L. și P. împotriva Italiei

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE L. ȘI P. v. ITALIA (Declarația nr. 33696/96) HOTĂRÂREA Strasburg 19 decembrie 2002 FINAL 19/03/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul L. și P. v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Lorenzen dna Vajić dna Botoucharova Kovler judecătorilor Raimondi, judecătorul ad hoc și dl S. Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii, deliberat în privat la 5 decembrie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 33696/96) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (nr. 33696/96) de dl N.L.

și dna M.P. (nr. 29 martie 1996, resortisanții italieni. Reclamanții au fost reprezentați de dl N. Sardi, avocat care practică la Milano. Guvernul italian („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanții s-au plâns în legătură cu durata procedurii de evacuare. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiuni al Curții (art. 52 §) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții.

Dl V. Zagrebelsky, judecătorul ales în privința Italiei, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul a numit dl G. Raimondi ca ad hoc judecător de a așeza în locul său (art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 2). La 30 august 1999, registrul a fost informat de moartea dlui N.L. și apoi de dorința dnei M.P. de a continua procedura și de a participa la aceasta ca moștenitor. Din motive de convenință, prezenta hotărâre se va referi numai la dna M.P. ca „reclamantul”. La 22 iunie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit primului capitol. Într-o scrisoare înregistrată din 16 ianuarie 1989, reclamanții au informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 30 iunie 1990 și i-au solicitat să abandoneze sediul până la data respectivă.

11. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 28 februarie 1990, reclamanții au reiterat intenția lor de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Milan. 12. Prin decizia din 28 martie 1990, care a fost făcută executivă la 25 iunie 1990, Magistratul Milan a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie eliminate până la 30 iunie 1991. 13. La 5 iunie și din nou la 13 septembrie 1991, reclamanții au notificat locatarului care a solicitat să scape de locație. 14. La 3 iulie 1991, reclamanții au făcut o declarație legală de a solicita urgent cazare pentru ei înșiși. 15. La 4 decembrie 1991, ei au notificat chiriașul informand-o că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 13 decembrie 1991. 16. Între 13 decembrie 1991 și 7 ianuarie 1997, judecătorul a făcut douăzeci și cinci încercări de recuperare a posesiunii.

Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamanții nu au fost niciodată acordate asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 17. La sfârșitul lunii ianuarie 1997, chiriașul a evacuat sediul. II. LEI DOMESTICĂ RELEVANT 18. Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Curții în cazul Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI 19. Reclamantul s-a plâns că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil.

A susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, al cărei parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 20. Curtea a hotărât, în mai multe ocazii anterioare, cazuri similare cu cele din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus §§ 46-66; Lunari v. Italia , nr. 21463/9, 11 ianuarie 2001, §§ 34-46; Palumbo v. Italia , nr. 15919/89, 30 noiembrie 2000, §§ 33-47). Curtea a examinat prezentul caz și constată că nu există fapte sau argumente din partea Guvernului, care ar conduce la o concluzie diferită în acest caz.

Curții se referă la motivele sale detaliate în hotărârile menționate mai sus și constată că în acest caz reclamantul a trebuit să aștepte cinci ani de la prima încercare a judecătorului înainte de a recupera apartamentul. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție în acest caz. II.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 21. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 22. Reclamantul a solicitat reparație pentru prejudiciile materiale pe care le-a susținut, pe care le-a pus la 34 378.600 lire italiene (ITL) [17.755.07 euro (EUR)], suma de 33.642.000 lire ITL [17.374.64] fiind pierderea chiriei pentru perioada cuprinsă între 8 august 1992 (data intrării în vigoare a legislației privind restricțiile de relaxare privind nivelurile de chirie) până în ianuarie 1997 (data în care reclamantul a recuperat posesia apartamentului), suma de ITL 736.600 [380.42 EUR] fiind suma costurilor de executare a ordinului de posesie.

23. Guvernul a contestat perioada calculată de solicitant. În ceea ce privește costurile suportate în cadrul procedurii interne, Guvernul a susținut că costurile procedurii privind fondurile nu sunt legate de presupusele încălcări și că costurile suportate în cursul stadiului de executare sunt datorate numai pentru perioada care s-a considerat o ingerință disproporționată cu dreptul de proprietate al reclamantului.

24. Curtea consideră că reclamantul trebuie acordată compensații pentru prejudiciile materiale rezultate din pierderea închirierii (a se vedea Immobiliare Saffi , citată mai sus § 79). Având în vedere mijloacele de calcul propuse de reclamant, Curtea decide, având în vedere dovezile de față și perioada în cauză, să atribuie într-un mod echitabil, 8,000 EUR sub acest cap. În ceea ce privește costurile procedurii de executare, Curtea consideră că mijloacele de calcul propuse de reclamant sunt rezonabile, deci Curtea decide să acorde suma solicitată de 380 EUR. Prejudiciu moral 25, reclamantul a lăsat chestiunea să fie evaluată de către Curte într-un mod echitabil. 26. Guvernul a subliniat faptul că reclamantul nu a adăugat dovezi privind prejudiciile morale susținute.

27. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi supus unor prejudiciu moral. Prin urmare, Curtea decide, pe o bază echitabilă, să acorde 5000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 28. Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor sale juridice, pe care le-a pus la ITL 12.430.000 plus impozite [6.419.56 EUR] pentru costurile și cheltuielile sale în fața Curții. 29. Guvernul a lăsat chestiunea la discreția Curții. 30. Potrivit jurisprudenței Curții, poate fi acordată o atribuire în ceea ce privește costurile și cheltuielile numai în măsura în care acestea au fost efectiv și neapărat suportate de reclamant și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.

În cazul în cauză, pe baza informațiilor în posesia sa și a criteriilor menționate mai sus, Curtea consideră că 1 500 EUR reprezintă o sumă rezonabilă și acordă reclamantului suma respectivă.Data implicită 31. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui fixate la o rată anuală egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

În ceea ce privește aceste motive, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenția, următoarele sume: (i) 8.380 EUR (opt mii trei sute opt sute de euro) pentru prejudiciu material; (ii) 5.000 EUR (cincă mii de euro) pentru prejudiciu moral; (iii) 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru costurile și cheltuielile juridice; (b) faptul că dobânzile simple la o rată anuală egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale se achită de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.

Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 19 decembrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

CASE OF L. AND P. v. ITALY (Application no. 33696/96) JUDGMENT STRASBOURG 19 December 2002 FINAL 19/03/2003 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of L. and P. v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mrs S. Botoucharova , Mr A. Kovler , judges , Mr G. Raimondi, ad hoc judge , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 5 December 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

9. The applicants were the owners of a flat in Milan, which they had let to M.A.

RELEVANT DOMESTIC LAW

18. The relevant domestic law is described in the Court's judgment in the case of Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, §§ 18-35, ECHR 1999-V. THE LAW I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

19. The applicant complained that she has been unable to recover possession of her flat within a reasonable time. She alleged a violation of Article 6 § 1 of the Convention, the relevant part of which provides: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

21. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Pecuniary damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 2. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) 8,380 EUR (eight thousand three hundred eighty euros) for pecuniary damage; (ii) 5,000 EUR (five thousand euros) for non-pecuniary damage; (iii) 1,500 EUR (one thousand five hundred euros) for legal costs and expenses; (b) that simple interest at an annual rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points shall be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement; 3. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 19 December 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President