CASE OF V.T. v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of P1-1;Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF V.T. v. ITALY (CtEDO, 2002)
PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE V.T. v. ITALIA (Declarația nr. 30972/96) JUDGMENT STRASBOURG 15 noiembrie 2002 FINAL 15/02/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Ar putea fi supusă revizuirii editoriale. În cazul V.T. v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler judecători . Raimondi , judecătorul ad hoc și dl E. Fribergh Registratorul Secțiunii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30972/96) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dl V.T. („Reclamantul”), la 24 noiembrie 1995. Președintele Camerei a aderat la cererea reclamantului de a nu-și divulga numele (art. 47 § 3 din Regulamentul de procedură). Guvernul italian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu a putut recupera posesia apartamentului său într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, el s-a plâns în continuare în legătură cu durata procedurii de evacuare. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiuni al Curții (art. 52 §) 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții. Dl V. Zagrebelsky, judecătorul ales în privința Italiei, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul a numit dl G. Raimondi ca ad hoc Tribunalul a declarat că cererea este admisibilă la locul său (art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 2). La 22 iunie 2000, Curtea a declarat că cererea este admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit primei secțiuni. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat S.S. într-un scripte servit la chiriaș la 29 martie 1989, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și l-a convocat să apară în fața Magistratului Florenței. 10. Prin decizia din 28 aprilie 1989, care a fost pus în aplicare la 14 decembrie 1989. În aprilie 1993, judecătorul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 31 decembrie 1992. 11. La 13 aprilie 1993, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgent ca sediul ca cazare pentru fiica sa. 12. La 21 aprilie 1993, el a furnizat anunț la chiriașul care l-a solicitat să părăsească sediul. 13. La 9 iunie 1993, el a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 18 iunie 1993. 14. Între 18 iunie 1993 și 14 mai 1997, judecătorul a făcut 10 încercări de recuperare a posesiei. Fiecare încercare a judecătorului a dovedit că nu a reușit, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 15. La 29 aprilie 1997, reclamantul și chiriașul au ajuns la un acord prietenos și la 30 septembrie 1998, chiriașul a concediat sediul. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 16. Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Curții în cazul Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI Nr. 1 LA CONVENȚIUNEA 17. Reclamantul s-a plâns că nu a putut recupera posesia apartamentului său într-un timp rezonabil datorită lipsei de asistență de poliție și a susținut o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” În conformitate cu jurisprudența sa, Curtea consideră că ingerința în dreptul reclamantului la bucuria pașnică a bunurilor sale constituie controlul utilizării proprietăților și cade să fie examinată în temeiul articolului 1 al doilea paragraf (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus, § 46). Respectarea condițiilor din al doilea paragraf Obiectivul interferenței 19. Curtea a exprimat anterior opinia conform căreia legislația încurcată avea un obiectiv legitim în interesul general, astfel cum este necesar la art. 1 al doilea paragraf (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus § 48). Proporționalitatea interferenței 20. Curtea reiterează că, în sensul articolului 1 al doilea paragraf din Protocolul nr. 1 o interferență trebuie să ajungă la un „echilibru echitabil” între cerințele interesului general și cerințele de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanei. Trebuie să existe o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit. Pentru a determina dacă această cerință este îndeplinită, Curtea recunoaște că statul beneficiază de o marjă largă de apreciere atât în ceea ce privește alegerea mijloacelor de aplicare, cât și pentru a stabili dacă consecințele executării sunt justificate în interesul general în scopul atingerii obiectului legii în cauză. În domenii cum ar fi locuința, care joacă un rol central în politicile de bunăstare și economice ale societăților moderne, Curtea va respecta hotărârea legislativă cu privire la ceea ce este în interesul general, cu excepția cazului în care această hotărâre nu este în mod evident fără fundații rezonabile (a se vedea Immobiliare Saffi , citată mai sus, § 49). 21. Reclamantul a susținut că interferența a fost disproporționată având în vedere lungimea și sarcina financiară care rezultă din faptul că nu a putut crește chiria. Într-adevăr, el a recuperat posesia doar pentru că a reușit să obțină acordul chiriașului, nu pentru că a avut asistență de poliție. În plus, interferența a cauzat dificultăți speciale în cazul său, deoarece el a făcut o declarație legală că el a cerut urgent locurile ca cazare pentru fiica sa. 22. Guvernul a subliniat faptul că ingerința în dreptul reclamantului la bucuria pașnică a proprietății sale era proporțională cu obiectivul legitim urmărit. Ei au concluzionat că, ținând seama atât de interesele proprietarului, cât și de locatar, sarcina impusă reclamantului nu a fost excesivă. 23. Curtea consideră că, în principiu, sistemul italian de execuție a ordonanțelor de judecată nu este în sine deschis criticilor, având în vedere în special marja de apreciere permisă în temeiul articolului 1 al doilea paragraf. Cu toate acestea, un astfel de sistem are riscul de a impune proprietăților o sarcină excesivă în ceea ce privește capacitatea lor de a elimina proprietățile lor și trebuie, în consecință, să furnizeze anumite garanții procedurale pentru a se asigura că funcționarea sistemului și impactul acestuia asupra drepturilor de proprietate a proprietăților proprietăților nu sunt nici arbitrare, nici neprevăzubile (a se vedea mutatis mutandis Immobiliare Saffi Prin urmare, Curtea trebuie să se asigure dacă, în caz instant, reclamantul a primit suficiente garanții pentru a fi protejat împotriva incertitudinii și arbitrației. 24. Curtea observă că reclamantul a obținut un ordin de posesie care a devenit executor la 14 aprilie. 1993, indicând că chiriașul ar trebui să renunțe la apartament la 31 decembrie 1992. Prima încercare de către un judecător a avut loc la 18 iunie 1993. Din cauza legislației care prevăd strângerea expulzărilor și, în parte, a lipsei de asistență de poliție, reclamantul a recuperat posesia apartamentului său în 30 septembrie 1998, chiar dacă a făcut o declarație legală la 13 Aprilie 1993 confirmând că avea nevoie urgent de apartament pentru fiica sa. 25. Pentru aproximativ cinci ani și trei luni. Începând cu prima încercare a judecătorului de a executa ordinul de posesie, reclamantul a fost astfel lăsat într-o stare de incertitudine în ceea ce privește momentul în care el ar putea să își reprezinte apartamentul. Autoritățile relevante nu par să fi luat orice acțiune în răspunsul la declarația statutară a reclamantului la 13 aprilie 1993 care are nevoie de locații pentru fiica sa. 26. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în circumstanțele specifice ale prezentului caz, a fost impusă unei sarcini excesive reclamantului; în consecință, echilibrul care trebuie atins între protecția dreptului de proprietate și cerințele interesului general a fost supărat în detrimentul reclamantului. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 din CONVENȚIE 27. Reclamantul a susținut, de asemenea, o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 28. Reclamantul s-a plâns că a trebuit să aștepte aproximativ nouă ani pentru a recupera posesia apartamentului său după eliberarea ordinii magistratului. În plus, el susține că, în ciuda faptului că a făcut o declarație statutară că a solicitat urgent cazare pentru propriul său folos, a trebuit să aștepte aproximativ cinci ani și cinci luni de la data în care a fost făcută declarația înainte de a recupera posesia. 29. Guvernul a contestat acest punct. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. 30. Curtea observă că reclamantul se bazase inițial pe art. 6 în legătură cu plângerea privind durata procedurii de posesie. Cu toate acestea, Curtea consideră că cauza instantană trebuie examinată în legătură cu dreptul mai general la o instanță. 31. Curtea reiterează că dreptul la o instanță, astfel cum este garantat de art. 6 protejează, de asemenea, punerea în aplicare a deciziilor judiciare finale și obligatorii, care, în statele care acceptă statul de drept, nu pot rămâne inoperative în detrimentul unei părți (a se vedea Immobiliare Saffi , citat mai sus, § 66). Prin urmare, executarea unei decizii judiciare nu poate fi îndeajunsă. 32. În cazul instantaneu, reclamantul a obținut un ordin de posesie la 28 aprilie 1989, care a devenit executor la 14 aprilie 1993. Chiar și după ce a făcut declarația legală, reclamantul nu a primit asistența de poliție. Într-adevăr, reclamantul a recuperat apartamentul său numai la 30 septembrie 1998 când a ajuns la un acord prietenos cu chiriașul, la aproximativ cinci ani și trei luni de la prima încercare a judecătorului. 33. Curtea consideră că o întârziere a acestei durate în executarea unei hotărâri finale de judecată priva art. 6 § 1 din Convenția de orice efect practic. 34. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că a existat o încălcare a dreptului la instanță, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DE CONVENȚIE 35. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 36. Reclamantul a solicitat o reparație pentru prejudiciile materiale pe care le-a susținut, pe care le-a pus la 94.633.500 lire italiene (ITL) [48.874.12 euro (EUR)], fiind diferența dintre chiria efectivă plătită de locatar (ITL 428.500; 221.30 EUR) și tabelul mediu de închiriere (ITL 1.800.000; 929.62 EUR) pentru perioada cuprinsă între 31 decembrie 1992 (data termenului de expirare a contractului de închiriere) și 30 37. Guvernul a contestat perioada calculată de către reclamant. 38. Curtea consideră că reclamantul trebuie să primească o compensare pentru prejudiciile materiale care rezultă din pierderea închirierii (a se vedea Immobiliare Saffi) Având în vedere mijloacele de calcul propuse de reclamant, Curtea, având în vedere dovezile de dinaintea acesteia și perioada în cauză, decide să-l atribuie pe o bază echitabilă de 19 000 EUR sub acest cap. 39. Reclamantul a solicitat 30 000 000 de ITL [15 493,71 EUR] pentru prejudiciu moral. 40. Guvernul a susținut că o constatare a unei încălcări ar constitui, în sine, o satisfacție suficientă și că, în orice caz, suma reclamată este excesivă. Guvernul a subliniat faptul că reclamantul nu a adăugat dovezi privind prejudiciile morale susținute. 41. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit o serie de prejudiciu moral pe care simpla constatare a unei încălcări nu poate compensa în mod corespunzător. Prin urmare, Curtea decide, pe o bază echitabilă, să acorde 5.000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 42. Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor sale juridice, pe care le-a pus la ITL 6.120.000 [3160.72 EUR] pentru costurile și cheltuielile sale în fața Comisiei și a Curții. Reclamantul nu este reprezentat de un avocat. Cu toate acestea, el a produs un bilet de taxe al unui avocat. 43. Guvernul a lăsat chestiunea la discreția Curții. 44. Potrivit jurisprudenței Curții, numai în ceea ce privește costurile și cheltuielile, în măsura în care acestea au fost efectiv și neapărat suportate de reclamant și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea cazul Bottazzi c. Italia) [GC], nr. 34884/97, § 30, CEDO 1999-V). În acest caz, pe baza informațiilor în posesia sa și a criteriilor menționate mai sus, Curtea consideră că 1000 EUR reprezintă o sumă rezonabilă și acordă reclamantului suma respectivă. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUSS deține că s-a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 19 000 EUR (noiște mii de euro) pentru prejudiciu material; (ii) 5.000 EUR (cincă mii de euro) pentru prejudiciu moral; (iii) 1000 EUR (o mie de euro) pentru costuri și cheltuieli juridice; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Președintele grefierului Erik Fribergh Christos Rozakis, în limba engleză și notificat în scris la 15 noiembrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.