Bonura împotriva Italiei

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 57360/00 prezentată de Antonino BONURA împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 19 iunie 2003 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello mes Vajić Botosarova Zagrebelsky mes Steiner, judecători și grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată anterior depusă la 17 februarie 2000, având în vedere decizia parțială din 30 mai 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, după ce a intenționat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Antonino Bonura, este un resortisant italian, născut în 1949 și deținut în închisoarea Spolet. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl I.M.Braguglia, și nu de co-agentul său, dl Crisafolli.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Arestat la 4 iunie 1993, reclamantul a fost condamnat la închisoare pe viață printr-o hotărâre din 25 iulie 1997 a tribunalului din Palermo, pentru asociere de răufăcători de tip mafiot și crimă. La o dată care nu a fost precizată, reclamanta a interjetat apelul.

La 18 martie 2000, instanța de judecată din Palermo a stabilit hotărârea din 25 iulie 1997. Condamnarea a devenit definitivă la 22 iunie 2001. În timpul detenției, reclamantul a fost supus regimului special de detenție prevăzut în art. 41a din Legea nr. 354 din 26 iulie 1975, care derogă de la condițiile generale ale deținerii stabilite de aceeași lege (Legea privind organizarea) și care, începând cu 30 ianuarie 1994, ministrul Justiției a adoptat treisprezece decrete prin care introduceau restricții pentru perioade de până în decembrie 2000. În această perioadă, la 6 august 1999, 5 ianuarie 2000 și 27 iunie 2000, judecătorul de supraveghere al lui Spolet autorizase controlul corespondenței până la 6 februarie 2000, 5 iulie 2000 și, respectiv, 27 decembrie 2000. La 3 februarie 2002, judecătorul investigațiilor preliminare de la Palermo autorizase controlul corespondenței până la 3 august 2000. Potrivit informațiilor furnizate Curții de către guvernul pârât, corespondența reclamantului cu avocatul său și cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost exclusă de la control (art. 103 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 35 din dispozițiile tranzitorii și art. 3 din Codul de procedură civilă, precum și Cu toate acestea, o scrisoare din 10 februarie 2000 și formularul de cerere din 10 aprilie 2000,

pe care reclamantul l-a adresat grefei Curții Europene a Drepturilor Omului, au ajuns la acesta din urmă cu o viză de cenzurare a închisorii Spolet. GRIEF Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de controlul corespondenței sale. ÎN LA 5 iunie 2002, Curtea a invitat guvernul Italiei să prezinte, înainte de 23 septembrie 2002, observațiile sale cu privire la admisibilitate și la bunul întemeiat al reclamantului întemeiat pe art. 8 din Convenție, și la Aceste observații trebuiau să se refere la controlul corespondenței reclamantului, inclusiv cu Curtea.

Printr-o scrisoare din 2 octombrie 2002, observațiile guvernului au fost transmise reclamantului care a fost invitat să prezinte observațiile pe care intenționează să le prezinte ca răspuns înainte de 13 noiembrie 2002. Întrucât nu a primit niciun răspuns la scrisoarea din 2 octombrie 2002, printr-o scrisoare din 13 ianuarie 2003, grefa Curții a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul pentru prezentarea observațiilor sale cu privire la admisibilitate și la temeinicie a fost Reclamantul a fost, de asemenea, informat că, în cazul în care circumstanțele ar da impresia că … La 10 aprilie 2003, reclamantul a fost invitat să indice dacă dorește să mențină cererea și să informeze că, în cazul în care nu răspunde, Curtea ar putea să șteargă cauza din rol.

Reclamantul nu a răspuns la această scrisoare. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul nu este interesat de deznodământul cererii sale și concluzionează că nu mai dorește să o mențină în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială privind respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr. 33993/96, §§ 22-29, 24 octombrie 2002) și alte acte având același obiect sunt pendinte în fața ei. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă restul cererii de rol. Søren N ielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președintele

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n o 57360/00 présentée par Antonino BONURA contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 19 juin 2003 en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , P. Lorenzen , G. Bonello , M mes N. Vajić , S. Botoucharova , M. V. Zagrebelsky , M mes E. Steiner, juges , et de M. S. N ielsen, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 17 février 2000, Vu la décision partielle du 30 mai 2002, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Antonino Bonura, est un ressortissant italien, né en 1949 et détenu dans la prison de Spolète.

Le gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. I.M.Braguglia, et pas son co-agent, M. F. Crisafulli. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Arrêté le 4 juin 1993, le requérant fut condamné à la prison à perpétuité par un arrêt du 25 juillet 1997 de la cour d’assises de Palerme, pour association de malfaiteurs de type mafieux et meurtre. À une date qui n’a pas été précisée, le requérant interjeta appel. Le 18 mars 2000, la cour d’assises d’appel de Palerme confirma l’arrêt du 25 juillet 1997. La condamnation devint définitive le 22 juin 2001. Pendant la détention, le requérant fut assujetti au régime spécial de détention prévu par l’article 41 bis de la loi n o 354 du 26 juillet 1975, qui déroge aux conditions générales de la détention fixées par la même loi (loi sur l’organisation pénitentiaire).

A partir du 30 janvier 1994, le ministre de la Justice adopta treize décrets introduisant des limitations pour des périodes allant jusqu’à décembre 2000. Pendant cette période, les 6 août 1999, 5 janvier 2000 et 27 juin 2000, le juge de surveillance de Spolète avait autorisé le contrôle de la correspondance jusqu’aux 6 février 2000, 5 juillet 2000 et 27 décembre 2000, respectivement.

De son côté, le 3 février 2002 le juge des investigations préliminaires de Palerme avait autorisé le contrôle de la correspondance jusqu’au 3 août 2000. D’après les informations fournies à la Cour par le gouvernement défendeur, la correspondance du requérant avec son avocat et avec la Cour européenne des Droits de l’Homme était exclue du contrôle (article 103 du code de procédure civile combiné avec l’article 35 des dispositions transitoires, et article 3 de l’accord européen concernant les personnes participant aux procédures devant la Cour européenne des Droits de l’Homme) . Cependant, une lettre datée du 10 février 2000 et le formulaire de requête, daté du 10 avril 2000, que le requérant avait adressés au greffe de la Cour européenne des Droits de l’Homme sont parvenus à ce dernier avec un visa de censure de la prison de Spolète.

GRIEF Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint du contrôle de sa correspondance. EN DROIT Le 5 juin 2002, la Cour a invité le Gouvernement de l’Italie à présenter avant le 23 septembre 2002 ses observations sur la recevabilité et le bien ‑ fondé d’un grief du requérant tiré de l’article 8 de la Convention, et l’a informé qu’elle avait déclaré la requête irrecevable pour le surplus. Ces observations devaient porter sur le contrôle de la correspondance du requérant, y compris avec la Cour. Par une lettre du 2 octobre 2002, les observations du Gouvernement ont été transmises au requérant qui a été invité à communiquer avant le 13 novembre 2002 les observations qu’il souhaitait présenter en réponse.

N’ayant reçu aucune réponse à la lettre du 2 octobre 2002, par un courrier du 13 janvier 2003, le greffe de la Cour a attiré l’attention du requérant sur le fait que le délai pour la présentation de ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé était échu et qu’aucune prorogation n’avait été sollicitée. Le requérant a également été informé que si les circonstances donnaient à penser qu’il n’entendait plus maintenir sa requête, la Cour pourrait rayer l’affaire du rôle. Le requérant n’a pas répondu à la lettre du 13 janvier 2003. Le 10 avril 2003, le requérant a été invité à indiquer s’il souhaitait maintenir la requête et informé que s’il ne répondait pas, la Cour pourrait rayer l’affaire du rôle.

Le requérant n’a pas répondu à ce courrier. Partant, la Cour estime que le requérant n’est pas intéressé par l’issue de sa requête et en conclut qu’il n’entend plus la maintenir au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. La Cour considère, en outre, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. En effet, la Cour a déjà eu à se prononcer sur la question du contrôle de la correspondance d’un détenu italien avec elle ( Messina (3) c. Italie , n o 33993/96, §§ 22-29, 24 octobre 2002) et d’autres requêtes ayant le même objet sont pendantes devant elle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer le restant de la requête du rôle. Søren N ielsen Christos Rozakis Greffier adjoint Président