- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 februarie 2002
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
B. și F. împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE B. și F. c. ITALIA Cererea nr. 32671/96 AJUDEMENTUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 21 februarie 2002 În cazul B. și F. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Primă Secțiune), șederea ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler judecătorul ad hoc Raimondi și dl E. Fribergh După deliberarea în particular la 31 ianuarie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 32671/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dl F.B.
și dna G.F. („reclamanții”), la 8 august 1996. Reclamanții au fost reprezentați de dna L. Virando, avocat practicant la Turin. Guvernul italian („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl Esposito. Reclamanții se plângeau de incapacitatea lor prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului lor și de durata procedurii de evacuare. La 22 martie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 15 octombrie 2001 și la 26 octombrie 2001, reclamanții și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Milano, pe care le-au lăsat R.P.
și S.C.S. Într-o scrisoare a servit chiriașilor la 27 iunie 1988, reclamanții și-au comunicat intenția de a încheia închiriere și au convocat chiriașii să apară înaintea magistratului milan. Prin decizia din 13 iulie 1988, care a fost făcută executivă la 6 septembrie 1988, Magistratul milan a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 13 iulie 1989. La 10 aprilie 1990, reclamanții au făcut o declarație legală care a solicitat urgent cazare pentru copiii lor. 10. La 24 mai 1990, reclamanții au notificat chiriașilor care le-au cerut să abandoneze sediul. 11. La 3 iunie 1990, aceștia au notificat chiriașii să le informeze că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 13 iulie 1990. 12. Între 13 iulie 1990 și 11 decembrie 1995, judecătorul a făcut douăzeci și cinci încercări de recuperare a posesiunii.
Fiecare încercare s-a dovedit nefruntat, deoarece reclamanții nu au fost niciodată acordate asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 13. La 27 februarie 1996, reclamanții au retras apartamentul. La 26 octombrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că guvernul Italiei propun să plătească 25 000 000 de ITL domnului F.B. și doamna G.F. (12 500 000 ITL pentru fiecare reclamant) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 32671/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 15 octombrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Not că guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 25 000 000 de ITL (12 500 000 ITL pentru fiecare solicitant) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru dl F.B. și dna G.F., în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 32671/96 în așteptarea Curții.
Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, mă angaj să nu solicit semnalarea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 17. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Președintele grefierului Erik Fribergh Christos Rozakis, în limba engleză și notificat în scris la 21 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
FIRST SECTION
CASE OF B. and F. v. ITALY ( Application no. 32671/96 ) JUDGMENT (Friendly Settlement) STRASBOURG 21 February 2002 In the case of B. and F. v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , judges , Mr G. Raimondi , ad hoc judge , and Mr E. Fribergh , Section Registrar Having deliberated in private on 31 January 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 32671/96) against Italy lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mr F.B. and Mrs G.F. (“the applicants”), on 8 August 1996.
The applicants were represented by Mrs L. Virando, a lawyer practising in Turin. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr V. Esposito.
The applicants complained about their prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of their apartment and about the duration of the eviction proceedings.
On 22 March 2001, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
On 15 October 2001 and on 26 October 2001, the applicants and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicants are the owners of an apartment in Milan, which they had let to R.P. and S.C.S.
In a writ served on the tenants on 27 June 1988, the applicants communicated their intention to terminate the lease and summoned the tenants to appear before the Milan Magistrate.
By a decision of 13 July 1988, which was made enforceable on 6 September 1988, the Milan Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 13 July 1989.
On 10 April 1990, the applicants made a statutory declaration that they urgently required the premises as accommodation for their children.
On 24 May 1990, the applicants served notice on the tenants requiring them to vacate the premises.
On 3 June 1990, they served notice on the tenants informing them that the order for possession would be enforced by a bailiff on 13 July 1990.
Between 13 July 1990 and 11 December 1995, the bailiff made twenty-five attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
On 27 February 1996, the applicants repossessed the apartment. THE LAW
On 26 October 2001, the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 25,000,000 ITL to Mr F.B. and Mrs G.F. (12,500,000 ITL for each applicant) with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 32671/96. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 15 October 2001, the Court received the following declaration signed by the applicants: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 25,000,000 ITL (12,500,000 ITL for each applicant) covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr F.B. and Mrs G.F. with a view to securing a friendly settlement of application no. 32671/96 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicants have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 21 February 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President