OKTEM c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
OKTEM c. TURQUIE (CtEDO, 2005)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 74306/01 prezentate de Mahmut și Memune ÖKTEM împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 1 septembrie 2005, într-o cameră compusă din dnii Hedigan președinte Caflisch Türmen Bîrsan mes Tsatsasta-Nikolovska Gyulumyan, Jaeger, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 mai 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, domnul Mahmut Öktem și domnul Memnune Öktem, sunt resortisanți turci, născuți în 1956 și, respectiv, 1954, și reședinți la Istanbul. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul G. Tuncer, avocată la Istanbul. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. L. Arestarea reclamanților și certificatele medicale întocmite ulterior la 26 februarie 1997, reclamanții, profesorii la școala primară Pașakap , au fost arestați și reținuți de către polițiști din cadrul Direcției pentru securitate de la Istanbul, secția de combatere a terorismului, în cadrul unei operațiuni împotriva TKEP/L (Parteneriatul Comunist de Muncă din Turcia/Leniniste), o organizație ilegală. La 3 martie 1997, reclamanții au fost examinați de un medic de la Serviciul de Urgențe al Spitalului Haseki. În două rapoarte din aceeași zi, după ce a menționat că starea generală de sănătate a celor interesați era bună, medicul a constatat, în ceea ce-l privește pe dl Öktem, încetinirea mișcării mâinilor sale și vânătăi pe tibie, dar a considerat că consultația ortopedică era corectă. În raportul său din 6 martie 1997, după examinarea reclamanților, un medic legist, membru al institutului medico-legal al statului, a declarat că are o vânătaie de 5 cm pe spatele mâinii drepte a lui M. Öktem, vânătăi vechi de 10 mail 5 cm pe partea anterioară a piciorului drept, zgârieturi superficiale cu cruste și vânătăi vechi pe partea anterioară a piciorului stâng. În ceea ce privește M Öktem, el nu a detectat nici o urmă de lovituri sau violență pe corpul său ; a ridicat o tensiune arterială de 210/90 mm/hg, ceea ce a necesitat, prin urmare, o consultație la un medic specializat în boli interne. În aceeași zi, reclamanții au fost duși în fața judecătorului ascensor lângă curtea de siguranță a statului t . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acuzarea pentru maltratarea a patru polițiști responsabili de arestarea reclamanților La 28 ianuarie 1998, în urma plângerilor reclamanților, procurorul general al Republicii a inițiat o acțiune publică în fața instanței de judecată împotriva a patru polițiști responsabili de arestarea lor, și anume Mustafa Sara, Metin Șenol, Hayati Sönmez și Fatih Berkup, pe baza articolului 243 din Codul Penal. Printre altele, el le reproșa că le-a aplicat reclamanților rele tratamente și acte de tortură în timpul arestării lor. La 14 noiembrie 2001, potrivit documentelor prezentate Curții de către reclamanți la 11 martie 2005, instanța de judecată a decis să îi acuze pe cei patru polițiști ai acuzațiilor în ceea ce privește M Öktem, dar l-a judecat pe Mustafa Sara vinovat de tortură asupra persoanei dlui Öktem și l-a condamnat la o pedeapsă de zece luni de închisoare fermă și o interdicție de a exercita funcția publică timp de un an, în temeiul articolelor 243 și 59 din Codul penal. Cu toate acestea, aceasta i-a acordat acestuia din urmă o suspendare la executarea pedepsei sale în temeiul articolului 6 din Legea nr. La 26 decembrie 2002, Curtea de Casație a confirmat parțial hotărârea Tribunalului din 14 noiembrie 2001 în ceea ce-i privește pe polițiști în legătură cu dl Öktem, dar a respins soluția adoptată în ceea ce-l privește pe dl Öktem. În data de 9 februarie 2004, când Curtea de Casație și după ce a ascultat din nou părțile, instanța de judecată i-a judecat pe polițiștii vinovați de tortură, în sensul articolului 243 din Codul penal, asupra persoanei lui M. Öktem, pentru a-i extorca mărturisirea, și le-a condamnat pe fiecare individual la o pedeapsă de zece luni de închisoare fermă și o interdicție de a exercita funcția publică pe o perioadă de zece luni. Cu toate acestea, le-a acordat o suspendare la executarea pedepsei lor pe baza articolului 6 din Legea nr. 647. La 25 martie 2004, invocând în special art. 3 din Convenție și privind existența mai multor rapoarte medicale care indică abuzuri asupra persoanelor lor, reclamanții s-au ocupat din nou de casare. Într-un aviz din 21 septembrie 2004, procurorul general aproape de Curtea de Casație a propus să respingă cauza în cauză și să facă un refuz, pe motiv că: în aplicarea articolului 102 din Codul penal, acțiunea penală era prescrisă. La 26 iunie 1997, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului a inițiat o acțiune publică împotriva domnului Öktem pe baza articolului 169 din Codul Penal și a articolului 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului, pentru acordarea de asistență membrilor TKEP/L. În schimb, în lipsa unor dovezi suficiente, el a decis să închidă cazul fără întârziere, cu condiția ca aceasta să se refere la dl Öktem. La 9 iulie 1997, în paralel cu această acțiune publică, procurorul republicii, lângă tribunalul corecțional din Dl. Ösküdar, a intentat acțiuni împotriva dlui Öktem, în temeiul articolului 350 Õ 3 din Codul penal, pentru utilizarea și predarea de documente false unor terțe persoane în vederea utilizării lor, acționând în acest sens asupra unuia dintre membrii TKEP/L. La 28 ianuarie 2000, Curtea de Securitate a Uniunii Europene, compusă din trei judecători civili, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de actele care fac obiectul unei acțiuni penale inițiate la 26 iunie 1997. Pe baza dispozițiilor menționate anterior, aceasta l-a condamnat la o pedeapsă de trei ani și nouă luni de închisoare, precum și la o interdicție de exercitare a funcției publice pe o perioadă de trei ani. La 21 aprilie 2000, tribunalul corecțional l-a numit pe reclamant în cadrul acțiunii penale inițiate la 9 iulie 1997, pe motiv că probele n .. erau nici tangibile, nici suficiente. La data de 20 iunie 2000, Curtea a Curții de Justiție a Uniunii Europene a emis o hotărâre în privința șefului de predare a documentelor false unor membri ai unei organizații ilegale și considerând că acesta anula temeiul pe care se baza condamnarea sa din 28 ianuarie 2000, domnul Öktem se ocupa de Casație. La 13 noiembrie 2000, care se referea în special la deficiențele în desfășurarea anchetei preliminare, Curtea de Casație a infirmat hotărârea Curții de Securitate din 28 ianuarie 2000 și a adus cauza în fața acesteia. La 6 aprilie 2001, cu ocazia ținerii unei instanțe publice, întrucât faptele reprovocate reclamantului intră în domeniul de aplicare a legii nr. 4616 privind eliberarea condiționată și suspendarea procedurilor și a pedepselor care au intrat în vigoare la 21 decembrie 2000, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a decis să suspende judecarea pe o perioadă de cinci ani cu privire la procedura penală inițiată împotriva celui din urmă. Din documentele prezentate de reclamanți la 25 noiembrie 2001 reiese că M. Öktem a făcut apel la această hotărâre în fața unei alte formațiuni a Curții de Securitate a Statelor Unite în vederea anulării suspendării procedurilor penale inițiate împotriva sa. Acest apel a fost respins printr-o hotărâre din 23 octombrie 2001. 4616, promulgată la 21 decembrie 2000, prevede, printre altele, suspendarea hotărârii cu privire la anumite infracțiuni comise până la 23 aprilie 1999 și pentru care nu a fost pronunțată nicio hotărâre definitivă ; procedura care urmează să fie reluată în cazul unei recidive de aceeași natură sau reprimate printr-o pedeapsă privativă de libertate mai grea în termen de cinci ani de la decizia de suspendare. Dacă, totuși, niciuna dintre aceste infracțiuni nu este comisă în această perioadă, procedura penală inițială este considerată nulă și neavenită (davan 4754, promulgată la 25 aprilie 2002, a modificat anumite articole din Legea nr. 4616 și prevede, de asemenea, că, în termen de trei luni de la intrarea sa în vigoare, și anume la 27 aprilie 2002, orice inculpat având în vedere procedura judiciară inițiată împotriva sa suspendată în temeiul legii nr. 4616 are posibilitatea de a solicita ca procedura penală deschisă împotriva sa să continue și să fie pronunțată o hotărâre cu privire la temeinicia acuzațiilor împotriva sa. GRIFS Reclamanții pretind că au fost supuse unor tratamente incompatibile cu art. 3 din Convenție în timpul arestării lor. Invocând art. 13 din Convenție, ei se plâng de lipsa de eficiență a procedurii penale împotriva polițiștilor pentru tortură. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție coroborat cu art. 13, reclamanții se plâng de durata detenției lor. În plus, ei pretind că nu au beneficiat de asistență juridică în această perioadă. Pe baza acelorași fapte, ei au declarat încălcarea art. 8 din Convenție. Öktem se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată drept o instanță independentă și imparțială din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său, cu excepția faptului că acesta a fost înlocuit mai târziu de un judecător civil. El contestă, de asemenea, numirea judecătorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii, compus din cinci judecători, al ministrului Justiției și al secretarului său și se plânge de durata procedurilor penale. În cele din urmă, dl Öktem susține că suspendarea procedurii penale împotriva sa a adus atingere dreptului său la prezumția de nevinovăție, în măsura în care nu ar fi putut beneficia de un proces și a obținut o hotărâre de condamnare sau de relaxare în mod corespunzător. Reclamanții invocă o încălcare a articolelor 3 și 13 din convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenția combinată cu art. 13, reclamanții se plâng de durata detenției lor. Pe baza acelorași fapte, ei declară, de asemenea, o încălcare a articolului 8 din Convenție. În ceea ce privește obiecțiile care decurg din durata detenției, Curtea le va examina sub aspectul articolului 5 alineatul (3) din Convenție. În conformitate cu jurisprudența bine stabilită a Curții, în ipoteza lipsei unei căi de atac interne adecvate, termenul de șase luni începea să curgă din actul incriminat în cerere (a se vedea, de exemplu, Sakalk și alții c. Turcia, Hotărârea din 26 noiembrie 1997, Rec., 1997 În acest caz, custodia a încetat la 6 martie 1997 în timp ce cererea a fost introdusă la 24 mai 2001. În plus, examinarea cauzei nu permite identificarea niciunei circumstanțe speciale care ar fi putut întrerupe sau suspenda cursul acestui termen. Această parte a cererii este, prin urmare, tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. În ceea ce privește respectarea vieții private și de familie a reclamanților ca urmare a detenției lor, Curtea constată că acest fapt nu este suficient susținut. Niciun element din dosar nu permite să se stabilească că măsurile incriminate au constituit o încălcare a dreptului invocat de părțile interesate. Această parte a plângerii este, în orice caz, vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Öktem se plânge că nu a putut beneficia de un proces echitabil în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată o instanță independentă și imparțială din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul acesteia. El contestă, de asemenea, numirea judecătorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii, compus din cinci judecători, al ministrului Justiției și al secretarului său și se plânge de durata procedurii penale și invocă în această privință art. 6 din Convenție. În ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a Uniunii Europene și pe lipsa de echitate a procedurii în fața acesteia, Curtea constată că condamnarea inițială a reclamantului pentru asistență acordată unei organizații teroriste, pronunțată la 28 noiembrie 2011 În ianuarie 2000 de Curtea de Securitate a Uniunii Europene a fost infirmată de Curtea de Casație la 13 noiembrie 2000. Ulterior, această procedură a fost suspendată pe o perioadă de cinci ani, fără a mai fi pronunțată nicio altă condamnare. Prin urmare, Curtea nu consideră că este necesar să speculeze pe parcursul procedurii suspendate, dat fiind că, în cazul în care suspendarea în cauză este revocată, aceasta va fi judecată în mod obligatoriu de către o instanță formată exclusiv din judecători civili și în fața căreia va avea posibilitatea de a prezenta obiecțiunile sale cu privire la echitatea procedurii, inclusiv absența unui avocat în timpul custodiei sale (a se vedea, În conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 35 alineatul (4) din convenție. În ceea ce privește motivul întemeiat pe lipsa de celeritate în cadrul procedurii în cauză, Curtea constată că prima etapă consacrată examinării pe fond a început la 26 februarie 1997, data de arest a domnului Öktem, pentru a se încheia la 23 octombrie 2001, data hotărârii Curții de Casație. Astfel, aceasta a durat aproximativ patru ani și opt luni. Curtea nu vede nicio perioadă importantă de inactivitate imputabilă autorităților interne. Întradevăr, durata procedurii în fața instanței de primă instanță (aproximativ trei ani) nu este critică. Pe de altă parte, în termen de nouă luni, Curtea de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță, care, ulterior, a suspendat procedura la 6 Aprilie 2001. Curtea de Casație a confirmat această ultimă decizie la 23 octombrie 2001. În ansamblu, o durată de patru ani și aproximativ patru luni nu par excesive pentru două grade de jurisdicție, cu o trimitere la primii judecători. În ceea ce privește perioada ulterioară, Curtea constată că, în pofida faptului că procedura poate fi reactivată teoretic încă pe parcursul celor cinci ani de suspendare, prin natura sa, procedura de suspendare nu mai poate fi considerată ca fiind cea consacrată examinării în fond, dat fiind că din momentul în care suspendarea în cauză a fost ordonată, nu se poate afirma, din punct de vedere obiectiv și rezonabil, că sarcinile vizate au continuat să afecteze în mod substanțial situația după această dată (a se vedea Koç și Tambaș c. Turcia (dec), nr. 46947/99, 24 februarie 2005 și Withey Regatul Unit (dec.), nr. 59493/00, CEDO 2003 X. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Dl Öktem susține că suspendarea procedurii penale împotriva sa a adus atingere dreptului său la prezumția de nevinovăție, în măsura în care nu ar fi putut beneficia de un proces și a obținut o hotărâre de condamnare sau de relaxare în mod corespunzător. Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită legal. (...) Curtea reamintește că art. 6 nu garantează dreptul la un drept de a obține un rezultat determinat la sfârșitul unui proces penal, nici, în consecință, la pronunțarea unei hotărâri exprese de condamnare sau de soluționare a acuzațiilor formulate. Prin urmare, faptul că urmărirea penală împotriva reclamantului nu s-a încheiat printr-o astfel de decizie expresă nu constituie o încălcare a prezumției de nevinovăție (a se vedea Withey, citată anterior, și Karakas și Bay Pe de altă parte, Curtea constată că reclamantul avea la dispoziție posibilitatea de a solicita redeschiderea procedurii în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 4754, în scopul de a obține examinarea temeiniciei acuzațiilor îndreptate împotriva sa. Din dosar reiese că nu a utilizat această cale de atac. În concluzie, presupunând chiar că reclamantul a epuizat calea de atac de care dispunea, această parte a plângerii este în orice caz vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Invocând articolele 5 și 13 din convenție, reclamanții se plâng că nu au putut beneficia de asistență juridică în timpul detenției. Curtea va examina acest aspect sub aspectul articolului 6, dat fiind că dreptul de a beneficia de asistența unui avocat încă din primele etape ale interogatoriilor polițienești poate fi supus unor restricții din motive întemeiate și că este necesar să se examineze în fiecare caz în cazul în care, în lumina întregii proceduri, restricția a privat persoana acuzată de un proces echitabil ( John Murray c. Regatul Unit, Hotărârea din 8 februarie 1996, Rec., 1996 I, p. 54-55, § 63. În această privință, aceasta arată că urmărirea penală împotriva domnului Öktem a fost clasată fără întârziere și că procedura penală privind domnul Öktem a fost suspendată pentru o perioadă de cinci ani. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod clar greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor întemeiate pe presupusele tratamente abuzive aplicate reclamanților în timpul custodiei și al lipsei de eficacitate a anchetei desfășurate în această privință Declare Vincent Berger John Hedigan Moduleer Președinte