CASE OF F. AND F. v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list (friendly settlement)
CASE OF F. AND F. v. ITALY (CtEDO, 2002)
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE F. ȘI F. v. ITALY (Declarația nr. 31928/96) JUDGEMENTUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 24 octombrie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul F. și F. v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: C.L. Președintele Rozakis Bonello Lorenzen Doamna Vajić Botoucharova Zagrebelsky Doamna Steiner, judecători și grefierul secțiunii Fribergh, deliberat în privat la 10 octombrie 2002, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 31928/96) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți italieni, dl F. și dna G. F. („reclamanții”), la 5 decembrie 1995. Reclamanții au fost reprezentați de dl L. Curradi, un avocat practicant la Florența. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamanții se plângea de incapacitatea lor prelungită - prin lipsa de asistență poliție - de a recupera posesia apartamentului lor și de durata procedurii de expulzare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 17 ianuarie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 18 septembrie 2002 și, la 24 septembrie 2002, respectiv, Guvernul și reclamanții au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Florența, pe care i-au lăsat lui E.F. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 2 noiembrie 1987, reclamanții au comunicat intenția lor de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară în fața magistratului Florenței. Prin decizia din 30 noiembrie 1987, care a fost făcută executivă la 5 În ianuarie 1988, Magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 31 decembrie 1988. La 20 mai 1989, reclamanții au făcut o declarație legală de a cere urgent ca sediul să cadă pentru ei înșiși. 10. La 7 iunie 1989, reclamanții au notificat chiriașului care o cere să părăsească locația. 11. La 22 iunie 1989, ei au comunicat că locatarul i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 18 august 1989. 12. Între 18 august 1989 și 10 septembrie 1998, judecătorul a făcut douăzeci de încercări de recuperare a posesiunii. 13. Fiecare încercare s-a dovedit că nu a reușit, deoarece reclamanții nu au primit niciodată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 14. În conformitate cu secțiunea 6 din Legea nr. 431 din 9 decembrie 1998, procedurile de executare au fost suspendate. 15. Reclamanții nu au recuperat posesia apartamentului lor. HOTĂRÂREA 16. La 18 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 6.000 (sex mii de euro) Dl. F. și dna F. în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în conformitate cu nr. 31928/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni începând cu notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 17. La 24 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamanții și de reprezentantul reclamanților: „Not că Guvernul Italiei sunt dispus să plătească o sumă de 6000 de euro care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri pentru dl F. și dna F., în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 31928/96 pe calea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 18. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 19. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Pentru aceste motive, CURTEA [UNANIMOUS] hotărăște să elimine cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 24 octombrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului