NOURI contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
NOURI contre la FRANCE (CtEDO, 2003)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 56163/00 prezentate de Bernard NoURI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 19 iunie 2003 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto J.-P. Costa Kūris Zupančič Hedigan Tsatsa-Nikolovska, judecători și grefier de secțiune al dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 15 februarie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Bernard Nouri, este un cetățean francez, născut în 1961 și în prezent reținut în centrul de detenție Val-de-Reuil. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Maestru Adierre, avocat în baroul Parisului. Circumstanțele din speță Prin hotărârea din 10 martie 1999, tribunalul din Paris l-a declarat vinovat pe reclamant vinovat de uciderea a două persoane și l-a condamnat la 30 de ani de condamnare penală, cu o perioadă de securitate de 20 de ani. În termenul de cinci zile prevăzut la art. 568 din Codul de procedură penală, recurentul a formulat un recurs în casație printr-o declarație la grefa casei de judecată în care era deținut. El susține, de asemenea, că a solicitat, printr-o scrisoare simplă, să beneficieze de asistență juridică din partea unui avocat în cadrul Consiliului de Stat și al Curții de Casație în cadrul asistenței judiciare. În opinia guvernului, reclamantul a adăugat la declarația sa de recurs o scrisoare scrisă datată 13 martie 1999 redactată după cum urmează, domnule, vă adresez această scrisoare pentru a vă spune că, la sfatul avocatului meu, un recurs în Casație cu privire la hotărârea din 10.03.1999 Prin hotărârea din 14 septembrie 1999, Camera Penală a Curții de Casație a respins recursul formulat de reclamant: Prevăzut că nu se produce niciun mijloc de recurs, că procedura este legală și că pedeapsa a fost aplicată în mod legal faptelor declarate constante de Curte și de juriu (...) Dreptul și practica internă pertinente Codul de procedură penală art. 577 În cazul în care reclamantul este deținut, recursul poate fi formulat prin intermediul unei declarații adresate șefului unității . Această declarație este înregistrată, datată și semnată de șeful unității . Aceaceasta este, de asemenea, semnată de reclamant . Dacă acesta nu poate semna, se menționează acest lucru de către șeful unității. Acest document se adresează fără întârziere, în original sau în copie, grefei instanței care a pronunțat hotărârea atacată; acesta este transcris în registrul prevăzut la al treilea paragraf din art. 576 și anexat la actul în cauză de către grefier. În cazul în care un stat membru nu a formulat o cerere în acest sens, grefierul poate să depună o memoriul, semnat de acesta, care să conțină mijloacele sale de casare. După expirarea acestui termen, reclamantul condamnat penal își poate transmite memoriul direct grefei Curții de Casație; celelalte părți nu pot utiliza beneficiul prezentei dispoziții fără ministerul unui avocat la Curtea de Casație. În orice caz, memoriul trebuie să fie însoțit cu atât mai multe copii cu cât există părți în cauză. art. 585-1 Cu excepția cazului în care președintele camerei infracționale acordă o derogare, memoriul reclamantului condamnat penal trebuie să ajungă la grefa Curții de Casație cel târziu la o lună după data recursului. Același lucru este valabil și pentru declarația avocatului care se constituie în numele unui reclamant în recurs. 91-647 din 10 iulie 1991 și decretul de punere în aplicare nr. 1266 din 19 decembrie 1991 au instituit un sistem de asistență juridică care să permită persoanelor ale căror resurse sunt insuficiente să își exercite dreptul în justiție. În cazul recursului în casare în fața camerei criminale a Curții de Casație, cererea de asistență judiciară nu întrerupe termenele de depunere a memoriului, ceea ce a determinat biroul de asistență judiciară din apropierea Curții de Casație să pună la dispoziția condamnaților care formează un recurs de admitere temporară sistematică, pentru a le permite acestora să beneficieze efectiv de asistență juridică, având în vedere gradul ridicat de legalitate pe care îl impune acest tip de acțiune și caracterul scurt al termenelor de procedură. Biroul de asistență judiciară nu este obligat de decizia de admitere provizorie și poate refuza asistența judiciară după admiterea provizorie. Invocând art. 6 alin. (3) lit. (b) și (c) din Convenție, reclamantul se plânge că lipsa unui răspuns din partea biroului de asistență judiciară în apropierea Curții de Casație a împiedicat să beneficieze atât de asistența unui susținător, cât și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale. El susține că situația sa patrimonială și personală (fără profesie și fără domiciliu fix) a scos în evidență în mod clar impetuozitatea sa. Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul se plânge de aplicarea retroactivă a legii penale privind pedeapsa cu siguranța. El susține că noua lege, intrată în vigoare de la 1 martie 1994 și mai sever, nu putea să se aplice unor fapte comise în 1993. ÎN DREPT Reclamantul se plânge de încălcarea articolului 6 alineatul (3) litera (c) și a articolului 6 alineatul (3) litera (c) din Convenție, potrivit căruia orice acuzat are dreptul, în special, să (...) dispună de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale să se apere pe sine sau să aibă acces la un apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la Judecătorul raportor al Curții este interesat pe lângă Guvern cu privire la existența unei cereri de asistență judiciară formulată de reclamant în momentul declarației sale de recurs. Guvernul a răspuns negativ, susținând că scrisoarea scrisă din 13 martie 1999 nu este o cerere în scopul de a beneficia de asistență juridică. Pe de altă parte, guvernul afirmă că a rezultat din verificările efectuate că: nicio cerere de asistență judiciară nu a fost adresată de către reclamant sau în numele acestuia biroului de asistență judiciară din apropierea Curții de Casație; acesta prezintă o scrisoare din partea președintelui acestui birou care confirmă afirmațiile sale. Prin urmare, autoritățile franceze nu pot fi învinuite că nu au desemnat un avocat din oficiu în interesul reclamantului. Cu titlu subsidiar, guvernul reamintește că reglementările în cauză urmăresc să asigure o bună administrare a justiției și că, în cazul de față, reclamantul este mulțumit să formuleze un recurs în casație fără a furniza nici un fel de memoriu conținând mijloacele sale de casare. Guvernul concluzionează că cauza trebuie respinsă pentru lipsa evidentă a temeiului. Reclamantul susține că nu a solicitat asistență judiciară, ci pur și simplu lipsa primirii unei astfel de cereri. Aceste cereri circulă pe cale poștală, adică în mod aleatoriu, în special pentru un deținut. Acesta indică faptul că: în timp ce populația penitenciară este cea care apelează cel mai mult la asistență juridică, nu este prevăzut nici un birou legat de casele de judecată, nici un serviciu care este detașat și nici un registru pentru a asigura o transmitere corectă a cererilor. Pe de altă parte, reclamantul susține că impecuitatea sa era deja cunoscută ca fiind asistată de un avocat în temeiul dreptului la asistență judiciară în fața instanței judecătorești în cauză. Această situație ar fi trebuit să alerteze serviciile Curții de Casație cu privire la necesitatea de a fi asistat în cadrul asistenței judiciare. Acesta susține că există în cadrul legii din iulie 1991 și al decretului din decembrie 1991 privind procedurile automate de desemnare a consiliilor din diferite instanțe (sesizare pentru aviz al Consiliului de Stat sau al Curții de Casație). Această neadaptare a sistemului cu ocazia unor recursuri mai clasice nu poate fi opusă acestuia. Reclamantul adaugă că, chiar și în cazul în care ar trebui să fie considerat vinovat în lipsa punerii în aplicare a asistenței juridice, aceaceasta este neajunsul vinovat al Curții de Casație însăși în examinarea recursului care trebuie condamnat. Comitetul consideră că nu există sancțiuni împotriva celui care nu și-ar fi depus memoriul în casare în termenele prevăzute în art. 585 și 585-1 din Codul de procedură penală și că, în aceste condiții, este injustabil pentru Curtea de Casație să nu fi pus în întârziere să își producă mijloacele. Curtea amintește că nu este în cauză, în speță, temeinicia acordării sau nu a unei cereri de asistență judiciară. Reclamantul se plânge, într-adevăr, în amonte, că nu a primit de la biroul de asistență judiciară în apropierea Curții de Casație a răspunsului la cererea pe care ar fi adresat-o acestuia din urmă. Or, Curtea constată că a reieșit din observațiile părților că nu s-a făcut nici o hotărâre în acest sens la biroul competent. Prin urmare, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. (2) Reclamantul se plânge de o încălcare a articolului 7 din Convenție ale cărei dispoziții relevante se citesc astfel Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune conform legislației naționale sau internaționale. În mod similar, nu este pedepsită nici o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă în momentul în care a fost comisă infracțiunea. (...) Curtea nu este chemată să se pronunțe cu privire la dacă faptele prezentate de reclamant indică aspectul unei încălcări a convenției. Întradevăr, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Or, Curtea reamintește că reclamantul nu a depus un memoriu în casare în sprijinul recursului său și, în consecință, nu a acordat instanțelor interne posibilitatea de a lua în considerare ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Cu titlu excesiv, Comisia constată că, în pofida faptului că nu există memoriu în casare, camera penală a Curții de Casație a verificat din oficiu că procedura în litigiu era legală și că pedeapsa aplicată reclamantului a fost aplicată în mod legal. 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte