Beloeil împotriva Franței

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4094/02 prezentate de Andre BELOEIL împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor LICHIZICE (secțiunea a doua), care are loc la 13 noiembrie 2003 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych Mularoni, judecători și domnii Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 ianuarie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, André Belouie, este un resortisant francez, născut în 1951 și rezident în Bollene. Circumstanțele de la mai jos Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

În urma decesului tatălui său, un mare invalid de război, reclamantul, pe baza articolului L. 40 din Codul pensiilor civile și militare și a articolului L. 57 din Codul pensiilor militare de invaliditate și al victimelor de război, a solicitat, la 30 noiembrie 1993, dreptul la pensie de orfan major. Printr-o decizie din 26 octombrie 1994, Ministerul Apărării a refuzat reclamantului dreptul de a beneficia de o pensie pentru orfani în temeiul articolului L. 57 din Codul de pensii militare din Ecuador. La 4 ianuarie 1995, reclamantul a recurs împotriva acestei decizii de respingere în fața tribunalului departamental de pensii al Gardului. printr-o hotărâre din 16 ianuarie 1995 decembrie 1997, notificată la 20 martie 1998, instanța menționată a stabilit rata globală de invaliditate a reclamantului la 20% și l-a trimis în fața administrației pentru a studia drepturile sale la pensie.

Prin noua decizie din 9 iunie 1998, Ministerul Apărării a confirmat respingerea cererii reclamantului, pe motiv că reglementarea de care se baza (articolul L). 57 din Codul de pensii militare (DPD) prevedea numai acordarea unei pensii orfanilor, care erau ocupați înainte de vârsta de 21 de ani, o pensie incurabilă care nu le permitea să primească un salariu a cărui sumă este stabilită prin decret, ceea ce nu era cazul în speță. Printr-o scrisoare înregistrată la 25 ianuarie 2001 la grefa Curții Regionale a Pensionanților din Nîmes, reclamantul a interjetat apelul la hotărârea menționată anterior. Prin hotărârea din 27 mai 2002, Curtea menționată a declarat cererea reclamantului inadmisibilă, ca fiind întârziată.

La 13 iunie 2002, reclamantul s-a ocupat de casare; procedura este pendinte în fața Consiliului de Stat. În același timp, printr-o decizie din 18 noiembrie 1994, Ministerul Apărării a refuzat reclamantului dreptul de a beneficia de o pensie militară a orfanilor majori, în temeiul articolului L. 40 din Codul pensiilor civile și militare. La începutul lunii decembrie 1994, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Montpellier cu privire la anularea deciziei ministeriale. Printr-o hotărâre din 25 martie 1998, instanța menționată a respins cererea reclamantului. Acesta a solicitat apelul la 24 aprilie 1998. Prin hotărârea din 22 decembrie 1999, Curtea Administrativă de Apel din Marsilia a confirmat hotărârea formulată, pe motiv că reclamantul nu îndeplinea condițiile prevăzute la articolul L. 40 din Codul menționat anterior.

Printr-o cerere înregistrată la 20 ianuarie 2001 în cadrul Secretariatului Consiliului de Stat, reclamantul s-a ocupat de casare. Printr-o ordonanță din 4 octombrie 2002, președintele celei de-a noua subsecțiuni a instanței Consiliului de Stat a declarat cererea inadmisibilă și neacceptată, din cauza faptului că reclamantul și-a prezentat cererea de către ministerul unui avocat către Consilii.

În cele din urmă, reclamantul face trimitere la o procedură civilă privind vânzarea judiciară a mai multor bunuri imobiliare, care conduce la o hotărâre a instanței judecătorești de mari instanțe de [45] din 6 iulie 1998. Dreptul intern relevant în temeiul articolului L. 40 din Codul pensiilor civile și militare Fiecare orfan are dreptul până la vârsta de douăzeci și unu de ani la o pensie egală cu 10 p. 100 din pensia primită de tată sau la care ar fi putut obține în ziua decesului său și, dacă este cazul, ar fi crescut cu 10 p. 100 din pensia de invaliditate de care a beneficiat sau ar fi putut beneficia, fără a se permite ca totalul dezangajărilor atribuite mamei și orfanilor să poată depăși cuantumul pensiei și, eventual, al remunerării atribuite sau care ar fi fost atribuite tatălui.

Dacă există excedent, se procedează la reducerea temporară a pensiilor orfanilor. (...) Pentru aplicarea dispozițiilor menționate anterior, copiii cu vârsta mai mică de 21 de ani sunt asimilați copiilor care, în ziua decesului autorului lor, se aflau în sarcina efectivă a acestuia din urmă ca urmare a unei infirmități permanente care îi puneau în imposibilitatea de a-și câștiga existența. Pensia acordată acestor copii nu este cumulativă cu orice altă pensie sau pensie a unui regim general, atribuit pentru limită de vârstă sau pensie de invaliditate, în limita valorii acestor avantaje. Aceaceasta este suspendată dacă copilul încetează să mai fie în măsură să-și câștige existența. Dispozițiile prevăzute la paragraful precedent se aplică și copiilor afectați, după decesul autorului, dar înainte de al douăzeci și unulea an trecut, de o incapacitate permanentă de a-și câștiga existența.

(...). În conformitate cu art. L. 57 din Codul pensiilor militare de invaliditate și al victimelor războiului Orfanii, copiii adoptivi și copiii văduvelor, care beneficiază de prezentul cod, suferă de o infirmitate incurabilă, care nu le permite să câștige un salariu a cărui sumă este stabilită prin decret, păstrează, fie după vârsta de 21 de ani, fie după vârsta de 18 ani, beneficiul pensiei de care sunt titulari sau al majorării la care au dreptul, cu excepția cazului în care aceștia ar putea fi internați în spital pe cheltuiala statului… GRIEFS 1. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurilor în fața instanțelor administrative.

(2) Fără a invoca nicio dispoziție a Convenției, reclamantul se plânge că a fost deposedat în mod ilegal de bunurile sale ca urmare a unei proceduri civile privind vânzarea judiciară a bunurilor sale, care a condus la o hotărâre a tribunalului de mari instanțe de [45] la data de 6 iulie 1998. (1) Reclamantul se plânge de durata procedurilor în fața instanțelor administrative. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură.

(2) Reclamantul se plânge de o procedură civilă cu privire la vânzarea judiciară a bunurilor sale, care a condus la o hotărâre a tribunalului de mari instanțe de [45] la data de 6 iulie 1998. Curtea constată că decizia internă menționată anterior este cu mai mult de șase luni înainte de data la care a fost introdusă cererea. În consecință, această parte a cererii este în orice caz tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână În cazul în care o cerere de prelungire a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a

termenului de valabilitate a termenului de valabilitate, termenul de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate, termenul de valabilitate de valabilitate de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate a termenului de valabilitate, termenul de valabilitate sau a termenului de valabilitate de valabilitate a termenului de valabilitate de valabilitate de valabilitate, termenul de valabilitate,

termenul de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate sau de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate sau de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate sau de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate sau de valabilitate sau de valabilitate de valabilitate sau de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate sau de valabilitate sau de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate de valabilitate; în ziua de valabilitate.

la data de valabilitate de valabilitate de valabilitate;

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 4094/02 présentée par Andre BELOEIL contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 13 novembre 2003 en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , L. Loucaides , C. Bîrsan , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me A. Mularoni, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 23 janvier 2002, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, André Beloeil, est un ressortissant français, né en 1951 et résidant à Bollene. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

A la suite du décès de son père, grand invalide de guerre, le requérant, sur le double fondement de l’article L. 40 du code des pensions civiles et militaires et de l’article L. 57 du code des pensions militaires d’invalidité et des victimes de guerre, sollicita le 30 novembre 1993, le bénéfice d’une pension d’orphelin majeur. Il s’ensuivit deux procédures distinctes. Par une décision du 26 octobre 1994, le Ministère de la Défense refusa au requérant le bénéfice d’une pension d’orphelin infirme au titre de l’article L. 57 du code des pensions militaires d’invalidité. Le 4 janvier 1995, le requérant recourut contre cette décision de rejet devant le tribunal départemental des pensions du Gard.

Par un jugement du 16 décembre 1997, notifié le 20 mars 1998, ledit tribunal fixa le taux global d’invalidité du requérant à 20%, et le renvoya devant l’administration pour étude de ses droits à pensions. Par une nouvelle décision du 9 juin 1998, le Ministère de la défense confirma le rejet de la demande du requérant, au motif que la réglementation dont il était tributaire (l’article L. 57 du code des pensions militaires d’invalidité) prévoyait uniquement l’attribution d’une pension aux orphelins, atteints avant l’âge de 21 ans, d’une infirmité incurable ne leur permettant pas de percevoir un salaire dont le montant est fixé par décret, ce qui n’était pas le cas en l’espèce. Par une lettre enregistrée le 25 janvier 2001 au greffe de la cour régionale des pensions de Nîmes, le requérant interjeta appel du jugement précité.

Par un arrêt du 27 mai 2002, ladite cour déclara l’appel du requérant irrecevable, comme étant tardif. Le 13 juin 2002, le requérant se pourvut en cassation ; la procédure est pendante devant le Conseil d’Etat. Parallèlement, par une décision du 18 novembre 1994, le Ministère de la Défense refusa au requérant le bénéfice d’une pension militaire d’orphelin majeur infirme, au titre de l’article L. 40 du code des pensions civiles et militaires de retraite. Début décembre 1994, le requérant saisit le tribunal administratif de Montpellier d’un recours en annulation de la décision ministérielle. Par un jugement du 25 mars 1998, ledit tribunal rejeta la demande du requérant. Celui-ci interjeta appel le 24 avril 1998. Par un arrêt du 22 décembre 1999, la cour administrative d’appel de Marseille confirma le jugement déféré, au motif que le requérant ne remplissait pas les conditions prescrites par l’article L. 40 du code précité.

Par une requête enregistrée le 20 janvier 2001 au secrétariat du Conseil d’Etat, le requérant se pourvut en cassation. Par une ordonnance du 4 octobre 2002, le président de la 9 ème sous-section du contentieux du Conseil d’Etat déclara la requête irrecevable et non admise, faute pour le requérant d’avoir présenté sa requête par le ministère d’un avocat aux Conseils.

Enfin, le requérant fait état d’une procédure civile relative à la vente judiciaire de plusieurs de ses biens immobiliers, laquelle procédure aboutit à un jugement du tribunal de grande instance de Nîmes en date du 6 juillet 1998. B. Le droit interne pertinent Aux termes de l’article L. 40 du code des pensions civiles et militaires : « Chaque orphelin a droit jusqu’à l’âge de vingt et un ans à une pension égale à 10 p. 100 de la pension obtenue par le père ou qu’il aurait pu obtenir au jour de son décès, et augmentée, le cas échéant, de 10 p. 100 de la rente d’invalidité dont il bénéficiait ou aurait pu bénéficier, sans que le total des émoluments attribués à la mère et aux orphelins puisse excéder le montant de la pension et, éventuellement, de la rente d’invalidité attribuées ou qui auraient été attribuées au père.

S’il y a excédent, il est procédé à la réduction temporaire des pensions des orphelins. (...) Pour l’application des dispositions qui précèdent, sont assimilés aux enfants âgés de moins de vingt et un ans les enfants qui, au jour du décès de leur auteur, se trouvaient à la charge effective de ce dernier par suite d’une infirmité permanente les mettant dans l’impossibilité de gagner leur vie. La pension accordée à ces enfants n’est pas cumulable avec toute autre pension ou rente d’un régime général, attribuée au titre de la vieillesse ou de l’invalidité, à concurrence du montant de ces avantages. Elle est suspendue si l’enfant cesse d’être dans l’impossibilité de gagner sa vie. Les dispositions prévues à l’alinéa précédent sont également applicables aux enfants atteints, après le décès de leur auteur mais avant leur vingt et unième année révolue, d’une infirmité permanente les mettant dans l’impossibilité de gagner leur vie.

(...). » Aux termes de l’article L. 57 du code des pensions militaires d’invalidité et des victimes de guerre : « Les orphelins, les enfants adoptifs et les enfants de veuves, bénéficiaires du présent code, atteints d’une infirmité incurable ne leur permettant pas de gagner un salaire dont le montant est fixé par décret, conservent, soit après l’âge de vingt et un ans, soit après l’âge de dix-huit ans, le bénéfice de la pension dont ils sont titulaires ou de la majoration à laquelle ils ont droit, sauf dans le cas où ils pourraient être hospitalisés aux frais de l’Etat. (...). » GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée des procédures devant les juridictions administratives.

2. Sans invoquer aucune disposition de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été illégalement dépossédé de ses biens à la suite d’une procédure civile relative à la vente judiciaire de ses biens, ayant abouti à un jugement du tribunal de grande instance de Nîmes en date du 6 juillet 1998. EN DROIT 1. Le requérant se plaint de la durée des procédures devant les juridictions administratives.

Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, aux termes duquel : « Toutes personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractères civil (...) ». En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement. 2. Le requérant se plaint de l’irrégularité d’une procédure civile relative à la vente judiciaire de ses biens, ayant abouti à un jugement du tribunal de grande instance de Nîmes en date du 6 juillet 1998. La Cour constate que la décision interne précitée est antérieure de plus de six mois à la date d’introduction de la requête.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est en tout état de cause tardive et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief tiré de l’article 6 § 1, relatif à la durée de la procédure ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. S. Dollé A.B. Baka Greffière Président