CtEDO 25.09.2001 Auto

UNTERGUGGENBERGER v. AUSTRIA

RESPONDENT
AUT
HOTĂRÂRE
25.09.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
UNTERGUGGENBERGER v. AUSTRIA (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Silvio Unterguggenberger, este un național austriac, născut în 1935 și locuiește în Viena. El este reprezentat în fața Curții de către dl M. Graff, un avocat practicant la Viena. Guvernul contestat este reprezentat de ambasadorul H. Winkler, șef al Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal al Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost membru al consiliului executiv al societății V. și a fost responsabil pentru gestionarea finanțelor societății. La 7 martie 1990, această societate a depus o informație împotriva reclamantului, printre altele, cu privire la suspiciunile că reclamantul a provocat daune financiare prin abuz de poziția sa de administrator financiar al societății. Punctul a) din informații privind tranzacțiile cu K. Bank. Portfolioul de investiții al societății, achiziționase celelalte taxe excesive, susținând, de asemenea, că reclamantul a solicitat o rambursare de aproximativ 12 milioane de cheline austriece (ATS) pentru încrederea Băncii K. cu aceste tranzacții financiare. La 2 aprilie 1990 au fost deschise anchete preliminare împotriva reclamantului. La 19 aprilie 1990 Poliția Economică (Wirtschaftspolizei) a efectuat cercetări la sediul reclamantului și la sediul M.W., fostul director al K. Bank, care a fost în același timp martor împotriva reclamantului. Trei diari și aproximativ o sută de pagini de alte dovezi documentare (așa-numitul „dosar verde”) au fost confiscate la domiciliul M.W. Documentele considerate relevante pentru anchetă au fost enumerate într-un raport din 21 mai 1990. La 20 aprilie 1990 judecătorul investigator de la Curtea Penală Regională de la Viena a auzit reclamantul. Potrivit procesului-verbal, interogatoriul a început la ora 9.00. Reclamantul a fost informat că investigațiile preliminare privind suspiciunile de încălcare a încrederii (Untrue) în temeiul articolului 153 din Codul Penal (Strafgesetzbuch) și asupra suspiciunilor de infracțiuni în temeiul Legii societății (Aktiengesetz) au fost așteptate împotriva lui. El a fost prima dată auzit în ceea ce privește presupusa încălcare a Legii societăților și apoi în ceea ce privește tranzacțiile cu Banca K. În acest sens, a fost spus că a fost suspectat că a primit o rambursare de la M.W. și indicații privind suma în cauză și data primirii au fost furnizate. Reclamantul a declarat că a fost conștient de acuzații și a predat o declarație scrisă care descrie poziția sa. Întrebarea privind tranzacțiile cu Banca K. s-a încheiat la aproximativ 10 a.m. în timp ce continuarea interogatoriu, care a durat până la ora 12.00, are legătură cu fapte care nu sunt relevante în contextul actual. La 8 mai 1990, judecătorul investigator a decis că apărarea nu a avut dreptul de a inspecta anumite părți specifice ale dosarului. La 29 mai 1990, reclamantul a depus o plângere împotriva acestei decizii la Camera de Reexaminare (Ratskammer) a Curții Regionale care nu a reușit. La 22 iunie 1990, Poliția Economică a prezentat un raport privind rezultatul anchetelor lor la Curtea Regională. Acesta a confirmat prin scris primirea dosarului verde, care a fost transmis ulterior unui expert. La 24 aprilie 1991, Societatea V. a depus o informație suplimentară împotriva reclamantului cu privire la tranzacțiile cu K. Bank. La 6 iunie 1991, Societatea V. a depus o altă informație suplimentară împotriva reclamantului cu privire la noile fapte. Compania, o filială a Companiei V. și că comisia plătită a cauzat daune financiare societății V. La 13 și 16 decembrie 1991, compania V. a depus noi dovezi documentare și informații. La 6 august 1993, Curtea Regională a primit cererea reclamantului de a obține dosarul verde de la expert pentru a-l permite să-l inspecteze. El a susținut că, în conformitate cu raportul din 21 mai 1990 al Poliției Economice, documentele relevante pentru procedura au fost confiscate la sediile M.W. și au fost, aparent, transmise expertului care a menționat în avizul său scris unul dintre aceste documente. Judecătorul de la Curtea Regională nu a luat nici o decizie cu privire la această cerere. La 1 martie 1994, Procurorul a preferat acuzarea de treizeci de pagini împotriva reclamantului și co-acusatului său, L., privind acuzațiile de încălcare a încrederii în temeiul articolului 153 din Codul Penal. Reclamantul a fost acuzat, printre altele, că a fost solicitat în 1985 și 1986 și a primit un „restituire” de aproximativ 12 milioane ATS pentru tranzacțiile financiare efectuate de către K. Băncii, și pentru că au introdus, între 1985 și mijlocul anului 1987, L. ca intermediar fictiv, pentru a efectua anumite tranzacții financiare ale societății I. Prin urmare, a creat o cerere fictivă de comisie, care a provocat daune de aproximativ 9 milioane ATS. Informații detaliate privind faptele subjacente cu privire la ambele taxe. Acuzarea a fost înaintat pe reclamant la 22 martie 1994. La 7 martie 1994, judecătorul de investigare, la cererea procurorului public la 23 februarie 1994, a întrerupt procedura penală împotriva reclamantului, în special în ceea ce privește punctul a) din informațiile referitoare la „taxe excesive pentru tranzacțiile cu K. Bank” (a se vedea mai sus, informațiile din 7 martie 1990). La 12 aprilie 1995, reclamantul și-a repetat cererea de a pune dosarul verde la dispoziția acestuia, iar Curtea Regională nu a luat nici o decizie. La 27 aprilie 1995, reclamantul a depus o cerere de audiere a doi martori și de acces la patru dosare ale instanței penale conexe. La 8 mai 1995, procesul a început în fața Curții Penale Regionale de la Viena, ședința în calitate de instanță cu evaluatori laici (Schöffengericht). Când a fost acuzat, L., judecătorul președinte a decis că reclamantul nu a fost autorizat să fie prezent. Nici reclamantul nici avocatul său nu au contestat această măsură. Avocatul apărării a fost prezent în timpul interogarii. Reclamantul a fost readmit în sala de judecată de îndată ce a fost încheiat interogarea lui L. și judecătorul președinte i-a dat un rezumat al declarațiilor lui L.. În această etapă, nici reclamantul nici avocatul său nu au cerut informații suplimentare sau s-au plâns că rezumul declarațiilor lui L. este insuficient. Fostul director al K. Bank, M.W., a fost auzit ca martor în prezența reclamantului și apărarea l-a interogat în detaliu. La 9, 10, 15, 16 și 17 mai 1995 au fost desfășurate alte audieri și numeroase martori au fost auziți. Este în litigiu între părți atunci când dosarul verde a fost pus la dispoziția apărării. Guvernul susține că a fost disponibilă începând cu prima zi a procesului, în timp ce reclamantul susține că el a primit doar copii ale părților din acesta la 15 mai 1995, adică în a patra zi a procesului. La 17 mai 1995, ultima zi de audiere, avocatul reclamantului a depus o nouă cerere de audiere a martorilor. Potrivit minutelor, el a cerut, de asemenea, ca documentele din dosarul verde să fie citite și - în cazul în care a fost contestat că M.W. a fost autorul acestor documente - să audă M.W. și să numească un expert în scris. La încheierea ședinței judecătorul președinte a respins toate cererile neobișnuite de a lua probe suplimentare. La 17 mai 1995, Curtea a pronunțat hotărârea, condamnând reclamantul de încălcarea încrederii în sensul articolului 153 din Codul Penal, și condamnându-l la șase ani de închisoare pentru că a cerut și a primit un „restituire” de aproximativ 12 milioane ATS pentru tranzacțiile financiare efectuate de K. Bank. El a fost, de asemenea, condamnat pentru a introduce L. ca intermediar fictiv pentru a efectua anumite tranzacții financiare ale I. Companie, creând astfel o cerere fictivă pentru comisioane și a provocat daune de aproximativ 9 milioane ATS. Acesta a constatat că, în ambele cazuri, el nu a transferat comisioană către Compania V. și că a abuzat de poziția sa de director financiar al Companiei V., provocând daune financiare. Curtea a reamintit că jurisprudența privind problema dacă acceptarea comisioanelor de către fiduciari intră în domeniul de aplicare al articolului 153 din Codul Penal a fost contradictorie de ceva timp, dar a fost soluționată de hotărârea Curții Supreme din 17 mai 1983 în alt caz. Potrivit acestei hotărâri, punctul 153 este aplicabil în cazul reclamantului. La 11 decembrie 1995, reclamantul a depus un motiv de nulitate și un recurs (Nichtigkeitsbeschwerde und Berufung). El s-a plâns de refuzul de a auzi mai mulți martori pe care i-a cerut, și de faptul că nu a avut acces la dosarul verde înainte de audieri de proces. Astfel, el nu a fost în măsură să își pregătească apărarea în mod corespunzător. El a remarcat, de asemenea, că nu a fost prezent atunci când co-acusul său a fost auzit, susținând că nu a fost suficient de informat cu privire la declarațiile formulate de co-acusat după aceea. În plus, el a criticat evaluarea probelor. Banca, a afirmat că condamnarea sa a încălcat principiul ne bis in idem deoarece judecătorul investigator a ordonat întreruperea procedurii penale în acest sens la 7 martie 1994. În cele din urmă, el a plâns că instanța a eșuat în justiție la aplicarea articolului 153 din Codul Penal în cazul său. El a susținut că art. 153a din Codul Penal este relevant pentru infracțiunile referitoare la acceptarea avantajelor de către fiduciari (Geschenkannahme durch Machthaber). Întrucât această secțiune a intrat în vigoare după ce a comis actele în cauză, el nu poate fi pedepsit deloc. La 4 aprilie 1996, procurorul general (procuratorul general) a depus treizeci de pagini de observații (Croquis) cu privire la motivul de nulitate al reclamantului și la recursul său. La 12 aprilie 1996, reclamantul a fost notificat că audierea în fața Curții Supreme va avea loc la 25 aprilie 1996. La 15 aprilie 1996, reclamantul, care a fost încă reprezentat de avocatul care și-a depus apelul, a primit observațiile procurorului general și a fost informat că ar putea face comentarii asupra acestora în termen de opt zile. El a trimis răspunsul său de douăsprezece pagini prin poștă la 23 aprilie 1996, care a ajuns la Curtea Supremă a doua zi. El nu a solicitat suspendarea audierii. La 25 aprilie 1996, audierea a avut loc și Curtea Supremă a confirmat hotărârea Curții Regionale. În ceea ce privește plângerea reclamantului că el nu a fost informat în mod corespunzător cu privire la declarația L. co-acusat, care a fost auzită în absența sa, Curtea Supremă a remarcat că judecătorul președinte a furnizat informațiile necesare prin intermediul unui rezumat al declarațiilor. Ar fi fost deschis avocatului apărării să pună cont de excluderea reclamantului de la audierea lui L. și să se plângă de suficiența presupusă a rezumatului dovezii lui L, pentru a obține o decizie intermediară de la instanță în acest sens. În plus, Curtea Supremă a constatat că instanța de primă instanță a refuzat justificabil să audă anumitor martori așa cum ar fi considerat în orice caz faptul că faptele care ar fi fost demonstrate de martorii aceștia au fost deja stabilite. Astfel, refuzul nu a provocat nici o prejudecată pentru reclamant. În ceea ce privește dosarul verde, acesta a remarcat că reclamantul ar fi putut solicita ancheta suplimentară a M.W. după ce a obținut dosarul, dar că el nu a făcut o astfel de cerere și, prin urmare, nu a îndeplinit condițiile pentru un motiv de nulitate în acest sens. Curtea Supremă a concluzionat că alte argumente ale reclamantului constituie o încercare inadmisibilă de a contesta evaluarea probelor, care a fost justificată în mod corespunzător și fără contradicție. În ceea ce privește secțiunile 153 din Codul Penal, Curtea Supremă a confirmat că se aplică cazului reclamantului. În cele din urmă, a constatat că faptele descrise în ordinul judecătorului de investigare din 7 martie 1994, și anume „taxe excesive pentru tranzacțiile cu Banca K” nu sunt identice cu acele fapte care susțin condamnarea, și anume primirea restituirilor de către solicitant. Prin urmare, condamnarea nu a încălcat principiul ne bis in idem.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă