Özel și alții împotriva Turciei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50913/99 prezentate de Mehmet ÖZEL și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 3 iulie 2003 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja, judecători și grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 mai 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie FACUTă Reclamanții, ale căror nume figurează în anexă, sunt resortisanți turci, cu reședința în Hani (Diyarbakr). Ele sunt reprezentate în fața Curții de către M. Karakoyunlu, avocat în Diyarbakýr.

A. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 octombrie 1994, V.Ö., fiul și fratele reclamanților, a fost rănit în timpul unei confruntări între forțele de securitate și PKK în satul de datardakl La 28 octombrie 1994, V.Ö. a murit din cauza rănilor suferite la spitalul public din Diyarbakr. În raportul de autopsie întocmit la 29 octombrie 1994 s-a menționat că a decedat în urma unei răni prin împușcare. La 9 octombrie 1995, reclamanții au prezentat Ministerului de Interne o cerere de despăgubire privind prejudiciul moral și material cauzat de decesul rudelor lor. La 13 decembrie 1995, ministerul a respins această cerere.

La 29 decembrie 1995, reclamanții au introdus în fața Tribunalului Administrativ din Diyarbakćr o acțiune în despăgubire. La 14 februarie 1996, ministerul a prezentat un memoriu în apărare la care reclamanții au răspuns la 8 martie 1996. La 17 aprilie 1996, ministerul a prezentat un memoriu în apărare suplimentar. La 13 iulie 1998, la cererea instanței din 22 iunie 1998, reclamanții au prezentat o copie a registrului de deces al spitalului public din Diyarbakýr referitor la V.Ö. La 3 decembrie 1998, instanța desemnează un expert pentru evaluarea prejudiciului suferit de solicitanți. La 22 decembrie 1998, tribunalul i-a informat că trebuiau să plătească un avans pentru cheltuielile de competență, suma de care au beneficiat la 29 decembrie 1998. La 8 martie 1999, expertul a prezentat raportul său privind valoarea daunelor-interese.

La 12 aprilie 1999, reclamanții au prezentat în fața instanței un memoriu prin care solicita ca ministerul să fie condamnat să le plătească suma de la litiera stabilită de expert. La 13 mai 1999, tribunalul a condamnat ministerul să plătească părinților V.Ö. suma de 473 075 173 de lire turcești (TRL) pentru daune materiale. El a asociat această sumă de dobânzi restante simple cu rata legală începând cu 12 octombrie 1995. De asemenea, el a octroyat 500 000 000 TRL pentru daune morale, sumă care nu face obiectul unor dobânzi moratoriu. La 20 iulie 1999, reclamanții au formulat un recurs în fața Consiliului împotriva hotărârii din 13 mai 1999. La 26 iulie 1999, Ministerul a introdus o acțiune în fața Consiliului de Stat prin care solicita suspendarea executării sentinței judecătorești, precum și ruperea hotărârii atacate.

La 8 noiembrie 1999, Consiliul de Stat a respins cererea de suspendare a executării sentinței instanței. La 3 aprilie 2000, statul l-a trimis reclamanților 1 912 670 000 TRL. La 5 decembrie 2001, Consiliul a respins recursul formulat de reclamanti. La 5 decembrie 2001, ei au formulat o acțiune în litigiu cu privire la pronunțarea hotărârii. Dreptul intern relevant la art. 125 alineatul (7) din Constituție dispune de La administrație este obligat să repare daunele rezultate din acțiunile sale. GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng că cauza lor nu a fost ascultată într-un termen rezonabil.

octombrie 1995, data depunerii cererii de despăgubire către ministrul la … Curtea apreciază, în lumina criteriilor stabilite de jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente), și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că acest aspect trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară Vincent Berger Georg rememorează Președintele Anexă LISTA REQUERANTILOR Mehmet Özel, născut în 1954, tatăl decedatului Güllü Özel, născut în 1962, mama decedatului Medine Özel, născută în 1986, sora decedatului Emine Özel, născută în 1984, sora decedatului

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 50913/99 présentée par Mehmet ÖZEL et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 3 juillet 2003 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 14 mai 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, dont les noms figurent en annexe, sont des ressortissants turcs, résidant à Hani (Diyarbakır).

Ils sont représentés devant la Cour par M e F. Karakoyunlu, avocat à Diyarbakır. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 27 octobre 1994, V.Ö., fils et frère des requérants, fut blessé au cours d’un affrontement entre les forces de sécurité et le PKK dans le village de Çardaklı, dans le district de Hani (Diyarbakır). Le 28 octobre 1994, V.Ö. succomba à ses blessures à l’hôpital public de Diyarbakır. Le rapport d’autopsie établi le 29 octobre 1994 fit état de ce qu’il était décédé suite à une blessure par balles. Le 9 octobre 1995, les requérants présentèrent au ministère de l’Intérieur une demande d’indemnisation concernant le préjudice moral et matériel provoqué par le décès de leur proche.

Le 13 décembre 1995, le ministère rejeta cette demande. Le 29 décembre 1995, les requérants introduisirent devant le tribunal administratif de Diyarbakır un recours en réparation. Le 14 février 1996, le ministère présenta un mémoire en défense auquel les requérants répondirent le 8 mars 1996. Le 17 avril 1996, le ministère présenta un mémoire en défense complémentaire. Le 13 juillet 1998, à la demande du tribunal du 22 juin 1998, les requérants fournirent une copie du registre des décès de l’hôpital public de Diyarbakır concernant V.Ö. Le 3 décembre 1998, le tribunal désigna un expert pour évaluer le préjudice subi par les requérants. Le 22 décembre 1998, le tribunal les informa qu’ils devaient payer une avance relative aux frais d’expertise, somme dont ils s’acquittèrent le 29 décembre 1998. Le 8 mars 1999, l’expert remit son rapport concernant le montant des dommages-intérêts.

Le 12 avril 1999, les requérants présentèrent devant le tribunal un mémoire demandant à ce que le ministère soit condamné à leur verser le montant de l’indemnisation fixée par l’expert. Le 13 mai 1999, le tribunal condamna le ministère à verser aux parents de V.Ö. la somme de 473 075 173 livres turques (TRL) pour dommage matériel. Il assortit cette somme d’intérêts moratoires simples au taux légal à compter du 12 octobre 1995. Il octroya également 500 000 000 TRL pour dommage moral, somme non soumise à des intérêts moratoires. Le 20 juillet 1999, se plaignant de la durée de la procédure et de l’insuffisance de l’indemnisation accordée par le tribunal, les requérants formèrent un pourvoi devant le Conseil d’Etat contre le jugement du 13 mai 1999. Le 26 juillet 1999, le ministère introduisit un recours devant le Conseil d’Etat demandant le sursis à exécution du jugement du tribunal ainsi que la cassation du jugement attaqué.

Le 8 novembre 1999, le Conseil d’Etat rejeta la demande de sursis à exécution du jugement du tribunal. Le 3 avril 2000, l’Etat versa aux requérants 1 912 670 000 TRL. Le 1 er octobre 2001, le Conseil d’Etat rejeta le pourvoi formé par les requérants. Le 5 décembre 2001, ils formèrent un recours en rectification d’arrêt. B. Le droit interne pertinent L’article 125 § 7 de la Constitution dispose : « L’administration est tenue de réparer les dommages résultant de ses actes. » GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent que leur cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable. EN DROIT Le grief des requérants porte sur la durée de la procédure qui a débuté le 9 octobre 1995, date de la demande d’indemnisation présentée au ministre de l’Intérieur, et est à ce jour toujours pendante devant le Conseil d’Etat.

Elle a donc déjà duré sept ans, huit mois, vingt cinq jours . Selon les requérants, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable », tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime, à la lumière des critères dégagés par sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Vincent Berger Georg ress Greffier Président ANNEXE

LISTE DES REQUÉRANTS

1. Mehmet Özel, né en 1954, père du défunt 2. Güllü Özel, née en 1962, mère du défunt 3. Medine Özel, née en 1986, sœur du défunt 4. Emine Özel, née en 1984, sœur du défunt