Ivkovic și alții împotriva Croației

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 19880/02 de către Zoran IVKOVII și alții împotriva Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 18 septembrie 2003 în calitate de Cameră compusă din președintele C.L. Rozakis Lorenzen Bonello dna Vajić dna Botoucharova Zagrebelsky dna Steiner, judecători și dl S. N IELSEN Având în vedere cererea depusă la 22 aprilie 2002, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamanții, dl Zoran Ivković, dna Ružica Ivković și dl δoko Ivković sunt cetățenii croați care trăiesc în Ogulin, Croația. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna Tatjana Burjačenko Grubiša, avocat practicant la Zagreb.

La 22 august 1991, prima bară de cafea a reclamantului din Ogulin, Croația a fost distrusă de o mină stabilită de infractori necunoscuti. Responsabilitatea pentru daunele rezultate din acte teroriste a fost în acel moment reglementată de secțiunea 180 din Legea privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima ) de stabilire a competenței autorității a căror ofițeri erau obligați să prevină aceste daune. La 17 ianuarie 1996, primul reclamant a instituit o procedură civilă în fața Curții Municipale de Zagreb ( Općinski sud u Zagrebu ), cerând daune din partea Republicii Croația pe baza articolului 180 din Legea privind obligațiile civile. În momentul exploziei barului de cafea al primului reclamant, al doilea și al treilea reclamant erau în apartamentul lor situat la etajul întâi, deasupra barului de cafea.

Ei nu au instituit nici un fel de proceduri până acum. La 17 ianuarie 1996, Parlamentul croat a introdus un amendament la Legea privind obligațiile civile, care prevede că toate procedurile referitoare la acțiunile legate de daunele provocate de actele teroriste trebuie să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații cu privire la acest subiect și că, înainte de promulgarea unor astfel de noi legislații, nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. La 14 iulie 2003, Parlamentul croat a pronunțat Actul privind răspunderea pentru prejudicii provocate de actele teroriste și de demonstrații publice (Zcazon odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demontracija , Gazette Oficial din 23 iulie 2003, nr. 17/2003).

Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile se menționează după cum urmează: Secțiunea 180 alineatul (1) „Răspunderea pierderii cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de daune sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau teroare sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, pentru a preveni această pierdere.” Părțile relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile (Zcazon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Gazetteul Oficial nr. 7/1996) se citesc după cum urmează: „Secțiunea 1 „Secțiunea 180 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”.

Secțiunea 2 „Se mențin procedurile menționate la secțiunea 1 din prezenta secțiune după adoptarea legislației speciale care reglementează responsabilitatea pentru prejudiciile cauzate de actele teroriste.” Partea relevantă a legii privind procedurile civile prevede: secțiunea 212 „Se menține măsurile: ... (6) în cazul în care un alt statut prescrie acest lucru.” Actul privind răspunderea pentru prejudicii provocate de Acte Teroristice și Demonstrații Publice prevede, printre altele, că Republica Croația trebuie să compenseze daunele cauzate de leziuni corporale, deficiențe ale sănătății sau decesului. Toate daunele materiale pot fi căutate în temeiul Legii de Reconstrucție.

Partele relevante ale Legii de Reconstrucție ( Zakon o obnovi , Gazette Oficiale nr. 24/1996, 54/1996, 87/1996 și 57/2000) prevede, printre altele , ca mijloacele de reconstrucție să fie acordate persoanelor ale căror proprietate a fost distrusă în război . Cererea este de a fi depusă Ministerului Lucrărilor Publice, Reconstrucției și Construcției ( Ministarstvo za javneradove, obnovu i graditeljstvo COMPLAINTS Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție că promulgarea legislației din 1996 a încălcat dreptul lor de acces la o instanță și, prin urmare, a împiedicat pe cel de-al doilea și pe cel de-al treilea reclamant să instituie orice procedură și, în continuare, se plâng că promulgarea legislației din 1996 a încălcat dreptul lor la o soluție eficace.

Reclamanții se plâng, de asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 care susține că proprietatea lor a fost distrusă și că nu au obținut compensații până în prezent. HOTĂRÂREA Primul reclamant se plânge că legislația din 1996 împiedică instanța internă să pronunțe cu cererea de daune și, prin urmare, a încălcat dreptul său de acces la o instanță și/sau dreptul său la o soluție eficace. Al doilea și al treilea reclamant se plâng că promulgarea legislației din 1996 a încălcat dreptul de acces la o instanță, deoarece le-a fost împiedicat să instituie orice procedură și se plângă că nu are niciun remediu eficace.

Se bazează pe art. 6 § 1 și art. 13 din Convenție, ale căror părți relevante se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” În ceea ce privește primul reclamant, Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei părți a cererii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat.

În ceea ce privește cele de-a doua și cele de-a treia reclamante, Curtea remarcă că nu au instituit nicio procedură de compensare a daunelor cauzate de distrugerea proprietăților lor, deși au avut o astfel de posibilitate până în 1996, atunci când modificările legislative au ordonat ca toate procedurile privind cererile de compensare pentru daunele cauzate de acte teroriste să fie renunțate. În plus, aceste reclamante nu au prezentat nicio dovadă care să poată duce la concluzia că acestea au fost în mod împiedicate să instituie astfel de proceduri.

Rezultă că plângerea acestora în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție (Ostojić c. Croația (dec.), nr. 16837/99, 26 În ceea ce privește cel de-al doilea și cel de-al treilea reclamant în temeiul articolului 13 din Convenție, Curtea constată că reclamanții au fost în măsură să depună o procedură civilă pentru daune, dar nu au reușit să facă acest lucru, prin urmare, această plângere este din nou vădit nefondat și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. De asemenea, reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 care susține că proprietatea lor a fost distrusă și că nu au obținut compensații până în prezent.

Curtea constată că evenimentele reclamate au avut loc în august 1991, în timp ce Convenția a intrat în vigoare în ceea ce privește Croația la 5 noiembrie 1997. Cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerilor primei reclamanți că a fost privat de dreptul său de acces la o instanță și/sau de dreptul său la o soluție eficace; declara restul cererii inadmisibil. Președintele adjunct al grefierului IELSEN Christos R OZAKIS

FIRST SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 19880/02 by Zoran IVKOVIĆ and Others against Croatia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 18 September 2003 as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis , President , Mr P. Lorenzen , Mr G. Bonello , Mrs N. Vajić , Mrs S. Botoucharova , Mr V. Zagrebelsky , Mrs E. Steiner, judges , and Mr S. N IELSEN , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 22 April 2002, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mr Zoran Ivković, Ms Ružica Ivković and Mr Đoko Ivković are Croatian citizens who live in Ogulin, Croatia. They are represented before the Court by Ms Tatjana Burjačenko Grubiša, a lawyer practising in Zagreb.

A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. On 22 August 1991 the first applicant's coffee bar in Ogulin, Croatia was destroyed by a mine laid down by unknown perpetrators. The responsibility for damages resulting from terrorist acts was at that time regulated by Section 180 of the Civil Obligations Act ( Zakon o obveznim odnosima ) providing that the responsibility lay with the authority whose officers were under duty to prevent such damages. On 17 January 1996 the first applicant instituted civil proceedings before the Zagreb Municipal Court ( Općinski sud u Zagrebu ), seeking damages from the Republic of Croatia on the basis of Section 180 of the Civil Obligations Act.

At the moment of the explosion of the first applicant's coffee bar, the second and the third applicant were in their flat situated on the first floor, above the coffee bar. They have not instituted any kind of proceedings so far. On 17 January 1996 the Croatian Parliament introduced an amendment to the Civil Obligations Act which provided that all proceedings concerning actions for damages resulting from terrorist acts were to be stayed pending the enactment of new legislation on the subject and that before the enactment of such new legislation damages for terrorist acts could not be sought. It appears that the court stayed the proceedings pursuant to the above legislation. On 14 July 2003 the Croatian Parliament enacted the Act on the Liability for Damage Resulting from Terrorist Acts and Public Demonstrations ( Zakon o odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demonstracija , Official Gazette of 23 July 2003, no. 17/2003).

B. Relevant domestic law The relevant part of the Civil Obligations Act reads as follows: Section 180(1) “Responsibility for loss caused by death or bodily injury or by damage or destruction of another's property, when it results from violent acts or terror or from public demonstrations or manifestations, lies with the ... authority whose officers were under a duty, according to the laws in force, to prevent such loss.” The relevant parts of the Act Amending the Civil Obligations Act ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Official Gazette no. 7/1996) read as follows: Section 1 “Section 180 of the Civil Obligations Act (the Official Gazette nos. 53/91, 73/91 and 3/94) shall be repealed.” Section 2 “Proceedings for damages instituted under section 180 of the Civil Obligations Act shall be stayed.

The proceedings referred to in sub-section 1 of this section shall be continued after the enactment of special legislation governing responsibility for damage resulting from terrorist acts.” The relevant part of the Civil Procedure Act provides: Section 212 “Proceedings shall be stayed: ... (6) where another statute so prescribes.” The Act on Liability for Damage Resulting from Terrorist Acts and Public Demonstrations provides, inter alia , that the Republic of Croatia is to compensate damages resulting in bodily injuries, impairment of health or death. All material damages can be sought pursuant to the Reconstruction Act. The relevant parts of the Reconstruction Act ( Zakon o obnovi , Official Gazette nos.

24/1996, 54/1996, 87/1996 and 57/2000) provide, inter alia , that the means for reconstruction are to be granted to persons whose property was destroyed in the war. The request is to be submitted to the Ministry for Public Works, Reconstruction and Construction ( Ministarstvo za javne radove, obnovu i graditeljstvo ). COMPLAINTS 1. The applicants complain under Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention that the enactment of the 1996 legislation violated their right of access to a court and thus prevented the second and the third applicant from instituting any proceedings. They further complain that the enactment of the 1996 legislation violated their right to an effective remedy. 2. The applicants also complain under Article 1 of Protocol No. 1 claiming that their property was destroyed and that they have not obtained compensation so far.

THE LAW 1. The first applicant complains that the 1996 legislation prevented the domestic courts from proceeding with his claim for damages and thus violated his right of access to a court and/or his right to an effective remedy. The second and the third applicants complain that the enactment of the 1996 legislation violated their right of access to a court as they were prevented from instituting any proceedings. They also complain that they had no effective remedy.

They rely on Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention, the relevant parts of which read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” As to the first applicant, the Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this part of the application and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

As to the second and the third applicants, the Court notes that they never instituted any proceedings for compensation of the damage caused by the destruction of their property, although they had such a possibility until 1996, when the legislative changes ordered that all proceedings concerning claims for compensation for damages resulting from terrorist acts were to be stayed. Furthermore, these applicants have not submitted any evidence which could lead to the conclusion that they were in a way prevented from instituting such proceedings. It follows that their complaint under Article 6 § 1 of the Convention is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention ( Ostojić v. Croatia (dec.), no.16837/99, 26 September 2002). As to the second and the third applicants' complaint under Article 13 of the Convention, the Court notes that the applicants were able to file a civil suit for damages, but they failed to do so.

It follows that this complaint is again manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. 2. The applicants also complain under Article 1 of Protocol No. 1 claiming that their property was destroyed and that they have not obtained compensation so far. The Court notes that the events complained of took place in August 1991, while the Convention entered into force in respect of Croatia on 5 November 1997. It follows that this part of the application is incompatible ratione temporis with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected in accordance with Article 35 § 4. For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the first applicant's complaints that he has been deprived of his right of access to a court and/or his right to an effective remedy; Declares the remainder of the application inadmissible.

Søren N IELSEN Christos R OZAKIS Deputy Registrar President