MEISCHBERGER v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
MEISCHBERGER v. AUSTRIA (CtEDO, 2003)
Reclamantul, dl Walter Meischberger, este un național austriac, născut în 1959 și locuiește în Viena. El este reprezentat în fața Curții de către dl J. Hintermayr, un avocat care practică în Linz. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 octombrie 1994, Procuratura din Innsbruck a deschis proceduri preliminare împotriva N.M. la 28 octombrie 1994, Curtea Regională Innsbruck (Landesgericht) a prelungit această procedură la alte patru suspecți, inclusiv reclamantul. El a fost suspectat că a avut, în iunie 1994, ca reprezentant al jucătorului de fotbal P.S., incitat N.M. care a fost atunci președintele clubului de fotbal Tirol să declare salariul P.S. la un nivel relativ scăzut și să-i plătească 3 milioane de șhilling austriac (ATS) fără să le declare, astfel, evitând impozitul salarial care urmează să fie plătit. Reclamantul a fost reprezentat de consilier în aceste și proceduri ulterioare. De asemenea, la 28 octombrie 1994, Procurorul public a solicitat ca Hotărârea Financiară Regională (Finanzlandesdirektion) să investigheze cazul. La 6 februarie 1995, Hotărârea Finanțelor Regionale, după ce a interogat reclamantul ca suspect, a prezentat procesul-verbal. La data de 28 noiembrie 1995, Hotărârea Finanțelor Regionale și-a prezentat raportul final de anchetă. La 12 februarie 1996, judecătorul de investigare a convocat reclamantul ca suspect care a apărut la 27 februarie 1996 pentru a fi interogat. La cererea reclamantului, a fost amânată audierea la 1 martie. Reclamantul nu a apărut și interogatoriul a avut loc o săptămână mai târziu, la 8 martie 1996. Între timp, judecătorul de investigare a solicitat Curtea Penală Regională de Viena să pună la îndoială doi martori prin intermediul asistenței judiciare. La 3 iunie 1996, Curtea Regională de la Viena a returnat dosarul Curții Regionale Innsbruck, care l-a prezentat procurorului public în ziua următoare. La 12 iunie 1996, Procurorul public a solicitat Biroului fiscal regional să prezinte informații suplimentare, ceea ce a făcut la 3 iulie. La 23 iulie 1996, investigațiile preliminare împotriva M.N. au fost prelungite pentru a include o taxă suplimentară. La 6 decembrie 1996, a fost preferată acuzarea împotriva reclamantului și a patru acuzații. Reclamantul a fost acuzat de evaziunea fiscală a salariului în contravenție cu art. 11 și 33 § 2 b) din Legea privind infracțiunile fiscale (Finanzstrafgesetz). La 28 ianuarie 1997, Curtea de Apel din Innsbruck (Oberlandesgericht) a respins obiecția reclamantului (Einsruch) împotriva acuzației. La 10 februarie 1997, judecătorul președinte a stabilit 6 mai ca dată pentru proces. La 12 februarie 1997, reclamantul și unul din co-accusa sa au solicitat transferarea procedurii la Curtea Penală Regională de Viena. La data de 16 aprilie 1997, Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof) a respins cererea de transfer. La 5 august 1997, Curtea Regională Innsbruck a desfășurat procesul împotriva reclamantului și a co-acusat-o. Reclamantul a susținut că nu este vinovat. Procurorul public a prezentat un aviz expert cu privire la chestiunile privind dreptul fiscal și un număr de martori au fost auziți. În plus, reclamantul a prezentat un aviz expert cu privire la chestiunile privind dreptul fiscal. La încheierea audierii, instanța a condamnat reclamantul de ajutor și acuzarea de evaziune fiscală a salariului în contravenție cu art. 11 și art. 33 § 2 litera (b) din Legea privind infracțiunile fiscale și i-a impus o amendă de 500.000 ATS, din care a fost suspendată în perioada de probă. La 10 octombrie 1997, reclamantul a depus o cerere de rectificare a procesului-verbal. La 20 octombrie 1997, Curtea Regională Innsbruck a acordat parțial reclamantului cererea și a făcut o serie de adăugari la procesul-verbal. La 29 octombrie 1997, versiunea scrisă a hotărârii Curții Regionale Innsbruck din 5 august a fost transmisă reclamantului. La 30 octombrie 1997, reclamantul a depus o a doua cerere de rectificare a proces-verbalului, care a rămas nefruntat. La 26 noiembrie 1997, reclamantul a depus un motiv de nulitate și un recurs. La 23 februarie 1998, reclamantul, reprezentat de un al doilea avocat, și-a completat motivul de nulitate. La 16 decembrie 1998, Curtea Supremă a pronunțat o audiere și a respins motivele de nulitate ale reclamantului și ale co-acusatului său. Curtea Supremă a remarcat, la început, că una din coacusul reclamantului se plângea că art. 33 alineatul (2) litera (b) din Legea privind infracțiunile fiscale face referire la dispozițiile Legii privind impozitul pe venit din 1972 și, prin urmare, nu mai era aplicabilă la momentul infracțiunilor, întrucât în același timp, Legea privind impozitul pe venit din 1988 a intrat în vigoare. Acesta a observat că, în cazul în care această afirmație este corectă, ar afecta condamnările tuturor celor cinci persoane co-acusate. Cu toate acestea, Curtea Supremă a constatat că art. 33 § 2 litera (b) din Legea privind infracțiunile fiscale conține o așa-numită referință dinamică, adică în orice moment în care se menționează impozitul pe venit în versiunea în vigoare în acel moment. În plus, trebuie citit în conjuncție cu art. 111 din Legea impozitului pe venit din 1988, în conformitate cu care dispozițiile acesteia au înlocuit dispozițiile corespunzătoare din Legea impozitului pe venit din 1972 menționate în orice altă lege. Astfel, baza juridică pentru toate condamnările co-acusate a fost suficient de clară. Hotărârea Curții Supreme a fost notificată reclamantului la 1 februarie 1999.