KHAIRI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 42834/02 prezentată de Amin KHAIRI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 19 iunie 2003 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Vajić Botoutarova Zagrebelsky Steiner, judecători și grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată anterior la 7 decembrie 2002, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA FAPTULUIreclamantul indică numele lui Amin Khairi, să fie palestinian și să se fi născut în 1966 la Haifa (Israel). Acesta este reprezentat în fața Curții de către M.C. Errede, avocată la Bologna. Guvernul pârât, pentru care reclamantul ar avea mai multe identități, este reprezentat de agentul său, M. I.M. Braguglia, și de către co-agentul său, dl F. Crisafolli. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 decembrie 2002, prefectul de la Bologna a luat un ordin de expulzare a reclamantului, deoarece a fost vorba despre o persoană periculoasă pentru siguranța publică. Prin aceeași decizie, prefectul a ordonat ca reclamantul să fie redirecționat la frontieră. În aceeași zi, reclamantul a fost adus la Genova și la bordul unei nave către Tunisia, deoarece, potrivit autorităților italiene care au contactat anterior autoritățile consulare din această țară, reclamantul a numit Smail Ltaief și a fost resortisant tunisian. La 9 decembrie 2002, Tribunalul de la Bologna a Valida măsura de reconversie la frontieră. Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile tunisiene autorităților italiene, reclamantul a părăsit teritoriul tunisian în Elveția. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de faptul că expulzarea către Tunisia ar putea duce la un tratament inuman și degradant. Reclamantul se referă și la art. 6 din Convenție, deoarece a fost deportat fără a fi putut contesta hotărârea în fața unei instanțe. La 9 decembrie 2002, Curtea a invitat guvernul Italiei să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii înainte de 6 ianuarie 2003. În aceeași zi, grefa Curții a invitat reprezentantul reclamantului să reglementeze depunerea cererii, trimițând reclamantului, prin returnarea scrisorii, formularul de prezentare a acțiunii (art. 47 din Regulamentul de procedură al Curții). Printr-o scrisoare din 23 ianuarie 2003, observațiile guvernului au fost transmise reclamantului care a fost invitat să comunice înainte de 13 Februarie 2003 observațiile pe care intenționează să le prezinte ca răspuns și, din nou, să trimită formularul menționat anterior, care i-a fost solicitat. Întrucât nu a primit niciun răspuns la scrisoarea din 23 ianuarie 2003, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 13 martie 2003, grefa Curții a atras atenția reprezentantului reclamantului asupra faptului că termenul pentru prezentarea observațiilor sale privind admisibilitatea și bunul a fost întemeiat fără a fi trimis niciun comentariu sau formular returnat. Reclamantul a fost invitat să trimită aceste documente până la 27 martie 2003 și a fost, de asemenea, informat că, în absența acestuia, Curtea ar putea concluziona că a dorit să nu își mențină cererea și să șteargă cauza din rol. Reclamantul nu a răspuns la această scrisoare. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul nu este interesat de landul cererii sale și concluzionează că nu mai este necesar să o mențină în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să afecteze respectarea drepturilor omului garantate de Convenția nr. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

Requête n

o

42834/02

présentée par Amin KHAIRI

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 19 juin 2003 en une chambre composée de

:

M.

C.L.

Rozakis

,

président

,

M.

P.

Lorenzen

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

N.

Vajić

,

M

me

S.

Botoucharova

,

M.

V.

Zagrebelsky

,

M

me

E.

Steiner,

juges

,

et de M.

S.

Nielsen,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 7 décembre 2002,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant indique s’appeler Amin Khairi, être palestinien et être né en 1966 à Haifa (Israël). Il est représenté devant la Cour par M

e

M.C. Errede, avocate à Bologne. Le gouvernement défendeur, pour lequel le requérant aurait plusieurs identités, est représenté par son agent, M.

I.M.

Braguglia, et par son co-agent, M. F. Crisafulli.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 7 décembre 2002, le préfet de Bologne prit un arrêté d’expulsion du requérant, car il s’agissait d’une personne dangereuse pour la sécurité publique. Par la même décision, le préfet ordonna que le requérant fût reconduit à la frontière.

Le même jour, le requérant fut amené à Gênes et embarqué sur un bateau à destination de la Tunisie. En effet, selon les autorités italiennes qui avaient auparavant contacté les autorités consulaires de ce pays, le requérant s’appelait Smail Ltaief et était un ressortissant tunisien.

Le 9 décembre 2002, le tribunal de Bologne valida la mesure de reconduite à la frontière.

D’après les informations fournies par les autorités tunisiennes aux autorités italiennes, le requérant a quitté le territoire tunisien pour la Suisse.

GRIEF

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de ce que l’expulsion vers la Tunisie risquait de l’exposer à un traitement inhumain et dégradant. Le requérant invoque également l’article 6 de la Convention, car il a été expulsé sans avoir pu contester la décision devant un tribunal.

EN DROIT

Le 9 décembre 2002, la Cour a invité le Gouvernement de l’Italie à présenter ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête avant le 6 janvier 2003.

Le même jour, le greffe de la Cour a invité la représentante du requérant à régulariser l’introduction de la requête en faisant parvenir, par retour du courrier, le formulaire de présentation du recours (article 47 du règlement de la Cour).

Par une lettre du 23 janvier 2003, les observations du Gouvernement ont été transmises au requérant qui a été invité à communiquer avant le 13

février 2003 les observations qu’il souhaitait présenter en réponse et, à nouveau, à faire parvenir le formulaire précité qui lui avait été demandé.

N’ayant reçu aucune réponse à la lettre du 23 janvier 2003, par une lettre recommandée avec accusé de réception du 13 mars 2003, le greffe de la Cour a attiré l’attention de la représentante du requérant sur le fait que le délai pour la présentation de ses observations sur la recevabilité et le bien

‑

fondé était échu sans qu’aucun commentaire n’ait été envoyé ni le formulaire retourné. Le requérant a été invité à faire parvenir ces documents pour le 27 mars 2003 et a également été informé qu’à défaut, la Cour pourrait conclure qu’il n’entendait plus maintenir sa requête et rayer l’affaire du rôle.

Le requérant n’a pas répondu à ce courrier.

Partant, la Cour estime que le requérant n’est pas intéressé par l’issue de sa requête et en conclut qu’il n’entend plus la maintenir au sens de l’article

37 § 1 a) de la Convention.

La Cour considère, en outre, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

Søren

Nielsen

Christos

Rozakis

Greffier adjoint

Président