CASE OF L. AND P. v. ITALY

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE L. ȘI P. v. ITALIA (Declarația nr. 33696/96) HOTĂRÂREA Strasburg 19 decembrie 2002 FINAL 19/03/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul L. și P. v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Lorenzen dna Vajić dna Botoucharova Kovler judecătorilor Raimondi, judecătorul ad hoc și dl S. Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii, deliberat în privat la 5 decembrie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 33696/96) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (nr. 33696/96) de dl N.L. și dna M.P. (nr. 29 martie 1996, resortisanții italieni. Reclamanții au fost reprezentați de dl N. Sardi, avocat care practică la Milano. Guvernul italian („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanții s-au plâns în legătură cu durata procedurii de evacuare. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiuni al Curții (art. 52 §) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții. Dl V. Zagrebelsky, judecătorul ales în privința Italiei, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul a numit dl G. Raimondi ca ad hoc judecător de a așeza în locul său (art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 2). La 30 august 1999, registrul a fost informat de moartea dlui N.L. și apoi de dorința dnei M.P. de a continua procedura și de a participa la aceasta ca moștenitor. Din motive de convenință, prezenta hotărâre se va referi numai la dna M.P. ca „reclamantul”. La 22 iunie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit primului capitol. Într-o scrisoare înregistrată din 16 ianuarie 1989, reclamanții au informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 30 iunie 1990 și i-au solicitat să abandoneze sediul până la data respectivă. 11. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 28 februarie 1990, reclamanții au reiterat intenția lor de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Milan. 12. Prin decizia din 28 martie 1990, care a fost făcută executivă la 25 iunie 1990, Magistratul Milan a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie eliminate până la 30 iunie 1991. 13. La 5 iunie și din nou la 13 septembrie 1991, reclamanții au notificat locatarului care a solicitat să scape de locație. 14. La 3 iulie 1991, reclamanții au făcut o declarație legală de a solicita urgent cazare pentru ei înșiși. 15. La 4 decembrie 1991, ei au notificat chiriașul informand-o că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 13 decembrie 1991. 16. Între 13 decembrie 1991 și 7 ianuarie 1997, judecătorul a făcut douăzeci și cinci încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamanții nu au fost niciodată acordate asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 17. La sfârșitul lunii ianuarie 1997, chiriașul a evacuat sediul. II. LEI DOMESTICĂ RELEVANT 18. Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Curții în cazul Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI 19. Reclamantul s-a plâns că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil. A susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, al cărei parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 20. Curtea a hotărât, în mai multe ocazii anterioare, cazuri similare cu cele din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus §§ 46-66; Lunari v. Italia , nr. 21463/9, 11 ianuarie 2001, §§ 34-46; Palumbo v. Italia , nr. 15919/89, 30 noiembrie 2000, §§ 33-47). Curtea a examinat prezentul caz și constată că nu există fapte sau argumente din partea Guvernului, care ar conduce la o concluzie diferită în acest caz. Curții se referă la motivele sale detaliate în hotărârile menționate mai sus și constată că în acest caz reclamantul a trebuit să aștepte cinci ani de la prima încercare a judecătorului înainte de a recupera apartamentul. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție în acest caz. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 21. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 22. Reclamantul a solicitat reparație pentru prejudiciile materiale pe care le-a susținut, pe care le-a pus la 34 378.600 lire italiene (ITL) [17.755.07 euro (EUR)], suma de 33.642.000 lire ITL [17.374.64] fiind pierderea chiriei pentru perioada cuprinsă între 8 august 1992 (data intrării în vigoare a legislației privind restricțiile de relaxare privind nivelurile de chirie) până în ianuarie 1997 (data în care reclamantul a recuperat posesia apartamentului), suma de ITL 736.600 [380.42 EUR] fiind suma costurilor de executare a ordinului de posesie. 23. Guvernul a contestat perioada calculată de solicitant. În ceea ce privește costurile suportate în cadrul procedurii interne, Guvernul a susținut că costurile procedurii privind fondurile nu sunt legate de presupusele încălcări și că costurile suportate în cursul stadiului de executare sunt datorate numai pentru perioada care s-a considerat o ingerință disproporționată cu dreptul de proprietate al reclamantului. 24. Curtea consideră că reclamantul trebuie acordată compensații pentru prejudiciile materiale rezultate din pierderea închirierii (a se vedea Immobiliare Saffi , citată mai sus § 79). Având în vedere mijloacele de calcul propuse de reclamant, Curtea decide, având în vedere dovezile de față și perioada în cauză, să atribuie într-un mod echitabil, 8,000 EUR sub acest cap. În ceea ce privește costurile procedurii de executare, Curtea consideră că mijloacele de calcul propuse de reclamant sunt rezonabile, deci Curtea decide să acorde suma solicitată de 380 EUR. Prejudiciu moral 25, reclamantul a lăsat chestiunea să fie evaluată de către Curte într-un mod echitabil. 26. Guvernul a subliniat faptul că reclamantul nu a adăugat dovezi privind prejudiciile morale susținute. 27. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi supus unor prejudiciu moral. Prin urmare, Curtea decide, pe o bază echitabilă, să acorde 5000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 28. Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor sale juridice, pe care le-a pus la ITL 12.430.000 plus impozite [6.419.56 EUR] pentru costurile și cheltuielile sale în fața Curții. 29. Guvernul a lăsat chestiunea la discreția Curții. 30. Potrivit jurisprudenței Curții, poate fi acordată o atribuire în ceea ce privește costurile și cheltuielile numai în măsura în care acestea au fost efectiv și neapărat suportate de reclamant și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, pe baza informațiilor în posesia sa și a criteriilor menționate mai sus, Curtea consideră că 1 500 EUR reprezintă o sumă rezonabilă și acordă reclamantului suma respectivă.Data implicită 31. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui fixate la o rată anuală egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În ceea ce privește aceste motive, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenția, următoarele sume: (i) 8.380 EUR (opt mii trei sute opt sute de euro) pentru prejudiciu material; (ii) 5.000 EUR (cincă mii de euro) pentru prejudiciu moral; (iii) 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru costurile și cheltuielile juridice; (b) faptul că dobânzile simple la o rată anuală egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale se achită de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 19 decembrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

CASE OF

L. AND P. v. ITALY

(Application no. 33696/96)

JUDGMENT

STRASBOURG

19 December 2002

FINAL

19/03/2003

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of L. and P. v. Italy,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mrs

S.

Botoucharova

,

Mr

A.

Kovler

,

judges

,

Mr

G.

Raimondi,

ad hoc

judge

,

and Mr S.

Nielsen

,

Deputy

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 5 December 2002,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 33696/96) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by Mr N.L. and Mrs M.P. (“the applicants”), Italian nationals, on 29

March

1996.

2.

The applicants were represented by Mr N. Sardi, a lawyer practising in Milan. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-Agent, Mr V. Esposito.

3.

Invoking Article 6 § 1 of the Convention, the applicants complained about the length of the eviction proceedings.

4.

The application was transmitted to the Court on 1 November 1998, when Protocol No. 11 to the Convention came into force (Article 5 § 2 of Protocol No. 11).

5.

The application was allocated to the Second Section of the Court (Rule

52 §

1 of the Rules of Court). Within that Section, the Chamber that would consider the case (Article 27 § 1 of the Convention) was constituted as provided in Rule 26 § 1 of the Rules of Court. Mr V. Zagrebelsky, the judge elected in respect of Italy, withdrew from sitting in the case (Rule 28). The Government appointed Mr G. Raimondi as

ad hoc

judge to sit in his place (Article 27 § 2 of the Convention and Rule 29 § 2).

6.

On 30 August 1999 the registry was informed of Mr N.L.'s death and then of Mrs M.P.'s wish to have the proceedings continued and to take part therein also as inheritor. For the sake of convenience, the present judgment will only refer to Mrs M.P. as “the applicant”.

7.

On 22 June 2000 the Court declared the application admissible.

8.

On 1 November 2001 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed First Section.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

9.

The applicants were the owners of a flat in Milan, which they had let to M.A.

10.

In a registered letter of 16 January 1989, the applicants informed the tenant that they intended to terminate the lease on expiry of the term on 30

June 1990 and asked her to vacate the premises by that date.

11.

In a writ served on the tenant on 28 February 1990, the applicants reiterated their intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Milan Magistrate.

12.

By a decision of 28 March 1990, which was made enforceable on 25

June 1990, the Milan Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 30 June 1991.

13.

On 5 June and again on 13 September 1991, the applicants served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.

14.

On 3 July 1991, the applicants made a statutory declaration that they urgently required the premises as accommodation for themselves.

15.

On 4 December 1991, they served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 13

December

1991.

16.

Between 13 December 1991 and 7 January 1997, the bailiff made twenty-five attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

17.

At the end of January 1997, the tenant vacated the premises.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

18.

The relevant domestic law is described in the Court's judgment in the case of

Immobiliare

Saffi v. Italy

[GC], no. 22774/93, §§ 18-35, ECHR 1999-V.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

19.

The applicant complained that she has been unable to recover possession of her flat within a reasonable time. She alleged a violation of Article 6 § 1 of the Convention, the relevant part of which provides:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

20.

The Court has on several previous occasions decided cases raising similar issues as in the present case and found a violation of Article 6 § 1 of the Convention (see

Immobiliare Saffi

, cited above, §§ 46-66;

Lunari v. Italy

, no. 21463/9, 11 January 2001, §§ 34-46;

Palumbo v. Italy

, no.

15919/89, 30 November 2000, §§ 33-47).

The Court has examined the present case and finds that there are no facts or arguments from the Government, which would lead to any different conclusion in this case. The Courts refers to its detailed reasons in the judgments cited above and notes that in this case the applicant has had to wait for five years from the first attempt of the bailiff before recovering the flat.

Consequently, there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention in the present case.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

21.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Pecuniary damage

22.

The applicant sought reparation for the pecuniary damage she had sustained, which she put at 34,378,600 Italian lire (ITL) [17,755.07

euros

(EUR)], the sum of ITL 33,642,000 [EUR 17,374.64] being the loss of rent for the period from 8

August 1992 (the date the legislation relaxing restrictions on rent levels entered into force) to January

1997 (the date the applicant recovered possession of the flat), the sum of ITL 736,600 [EUR 380.42] being the amount of the costs of executing the possession order.

23.

The Government contested the period calculated by the applicant. As regards the costs incurred in the domestic proceedings, the Government argued that the costs of the proceedings on the merits were not related to the alleged violations and that the costs incurred during the enforcement stage were due only for the period that was regarded as being a disproportionate interference with the applicant's right of property.

24.

The Court considers that the applicant must be awarded compensation for the pecuniary damage resulting from the loss of rent (see

Immobiliare Saffi

, cited above, § 79). Having regard to the means of calculation proposed by the applicant, the Court, in the light of the evidence before it and the period concerned, decides to award on an equitable basis, EUR 8,000 under this head.

As regards the costs of the enforcement proceedings, the Court considers the means of calculation proposed by the applicant to be reasonable. Therefore the Court decides to grant the requested amount of EUR 380.

B.

Non-pecuniary damage

25.

The applicant left the matter to be assessed by the Court in an equitable manner.

26.

The Government stressed that the applicant had failed to adduce evidence of non-pecuniary damage sustained.

27.

The Court considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Therefore, the Court decides, on an equitable basis, to award EUR 5,000 under this head.

C.

Costs and expenses

28.

The applicant sought reimbursement of her legal costs, which she put at ITL 12,430,000 plus taxes [EUR 6,419.56] for her costs and expenses before the Court.

29.

The Government left the matter to the discretion of the Court.

30.

According to the Court's case-law, an award can be made in respect of costs and expenses only in so far as they have been actually and necessarily incurred by the applicant and are reasonable as to quantum. In the present case, on the basis of the information in its possession and the above-mentioned criteria, the Court considers that EUR 1,500 is a reasonable sum and awards the applicant that amount.

D.

Default interest

31.

The Court considers that the default interest should be fixed at an annual rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

2.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article

44

§

2 of the Convention, the following amounts:

(i)

8,380 EUR (eight thousand three hundred eighty euros) for pecuniary damage;

(ii)

5,000 EUR (five thousand euros) for non-pecuniary damage;

(iii)

1,500 EUR (one thousand five hundred euros) for legal costs and expenses;

(b)

that simple interest at an annual rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points shall be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

3.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 19 December 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Søren

Nielsen

Christos

Rozakis

Deputy

Registrar

President