CASE OF V.L. AND OTHERS v. ITALY

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE V.L. și altele v. ITALY (Derogarea nr. 44864/98) JUGUL (Decontare a Franței) STRASBOURG 7 mai 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul V.L. și altele v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Ferrari Bravo Lorenzen Doamna Vajić Levits Judicii Kovler și grefierul secțiunii E. Fribergh care au deliberat în privat la 18 aprilie 2002, eliberează următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 44864/98) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (“Convenția”) de trei resortisanți italieni, MM. V.L., A.L. și A.L. („reclamanții”), la 17 august 1998. Reclamanții au fost reprezentați de dl L. Della Pietra, avocat care practică în Napoli. Guvernul italian (“ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl. Esposito. Reclamanții s-au plâns de incapacitatea lor prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului lor și de durata procedurii de evacuare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 4 octombrie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat componența secțiunilor sale (art. 25 § 1). La 19 martie 2002 și la 25 martie 2002, Agentul Guvernului și, respectiv, reclamanții au prezentat declarații formale propunendu-se o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE O.D.R. a fost proprietarul unui apartament din Napoli, pe care ea l-a lăsat pe M.G. La 14 noiembrie 1983, ea a servit un anunț pentru a renunța la chiriaș, la expirarea termenului la 31 decembrie 1983, dar el a refuzat să plece. O.D.R. a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Napoli. 10. Prin decizia din 30 noiembrie 1983, care a fost făcută executivă în aceeași zi, judecătorul Napoli a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 3 decembrie 1985. 11. M.G. a murit, dar soția și fiica lui au refuzat să scape. 12. La 27 octombrie 1989, O.D.R. a murit și reclamanții au moștenit apartamentul. 13. La 31 ianuarie 1991, reclamanții au notificat chiriașii care le-au solicitat să abandoneze sediul. 14. La 4 martie 1991, au notificat chiriașii informand-i că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 14 martie 1991. 15. Între 14 martie 1991 și 17 ianuarie 1997, judecătorul a făcut douăsprezece încercări de recuperare a posesiunii. 16. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 17. La 11 septembrie 1997, în conformitate cu legea nr. 61/89, reclamanții au solicitat asistența comitetului prefectoral pentru executarea ordinului de posesie. 18. La 20 februarie 1998, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA 19. La 19 martie 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă o sumă totală de 10 000 de euro către MM. V.L., A.L. și dna A.L., (3.333.34 de euro către dl. V.L. și 3.333.33 de euro fiecărui dl. A.L. și dna A.L.) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 44864/98. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 20. La 25 martie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamanților: „Not că Guvernul Italiei sunt dispuși să plătească o sumă totală de 10.000 de euro pentru MM. V.L., A.L. și A.L., (3.333,34 de euro pentru dl. V.L. și 3.333,33 de euro pentru fiecare dl. A.L. și dna. A.L.) care acoperă prejudiciu material și costuri pentru MM. V.L. și A.L. și A.L. și A.L. în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 44864/98 în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, mă angaj să nu solicit semnalarea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 21. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 22. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 mai 2002, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

CASE OF

V.L. and Others v. ITALY

(Application no 44864/98)

JUDGMENT

(Friendly Settlement)

STRASBOURG

7 May 2002

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of V.L. and Others v. Italy,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

L.

Ferrari

Bravo

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

A.

Kovler

,

judges

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 18 April 2002,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

44864/98) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article

25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by three Italian nationals, MM. V.L., A.L. and Mrs A.L. (“the applicants”), on 17 August 1998.

2.

The applicants were represented by Mr L. Della Pietra, a lawyer practising in Naples. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr

V.

Esposito.

3.

The applicants complained about their prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of their apartment and about the duration of the eviction proceedings.

4.

The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention. On 4 October 2001, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible.

5.

On 1 November 2001 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed First Section.

6.

On 19 March 2002 and on 25 March 2002 the Agent of the Government and the applicants respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case.

THE FACTS

7.

O.D.R. was the owner of an apartment in Naples, which she had let to M.G.

8.

On 14 November 1983, she served a notice to quit on the tenant, on expiry of the term on 31 December 1983, but he refused to leave.

9.

O.D.R. summoned the tenant to appear before the Naples Magistrate.

10.

By a decision of 30 November 1983, which was made enforceable on the same day, the Naples Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 3 December 1985.

11.

M.G. died, but his wife and his daughter refused to vacate the premises.

12.

On 27 October 1989, O.D.R. died and the applicants inherited the apartment.

13.

On 31 January 1991, the applicants served notice on the tenants requiring them to vacate the premises.

14.

On 4 March 1991, they served notice on the tenants informing them that the order for possession would be enforced by a bailiff on 14 March 1991.

15.

Between 14 March 1991 and 17 January 1997, the bailiff made twelve

attempts to recover possession.

16.

Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

17.

On 11 September 1997, according to law no. 61/89, the applicants requested the Prefectoral Committee for assistance of the police in enforcing the order for possession.

18.

On 20 February 1998, the applicants recovered possession of the apartment.

THE LAW

19.

On 19 March 2002 the Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Italy offer to pay a sum totalling 10,000 (ten

thousand) Euros to MM.

V.L., A.L. and Mrs A.L., (3,333.34 Euros to Mr V.L. and 3,333.33

Euros to each Mr A.L. and Mrs A.L.) with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 44864/98. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.

This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.

The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”

20.

On 25 March 2002 the Court received the following declaration signed by the applicants’ representative:

“I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 10,000

(ten

thousand) Euros to MM.

V.L., A.L. and Mrs A.L., (3,333.34 Euros to Mr

V.L. and 3,333.33

Euros to each Mr A.L. and Mrs A.L.) covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to MM. V.L. and A.L. and Mrs A.L. with a view to securing a friendly settlement of application no.

44864/98 pending before the Court.

I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled.

This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicants have reached.

I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”

21.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article

37

§

1

in

fine

of the Convention and Rule

62

§

3 of the Rules of Court).

22.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to strike the case out of the list;

2.

Takes note

of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 7 May 2002, pursuant to Rule

77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President