D.L. împotriva Italiei

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE D.L. v. ITALY (Declarația nr. 34669/97) HOTĂRÂREA (Striking out) STRASBOURG 6 noiembrie 2003 FINAL 06/02/2004 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul D.L. v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Lorenzen Președintele Bonello Levits Kovler Doamna Steiner K. H ajiyev judecătorește doamna del Tufo, judecătorul ad hoc și dl Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 16 octombrie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 34669/97) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 34669/97) de către un național italian, dna D.L.

(nr. „reclamantul”), la 13 noiembrie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dna A. M. Foti, avocat practicant la Milano. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Solicitarea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenția (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11). La 4 octombrie 2001, Guvernul a numit dna M. del Tufo judecător ad hoc pentru a se afla în locul său (art. 27 § 2 din Convenție și art. 29 § 2). La 4 octombrie 2001, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 15 noiembrie 2002, Curtea a fost informată cu privire la moartea dnei D.L. și apoi cu privire la dorința dnei A.M.

Foti de a continua procedura și de a participa la aceasta ca proprietar real al apartamentului. La 13 februarie 2003, Curtea a fost informată de dna A.M. Foti cu privire la faptul că dna D.L. a murit la 7 noiembrie 1999. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1920 și a trăit în Florența. Până în 1992, ea a fost proprietara unui apartament din Florența, pe care i-a dat-o A.P. 10. După acea dată, prin contract, a păstrat o viață și un interes de control ( usufrut ) în apartament, adică dreptul de a-l utiliza și de a obține orice beneficii din acest apartament. Reprezentantul ei, dna A.M. Foti, a avut titlul ( nuda proprietà ) de peste acel apartament. 11. Într-o scrisoare a servit locatarului la 23 noiembrie 1982, reclamantul a comunicat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața judecătorului Florenței.

12. Prin decizia din 3 octombrie 1983, care a fost făcută executivă la 16 Decembrie 1983, Magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediul să fie anulat până la 31 decembrie 1984. La cererea chiriașului, Magistratul a amânat termenul de vacanță până la o dată neespecificată. 13. La 30 septembrie 1987, reclamantul a furnizat anunț la chiriașul care l-a solicitat să plece. 14. La 2 noiembrie 1987, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 9 decembrie 1987. 15. Între 9 decembrie 1987 și 16 septembrie 1998, judecătorul a făcut douăzeci și patru de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd scufundarea expulzărilor, reclamantul nu avea dreptul la asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie.

16. La 12 iulie 1999, chiriașul a solicitat Curții de District din Florența să stabilească o nouă dată pentru executarea ordinului de posesie în temeiul Secțiunii 6 din Legea nr. 431/98. Curtea a stabilit data pentru 26 ianuarie 2001. 17. La 7 noiembrie 1999, reclamantul a murit și dna A.M. Foti a dobândit interes deplin în apartament, deoarece ea a fost proprietarul cu toate drepturile asupra apartamentului. Apoi, ea a devenit, de asemenea, o parte a procedurii de evacuare. 18. Potrivit ultimelor informații furnizate de dna A. M. Foti în faxul său din 15 noiembrie 2002, Curtea de District din Florența a stabilit acum noua dată pentru 15 În ianuarie 2004 pentru punerea în aplicare a ordinului de posesie cu ajutorul poliției.

19. De azi, dna A.M. Foti nu a recuperat încă posesia apartamentului. HOTĂRÂREA 20. Curtea trebuie să abordeze în primul rând problema dreptului dnei A.M. Foti de a urmări cererea inițial introdusă de reclamantul care a murit în noiembrie 1999. 21. Dna A.M. Foti a declarat în noiembrie 2002 că dorește să continue aplicarea dnei D.L. în fața Curții. Invocă faptul că, după moartea dnei D.L., a dobândit interes în apartament și a căutat aplicarea ordinului de expulzie. 22. Curtea observă că, în timp ce dna A.M. Foti a avut un simplu titlu asupra apartamentului în cauză, dna D.L., a avut o viață și un interes de control, adică dreptul de a-l utiliza și de a obține orice beneficii din acest apartament.

Noiembrie 1999 (când a murit reclamantul) și a devenit parte la procedura de evacuare numai după această dată. 23. Curtea reamintește că în diferite cazuri în care un reclamant a murit în cursul procedurii pe care le-a luat în considerare declarațiile moștenitorilor reclamantului sau ale membrilor apropiati ai familiei sale care au exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții (a se vedea Malhous v. Republica Cehă (dec.) [GC], nr. 33071/96, ECHR 2000-XII). 24. În cazul în cauză, până în prezent, niciun moștenitor nu a exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții. 25. Cu toate acestea, dna A.M. Foti, care dorește să urmărească cererea, nu este nici unul dintre moștenitorii reclamantului, nici unul dintre rudele următoare ale reclamantului și nici nu a avut dreptul de a exercita acest titlu înainte de moartea dnei D.L..

Cu toate acestea, nimic din dosar nu sugerează că dorința dnei D.L. a fost de a desemna dna A.M. Foti ca succesor al procedurii în fața Curții. 26. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că doamna A.M. Foti lipsește de locus standi în ceea ce privește prezenta cerere. 27. Cu toate acestea, nimic nu o împiedică să depună o altă cerere în fața Curții după ce a epuizat căile de recurs interne disponibile, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție. 28. În aceste circumstanțe, Curtea concluzionează că nu mai este justificat să continue examinarea cererii în sensul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție. În plus, Curtea nu constată niciun motiv de caracter general, astfel cum este definit la art. 37 § 1 în amendă, ceea ce ar necesita examinarea cererii în temeiul articolului respectiv.

29. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, CURTA deține, cu șase voturi împotrivă una, că doamna A.M. Foti nu are nici o șansă de a continua prezenta procedură; hotărăște cu șase voturi împotrivă una pentru a elimina cazul din listă. Efectuat în engleză și notificat în scris la 6 noiembrie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Peer L orenzen Președintele adjunct al Registrului În conformitate cu art. 45 § 2 din Convenție și cu art. 74 § 2 din Regulamentul Curții, un aviz separat al dnei M. del Tufo este anexat la prezenta hotărâre. Prin acest aviz separat, aș exprima doar o perplexitate în ceea ce privește decizia de a scoate din listă cazul D.L.

v. Italia. Cred că poziția dnei Foti ar fi meritat un examen mai apropiat. Din 1992 dna Foti a avut prin contract titlul asupra unui apartament ( nuda proprietà ), în care D.L. a păstrat o viață și un interes de control ( usufrutto În 1982 D.L. a început să-și părăsească apartamentul înaintea magistratului. Dna Foti a fost reprezentantul ei. După moartea dnei D.L. în 1999, dna Foti, care din 1992 avea deja un interes în apartament, a devenit proprietară cu toate drepturile și a continuat în Italia procedura de vacanță a apartamentului. La 13 noiembrie 1996, dna D.L., reprezentată de dna Foti, a prezentat la Strasbourg o cerere și la 4 octombrie 2001, Curtea a declarat cererea admisibilă. Curtea a fost informată la 15 noiembrie 2002 de moartea dnei D.L.

și de dorința dnei Foti de a continua procedura și de a lua parte la aceasta ca proprietar real al apartamentului. Cu prezenta hotărâre, Curtea anulează cazul deoarece dna Foti lipsește de locus standi în ceea ce privește această cerere. Foti a dobândit interes deplin în apartament după moartea doamnei D.L. (1999) și a devenit parte a procedurii de evacuare numai după această dată. Ea nu este nici unul dintre moștenitorii reclamantului, nici unul dintre rudele următoare ale reclamantului. În plus, D.L. nu a exprimat dorința de a desemna doamna Foti ca succesor al procedurii în fața Curții. În concluzie, dna Foti, după ce a epuizat căile de recurs interne disponibile, a putut depune o altă cerere în fața Curții.

Timpul de a-și proteja efectiv drepturile va fi, în orice caz, foarte lung. Mă întreb dacă, în opinia procedurii, cazul nu a putut fi văzut dintr-o altă perspectivă. Obiectul procedurii naționale a fost recuperarea unui apartament. În acest apartament doamna Foti a avut, de asemenea, drept de proprietate, chiar dacă a fost o „comprimată”. Este adevărat că a devenit singura proprietară doar după moartea doamnei D.L., dar ceea ce se discută aici este doar dacă doamna Foti ar putea păstra poziția doamnei D.L. în cadrul procedurii de la introducerea sa în 1996. Cu siguranță, nu există îndoială că din 1999 are o locus autonomă standi , dar, în opinia mea, ea ar putea profita și de perioada anterioară (1996-1999) ca succesor în dreptul specific al dnei D.L.

Poziția ei efectivă în cadrul procedurii este grefătă direct pe poziția anterioară a dnei D.L.: se cere protecția efectivă împotriva unei încălcări a dreptului privind același apartament. Faptul că dna Foti nu este nici unul dintre moștenitorii reclamantului, nici unul dintre rudele următoare ale reclamantului nu este relevant, deoarece singura persoană interesată de continuarea procedurii este proprietarul, care apără același drept pe care dna D. L. l-a apărat prin introducerea cererii în fața Curții. Faptul că dna D.L. nu a exprimat dorința de a-l desemna pe doamna Foti ca succesor al procedurii în fața Curții nu are nici o relevanță aici. Ceea ce este important este să se asigure că dreptul de proprietate primește o protecție concretă și eficace și, în acest caz, din 1982, nu a fost posibilă recuperarea deținerii apartamentului.

FIRST SECTION

CASE OF D.L. v. ITALY (Application no. 34669/97) JUDGMENT (Striking out) STRASBOURG 6 November 2003 FINAL 06/02/2004 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of D.L. v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr P. Lorenzen , President , Mr G. Bonello , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , Mrs E. Steiner , Mr K. H ajiyev , judges , Mrs M. del Tufo, ad hoc judge , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 16 October 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

8. The applicant was born in 1920 and lived in Florence.

FOR THESE REASONS, THE COURT

1. Holds, by six votes to one, that Mrs A.M. Foti has no standing to continue the present proceedings; 2. Decides by six votes to one to strike the case out of the list. Done in English, and notified in writing on 6 November 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Peer L orenzen Deputy Registrar President In accordance with Article 45 § 2 of the Convention and Rule 74 § 2 of the Rules of Court, a separate opinion of Mrs M. del Tufo is annexed to this judgment. P.L. S.N.

SEPARATE OPINION OF JUDGE DEL TUFO

Through this separate opinion, I would just express some perplexity about the decision of striking the case of D.L. v. Italy out of the list. I think that the position of Mrs Foti would have deserved closer examination. Since 1992 Mrs Foti had by contract the title over a flat ( nuda proprietà ), in which D.L. kept a life and controlling interest ( usufrutto ). In 1982 D.L. began trying to vacate her flat before the Magistrate. Mrs Foti was her representative. After the death of Mrs D.L. in 1999, Mrs Foti, who since 1992 had already an interest in the flat, became owner with all the rights and continued in Italy the proceeding for the vacation of the flat. On 13 November 1996 Mrs D.L., represented by Mrs Foti, introduced an application in Strasbourg and on 4 October 2001 the Court declared the application admissible.

The Court was informed on 15 november 2002 of Mrs D.L.’s death and of Mrs Foti’s wish to have the proceedings continued and to take part therein as actual owner of the flat. With the present decision the Court strikes out the case because Mrs Foti lacks locus standi in respect of this application. According to the Court, Mrs Foti acquired full interest in the flat after the death of Mrs D.L. (1999) and became a party of the eviction proceedings only after this date. She is neither one of applicant’s heirs nor one of the applicant’s next of kin. Furthermore D.L. expressed no wish to designate Mrs Foti as successor of the proceedings before the Court. In conclusion, Mrs Foti, after having exhausted the available domestic remedies, could only file another application before the Court.

The time to have her rights effectively protected will be in any case very long. I wonder if, under the point of view of the procedure, the case could not be seen from an other perspective. The object of the national proceedings was the recovery of a flat. On this flat Mrs Foti also had right of property, even though it was a “compressed” one. It is true that she became sole owner only after the death of Mrs D.L., but what is discussed here is only whether Mrs Foti could keep Mrs D.L. position in the proceedings before the Court as from its introduction in 1996. Certainly, there is no doubt that since 1999 she has an autonomous locus standi , but, in my opinion, she could take advantage also of the previous period (1996-1999) as successor in the specific right of Mrs D.L.

Her actual position in the proceedings is directly grafted on the previous position of Mrs D.L.: the effective protection from a violation of a right concerning the same flat is demanded. The fact that Mrs Foti is neither one of applicant’s heirs nor one of the applicant’s next of kin is not relevant, because the only person concerned by the continuation of the proceedings is the owner, who defends the same right that Mrs D. L. had defended by introducing the application before the Court. The fact that Mrs D.L. expressed no wish to designate Mrs Foti as successor of the proceedings before the Court has no relevance here. What is important is to assure that the right of ownership receives a concrete and effective protection and in this case since 1982 it has been impossible to recover possession of the flat.