IVKOVIC and OTHERS v. CROATIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
IVKOVIC and OTHERS v. CROATIA (CtEDO, 2003)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 19880/02 de către Zoran IVKOVII și alții împotriva Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 18 septembrie 2003 în calitate de Cameră compusă din președintele C.L. Rozakis Lorenzen Bonello dna Vajić dna Botoucharova Zagrebelsky dna Steiner, judecători și dl S. N IELSEN Având în vedere cererea depusă la 22 aprilie 2002, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamanții, dl Zoran Ivković, dna Ružica Ivković și dl δoko Ivković sunt cetățenii croați care trăiesc în Ogulin, Croația. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna Tatjana Burjačenko Grubiša, avocat practicant la Zagreb. La 22 august 1991, prima bară de cafea a reclamantului din Ogulin, Croația a fost distrusă de o mină stabilită de infractori necunoscuti. Responsabilitatea pentru daunele rezultate din acte teroriste a fost în acel moment reglementată de secțiunea 180 din Legea privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima ) de stabilire a competenței autorității a căror ofițeri erau obligați să prevină aceste daune. La 17 ianuarie 1996, primul reclamant a instituit o procedură civilă în fața Curții Municipale de Zagreb ( Općinski sud u Zagrebu ), cerând daune din partea Republicii Croația pe baza articolului 180 din Legea privind obligațiile civile. În momentul exploziei barului de cafea al primului reclamant, al doilea și al treilea reclamant erau în apartamentul lor situat la etajul întâi, deasupra barului de cafea. Ei nu au instituit nici un fel de proceduri până acum. La 17 ianuarie 1996, Parlamentul croat a introdus un amendament la Legea privind obligațiile civile, care prevede că toate procedurile referitoare la acțiunile legate de daunele provocate de actele teroriste trebuie să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații cu privire la acest subiect și că, înainte de promulgarea unor astfel de noi legislații, nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. La 14 iulie 2003, Parlamentul croat a pronunțat Actul privind răspunderea pentru prejudicii provocate de actele teroriste și de demonstrații publice (Zcazon odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demontracija , Gazette Oficial din 23 iulie 2003, nr. 17/2003). Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile se menționează după cum urmează: Secțiunea 180 alineatul (1) „Răspunderea pierderii cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de daune sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau teroare sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, pentru a preveni această pierdere.” Părțile relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile (Zcazon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Gazetteul Oficial nr. 7/1996) se citesc după cum urmează: „Secțiunea 1 „Secțiunea 180 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”. Secțiunea 2 „Se mențin procedurile menționate la secțiunea 1 din prezenta secțiune după adoptarea legislației speciale care reglementează responsabilitatea pentru prejudiciile cauzate de actele teroriste.” Partea relevantă a legii privind procedurile civile prevede: secțiunea 212 „Se menține măsurile: ... (6) în cazul în care un alt statut prescrie acest lucru.” Actul privind răspunderea pentru prejudicii provocate de Acte Teroristice și Demonstrații Publice prevede, printre altele, că Republica Croația trebuie să compenseze daunele cauzate de leziuni corporale, deficiențe ale sănătății sau decesului. Toate daunele materiale pot fi căutate în temeiul Legii de Reconstrucție. Partele relevante ale Legii de Reconstrucție ( Zakon o obnovi , Gazette Oficiale nr. 24/1996, 54/1996, 87/1996 și 57/2000) prevede, printre altele , ca mijloacele de reconstrucție să fie acordate persoanelor ale căror proprietate a fost distrusă în război . Cererea este de a fi depusă Ministerului Lucrărilor Publice, Reconstrucției și Construcției ( Ministarstvo za javneradove, obnovu i graditeljstvo COMPLAINTS Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție că promulgarea legislației din 1996 a încălcat dreptul lor de acces la o instanță și, prin urmare, a împiedicat pe cel de-al doilea și pe cel de-al treilea reclamant să instituie orice procedură și, în continuare, se plâng că promulgarea legislației din 1996 a încălcat dreptul lor la o soluție eficace. Reclamanții se plâng, de asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 care susține că proprietatea lor a fost distrusă și că nu au obținut compensații până în prezent. HOTĂRÂREA Primul reclamant se plânge că legislația din 1996 împiedică instanța internă să pronunțe cu cererea de daune și, prin urmare, a încălcat dreptul său de acces la o instanță și/sau dreptul său la o soluție eficace. Al doilea și al treilea reclamant se plâng că promulgarea legislației din 1996 a încălcat dreptul de acces la o instanță, deoarece le-a fost împiedicat să instituie orice procedură și se plângă că nu are niciun remediu eficace. Se bazează pe art. 6 § 1 și art. 13 din Convenție, ale căror părți relevante se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” În ceea ce privește primul reclamant, Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei părți a cererii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. În ceea ce privește cele de-a doua și cele de-a treia reclamante, Curtea remarcă că nu au instituit nicio procedură de compensare a daunelor cauzate de distrugerea proprietăților lor, deși au avut o astfel de posibilitate până în 1996, atunci când modificările legislative au ordonat ca toate procedurile privind cererile de compensare pentru daunele cauzate de acte teroriste să fie renunțate. În plus, aceste reclamante nu au prezentat nicio dovadă care să poată duce la concluzia că acestea au fost în mod împiedicate să instituie astfel de proceduri. Rezultă că plângerea acestora în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție (Ostojić c. Croația (dec.), nr. 16837/99, 26 În ceea ce privește cel de-al doilea și cel de-al treilea reclamant în temeiul articolului 13 din Convenție, Curtea constată că reclamanții au fost în măsură să depună o procedură civilă pentru daune, dar nu au reușit să facă acest lucru, prin urmare, această plângere este din nou vădit nefondat și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. De asemenea, reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 care susține că proprietatea lor a fost distrusă și că nu au obținut compensații până în prezent. Curtea constată că evenimentele reclamate au avut loc în august 1991, în timp ce Convenția a intrat în vigoare în ceea ce privește Croația la 5 noiembrie 1997. Cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerilor primei reclamanți că a fost privat de dreptul său de acces la o instanță și/sau de dreptul său la o soluție eficace; declara restul cererii inadmisibil. Președintele adjunct al grefierului IELSEN Christos R OZAKIS