Krone Verlag GmbH & Co. KG (no. 2) împotriva Austriei

Societatea reclamantă este editorul unui ziar (Neue Kronenzeitung) cu sediul social în Viena. 10. În iulie 1996, Neue Kronenzeitung a publicat mai multe articole despre un caz de părinți, dna și dl K. care și-au abuzat fiica. În articolele se presupune că au avut inclinații homo-bisexuale. La 30 iulie 1996, instanța a ordonat societății reclamante în temeiul articolului 8a § 5 din Legea Media să publice un anunț privind instituția procedurii. La 4 septembrie 1996, acest anunț a fost publicat în Neue Kronenzeitung. 12. La 5 și 10 septembrie 1996, dna K. a depus cereri de aplicare (Durchsetzungsanträge) în temeiul articolului 20 din Legea privind media împotriva societății reclamante.

Referindu-se la secțiunea 13 § 3 din Legea privind media, care solicită un anunț de aceeași „valoare publică” (Veröffentlichungswert) ca mesajul original, ea susține că notificarea din 4 septembrie 1996 este mai mică decât articolele din iulie 1996 și, prin urmare, nu a fost publicată în mod corespunzător. 13. La 17 decembrie 1996, Curtea Regională a respins cererea dnei K. Curtea a constatat că anunțul din 4 septembrie 1996, deși mai mic, avea aceeași „valoare de atenție” (Auffälligkeitswert) și, prin urmare, aceeași „valoare de aprobă” ca și articolele. 14. Cu decizia Curții de Apel din Viena (Oberlandesgericht) din 14 iulie 1997, procedura de compensare a fost decisă în cele din urmă. Curtea a ordonat societății reclamante să plătească ATS 115.000 în compensație dnei K. pentru încălcarea presupunerii de inocence în raportarea sa despre dna K. și să publice sentința.

Societatea reclamantă a respectat aceste ordine. 15. La 30 iulie 1997, Curtea de Apel, după apelul dnei K., a anulat hotărârea Curții regionale din 17 decembrie 1996 și a ordonat societății reclamante să plătească o indemnizație coercitivă (Geldbuße) a ATS 24 000 către doamna K., și anume ATS 4000 pentru fiecare emisiune a ziarului între 5 și 10 septembrie 1996. Curtea a considerat că, într-unul dintre articolele contestate, dna K. În urma acestei decizii, dna K. a depus cereri suplimentare de aplicare pentru perioada 11 septembrie 1996 până la 4 august 1997. 17. La 23 septembrie 1997, societatea reclamantă solicită aplicarea prin analogie a articolului 20 § 4 din Legea media.

Această dispoziție a permis o scutire de la impunerea unei indemnități coercitive pentru durata procedurii de recurs în cazul în care un tribunal de primă instanță a impus o indemnitate coercitivă pentru o publicare necorespunzătoare a anunțului - care, totuși, a fost publicată într-un mod apropiat de modul corespunzător - și a contestat această decizie. Societatea reclamantă a susținut că, după decizia instanței de primă instanță în favoarea sa, constatând că anunțul avea aceeași valoare publică, nu a fost obligată să publice un alt anunț. Prin urmare, regulamentul de mai sus de scutire de la impunerea unei indemnizații coercive în timpul procedurii de recurs a aplicat și mai mult în cazul său.

Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, ca secțiunea 20 § 3 din Legea media - care, în cazuri de circumstanțe speciale, permite autorității să înceteze sau să trimită impunerea unei indemnități coercitive, după ce notificarea a fost publicată în mod corespunzător - să fie aplicată pentru perioada cuprinsă între 5 și 10 septembrie 1996. 18. La 27 octombrie 1997, Curtea Regională a ordonat societății reclamante să plătească ATS 508.000 doamnei K., și anume ATS 4000 pentru fiecare emisiune a Neue Kronenzeitung între 20 septembrie 1996 și 16 ianuarie 1997, data introducerii apelului dnei K. împotriva deciziei din 17 decembrie 1996. Acesta a respins restul cererii dnei K. și cererea societății reclamante în temeiul articolului 20 § 3 din Legea media.

Curtea a constatat că art. 20 § 4 din Legea media a aplicat prin analogie pentru perioada procedurii de recurs, prin urmare, nu a fost necesară achitarea unei indemnități coercitive între 17 ianuarie și 4 august 1997. 19. La 30 ianuarie 1998, Curtea de Apel din Viena, cu privire la apelul ambelor părți, a anulat în parte decizia Curții Regionale. A decis că societatea reclamantă trebuie să plătească o penalitate coercitivă a ATS 1.304.000 către doamna K., adică ATS 4000 pentru fiecare ediție a ziarului între 11 septembrie 1996 și 4 august 1997. Curtea a considerat că societatea reclamantă nu a putut fi scutită de a plăti indemnizația coercitivă pentru perioada procedurii de recurs, deoarece notificarea din 4 septembrie 1996 nu s-a apropiat de un anunț în mod corespunzător, astfel cum se prevede în secțiunea 20 § 4 din Legea privind media.

20. La 30 iunie 1998, Procuratorul General a depus un motiv de nulitate în vederea păstrării legii (Nichtigkeitsbeschwerde zur Wahrung des Gesetzes) la Curtea Supremă, susținând că indemnitatea coercitivă în temeiul articolului 20 din Legea media este o măsură coercitivă (Beugemittel). Potrivit Oficiului, nu a fost rezonabil să se impună o indemnitate coercitivă pentru perioada care urmează hotărârea instanței din 17 decembrie 1996, deoarece după decizia respectivă, societatea reclamantă a fost considerată ca fiind acționată de bună credință atunci când nu a publicat un alt anunț. La 15 septembrie 1998, Curtea Supremă a respins motivul de nulitate, susținând că problema de bună credință nu poate fi soluționată în temeiul articolului 20 § 4 din Legea privind media.

Mai degrabă, societatea reclamantă ar trebui să inițieze proceduri de indulgență (Nachsichtsverfahren) în temeiul articolului 20 § 3 din Legea privind media. În astfel de proceduri, situația sa specială după decizia de primă instanță din 17 decembrie 1996 ar putea fi luată în considerare.

22. În cadrul procedurii de compensare în temeiul Legii media, instanța ordonă societății de presă în cauză să publice un anunț scurt cu privire la instituția cazului, în cazul în care se poate presupune că reclamația de compensare este bine fondată (art. 8a § 5). 23. Prezentul anunț trebuie să aibă aceeași „valoare de publicare” (Veröffentlichungswert) ca publicația la care se referă (Secțiunea 13 § 3). 24. Dacă notificarea nu a fost publicată în mod corespunzător, reclamantul poate solicita instanței să impună unei indemnități coercitive pentru fiecare emisiune în care notificarea ar fi putut fi publicată în mod corespunzător, cu sume de până la 10.000 ATS pe emitere (Secțiunea 20 § 1). 25. Odată publicarea în mod corespunzător a anunțului, indemnitatea coercitivă poate fi oprită sau trimisă la cerere de către reclamant în cazurile de circumstanțe speciale (în cazul berücksichtigungswürdigen Fällen) (art. 20 § 3). 26. Părțile au dreptul de a face apel la Curtea de Apel împotriva deciziilor care impun sau remite o indemnitate coercitivă.

În cazul în care a fost impusă o indemnitate coercitivă pentru publicarea necorespunzătoare a anunțului și a contestat această decizie, nu se impune nici o indenitate coercitivă pentru durata procedurii de recurs, în cazul în care anunțul - a cărui publicare corectă este litigioasă - a fost publicat într-un mod care se apropie de forma corespunzătoare (art. 20 § 4).

9. The applicant company is the publisher of a newspaper (Neue Kronenzeitung) with its registered office in Vienna. 10. In July 1996 the Neue Kronenzeitung published several articles on a case of parents, Ms and Mr K. who had abused their daughter. In the articles it was alleged that they had homo-bisexual inclinations. Subsequently Ms K. filed a compensation claim under the Media Act (Mediengesetz) with the Vienna Regional Criminal Court (Landesgericht für Strafsachen) against the applicant company. 11. On 30 July 1996 the court ordered the applicant company under Section 8a § 5 of the Media Act to publish a notice concerning the institution of the proceedings. On 4 September 1996 this notice was published in the Neue Kronenzeitung.

12. On 5 and 10 September 1996 Ms K. filed enforcement requests (Durchsetzungsanträge) under Section 20 of the Media Act against the applicant company. Referring to Section 13 § 3 of the Media Act, requiring a notice of the same “publishing value” (Veröffentlichungswert) as the original message, she argued that the notice of 4 September 1996 was smaller than the articles of July 1996 and was, thus, not published in due form. 13. On 17 December 1996 the Regional Court dismissed Ms K.'s request. The court found that the notice of 4 September 1996, though somewhat smaller, had the same “attention value” (Auffälligkeitswert) and, thus, the same “publishing value” as the articles. 14. With the Vienna Court of Appeal's (Oberlandesgericht) decision of 14 July 1997 the compensation proceedings were finally determined.

The court ordered the applicant company to pay ATS 115,000 in compensation to Ms K. for breach of the presumption of innocence in its reporting about Ms K. and to publish the sentence. The applicant company complied with these orders. 15. On 30 July 1997 the Court of Appeal, upon Ms K.'s appeal, quashed the Regional Court's decision of 17 December 1996 and ordered the applicant company to pay a coercive indemnity (Geldbuße) of ATS 24,000 to Ms K., namely ATS 4,000 for each issue of the newspaper between 5 and 10 September 1996. The court considered that, in one of the disputed articles, Ms K. had been defamed even in a subtitle, whereas the notice had no subtitle. Therefore the “publishing value” was diminished.

16. Following this decision, Ms K. filed further enforcement requests for the period of 11 September 1996 until 4 August 1997. 17. On 23 September 1997 the applicant company requested that Section 20 § 4 of the Media Act be applied by analogy. This provision allowed for an exemption from the imposition of coercive indemnity for the duration of appeal proceedings in case a first-instance court had imposed a coercive indemnity for an inappropriate publication of the notice - which, however, had been published in a manner close to the due form - and the respondent had appealed against this decision. The applicant company argued that after the first-instance court's decision in its favour, finding that the notice had the same publishing value, it had not been required to publish another notice.

Therefore the above rule of exemption from imposition of coercive indemnity during the appeal proceedings applied even more in its case. The applicant company further requested that Section 20 § 3 of the Media Act - which, in cases of special circumstances, allows the authority to stop or remit the imposition of coercive indemnity, once the notice has been published in due form - be applied for the period of 5 to 10 September 1996. 18. On 27 October 1997 the Regional Court ordered the applicant company to pay ATS 508,000 to Ms K., namely ATS 4,000 for each issue of the Neue Kronenzeitung between 20 September 1996 and 16 January 1997, the date of the introduction of Ms K.'s appeal against the decision of 17 December 1996. It dismissed the remainder of Ms K.'s request and the applicant company's request under Section 20 § 3 of the Media Act.

The court found that Section 20 § 4 of the Media Act applied by analogy for the period of the appeal proceedings, therefore no coercive indemnity had to be paid from 17 January to 4 August 1997. 19. On 30 January 1998 the Vienna Court of Appeal, on both parties' appeal, quashed the Regional Court's decision in part. It decided that the applicant company had to pay a coercive indemnity of ATS 1,304,000 to Ms K., i.e. ATS 4,000 for each issue of the newspaper between 11 September 1996 and 4 August 1997. The court considered that the applicant company could not be exempted from paying the coercive indemnity for the period of the appeal proceedings, as the notice of 4 September 1996 had not come close to a notice in due form as required by Section 20 § 4 of the Media Act.

20. On 30 June 1998 the Procurator General's Office (Generalprokuratur) lodged a plea of nullity for the preservation of the law (Nichtigkeitsbeschwerde zur Wahrung des Gesetzes) with the Supreme Court. It argued that the coercive indemnity under Section 20 of the Media Act was a coercive measure (Beugemittel). According to the Office, it was unreasonable to impose a coercive indemnity for the period after the first instance court's decision of 17 December 1996, since after that decision the applicant company was to be considered as having acted in good faith when it did not publish another notice. The coercive indemnity should therefore only be imposed for the period before 17 December 1996. 21. On 15 September 1998 the Supreme Court dismissed the plea of nullity.

It argued that the question of good faith could not be resolved under Section 20 § 4 of the Media Act. Rather, the applicant company would have to commence indulgence proceedings (Nachsichtsverfahren) under Section 20 § 3 of the Media Act. In such proceedings, its particular situation after the first instance decision of 17 December 1996 could be taken into account.

22. In compensation proceedings under the Media Act, the court shall order the media company concerned to publish a short notice about the institution of the case, if it may be assumed that the compensation claim is well founded (Section 8a § 5). 23. This notice has to have the same “publishing value” (Veröffentlichungswert) as the publication to which it refers (Section 13 § 3). 24. If the notice was not published in due form, the plaintiff may request the court to impose a coercive indemnity on the respondent for each issue in which the notice could have been duly published, with sums of up to ATS 10,000 per issue (Section 20 § 1). 25. Once the notice has been duly published, the coercive indemnity may be stopped or remitted on request by the respondent in cases of special circumstances (in berücksichtigungswürdigen Fällen) (Section 20 § 3). 26. The parties have a right to appeal to the Court of Appeal against decisions imposing or remitting a coercive indemnity.

In the event a coercive indemnity has been imposed for inappropriate publication of the notice and the respondent has appealed against this decision, no further coercive indemnity shall be imposed for the duration of the appeal proceedings, if the notice - whose proper publication is litigious - was published in a manner coming close to the due form (Section 20 § 4).