CASE OF PESCADOR VALERO v. SPAIN

RESPONDENT

ESP

HOTĂRÂRE

17.06.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF PESCADOR VALERO v. SPAIN (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

Reclamantul este un național spaniol născut în 1941 și locuiește în Albacete. El este absolvent în lege și este angajat de Universitatea Castilla-La Mancha (UCLM). Prin decizia din 11 iulie 1996, rectorul UCLM a ordonat ca reclamantul să fie respins în calitate de director al personalului administrativ și de serviciu (gerente) al campusului universitar din Albacete, un post la care a fost desemnat de autor înșiși în 1985. La 30 iulie 1996, reclamantul a solicitat Curtea Superioră de Justiție a Castiliei-La Mancha pentru o revizuire judiciară specială a acestei decizii, bazată pe dreptul la protecția judiciară a drepturilor sale fundamentale în conformitate cu Legea privind protecția drepturilor fundamentale ale omului (Legea nr. 62/1978 din 26 decembrie 1978). Prin decizia din 18 noiembrie 1996, instanța a respins cererea ca fiind nefondată. 10. În paralel, la 17 septembrie 1996, reclamantul a depus o cerere obișnuită de revizuire judiciară a hotărârii din 11 iulie 1996 la Curtea Superioră de Justiție a Castiliei-La Mancha. Cazul a fost depus la prima secțiune a instanței, a cărui președinte a fost J.B.L. În timpul audierii cererii, Secțiunea, prezisă de J.B.L., a emis mai multe ordine. 11. La 14 mai 1998, reclamantul a depus o cerere la Divizia Administrativă a Curții Superiore de Justiție, explicând că a descoperit acest judecător J.B.L. a fost profesor asociat de drept la UCLM și a primit emolumente în această capacitate, el a solicitat îndepărtarea sa în conformitate cu articolele 219 și 223(1) din Legea Judicaturii (Ley Orgánica del Poder Judicial – „LOPJ”) și a solicitat instanței să ia dovezi cu privire la acest punct în conformitate cu art. 225 alineatul (4) din LOPJ. Prin decizia din 21 mai 1998, Divizia Administrativă plenară a Curții Superiore de Justiție a respins cererea de înlăturare a judecătorului din următoarele motive: „Secțiunea 223 alineatul (1) din LOPJ stabilește condiția ca înlăturarea să fie solicitată imediat ce se cunosc motivele de înlăturare. În cazul în care motivele sunt cunoscute înainte de litigiu, cererea de înlăturare trebuie depusă la începutul procedurii, în lipsa căreia cererea va fi inadmisibilă. Acesta este ultimul efect juridic care se aplică în acest caz, și anume inadmisibilitatea cererii de înlăturare a judecătorului acestei diviziuni, dl J.B.L., din moment ce a fost de câțiva ani, și în orice caz a fost mult înainte de luarea deciziilor contestate, profesor asociat la Universitatea Castilla-La Mancha (care este, în esență, motivul pentru eliminarea sa). Acest fapt nu poate fi scăpat de atenția cuiva care a fost, până în iulie 1996, managerul campusului universitar de la Albacete . În plus, având în vedere că cererea a fost redactată, în propriile cuvinte [de reclamantul], „de îndată ce a devenit conștient de terenul [pentru înlăturare]”, el ar fi trebuit să aducă dovezi în acest sens, și anume că el a devenit conștient doar foarte recent și nu înainte de dispută că J.B.L. a fost profesor asociat la Universitatea Castilla-La Mancha. Cu toate acestea, el nu a furnizat astfel de dovezi. Prin urmare, o cerere de înlăturare ar fi trebuit să fie depusă de îndată ce reclamantul a fost informat cu privire la compoziția diviziei a cărei președinte a fost persoana contestată. Întrucât acest lucru nu a fost făcut, cererea este inadmisibilă.” 12. Prin o hotărâre privind fondurile din 10 mai 1999, prima secțiune a Diviziei Administrative a Curții Superiore de Justiție, compusă din trei judecători și prezidă de judecătorul J.B.L., a respins cererea de reexaminare judiciară și a decis că decizia UCLM din 11 iulie 1996 de a respinge reclamantul ca manager al campusului universitar a fost legală. 13. În special în ceea ce privește art. 24 § 1 din Constituție (dreapta la un proces echitabil), reclamantul a depus un recurs de amparo în fața Curții Constituționale. Reclamantul a invocat dreptul de a-și auzi cazul de către un tribunal independent și imparțial și s-a plâns de respingerea cererii sale de îndepărtare a judecătorului J.B.L., pe care le-a căutat de îndată ce a devenit conștient de relațiile profesionale dintre judecătorul respectiv și UCLM. El a susținut că nu cunoștea judecătorul în calitate de profesor și că nu avea nici un motiv să-l întâlnească în cursul sarcinilor administrative de la universitate. În acest sens, el a observat că întrebările referitoare la personalul de predare universitar sunt responsabilitatea rectorului și au fost tratate central la Ciudad Real, în timp ce el a lucrat în Albacete. Ca manager al campusului Albacete, sarcinile sale s-au limitat la personalul administrativ și de serviciu al universității. El a concluzionat că, pentru a cere el să dovedească un negativ, și anume că nu l-a cunoscut anterior pe J.B.L., a fost de a-l cere să "proveze imposibilul". Prin urmare, reclamantul a considerat că Curtea Superioră de Justiție nu i-a dat o ședință echitabilă. 14. Prin hotărârea din 10 aprilie 2000, Curtea Constituțională a respins recursul amparo, nefondat din următoarele motive: „... art. 24 § 1 din Constituția Spaniolă este încălcat numai dacă instanța în cauză ajunge la o concluzie necorespunzătoare, evidentă sau arbitrară cu privire la un motiv legal de inadmisibilitate... În acest caz, aceste defecte nu pot fi deferite de faptul că [reclamantul] a fost presupus să fi știut că unul dintre judecători a fost un profesor asociat. Deficiențe procedurale ordinare nu încalcă în sine art. 24 § 1 din Constituția spaniolă. Acest articol este încălcat numai atunci când neregularitatea procedurală este decisivă pentru drepturile apărării ... Atunci, reclamantul trebuie să dovedească semnificația presupusei nereguli pentru decizia finală ... În acest caz, presupusele nereguli privind luarea de dovezi nu pot servi de bază pentru a contesta motivele adoptate de Divizia [Curtea Superioră de Justiție] în a ajunge la hotărârea sa.” 15. Articolul constituțional 24 „1. Fiecare are dreptul la protecție eficientă de către judecători și judecători în exercitarea drepturilor sale și a intereselor sale legitime și, în niciun caz, poate fi refuzată posibilitatea de a se apăra. De asemenea, toată lumea are dreptul de a fi ascultată de o instanță stabilită prin lege, dreptul la o apărare și la asistența unui avocat, dreptul de a fi informată de orice acuzații împotriva lui, dreptul la un proces public fără întârziere nejustificată și participat la toate garanțiile, dreptul de a utiliza dovezi relevante pentru apărarea sa, dreptul de a nu se incrimina și de a nu mărturisi vina sa, și dreptul de a fi presupus nevinovat. Secțiunea 217 „Judecătorii și magistrații trebuie să se retragă și, după caz, să poată fi contestați din motivele prevăzute de lege.” Secțiunea 219 „Grounds pentru retragere sau, după caz, o provocare include: ... Faptul de a avea un interes direct sau indirect în litigiu.” Secțiunea 221 „Un judecător sau magistrat care consideră că intră în domeniul unuia dintre motivele prevăzute în secțiunile anterioare se retrage din caz fără așteptare să fie contestat. ...” Secțiunea 223 „O parte care dorește să provoace un judecător trebuie să facă acest lucru de îndată ce el devine conștient că există un motiv de provocare. În cazul în care partea respectivă a fost conștientă de motivul provocării înainte de litigiu, el depune cererea sa la începutul procedurii, în lipsa căreia aceaceasta este inadmisibilă. ...”

The applicant is a Spanish national who was born in 1941 and lives in Albacete. He is a law graduate and is employed by the University of Castilla-La Mancha (UCLM). 9. By a decision of 11 July 1996, the rector of UCLM ordered that the applicant be dismissed as director of administrative and service personnel (gerente) of the university campus at Albacete, a post to which he had been appointed by the rector himself in 1985. On 30 July 1996 the applicant applied to the Higher Court of Justice of Castilla-La Mancha for special judicial review of that decision, relying on the right to judicial protection of his fundamental rights in accordance with the Protection of Fundamental Human Rights Act (Law no. 62/1978 of 26 December 1978). By a decision of 18 November 1996, the court dismissed the application as unfounded. 10. In parallel, on 17 September 1996, the applicant had lodged an ordinary application for judicial review of the 11 July 1996 decision with the Higher Court of Justice of Castilla-La Mancha. The case was referred to the First Section of the court, whose President was J.B.L. During the hearing of the application, the Section, presided over by J.B.L., issued several orders. 11. On 14 May 1998 the applicant lodged an application with the Administrative Division of the Higher Court of Justice. Explaining that he had discovered that Judge J.B.L. was associate professor of law at UCLM and was receiving emoluments in that capacity, he applied for his removal in accordance with sections 219 and 223(1) of the Judicature Act (Ley Orgánica del Poder Judicial – “the LOPJ”) and requested the court to take evidence on the point in accordance with section 225(4) of the LOPJ. By a decision of 21 May 1998, the plenary Administrative Division of the Higher Court of Justice rejected the application for the judge’s removal for the following reasons: “Section 223(1) of the LOPJ lays down the condition that the removal must be applied for as soon as the grounds for removal are known. If the grounds are known prior to the dispute, the application for removal must be lodged at the start of the proceedings, failing which the application will be inadmissible. It is this last legal effect which applies in the present case, namely the inadmissibility of the application for removal of the judge of this Division, Mr J.B.L., since he has been for several years, and in any event had been long before the disputed decisions were taken, associate professor at the University of Castilla-La Mancha (which is essentially the ground for his removal). This fact cannot have escaped the attention of someone who was, until July 1996, the manager of the university campus at Albacete . Moreover, given that the application was drafted, in [the applicant’s] own words, ‘as soon as he became aware of the ground [for removal]”, he should have adduced evidence to that effect, namely that he had become aware only very recently and not prior to the dispute that J.B.L. was associate professor at the University of Castilla-La Mancha. However he provided no such evidence. Accordingly, an application for removal should have been lodged as soon as the applicant had been advised of the composition of the Division whose President was the person being challenged. As that was not done, the application is inadmissible.” 12. By a judgment on the merits of 10 May 1999, the First Section of the Administrative Division of the Higher Court of Justice, composed of three judges and presided over by Judge J.B.L., dismissed his application for judicial review and ruled that the decision of UCLM of 11 July 1996 to dismiss the applicant as manager of the university campus was lawful. 13. Relying in particular on Article 24 § 1 of the Constitution (right to a fair trial), the applicant lodged an amparo appeal with the Constitutional Court. The applicant pleaded the right to have his case heard by an independent and impartial tribunal and complained of the rejection of his application for the removal of Judge J.B.L., which he had sought as soon as he had become aware of the professional relations between that judge and UCLM. He submitted that he had not known the judge in his capacity as professor, and that he had had no reason to come across him in the course of his administrative duties at the university. In that connection, he observed that questions concerning the university teaching staff were the responsibility of the rector and were dealt with centrally at Ciudad Real, whereas he worked in Albacete. As manager of the Albacete campus, his duties were limited to the university’s administrative and service personnel. He concluded that to require him to prove a negative, namely that he had not previously known J.B.L., was to ask him to “prove the impossible”. Accordingly, the applicant considered that the Higher Court of Justice had not given him a fair hearing. 14. By a decision of 10 April 2000, the Constitutional Court dismissed the amparo appeal as ill-founded for the following reasons: “... Article 24 § 1 of the Spanish Constitution is infringed only if the court concerned reaches an unreasonable, manifestly wrong or arbitrary conclusion concerning a legal ground of inadmissibility ... In the present case, such defects cannot be inferred from the fact that [the applicant] was presumed to have known that one of the judges was an associate professor. Ordinary procedural defects do not in themselves infringe Article 24 § 1 of the Spanish Constitution. That Article is breached only when the procedural irregularity is decisive for the rights of the defence ... It is then for the applicant to prove the significance of the alleged irregularity for the final decision ... In this case, the alleged irregularities concerning the taking of evidence cannot serve as a basis for challenging the reasons adopted by the Division [of the Higher Court of Justice] in arriving at its judgment.” 15. The Constitution Article 24 “1. Everyone has the right to effective protection by the judges and courts in the exercise of his rights and his legitimate interests and in no circumstances may he be denied the possibility of defending himself. 2. Likewise, everyone has the right to be heard by a court established by law, the right to a defence and to the assistance of a lawyer, the right to be informed of any charges against him, the right to a public trial without undue delay and attended by all safeguards, the right to make use of evidence relevant to his defence, the right not to incriminate himself and not to confess his guilt, and the right to be presumed innocent. ...” 16. The Judicature Act Section 217 “Judges and magistrates must withdraw and may, where appropriate, be challenged on the grounds prescribed by law.” Section 219 “Grounds for withdrawal or, where appropriate, a challenge include: ... 9. The fact of having a direct or indirect interest in the dispute.” Section 221 “A judge or magistrate who believes that he falls within the scope of one of the grounds set out in the preceding sections shall withdraw from the case without waiting to be challenged. ...” Section 223 “A party wishing to challenge a judge must do so as soon as he becomes aware that a ground for challenge exists. If that party was aware of the ground for challenge prior to the dispute, he shall lodge his application at the start of the proceedings, failing which it shall be inadmissible. ...”

§ Cauze similare