. 14 din 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale; – sentinţele civile nr. 11/FCM din 20 octombrie 2020, nr. 17CM din 3 noiembrie 2020, nr. 19/CM din 10 noiembrie 2020, nr. 12C din 3 martie 2021 şi nr. 15/CM din 31 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă; – Sentinţa civilă nr. 96/CA din 13 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În cadrul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale s-a apreciat că litigiile evocate anterior intră în competenţa materială procesuală a secţiilor sau completurilor specializate în materia contenciosului administrativ din cadrul tribunalelor.

În fundamentarea acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că art. 536 din Codul administrativ are un conţinut identic cu art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel încât rămâne de actualitate dezlegarea dată prin Decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii. Cum drepturile salariale pretinse de jandarmi sunt grefate pe raporturi de serviciu specifice funcţionarilor publici cu statut special, litigiile în care se solicită aceste drepturi intră sub jurisdicţia instanţelor de contencios administrativ.

În sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: – Sentinţa nr. 38/CC/2021 din 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; – sentinţele civile nr. 55/2020 din 24 noiembrie 2020, nr. 56/2020 din 3 decembrie 2020, nr. 57/2020 din 8 decembrie 2020, nr. 8 din 5 februarie 2021, nr. 9/2021 din 9 februarie 2021, nr. 16/2021 din 25 februarie 2021 şi nr. 22/2021 din 29 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale; – sentinţele civile nr. 10/CM din 6 octombrie 2020, nr. 13/CM din 26 octombrie 2020, nr. 14/CM din 26 octombrie 2020, nr. 15/CM din 26 octombrie 2020 şi nr. 26/CM din 15 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă; – sentinţele nr. 34/2020 din 3 noiembrie 2020, nr. 3/2021 din 20 ianuarie 2021, nr. 15/2021 din 15 martie 2021 şi nr. 18/2021 din 6 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale; – Sentinţa civilă nr. 37/2021 din 9 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal; – Sentinţa civilă nr. 12/2020 din 10 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale; – Sentinţa civilă nr. 28/PI/2020 din 18 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, Curtea Constituţională a statuat că militarii reprezintă o categorie specială de funcţionari publici (paragraful 26). V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 30 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, a stabilit că: „Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, sunt de competenţa în primă instanţă a secţiilor/completurilor specializate în soluţionarea litigiilor la muncă, respectiv raportat la calitatea de funcţionar public a reclamanţilor, a secţiilor/completurilor specializate de contencios administrativ. (…)”

Prin Decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, art. 20 din Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările ulterioare, art. 15 alin. (2) şi (3), art. 16, 17 şi 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 2 alin. (2) teza întâi, art. 5 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1, art. 4-6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ litigiile având ca obiect drepturile băneşti solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi judeţean şi pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, personal militar având statutul de cadre militare (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri) care îşi desfăşoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcţionarilor publici cu statut special.” VI. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa nu a expus un punct de vedere propriu asupra problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii. VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general a apreciat că procesele având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar având statutul de cadre militare (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri) intră în competenţa materială procesuală a secţiilor sau completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.

În fundamentarea acestei opinii a arătat că şi în actuala configurare normativă a definiţiei funcţiei publice şi funcţionarului public îşi menţin aplicabilitatea considerentele decisive ale deciziilor în interesul legii nr. 5 din 5 martie 2018 şi nr. 10 din 16 aprilie 2018.

Astfel, prin aceste decizii s-a demonstrat că personalul militar având statutul de cadru militar este funcţionar public cu statut special în considerarea criteriilor cumulative enunţate în Decizia privind recursul în interesul legii nr. 10 din 16 aprilie 2018, dată fiind ocuparea, cu titlu profesional, a unei funcţii publice militare.

Cadrele militare din Jandarmeria Română sunt subiecte ale unui raport de serviciu care ia naştere, se execută şi încetează în condiţiile legii speciale reprezentate de Legea nr. 550/2004 şi, în completare, de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 80/1995).

Cu toate acestea, în actuala reglementare, competenţa materială procesuală de soluţionare a litigiilor ce vizează drepturile băneşti solicitate de personalul militar având statutul de cadre militare în Jandarmeria Română nu mai poate fi stabilită în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului prin aplicarea art. 536 din Codul administrativ, chiar dacă acest articol are un conţinut identic cu fostul art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Spre deosebire de fostul art. 6 din Legea nr. 188/1999, prin art. 382 din Codul administrativ a operat o extindere a categoriilor de personal bugetar cărora nu li se aplică titlul II privind statutul funcţionarilor publici din partea a VI-a a Codului administrativ, personalul militar fiind introdus printre categoriile exceptate de la aplicarea prevederilor acestui titlu.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 550/2004 cu cele ale art. 370 alin. (4) şi art. 382 lit. h) din Codul administrativ rezultă că raporturile de serviciu ale acestor cadre militare sunt supuse unei reglementări distincte reprezentate de Legea nr. 80/1995, pentru care titlul II al părţii a VI-a a Codului administrativ nu mai constituie dreptul comun.

Aceasta corespunde unei concepţii actuale asupra statutului cadrelor militare, observată în jurisprudenţa constituţională care a arătat că prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie nu au incidenţă în privinţa cadrelor militare.

În consecinţă, faţă de formularea expresă a art. 382 lit. h), inclus în titlul II al părţii a VI-a din Codul administrativ, care statuează că acest titlu, în integralitatea sa, nu se aplică personalului militar, precum şi faţă de conţinutul art. 536 din acelaşi cod, competenţa materială procesuală de soluţionare a litigiilor având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparţine secţiilor sau completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor. VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este admisibil şi că, în interpretarea art. 382 lit. h) şi a art. 536 din Codul administrativ, a art. 1 lit. p) teza I din Legea nr. 62/2011 şi a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 550/2004, competenţa materială procesuală de soluţionare în primă instanţă a cauzelor având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparţine secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie IX.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii

Potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispoziţiilor sus-menţionate, se constată că cerinţa legală în ceea ce îl priveşte pe titularul sesizării – Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa – este îndeplinită.

Este îndeplinită şi condiţia privind respectarea cerinţelor de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, conform cărora recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.

Astfel, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa a ataşat memoriului de recurs în interesul legii anexe din care rezultă că practica judiciară neunitară se identifică la nivelul majorităţii curţilor de apel din ţară.

Obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, şi anume priveşte probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

În fine, recursul în interesul legii este admisibil, deşi în această materie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat deciziile în interesul legii nr. 5 din 5 martie 2018 şi nr. 10 din 16 aprilie 2018. Elementul de noutate ce face admisibil prezentul recurs în interesul legii este dat de modificările legislative intervenite în aceeaşi materie ulterior pronunţării acestor decizii, respectiv abrogarea Legii nr. 188/1999 prin Codul administrativ, şi care au atras conturarea jurisprudenţei neunitare. IX.2. Asupra fondului recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a stabili, în interpretarea art. 382 lit. h) şi a art. 536 din Codul administrativ, a art. 1 lit. p) teza I din Legea nr. 62/2011 şi a art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 550/2004, căror secţii sau completuri specializate din cadrul tribunalelor le aparţine competenţa materială procesuală de soluţionare în primă instanţă a cauzelor având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora: celor specializate în materia conflictelor de muncă sau celor specializate în materia contenciosului administrativ.

În esenţă, divergenţa de opinie în stabilirea competenţei materiale procesuale a primei instanţe a rezultat din calificarea diferită a acestor litigii ca fiind litigii de muncă sau litigii de contencios administrativ, având în vedere deciziile nr. 5 din 5 martie 2018 şi nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi, mai ales, evoluţia legislativă în această materie.

Dintru început, pentru determinarea limitelor asupra cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată a se pronunţa, se impune a se sublinia că, deşi autorul sesizării a făcut trimitere atât la alin. (1), cât şi la alin. (6) ale art. 23 din Legea nr. 550/2004, în realitate, aşa cum rezultă din cuprinsul actului de sesizare şi din anexele ataşate, jurisprudenţa neunitară a apărut numai în ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect drepturile băneşti ale personalului militar, nu şi ale celui contractual din cadrul Jandarmeriei Române. Este motivul pentru care Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nu are a se pronunţa şi asupra competenţei de soluţionare a litigiilor privitoare la drepturile băneşti ale personalului contractual din cadrul Jandarmeriei Române, în privinţa căruia alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 550/2004 arată că este supus reglementărilor din legislaţia muncii, în măsura în care prin lege nu se dispune altfel.

Pe fondul recursului în interesul legii se observă că prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că „litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, sunt de competenţa în primă instanţă a secţiilor/completurilor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, respectiv raportat la calitatea de funcţionar public a reclamanţilor, a secţiilor/completurilor specializate de contencios administrativ”.

Prin Decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, art. 20 din Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările ulterioare, art. 15 alin. (2) şi (3), art. 16, art. 17 şi art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 2 alin. (2) teza întâi, art. 5 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1, art. 4-6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ litigiile având ca obiect drepturile băneşti solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi judeţean şi pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, personal militar având statutul de cadre militare (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri) care îşi desfăşoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcţionarilor publici cu statut special”.

În considerentul din paragraful 82 înscris în această ultimă decizie în interesul legii se arată că pentru calificarea raporturilor juridice de muncă ale pompierilor şi jandarmilor militari trebuie să fie avute în vedere mai multe aspecte: consacrarea normativă a funcţiei exercitate, calificarea expresă a acesteia şi a persoanelor care o exercită, ca funcţionari publici, atribuţiile specifice funcţiei exercitate, precum şi încadrarea în criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1)-(3), art. 4 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 188/1999.

În condiţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

La rândul său, art. 6 din Legea nr. 188/1999 dispunea că prevederile prezentei legi nu se aplică: a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii; b) personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului; c) corpului magistraţilor; d) cadrelor didactice; e) persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.

În respectarea deciziilor în interesul legii sus-menţionate, art. 109 din Legea nr. 188/1999 era aplicabil şi în privinţa personalului militar, întrucât art. 6 din aceeaşi lege nu statua că dispoziţiile sale nu se aplică acestei categorii de personal.

În prezent, faţă de dispoziţiile art. 518 din Codul de procedură civilă, conform cărora decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării, chiar dacă textul art. 109 din Legea nr. 188/1999 a fost preluat în art. 536 din Codul administrativ, soluţiile de unificare a practicii judiciare adoptate prin deciziile nr. 5 din 5 martie 2018 şi nr. 10 din 16 aprilie 2018, întemeiate pe art. 109 menţionat – exclusiv în ceea ce priveşte competenţa de primă instanţă în soluţionarea litigiilor având ca obiect drepturile băneşti solicitate de personalul militar din cadrul Jandarmeriei Române, iar nu şi cu privire la statutul acestuia -, precum şi considerentele aferente pentru susţinerea acestor soluţii trebuie apreciate că şi-au încetat aplicabilitatea odată cu abrogarea Legii nr. 188/1999 prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ, respectiv faţă de conţinutul art. 382 lit. h) din Codul administrativ.

Interpretarea coroborată a prevederilor art. 382 lit. h) şi art. 536 din Codul administrativ conduce la excluderea din competenţa instanţelor de contencios administrativ a litigiilor având ca obiect drepturile băneşti solicitate de personalul militar din cadrul Jandarmeriei Române.

Astfel, conform art. 536 din Codul administrativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

Art. 382 lit. h) din Codul administrativ statuează că prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: personalul militar.

Art. 382, precum şi art. 536 sunt înscrise în titlul II al Codului administrativ, motiv pentru care, în privinţa personalului militar, competenţa instanţei de contencios administrativ nu mai poate fi reţinută, chiar dacă intrarea în vigoare a Codului administrativ nu a schimbat natura juridică a raporturilor dintre părţi, care rămân raporturi de serviciu, specifice funcţionarilor publici cu statut special.

Cum nici Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nici Legea nr. 80/1995 nu cuprind prevederi speciale referitoare la competenţa instanţelor de a soluţiona litigii privind raportul de serviciu al personalului militar al Jandarmeriei Române, astfel cum este definit prin art. 23 din Legea nr. 550/2004, devin aplicabile dispoziţiile dreptului comun, respectiv cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii, precum şi cele ale art. 1 lit. p) teza I din Legea nr. 62/2011, conform cărora conflict individual de muncă este conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative.

În aceste condiţii, litigiile având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora sunt de competenţa secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă – art. 35 11 , 35 12 şi 35 14 din Legea nr. 80/1995 stabilind în mod expres competenţa instanţei de contencios administrativ numai în materia contestării sancţiunilor disciplinare aplicate cadrelor militare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 517, cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,