- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 24 octombrie 2002
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Sartorelli împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚII CAUZE DE SARTELLI v. ITALY (Doc. nr. 47895/99) JUGGUL (Resoluție în părere) STRASBOURG 24 octombrie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale În cazul Sartorelli v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintă Doamna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky, judecătorii și dl Fribergh Grefierul Secțiunii care a deliberat în particular la 10 octombrie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
47895/99) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Mariantonia Sartorelli („reclamantul”), la 16 iunie 1998. Reclamantul a fost reprezentat de dl M. Corradi, avocat practicant în Piacenza. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa de asistență de poliție - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție.
La 14 martie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 10 septembrie și la 17 septembrie 2002, respectiv, reclamantul și Guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Milano, pe care l-a lăsat F.G. Într-o scrisoare înregistrată din 18 decembrie 1985, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închirierea contractului la expirarea termenului la 28 iunie 1986 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit locatarului la 22 octombrie 1986, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului milan.
10. Prin decizia din 17 decembrie 1986, care a fost făcută executivă la 26 ianuarie 1987, Magistratul milan a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 18 decembrie 1987. 11. La 23 noiembrie 1987, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. 12. La 12 ianuarie 1988, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 12 februarie 1988. 13. Între 12 februarie 1988 și 27 ianuarie 2000, judecătorul a făcut patruzeci și cinci de încercări de recuperare a posesiunii. 14. Fiecare încercare s-a dovedit că, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd suspendarea, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie.
15. La 4 aprilie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. DREPTUL 16. La 17 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 12.000 de euro (o mie de dolari) doamnei Mariantonia Sartorelli în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 47895/99. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 17. La 10 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 12.000 de euro (o mie de dolari) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri moralele pentru doamna Mariantonia Sartorelli, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 47895/99 pe care le aștepta Curtea. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins.
În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 18. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 19. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. A făcut în limba engleză și notificat în scris la 24 octombrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului
FIRST SECTION
CASE OF SARTORELLI v. ITALY (Application no. 47895/99) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 24 October 2002 This judgment is final but it may be subject to editorial revision In the case of Sartorelli v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky, judges , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having deliberated in private on 10 October 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 47895/99) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs Mariantonia Sartorelli (“the applicant”), on 16 June 1998.
The applicant was represented by Mr M. Corradi, a lawyer practising in Piacenza. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr V. Esposito.
The applicant complained about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.
The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention.
On 14 March 2002, having obtained the parties' observations, the Court declared the application admissible.
On 10 September and on 17 September 2002 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant is the owner of an apartment in Milan, which she had let to F.G.
In a registered letter of 18 December 1985, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 28 June 1986 and asked him to vacate the premises by that date.
In a writ served on the tenant on 22 October 1986, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Milan Magistrate.
By a decision of 17 December 1986, which was made enforceable on 26 January 1987, the Milan Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 18 December 1987.
On 23 November 1987, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
On 12 January 1988 she served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 12 February 1988.
Between 12 February 1988 and 27 January 2000, the bailiff made forty-five attempts to recover possession.
Each attempt proved unsuccessful as, under the statutory provisions providing for the suspension, the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On 4 April 2000, the applicant recovered possession of the apartment. THE LAW
On 17 September 2002 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 12,000 (twelve thousand) Euros to Mrs Mariantonia Sartorelli with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 47895/99. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 10 September 2002 the Court received the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 12,000 (twelve thousand) Euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs Mariantonia Sartorelli with a view to securing a friendly settlement of application no. 47895/99 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 24 October 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President