CASE OF TAMMA v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list (friendly settlement)
CASE OF TAMMA v. ITALY (CtEDO, 2003)
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE TAMMA c. ITALIA (Derogare nr. 43616/98) JUDGMENTUL (Resoluție cuprinzătoare) STRASBOURG 10 aprilie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Tamma c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintă Doamna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și dl dl. Grefierul adjunct al secțiunii Nielsen, care a deliberat în particular la 20 martie 2003, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 43616/98) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Marianna Tamma („reclamantul”), la 2 mai 1998. Reclamantul a fost reprezentat de dl L. Bondi, avocat care practică în Livorno. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de coagentii lor succesivi, respectiv V. Esposito și F. Crisafulli. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 31 ianuarie 2002, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 10 ianuarie 2003 și la 20 februarie 2003, respectiv, Guvernul și reclamantul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Livorno, pe care l-a lăsat P.B.C. Într-o scrisoare înregistrată din 13 aprilie 1987, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 22 aprilie 1989, reclamantul a reiterat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Livorno. 10. Prin hotărârea din 15 mai 1989, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Livorno a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 noiembrie 1989. 11. La 20 ianuarie 1990, reclamantul a notificat locatarului care o cere să abandoneze sediul. 12. La 31 martie 1990, ea a notificat locatarului informand-o că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 18 aprilie 1990. 13. Între 18 aprilie 1990 și 18 noiembrie 1998, judecătorul a făcut 14 Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd suspendarea, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 14. La o dată neespecificată din mai 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului deoarece chiriașul a evacuat spontan locațial. La 10 ianuarie 2003, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 6,500 (seize mii cinci sute de euro) doamnei Marianna Tamma în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 43616/98. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 16. La 20 februarie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 6.500 (seize mii cinci sute) de euro care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale și pentru doamna Marianna Tamma, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 43616/98 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 17. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și punerea în aplicare a acesteia este în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă) 18. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 aprilie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului