CtEDO 06.05.2004 Auto

OZCAN e AUTRES contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
06.05.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
OZCAN e AUTRES contre la TURQUIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 56006/00 prezentate de Mehmet ÖZCAN și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 mai 2004 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Caflisch Kūris Türmen Zupančič H.S. Greve Traja, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 decembrie 1999, având în vedere decizia parțială din 13 iunie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții, domnii Mehmet Özcan, Seyit Ali Durmaz și Oktay Durmaz, sunt resortisanți turci, născuți în 1964, 1958 și, respectiv, 1971, și își au reședința în Istanbul. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul K.T. Sürek, avocat la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 30 august 1995, reclamanții au fost arestați și reținuți de către agenți ai Direcției de Securitate de la Istanbul, secțiunea de combatere a terorismului și au fost suspectați de a fi membri ai TDKP (Türkie Devrimci Komünist Partsi - Partidul Comunist Revoluționar din Turcia). La 11 septembrie 1995, reclamanții au fost examinați de un medic legist, membru al Institutului Medico-Legal din Istanbul. Raportul său a indicat necesitatea unui examen neurologic pentru cel de-al treilea reclamant care se plângea de o scădere a sensibilității și a forței în brațe. În aceeași zi, reclamanții au fost audiați de procurorul republicii aproape de curtea de securitate a statului de temniță ( În declarațiile lor, reclamanții au negat acuzațiile împotriva lor, iar cel de-al treilea reclamant și-a retras declarația făcută în fața polițiștilor pe motivul că ar fi fost obținută sub tortură. La 13 septembrie 1995, procurorul Republicii a trimis administrației penitenciare din Üsküdar o copie a raportului medical din 11 septembrie 1995. Septembrie 1995 și a solicitat transferul celui de-al treilea reclamant în serviciul în cauză. În aceeași zi, procurorul Republicii care a depus la Parchetul din Fat A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene din 11 septembrie 1995 în cauzele conexate C-82/98 și C-82/98, Rec., p. La 18 septembrie 1995, procurorul Republicii, reproșând reclamanților să fie lideri și membri ai unei organizații ilegale, a introdus o acțiune publică împotriva acestora în temeiul articolului 168 din Codul penal, reproșând apartenența la o organizație ilegală și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Într-o scrisoare din 20 septembrie 1995 adresată administrației penitenciare, procurorul a solicitat transferul celui de-al treilea reclamant la spital pentru a fi supus unui examen neurologic și să i se comunice raportul întocmit în acest sens. Raportul medical întocmit la 2 octombrie 1995 de Institutul Medico-Legal din Istanbul a menționat că examinarea neurologică a celui de-al treilea reclamant nu a dezvăluit nici o anomalie. La 31 octombrie 1995, procurorul Republicii Fatih a dat un ordin de refuz pe motiv că acuzațiile de maltratare nu erau stabilite. Prin hotărârea din 24 noiembrie 1997, Curtea de Securitate a statului i-a recunoscut pe reclamanții vinovați de ajutor și i-a sprijinit pe o organizație ilegală, infracțiune reprimată prin art. 169 din Codul Penal, și i-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. Prin hotărârea din 24 iunie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. Invocând art. 3 din Convenție, cel de-al treilea reclamant se plânge că a suferit abuzuri în timpul custodiei sale. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială și că, în această privință, se expunea că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului. Invocând art. 3 din Convenție, cel de-al treilea reclamant se plânge că a fost supus unor abuzuri în timpul arestării sale. Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne. El susține că persoana în cauză nu a atacat ordonanța de refuz pronunțată la 31 octombrie 1995 în fața Curții de Assisi. Cel de-al treilea reclamant susține că nu a fost informat cu privire la ancheta efectuată de Parchetul lui Fatih și că nu i s-a comunicat ordinul de nejudiciare. Cu toate acestea, Curtea nu consideră necesar să examineze excepția de inadmisibilitate invocată de guvern, deoarece, presupunând chiar că această condiție a fost îndeplinită, acest motiv este în orice caz inadmisibil din motivele menționate mai jos. Curtea amintește că afirmațiile privind relele tratamente trebuie să fie susținute în fața sa de elemente de probă adecvate (a se vedea, Hotărârea din 22 septembrie 1993, seria A n 269, p. 17-18, § 30. Pentru stabilirea faptelor pretinse, Curtea utilizează criteriul probei dincolo de orice dubiu rezonabil; cu toate acestea, o astfel de dovadă poate rezulta dintr-un fascicul de indicii sau din prezumții necontestate, suficient de grave, precise și concordante (Irlanda c. Regatul Unit) , Hotărârea din 18 ianuarie 1978, seria A n 25, p. 64-65, § 161 in fine, și Labita c. Italia [GC], n 26772/95, § 121, CEDO 2000 IV). În speță, Curtea constată că cel de-al treilea reclamant nu a prezentat elemente de probă concludente în sprijinul afirmațiilor sale privind relele tratamente și nici nu a furnizat explicații detaliate cu privire la abuzurile pe care le-ar fi comis în timpul detenției sale. Septembrie 1995, în care acesta se plânge de o scădere a sensibilității și a forței în brațe, nu este suficientă pentru a umple această lacună. Raportul medical întocmit la 2 octombrie 1995 de Institutul Medico-Legal din Istanbul, în urma examinării neurologice a reclamantului, nu menționează nicio anomalie. Având în vedere elementele dosarului, Curtea arată că nu există niciun motiv pentru a concluziona că cel de-al treilea reclamant a fost supus de către forțele de ordine a tratamentelor contrare articolului 3 din convenție și, prin urmare, acest motiv trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială. Guvernul observă că, la 18 iunie 1999, a intervenit amendamentul constituțional referitor la art. 143 din Constituție, care reglementează componența cursurilor de securitate ale statului, menționând în special că, în urma acestui amendament, Legea nr. 4390 prevede că funcțiile magistraților și procurorilor militari se încheie la 22 iunie 1999. Reclamanții contestă argumentele guvernului. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; rezultă că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Nu a fost invocat niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declar admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate, motivarea reclamanților întemeiat pe lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului Istanbul Declare Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-06-13
0,97
ÖZCAN et AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 56006/00 présentée par Mehmet ÖZCAN et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13 juin 2002 en une chambre
CtEDO 2002-03-21
0,95
TÜRKMEN contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 43124/98 par Can Ali et Petek TÜRKMEN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 21 mars 2002 en une chambre composée
CtEDO 2005-09-01
0,95
OKTEM c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 74306/01 présentée par Mahmut et Memnune ÖKTEM contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 1 er septembre 2005 en une
CtEDO 2000-04-04
0,95
DURAN contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 40997/98 présentée par Tahir DURAN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 avril 2000 en une chambre composée de M
CtEDO 2004-09-30
0,95
YILMAZ et DURC c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 57172/00 présentée par Hikmet YILMAZ et Ali DURC contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 30 septembre 2004 en une chambre c
Sursă