Craciunescu împotriva României

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA Cererea nr. 48716/99 prezentată de Mircea Marius CRACIUNESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 4 noiembrie 2003 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Loucaide Biersan Ugrekhelidze Mularoni, judecători Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 aprilie 1997 și înregistrată la 5 ianuarie 1999, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FĂCÂND că reclamantul, dl Mircea Marius Craciunescu, este un cetățean român, născut în 1923 și își are reședința în București. În 1925, bunicii reclamantului au construit o clădire formată din două apartamente și din terenul aferent, situat pe strada Plevnei nr 216. În 1950, statul a preluat proprietatea invocând decretul de naționalizare nr. 92/50.

În calitate de moștenitor, reclamantul a revendicat, în 1996, bunul menționat anterior prin intermediul unei acțiuni civile introduse în fața instanței de primă instanță din Braila. Prin hotărârea din 27 februarie 1996, instanța a respins acțiunea reclamantului pe motiv că îi era permis să urmeze procedura administrativă de restituire a bunului prevăzută de Legea nr. 112/95. La 7 mai 1996, tribunalul departamental din Braila a respins cererea reclamantului ca fiind nefondată. Reclamantul a formulat o acțiune în fața tribunalului judecătoresc din Galați. mai degrabă, naționalizarea bunului era contrară dispozițiilor decretului de naționalizare, care excludea în mod expres de la naționalizare bunurile aparținând pensionarilor.

Prin hotărârea din 3 septembrie 1996, tribunalul de apel al Galati a respins recursul reclamantului ca nefondat. Tribunalul de apel a considerat că casa fusese naționalizată în temeiul decretului nr. 92/50 și că instanțele nu erau competente să examineze dacă naționalizarea binelui era legală sau nu. Din dosar reiese că reclamantul a formulat, la 16 martie 2001, la primăria din Braila, o cerere administrativă de restituire a bunului, în temeiul Legii nr. 10/2001. După informațiile furnizate de guvern la 18 mai 2001, primăria a acceptat cererea reclamantului recunoscându-i calitatea de proprietar al bunului în litigiu. Conform acelorași informații, la 16 august 2001, primăria din Braila l-a pus pe reclamant în posesia proprietății sale.

Astfel, reclamantul a fost recunoscut definitiv ca proprietar al bunului în cauză. PROCEDURE Cererea a fost depusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 aprilie 1997 și înregistrată la 5 ianuarie 1999. 1999, Curtea a informat guvernul, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții, și l-a invitat să prezinte în scris observații, pe care le-a făcut la 11 iunie 1999. Reclamantul nu le-a prezentat în răspuns. La 14 august 2003, prin scrisoarea recomandată cu aviz de primire, grefa a solicitat părților informații cu privire la situația de fapt și de drept a bunurilor. Prin scrisoarea din 11 septembrie 2003, guvernul a informat Curtea că bunurile au fost restituite reclamantului.

Reclamantul nu a răspuns. La 16 septembrie 2003, grefa a solicitat reclamantului să își prezinte observațiile ca răspuns la observațiile guvernului. Această scrisoare a rămas fără răspuns. GRIEFS A la origine, recurentul invoca art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție și se plângea că hotărârea Tribunalului de Apel Galați din 3 aprilie 2003 Septembrie 1996 a încălcat dreptul său de a-și respecta bunurile. Reclamantul a susținut în esență încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție, din cauza refuzului autorităților de a-și examina acțiunea în revendicare. Curtea observă că, în urma unei a doua cereri de restituire, reclamantul a fost recunoscut dreptul său de proprietate asupra bunului în cauză.

În plus, la 16 august 2001, acesta a fost pus în posesia bunului său. Comisia observă, de asemenea, că reclamantul nu a prezentat niciun răspuns în ceea ce privește admisibilitatea și fondul cererii și restituirea bunului, deși grefa a atras atenția asupra riscului de radiere a rolului cererii sale. În lumina împrejurărilor din speță, Curtea concluzionează că litigiul este soluționat și că reclamantul nu mai dorește să își mențină pledoaria, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) și (b) din convenție. În plus, niciun motiv special privind respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția n Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să anuleze cererea de rol. Dollé J.-P.

Costa Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

Requête n o 48716/99 présentée par Mircea Marius CRACIUNESCU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 4 novembre 2003 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , Gaukur Jörundsson , L. Loucaides , C. Bîrsan , M. Ugrekhelidze , M me A. Mularoni, juges , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 24 avril 1997, et enregistrée le 5 janvier 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Mircea Marius Craciunescu, est un ressortissant roumain, né en 1923 et résidant à Bucarest. En 1925, les grands parents du requérant construisirent un immeuble composé de deux appartements et du terrain afférent, sis n o 216 rue Plevnei.

En 1950, l’Etat prit possession du bien en invoquant le décret de nationalisation n o 92/50. En tant qu’héritier, le requérant revendiqua, en 1996, le bien susmentionné par le biais d’une action civile introduite devant le tribunal de première instance de Braila. Par jugement du 27 février 1996, le tribunal rejeta l’action du requérant au motif qu’il lui était loisible de suivre la procédure administrative de restitution du bien prévue par la loi n o 112/95. Le 7 mai 1996, le tribunal départemental de Brăila rejeta l’appel du requérant comme mal fondé. Le requérant forma un recours devant la cour d’appel de Galați. D’après lui, la nationalisation du bien était contraire aux dispositions du décret de nationalisation, qui excluaient expressément de la nationalisation les biens appartenant aux retraités.

Par arrêt du 3 septembre 1996, la cour d’appel de Galati rejeta le recours du requérant comme mal fondé. La cour d’appel jugea que la maison avait été nationalisée en vertu du décret n o 92/50 et que les tribunaux n’étaient pas compétents pour examiner si la nationalisation du bien était légale ou non. Il ressort du dossier que le requérant forma, le 16 mars 2001, auprès de la mairie de Brăila, une demande administrative de restitution du bien, en vertu de la loi n o 10/2001. D’après les informations fournies par le Gouvernement, le 18 mai 2001, la mairie fit droit à la demande du requérant en lui reconnaissant la qualité de propriétaire du bien litigieux. Selon les mêmes informations, le 16 août 2001, la mairie de Brăila mit le requérant en possession de son bien.

Ainsi le requérant a vu reconnaître définitivement sa qualité de propriétaire du bien en cause. PROCEDURE La requête a été introduite devant la Commission européenne des droits de l’Homme le 24 avril 1997 et enregistrée le 5 janvier 1999. Le 16 mars 1999, la Cour a donné connaissance de la requête au Gouvernement, selon l’article 54 § 2 b) du Règlement de la Cour, et l’a invité à soumettre par écrit des observations, ce qu’il l’a fait le 11 juin 1999. Le requérant n’a pas soumis d’observations en réponse. Le 14 août 2003, par lettre recommandée avec avis de réception, le greffe a demandé aux parties des renseignements sur la situation de fait et de droit du bien. Par lettre du 11 septembre 2003, le Gouvernement a informé la Cour que le bien avait été restitué au requérant.

Le requérant n’a pas répondu. Le 16 septembre 2003, le greffe a demandé au requérant de présenter ses observations en réponse à celles du Gouvernement. Cette lettre est restée sans suite. GRIEFS A l’origine, le requérant invoquait l’article 1 er du Protocole n o 1 à la Convention et se plaignait que l’arrêt de la cour d’appel de Galați du 3 septembre 1996 avait porté atteinte à son droit au respect de ses biens. Le requérant alléguait en substance, la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, en raison du refus des autorités d’examiner son action en revendication. EN DROIT La Cour observe qu’à la suite d’une seconde demande de restitution, le requérant a vu reconnaître son droit de propriété sur le bien litigieux.

Par ailleurs, le 16 août 2001, il a été mis en possession de son bien. Elle observe également que le requérant n’a pas soumis d’observations en réponse sur la recevabilité et sur le fond de la requête et sur la restitution du bien, bien que le greffe ait attiré son attention sur le risque de radiation du rôle de sa requête. A la lumière des circonstances de l’espèce, la Cour conclut que le litige est résolu et que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) et b) de la Convention. Par ailleurs, aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président