- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 aprilie 2003
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Tamma împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE TAMMA c. ITALIA (Derogare nr. 43616/98) JUDGMENTUL (Resoluție cuprinzătoare) STRASBOURG 10 aprilie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Tamma c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintă Doamna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și dl dl. Grefierul adjunct al secțiunii Nielsen, care a deliberat în particular la 20 martie 2003, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
43616/98) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Marianna Tamma („reclamantul”), la 2 mai 1998. Reclamantul a fost reprezentat de dl L. Bondi, avocat care practică în Livorno. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de coagentii lor succesivi, respectiv V. Esposito și F. Crisafulli. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție.
La 31 ianuarie 2002, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 10 ianuarie 2003 și la 20 februarie 2003, respectiv, Guvernul și reclamantul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Livorno, pe care l-a lăsat P.B.C. Într-o scrisoare înregistrată din 13 aprilie 1987, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 22 aprilie 1989, reclamantul a reiterat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Livorno.
10. Prin hotărârea din 15 mai 1989, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Livorno a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 noiembrie 1989. 11. La 20 ianuarie 1990, reclamantul a notificat locatarului care o cere să abandoneze sediul. 12. La 31 martie 1990, ea a notificat locatarului informand-o că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 18 aprilie 1990. 13. Între 18 aprilie 1990 și 18 noiembrie 1998, judecătorul a făcut 14 Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd suspendarea, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie.
14. La o dată neespecificată din mai 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului deoarece chiriașul a evacuat spontan locațial. La 10 ianuarie 2003, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 6,500 (seize mii cinci sute de euro) doamnei Marianna Tamma în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 43616/98. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.
Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 16. La 20 februarie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 6.500 (seize mii cinci sute) de euro care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale și pentru doamna Marianna Tamma, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 43616/98 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri.
Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 17. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și punerea în aplicare a acesteia este în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri.
Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă) 18. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 aprilie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF TAMMA v. ITALY (Application no. 43616/98) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 10 April 2003 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Tamma v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky, judges , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 20 March 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 43616/98) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs Marianna Tamma (“the applicant”), on 2 May 1998.
The applicant was represented by Mr L. Bondi, a lawyer practising in Livorno. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their successive co-agents, respectively Mr V. Esposito and Mr F. Crisafulli.
The applicant complained about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.
The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention.
On 31 January 2002, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
On 10 January 2003 and on 20 February 2003 the Government and the applicant respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant is the owner of an apartment in Livorno, which she had let to P.B.C.
In a registered letter of 13 April 1987, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1987 and asked her to vacate the premises by that date.
In a writ served on the tenant on 22 April 1989, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Livorno Magistrate.
By a decision of 15 May 1989, which was made enforceable on the same day, the Livorno Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 30 November 1989.
On 20 January 1990, the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 31 March 1990, she served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 18 April 1990.
Between 18 April 1990 and 18 November 1998, the bailiff made fourteen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as, under the statutory provisions providing for the suspension, the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On an unspecified date of May 2000, the applicant recovered possession of the apartment because the tenant vacated the premises spontaneously. THE LAW
On 10 January 2003 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 6,500 (six thousand five hundred) Euros to Mrs Marianna Tamma with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 43616/98. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 20 February 2003 the Court received the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 6,500 (six thousand five hundred) Euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs Marianna Tamma with a view to securing a friendly settlement of application no. 43616/98 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). In this connection the Court considers that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases concerning eviction of tenants (see Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, ECHR 1999-V), and the implementation thereof is currently pending before the Committee of Ministers. Therefore, a continuation of the examination of the present application is not required. In these circumstances the Court accepts that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 10 April 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President