CtEDO 19.12.2002 Auto

CASE OF FIORANI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
19.12.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF FIORANI v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE FIORANI v. ITALIA (Declarația nr. 33909/96) HOTĂRÂREA STRASBOURG 19 decembrie 2002 FINAL 19/03/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Fiorani v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele Dna Tulkens Bonello Lorenzen Dna Vajić Dna Botoucharova judecători . Raimondi , judecător ad hoc și dl S. Nielsen grefierul adjunct de secțiune după ce a deliberat în privat la 5 decembrie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 33909/96) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (nr. 33909/96) de dl Riccardo Fiorani (nr. 29 noiembrie 1995). Reclamantul a fost reprezentat de dl E. Caroli, avocat practicant la Roma. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii de expulzare. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiuni al Curții (art. 52 §) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții. Dl V. Zagrebelsky, judecătorul ales în privința Italiei, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul a numit dl G. Raimondi ca ad hoc Tribunalul a declarat că cererea este admisibilă la locul său (art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 2). La 22 iunie 2000, Curtea a declarat că cererea este admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit primului capitol. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1946 și trăiește în Rocca Priora (Roma). El este proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat C.C.10 într-o scrisoare înregistrată din 17 aprilie 1984, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 mai 1986 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. 11. Prin decizia din 11 martie 1985, care a fost pus în aplicare la 2 aprilie 1985, Magistratul de la Roma a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediul să fie vacant până la 28 februarie 1987. 13. La 3 aprilie 1987, reclamantul a notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul. 14. La 27 aprilie 1987 a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 5 iunie 1987. 15. Între 5 iunie 1987 și 31 ianuarie 1989, judecătorul a făcut opt încercări de recuperare a posesiunii. 16. La 11 mai 1989, reclamantul a făcut o declarație legală de care a cerut urgent ca sediul ca cazare pentru el însuși. La 20 octombrie 1993, el a reiterat declarația. 17. Între 6 septembrie 1989 și 22 februarie 1996, judecătorul a făcut patruzeci de persoane. În 24 martie 1996, locatarul a evacuat sediul. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 19. Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Curții în cazul Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 20. Reclamantul a susținut încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 21. Curtea a hotărât, în mai multe ocazii anterioare, cazuri similare cu cele din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus §§ 46-66; Lunari v. Italia, nr. 21463/93, 11 ianuarie 2001, §§ 34-46; Palumbo v. Italia , nr. 15919/89, 30 noiembrie 2000, §§ 33-47). 22. Curtea a examinat cazul în cauză și constată că nu există fapte sau argumente din partea Guvernului, ceea ce ar conduce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea se referă la motivele sale detaliate în hotărârile citate mai sus și constată că, în acest caz, reclamantul a trebuit să aștepte aproximativ opt ani și nouă luni de la prima încercare a judecătorului înainte de a reuși apartamentul. 23. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în acest caz. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 25. Reclamantul a solicitat reparație pentru prejudiciile materiale pe care le-a susținut, pe care le-a pus la 82.015.340 lire italiene (ITL) [42.357.39 euro (EUR)], suma de 70.000.000 de lire ITL [36.151.98 EUR] fiind pierderea chiriei pentru perioada de 2 aprilie 1985 (data în care Magistratul de la Roma a susținut validitatea anunțului și a ordonat ca sediile să fie vacante) până la 24 martie 1996 (când reclamantul a recuperat posesia apartamentului său), suma de ITL 12.015.340 [6.205.41 EUR] pentru costurile procedurii de executare. 26. Guvernul a contestat criteriile utilizate pentru calcularea pierderii profiturilor. În ceea ce privește costurile suportate în cadrul procedurii interne, Guvernul a susținut că costurile procedurii privind fondurile nu au fost legate de presupusa încălcare și că costurile suportate în cursul stadiului de aplicare au fost datorate numai pentru perioada care s-a considerat o ingerință disproporționată cu dreptul de proprietate al reclamantului. 27. Curtea consideră că reclamantul trebuie acordată compensații pentru prejudiciile materiale rezultate din pierderea închirierii (a se vedea Immobiliare Saffi , citată mai sus, § 79). Având în vedere mijloacele de calcul propuse de reclamant, Curtea decide, având în vedere dovezile de față și perioada în cauză, să atribuie într-un mod echitabil 18,500 EUR sub acest cap. În ceea ce privește costurile procedurii de executare, Curtea consideră că acestea trebuie rambursate în parte (a se vedea Hotărârea Scollo c. Italia din 28 de ani) Seria A, nr. 315-C, p. 56, § 50). Având în vedere mijloacele de calcul propuse de reclamant și având în vedere dovezile din fața acesteia și perioada în cauză și hotărârea în mod echitabil, Curtea îi acordă 2 500 EUR sub acest cap. Prejudiciu moral 28. Reclamantul a solicitat 300 000 000 EUR ITL [154.937.07 EUR] pentru prejudiciile morale. 29. Guvernul a susținut că o constatare a unei încălcări ar constitui, în sine, suficiente satisfacții și a subliniat faptul că, în orice caz, suma susținută a fost excesivă. 30. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suportat unele prejudiciu moral. Prin urmare, Curtea decide, pe o bază echitabilă, să acorde 8 000 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 31. Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor și cheltuielilor sale în fața Curții, pe care le-a pus la 11.610.000 ITL [5.996.06 EUR]. 32. Potrivit jurisprudenței Curții, o atribuire poate fi acordată în ceea ce privește costurile și cheltuielile numai în măsura în care acestea au fost efectiv și neapărat suportate de reclamant și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, pe baza informațiilor în posesia sa și a criteriilor menționate mai sus, Curtea consideră că 2000 EUR reprezintă o sumă rezonabilă și acordă reclamantului suma respectivă. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 21.000 (20.000 euro) pentru prejudiciu material; (ii) 8.000 EUR (opt mii euro) pentru prejudiciu moral; (iii) 2.000 EUR (2.000 euro) pentru costuri și cheltuieli legale; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 decembrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă