- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 28 noiembrie 2002
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
A.M.M. împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE A.M.M. v. ITALY (Derogare nr. 34742/97) JUGUL (Resoluție în adevăr) STRASBOURG 28 noiembrie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul A.M.M. v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Ferrari Bravo Bonello Lorenzen Doamna Vajić Levits, judecători și dl S. Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 7 noiembrie 2002, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 34742/97) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna A.M.M.
(„Reclamantul”), la 7 decembrie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dl F.C. Bianca, avocat care practică la Roma. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Președintele Camerei a aderat la cererea reclamantului de a nu-și divulga numele (art. 47 § 3 din Regulamentul Curții). Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 15 noiembrie 2001, după ce au obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă.
La 18 septembrie 2002 și la 27 septembrie 2002, respectiv, Guvernul și reclamantul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE Tatăl reclamantului a fost proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat lui M.G. într-o scrisoare servită la chiriaș la 9 martie 1990, el a comunicat intenția de a încheia închiriere și a chemat chiriașul să apară înaintea Magistratului Roma. Prin decizia din 20 iunie 1990, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul de la Roma a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 iulie 1991. La 17 octombrie 1991, tatăl reclamantului a notificat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul.
10. La 15 noiembrie 1991, a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 17 decembrie 1991. 11. Între 17 decembrie 1991 și 17 februarie 1995, judecătorul a făcut 15 încercări de recuperare a posesiei. Între timp, la 10 martie 1992, tatăl reclamantului a murit și reclamantul a moștenit apartamentul. 12. La 6 decembrie 1993 și 28 aprilie 1995, reclamantul a făcut o declarație legală în care a solicitat urgent cazare pentru fiicele sale. 13. Între 28 aprilie 1995 și 15 septembrie 1999, judecătorul a făcut 17 încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie.
14. La 3 aprilie 2000, reclamantul a recuperat apartamentul deoarece chiriașul a evacuat spontan sediul. La 18 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 14,700 (patruzeci și șapte sute de euro) doamnei A.M.M. în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 34742/97. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 16. La 27 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că Guvernul Italiei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 14.700 (patruzeci și șapte sute) euro care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru doamna A.M.M., în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 34742/97 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins.
În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 17. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 18. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 noiembrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct egistrar
FIRST SECTION
CASE OF A.M.M. v. ITALY (Application no. 34742/97) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 28 November 2002 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of A.M.M. v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr L. Ferrari Bravo , Mr G. Bonello , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits, judges , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 7 November 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 34742/97) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs A.M.M. (“the applicant”), on 7 December 1996.
The applicant was represented by Mr F.C. Bianca, a lawyer practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr V. Esposito. The President of the Chamber acceded to the applicant's request not to have her name disclosed (Rule 47 § 3 of the Rules of Court).
The applicant complained about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.
The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention. On 15 November 2001, having obtained the parties' observations, the Court declared the application admissible.
On 18 September 2002 and on 27 September 2002 the Government and the applicant respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant's father was the owner of an apartment in Rome, which he had let to M.G.
In a writ served on the tenant on 9 March 1990, he communicated his intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Rome Magistrate.
By a decision of 20 June 1990, which was made enforceable on the same day, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 30 July 1991.
On 17 October 1991, the applicant's father served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
On 15 November 1991, he served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 17 December 1991.
Between 17 December 1991 and 17 February 1995, the bailiff made fifteen attempts to recover possession. In the meantime, on 10 March 1992, the applicant's father died and the applicant inherited the apartment.
On 6 December 1993 and 28 April 1995, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for her daughters.
Between 28 April 1995 and 15 September 1999, the bailiff made seventeen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
On 3 April 2000, the applicant recovered the apartment because the tenant vacated the premises spontaneously. THE LAW
On 18 September 2002 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 14,700 (fourteen thousand and seven hundred) Euros to Mrs A.M.M. with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 34742/97. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 27 September 2002 the Court received the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 14,700 (fourteen thousand and seven hundred) Euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs A.M.M. with a view to securing a friendly settlement of application no. 34742/97 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 28 November 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy R egistrar President