MIJEA c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
MIJEA c. FRANCE (CtEDO, 2005)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 23937/03 prezentate de Marc Didier MIJEA împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 iulie 2005 într-o cameră compusă din domnii Cabral Barreto președinte J.-P. Costa Butkevych mes Mularoni Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și domnii S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 octombrie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, domnul Marc Didier Mijea, este un resortisant francez, născut în 1936 și rezident în Toulouse. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un fost luptător care a servit în Algeria la 1 aprilie 1957, 21 decembrie 1958. La 12 august 1993, el a sesizat Ministerul veteranilor și victimelor războiului o cerere de pensie de invaliditate din cauza tulburărilor psihice. La 9 octombrie 1995, 6 noiembrie 1995 și 15 noiembrie 1995, reclamantul a fost examinat de un expert psihiatru. printr-o decizie din 17 noiembrie 1995. Septembrie 1996, adoptată la propunerea Comisiei de reformă de la Toulouse din 28 august 1996 și după avizul Comisiei consultative medicale din 14 iunie 1996, Ministerul a respins cererea sa pe motivul principal că reclamantul nu atingea gradul de invaliditate impus de articolul L. 4 din Codul pensiilor de invaliditate și al victimelor războiului. Printr-o scrisoare din 11 martie 1997, reclamantul sesizează Tribunalul departamental pentru pensii militare al Înaltului Garonne în vederea obținerii unui drept la pensie. Prin hotărârea din 10 martie 1998, tribunalul departamental pentru pensii militare al Înaltului Garonne a dispus o măsură de competență medicală pentru a determina problemele cu care se va confrunta reclamantul și a desemnat în acest scop Dr. A. La 19 mai 1998, reclamantul a fost reținut împreună cu doctorul A. La 8 iulie 1998, acesta și-a prezentat raportul de expertiză și a concluzionat cu privire la sindromul reclamantului că caracterul său traumatic în legătură cu evenimentele din afara Algeriei nu poate fi declarat în lipsă de probe și, prin urmare, legătura de cauzalitate nu poate fi dovedită în mod explicit printr-o hotărâre din 3 noiembrie 1998, notificată reclamantului la data de 30 noiembrie 1998, tribunalul departamental pentru pensii militare al Înaltului Garonne homologua raportul expertului și l-a exonerat pe reclamant de cererile sale. Printr-o declarație din 22 ianuarie 1999, reclamantul a interjet apelat. Prin Hotărârea din 8 decembrie 1999, notificată reclamantului la 28 ianuarie 2000, Curtea Regională pentru Pensii Militare din Toulouse a confirmat hotărârea. La 2 martie 2000, reclamantul s-a ocupat de casare și a solicitat asistență judiciară. Printr-o decizie din 14 noiembrie 2000, notificată reclamantului la 14 decembrie 2000, biroul de asistență judiciară din apropierea Consiliului de Stat a respins cererea reclamantului din cauza lipsei unor mijloace serioase care să îl convingă pe judecătorul de Casație Prin hotărârea din 29 martie 2002, notificată reclamantului la 3 aprilie 2002, comisia specială de Casație a pensiilor Consiliului d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (2) De asemenea, se plânge în esență de respingerea cererii sale de asistență juridică de către biroul de asistență juridică din apropierea Consiliului de Stat. 3. În sfârșit, se plânge de întârzierea procedurii. ÎN Â 1. Fără a invoca convenția, reclamantul se plânge de competențele psihiatrice. Curtea consideră că este posibil să se ia în considerare acest aspect din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din Convenția care este astfel formulată Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea constată că reclamantul se plânge în principal de desfășurarea expertizei psihiatrice, de rezultatul acestora și de utilizarea lor în fața instanțelor naționale. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, autoritățile naționale sunt cele mai în măsură să aprecieze dovezile prezentate în fața lor (a se vedea, printre altele, Winterwerp c. Țările de Jos, Hotărârea din 24 18 alin. 40) și nu poate înlocui propria sa apreciere a faptelor cu cea a instanțelor naționale (a se vedea Dombo Beheer B.V. c. Țările de Jos, Hotărârea din 27 octombrie 1993, seria A n 274, p. 19, 32). Curtea observă că reclamantul, care a fost audiat de numeroși experți psihiatri, nu prezintă niciun element care să permită să se susțină o încălcare a Convenției cu privire la desfășurarea acestor expertize. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. (2) Reclamantul se plânge în esență de respingerea cererii sale de asistență juridică de către biroul de asistență juridică din apropierea Consiliului de . Curtea consideră că este posibil să se ia în considerare acest aspect din perspectiva articolului 6 din Convenția menționată anterior. Curtea constată că recurentul nu a formulat nicio acțiune în fața președintelui secțiunii din litigiul Consiliului de a se opune deciziei din 14 noiembrie 2000; prin urmare, rezultă că această cauză trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în temeiul articolului 35 1 și al articolului 4 din convenție. (3) Reclamantul se plânge de durata procedurii și invocă în esență art. 6 din Convenția care este astfel formulată Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În ceea ce privește durata procedurii, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea cauzei reclamantului întemeiat pe durata procedurii Declare cererea inadmisibilă pentru surplus. Naismith Cabral Barreto Modululr Adjunct Președinte