CASE OF KARNER v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Government's request to strike out refused;Violation of Art. 14+8;Costs and expenses partial award
CASE OF KARNER v. AUSTRIA (CtEDO, 2003)
Reclamantul s-a născut în 1955 și a trăit în Viena. 11. Din 1989, reclamantul a locuit cu dl W., cu care a avut o relație homosexuală, într-un apartament din Viena, care acesta a închiriat un an mai devreme. Ei au împărtășit cheltuielile pe apartament. 12. În 1991, dl W. a descoperit că a fost infectat cu virusul Aids. Relația sa cu reclamantul a continuat. În 1993, când dl W. Aids a dezvoltat, reclamantul l-a îngrijit. În 1994 dl W. a murit după ce a desemnat reclamantul ca moștenitor al său. 13. În 1995 proprietarul apartamentului a introdus proceduri împotriva reclamantului pentru încheierea locației. La 6 ianuarie 1996, Tribunalul de District Favorit (Bezirksgericht) a respins acțiunea. La 30 aprilie 1996, Curtea Civilă Regională de Viena (Landesgericht für Zivilrechtssachen) a respins apelul proprietarului. Acesta a constatat că art. 14 alineatul (3) din Legea de închiriere a fost destinat să protejeze persoanele care au trăit împreună de mult timp fără a fi căsătorite împotriva lipsei de casă bruscă. Se aplică homosexualilor și persoanelor de sex opus. 15. La 5 decembrie 1996, Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof) a acordat apelul proprietarului, a anulat hotărârea instanței inferioare și a încheiat contractul de închiriere. Acesta a constatat că noțiunea de „compania vieții” (Lebensgefährte) din art. 14 alineatul (3) din Legea de închiriere trebuia interpretată ca la momentul în care a fost promulgat, iar intenția legislativului în 1974 nu a fost de a include persoane de același sex. 16. La 26 septembrie 2000, reclamantul a murit. 17. La 11 noiembrie 2001, avocatul reclamantului a informat Curtea cu privire la moartea reclamantului și că mama sa și-a renunțat dreptul de a reuși la proprietate. El a solicitat Curtea să nu scoată cererea din lista sa înainte ca notarul public care gestionează proprietatea reclamantului să urmărească alți moștenitori. 18. La 10 aprilie 2002, avocatul reclamantului a informat Curtea că notarul public a instigat anchete pentru a urmări moștenitorii necunoscuti anterior care ar putea dori să reușească la proprietate. 19. Secțiunea 14 din Legea de închiriere (Mietrechtsgesetz) citește după cum urmează: „Dreapta la o locație în cazul morții (1) Moartea proprietarului sau a unui locatar nu va termina o locație. (2) La moartea principalului locatar al unui apartament, persoanele desemnate în subsecțiunea (3), care au dreptul de a reuși la locație, fac acest lucru, în excluderea altor persoane care au dreptul de a reuși la proprietate, cu excepția cazului în care au notificat proprietarul în termen de 14 zile de la moartea principalului locatar, că nu doresc să continue locația. În urma reușirii locației, noii chiriași își asumă răspunderea pentru chiria și orice obligații care au apărut în timpul locației locației principale decedate. Dacă mai mult de o persoană are dreptul să reușească, ei își reușesc în comun locația și devin în comun și mai multe responsabili. (3) Următorul are dreptul de a reuși la locație în sensul subsecțiunea (2): un soț, un partener de viață, rude în linie directă, inclusiv copiii adopți și frații fostului locatar, în măsura în care astfel de persoane au o nevoie pressante de cazare și au trăit deja în cazare cu chiriașul ca membri ai aceleiași gospodărie. În sensul prezentei dispoziții, „compania vieții” înseamnă o persoană care a trăit în apartament cu fostul chiriaș până la moartea acestuia de cel puțin trei ani, împărtășește o casă pe un picior economic ca cel al căsniciei; un partener de viață se consideră că a trăit în apartament timp de trei ani dacă el sau ea s-a mutat în apartament împreună cu fostul chiriaș la început.”