AFFAIRE LOPEZ SOLE Y MARTIN DE VARGAS c. ESPAGNE

RESPONDENT

ESP

HOTĂRÂRE

28.10.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE LOPEZ SOLE Y MARTIN DE VARGAS c. ESPAGNE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA LOPEZ SOLE Y MARTIN DE VARGAS c. SPANIA (solicitarea nr. 61333/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 octombrie 2003 DEFINIF 28/01/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Lopez Sole y Martin de Vargas c. Spania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Strážnická dnii Fischbach Casadevall Pavlovschi Fura-Sandström judecători Pastor Ridruejo judecător ad-hoc și domnul F. Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 1 aprilie 2003 și 7 octombrie 2003, Întocmirea hotărârii, adoptată la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 6133/00) îndreptată împotriva Regatului Spaniei și al cărei resortisant al acestui stat, Francisco Lopez Sole y Martin de Vargas, a sesizat Curtea la 24 iulie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A fost reprezentat de agentul său, Javier Borrego Borrego, șeful Serviciului juridic pentru drepturile omului al Ministerului Justiției. Din 1 februarie 2003, acesta a fost înlocuit de noul agent al guvernului Ignacio Blasco Lozano și șeful Serviciului juridic pentru drepturile omului al Ministerului Justiției. Reclamantul a invocat art. 6 alineatul (1) din convenție și s-a plâns de durata procedurii penale diligente împotriva sa. Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a patra secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 4 decembrie 2001, camera a declarat cererea parțial inadmisibilă. Printr-o decizie din 1 aprilie 2003, aceasta a declarat restul cererii admisibile. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). La 4 iunie 2003, reclamantul și-a prezentat pretențiile cu privire la satisfacția echitabilă. La 10 iulie 2003, guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la cererea de satisfacție echitabilă formulată de solicitant. Reclamantul s-a născut în 1948 și își are reședința în Madrid. 10. Reclamantul, avocat expert în drept nobiliar, a inițiat proceduri de reabilitare, pentru el însuși, a soției sale, a fiului său și a altor părinți, titluri noționale. Diputación de la Grandeza , Consiliul de Stat și Secțiunea de Afaceri de Grație a Ministerului Justiției s-au manifestat în favoarea reabilitării. 11. La 8 iunie 1985, procuratura publică a solicitat o procedură penală împotriva reclamantului și a unei alte persoane pentru falsificare în scris. În cadrul acestor investigații, procurorul public a solicitat o autorizație de percheziție la domiciliul reclamantului în fața instanței de instrucție. În aceeași zi, judecătorul nu 14 din Madrid a ordonat o percheziție la domiciliul reclamantului. Judecătorul a autorizat o comisie judiciară să efectueze percheziția, care a avut loc la 9 iunie 1985. 12. printr-o ordonanță din 27 ianuarie 1989, judecătorul de instrucțiuni a închis instrucțiunea și a predat dosarul la Audiencia Provencial de Madrid 13. Cu toate acestea, la 8 octombrie 1990, ca urmare a intrării în vigoare a Legii organice 7/1988 din 28 decembrie 1988, Audiencia Provencial de Madrid a transmis din nou cazul judecătorului de instrucție pentru a efectua modificările procedurale prevăzute de lege. 14. La 22 februarie 1994, reclamantul a afirmat, în fața judecătorului de instrucție, că faptele care i-au fost imputate erau prescrise și s-a plâns de durata excesivă a procedurii. 15. La 10 iunie 1994, judecătorul de instrucție a închis instrucțiunile și a transferat definitiv dosarul la Audiencia Provincial de Madrid. 16. La 24 iunie 1994 a avut loc deschiderea fazei orale în fața instanței. Audiencia Provencial de Madrid. Prin decizia din 1 martie 1995, Audiencia Provencial a declarat că nu este necesar să se acorde prescripția solicitată, precizând că termenul de prescripție trebuia să fie calculat de la data ultimei încălcări constatate. La o dată nespecificată, reclamantul a solicitat, de asemenea, recuzarea experților. 17. printr-o decizie din 16 noiembrie 1995, "Audiencia Provencial de Madrid a respins cererea de recuzare a doi experți și a acceptat cererea unui al treilea expert, care era fratele reclamantului, și a solicitat Diputación de la Grandeza un al treilea raport de expertiză privind același obiect și fără intervenția expertului recuzat. 18. din Madrid, în timpul dezbaterilor orale, reclamantul a afirmat că faptele care i-au fost imputate erau prescrise și s-a plâns de durata procedurii. 19. printr-o decizie din 10 martie 1997, Audiencia Provincial din Madrid nota că dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil nu a fost respectat cu strictețe, dar a considerat că o mare parte a întârzierilor se datora comportamentului părților. Cu toate acestea, aceasta a precizat că hotărârea ar trebui să includă, dacă este cazul, o trimitere expresă în această privință. din Madrid nota că, în măsura în care infracțiunile imputate reclamantului aveau un caracter continuu, termenul de trei ani la care se referea nu putea fi calculat decât de la data prezentării ultimului document în cauză. 20. Prin hotărârea din 5 mai 1997 a Audiencia Provincial din Madrid, reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani de închisoare și la amenzi, pentru comiterea unei infracțiuni continue de falsificare și pentru plata unei despăgubiri de cinci milioane de pesetas părții pârâte, pentru întocmirea unor documente care să permită acestuia și familiei sale să acceseze diverse titluri noționale care nu le reveneau în mod legitim. De asemenea, prin hotărârea din 4 decembrie 1998, Tribunalul Suprem a respins recursul pe motiv că hotărârea atacată era suficient de motivată și nu dezvăluia un arbitrar și a confirmat hotărârea Audientcia Provincial 22. La 15 ianuarie 1999, reclamantul sesizează Tribunalul Constituțional cu privire la o acțiune de amgaro, care a menționat durata excesivă a procedurii. Prin decizia din 10 februarie 2000, notificată la 15 februarie 2000, Înalta Instanță a respins acțiunea ca fiind lipsită de temei constituțional. În ceea ce privește motivul întemeiat pe durata procedurii, Tribunalul Constituțional nota că reclamantul nu l-a invocat în fața instanței de cercetare și se referă la complexitatea cauzei, la numărul de martori, la întrebările ridicate și la necesitatea de a întocmi un nou raport de expertiză de către Diputación de la Grandeza 23 La 1 decembrie 2000, reclamantul a beneficiat de o măsură de grație care a redus la două treimi durata pedepsei de privare de libertate care i-a fost aplicată, cu condiția să nu mai comită infracțiuni în restul pedepsei. Reclamantul se plânge de durata procedurii penale diligente împotriva sa și invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărui dispoziții relevante sunt astfel formulate: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. Cu privire la perioada care trebuie luată în considerare 25. Curtea amintește că perioada care trebuie luată în considerare în temeiul articolului 6 alineatul (1) începe de îndată ce o persoană este acuzată oficial sau atunci când suspiciunile care îi sunt supuse au un impact semnificativ asupra situației sale, din cauza măsurilor luate de autoritățile de urmărire (Ecklec. Germania) , Hotărârea din 15 iulie 1982, seria A n 50, p. 33, § 73). 26. În cazul de față, în ceea ce privește durata procedurii inițiate împotriva reclamantului, Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început la 8 iunie 1985, data la care a fost inițiată, împotriva reclamantului, procedura în fața instanței de investigare n 14 din Madrid. În aceeași zi, judecătorul de instrucțiune a ordonat o percheziție la domiciliul reclamantului, care a fost efectuată a doua zi și a avut un impact semnificativ asupra situației reclamantului (Strategiile și Comunicațiile și Dumoulin c. Belgia, nr 37370/97, § 42, Hotărârea din 15 decembrie 1991, În iulie 2002, procedura s-a încheiat la 10 februarie 2000 prin decizia Tribunalului Constituțional, durata care trebuie examinată fiind de paisprezece ani, opt luni și două zile. Caracterul rezonabil al procedurii 27. Pentru solicitant, durata procedurii nu ar fi justificată nici de complexitatea cauzei, nici de comportamentul său sau al celuilalt inculpat, ci numai de cel al autorităților și consideră că durata în cauză este în mod evident excesivă. 28. Guvernul susține că termenul nu ar putea fi considerat rezonabil și că motivul întemeiat pe durata procedurii este nefondat și insistă asupra complexității extreme a cauzei, asupra comportamentului inculpatilor și asupra modificării Codului de procedură penală, care a avut loc în cursul procedurii și care ar explica durata procedurii. În plus, nu s-ar putea imputa nicio întârziere organelor judiciare spaniole, deoarece autoritățile judiciare au adus cauzei toate diligențele necesare. 29. Curtea va evalua caracterul rezonabil al duratei procedurii în lumina împrejurărilor cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Pelioire și Sassi c. Franța din 25 martie 1999, Culegerea hotărârilor și deciziilor 333 alin. 67 și Philis c. Grecia 2) din 27 iunie 1997, Rec., 1997-IV, p. 1083, § 35. 30. Curtea admite că cauza avea o anumită complexitate (numărul de documente care trebuie examinate, elaborarea mai multor rapoarte de expertiză, faptul că procedura avea legătură cu doi inculpați, precum și modificarea Codului de procedură penală care a avut loc în cursul procedurii). Cu toate acestea, această complexitate nu poate explica o durată ca cea a speciei. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, nu reiese din dosar că a provocat întârzieri semnificative (Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța, Hotărârea din 31 martie 1998, Rec., 1998-II, p. 662, § 99). Prin urmare, Curtea consideră că, având în vedere criteriile prevăzute de jurisprudența sa în materie de termenul rezonabil și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, procedura cauzei reclamantului nu a fost audiată într-un termen rezonabil mai puțin de timp și, prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită în primul rând diverse sume pentru daune materiale, pentru plata unei indemnizații la care a fost condamnat și pentru pierderea statutului său profesional, ca urmare a procedurii judiciare în care a fost supus, și solicită o sumă de 234 942,84 EUR (EUR). În plus, în ceea ce privește prejudiciul moral, solicită o sumă de 120 202, EUR. 33. Guvernul consideră că aceste sume exorbitante și, în special, că nu există o legătură de cauzalitate între pretinsul prejudiciu material și încălcările constatate. În sfârșit, acesta consideră că aceaceasta este o plângere fără temei. 34. Curtea amintește că constatarea încălcării Convenției la care ajunge rezultă exclusiv dintr-o necunoștință a dreptului reclamantului de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil. În aceste circumstanțe, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care ar fi avut de suferit reclamantul; prin urmare, acest aspect al pretențiilor sale (Arvois c. Franța, nr 8249/97, § 18, Hotărârea din 23 noiembrie 1999, și Richheux c. Franța, nr 4526/99, § 45, Hotărârea din 12 iunie 2003). 35. Curtea amintește că a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. Statuând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41, aceasta consideră că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de Reclamantul solicită, de asemenea, 51 008,50 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. În declarațiile sale de cheltuieli, acesta își împarte cererea după cum urmează: onorariile și cheltuielile 1) ale reprezentantului său la instanțele interne (35 928,50 EUR), 2) ale reprezentantului său la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (15 080 EUR). 37. Guvernul consideră această sumă absolut disproporționată și consideră că aceaceasta este o plângere fără temei. 38. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și având în vedere elementele aflate în posesia sa, precum și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 000 EUR pentru procedura în fața Curții și acordarea acesteia reclamantului. Interese moratorii 39. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume de 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune morale ii. 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 octombrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens Passos Nicolas Bratza Grefier Adjunct Președinte