CASE OF T. v. ITALY

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

13.06.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Struck out of the list (friendly settlement)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF T. v. ITALY (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE T. c. ITALIA (Doc. nr. 40537/98) JUGUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 13 iunie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul T. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele Ferrari Bravo Bonello Lorenzen Doamna Botoucharova Kovler, judecătorii dnei Steiner și dl E. Fribergh Grefierul Secțiunii care a deliberat în particular la 28 mai 2002, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (n. 40537/98) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna T. („Reclamantul”), la 11 martie 1998. Reclamantul a fost reprezentat de dna E. Filippello, avocat care practică la Turin. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 13 septembrie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat componența secțiunilor sale (art. 25 § 1). La 7 mai 2002 și la 10 mai 2002, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Turin, pe care l-a lăsat A.P. Într-o scrisoare înregistrată din 12 mai 1987, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 mai 1987. Decembrie 1987 și i-a cerut să abandoneze locația până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit locatarului la 19 iunie 1987, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Turin. 10. Inchiriatul s-a opus că închiriatul a expirat la 30 iunie 1991. 11. Prin decizia din 30 martie 1988, Magistratul Turin a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie eliminate până la 30 iunie 1992. 12. La 4 septembrie 1992, reclamantul a notificat locatarului care l-a solicitat să abandoneze sediul. 13. La 1 octombrie 1992, ea a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 6 noiembrie 1992. 14. Între 6 noiembrie 1992 și 23 aprilie 1997, judecătorul a făcut șapte încercări de recuperare a posesiei. Într-o zi neespecificată în octombrie 1997, reclamantul a recuperat posesia apartamentului deoarece chiriașul a evacuat sediul. La 10 mai 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 2.600 (2 mii șase sute) de euro dnei M.T. în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 40537/98. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 16. La 7 mai 2002, Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație semnată de reclamant și de reprezentantul ei: „Not că Guvernul Italiei sunt dispuși să plătească o sumă totală de 2.600 (doi mii șase sute) euro care acoperă prejudiciu material și costuri morale pentru dna M.T., în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 40537/98 în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă angaj să nu solicit semnalarea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 17. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 18. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Președintele grefierului Erik Fribergh Christos Rozakis, în limba engleză și notificat în scris la 13 iunie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.