WOLFSBURGER v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
WOLFSBURGER v. AUSTRIA (CtEDO, 2010)
Primă secțiune decizia nr. 38567/06, de către Hans-Dieter WOLFSBURGER împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 18 martie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, Președintele, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 22 septembrie 2006, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Hans-Dieter Wolfsburger, este un național austriac născut în 1966 și trăiește în Völkermarkt. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl J. Kirschner, avocat practicant în Wels. Guvernul austriac (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, Ambasadorul F. Trauttmansdorff, șef al Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1996 procurorul public a inițiat investigații împotriva unui număr de persoane cu suspiciuni de fraudă agravată continuă. La 12 iunie 1997, procurorul public a solicitat arestarea reclamantului; totuși, judecătorul de investigare nu a eliberat mandatul. Solicitarea a fost ulterior retrasă la 4 iulie 1998; reclamantul nu a fost niciodată luat în detenție preliminară. La 19 decembrie 1997, procurorul public a solicitat judecătorului investigator să efectueze investigațiile împotriva reclamantului și a altor mai multe persoane. La 14 ianuarie 1999, procurorul public a emis un proiect de pronunțare împotriva reclamantului și a altor patru persoane. Prima audiere în cadrul procesului principal a avut loc la Curtea Penală Regională de la Wels în calitate de instanță de asimilări cu doi judecători profesioniști și doi judecători laici la 25 martie 2003. Procesul s-a încheiat la 21 decembrie 2004, când reclamantul a fost achitat de toate acuzațiile. Curtea a luat act de durata excesivă a procedurii ca „circumstanță mitigatoare”. Nu a fost interzis niciun recurs împotriva hotărârii care au devenit finale în noiembrie 2005. COMPLAINTA Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii. HOTĂRÂREA La 27 ianuarie 2010, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Eu, Brigitte Ohms, agent guvernamental adjunct al Austriai, Chancelieri Federale – Serviciu Legal și Constituțional, declară că guvernul austriei oferă să plătească 11.500 de euro domnului Hans-Dieter Wolfsburger, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 21 ianuarie 2010, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „I, Johannes Kirschner, avocat, reține că Guvernul Austriai sunt dispuși să plătească suma de 11.500 de euro domnului Hans-Dieter Wolfsburger, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. După consultarea clientului meu, vă informez că acceptă propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Austria în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. El declară că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată din listă cazul. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri.