A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 60545/00 prezentate de Jean PERHIRIN împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 6 aprilie 1999, După ce a intenționat, face următoarea decizie în fața Curții, reclamantul, dl Jean Perhirin, este un cetățean francez, născut în 1939 și rezident în Plozevet. El își apără el însuși interesele în fața Curții. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. 18 februarie 1992 , reclamantul a depus o cerere de pensie la Ministerul Apărării: el susținea că a contractat afecțiunea de care suferă în timpul serviciului său militar. Cererea sa a fost respinsă printr-o decizie din 4 aprilie 1995. La 11 aprilie 1995, reclamantul sesizează instanța de pensii a Finisterului cu privire la o acțiune împotriva acestei decizii. Prin hotărârea din 6 noiembrie 1995, instanța a dispus o expertiză medicală, care, depusă la 26 ianuarie 1996, concluzionează că în nici un caz nu se imputase activităților militare. Aprilie 1996, instanța a respins cererea reclamantului. Prin hotărârea din 5 decembrie 1997, instanța de apel din Rennes a declarat recursul interjudiciat de recurentul nefondat. La 16 martie 1998, reclamantul s-a asigurat în fața comisiei speciale de casare a pensiilor adjuncte temporar Consiliului de Stat ( Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de necunoașterea principiului contradictoriui în cadrul instanței de pensii a Finisterului și contestă rata de reținere reținută de experți, precum și concluziile raportului acestora și denunță parțialitatea acestora. Acesta adaugă că CSCP nu a luat în considerare observațiile pe care le-a prezentat în fața sa la 27 octombrie 1995. De asemenea, se plânge de respingerea cererii de asistență judiciară pe care a formulat-o în cadrul recursului său în fața acestei instanțe. În general, reclamantul susține că instanțele sesizate au făcut o apreciere greșită a dreptului intern și a faptelor relevante. În cele din urmă, reclamantul denunță durata procedurii. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) și într-un termen rezonabil de o instanță independentă și imparțială (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) Reclamantul se plânge de o necunoaștere a principiului contradictoriei în cadrul procedurii de competenă pronunțată de Tribunalul pentru pensii al Finisterului și contestă rata de rejudecare reținută de experții desemnați, precum și concluziile raportului acestora, și le denună părtinirea. El adaugă că CSCP nu a luat în considerare observațiile pe care le-a prezentat în fața sa la 27 octombrie 1995. De asemenea, acesta se plânge de respingerea cererii de asistență judiciară pe care o formulase în cadrul recursului său în fața acestei instanțe. În general, reclamantul susține că instanțele sesizate au făcut o apreciere greșită a dreptului intern și a faptelor relevante. Curtea reamintește că nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate de Convenție. Pe de altă parte, în cazul în care art. 6 din Convenție garantează dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează eligibilitatea probelor sau aprecierea acestora, domeniu care, prin urmare, intră în prim-planul dreptului intern și al instanțelor naționale (a se vedea în special Hotărârea Garcia Ruiz c. Spania [GC], nr. 30584/96, § 28). La art. 6 nu obligă instanțele să dea un răspuns detaliat la fiecare argument al părților (ibidem, § 26). În plus, respectarea contradicției, cum ar fi cel al celorlalte garanții procedurale prevăzute la art. 6 Õ 1, vizează instanța în fața unei instanțe Prin urmare, nu poate fi dedus din această dispoziție un principiu general și abstract conform căruia, atunci când un expert a fost desemnat de către o instanță, părțile trebuie să aibă, în toate cazurile, dreptul de a primi comunicarea documentelor pe care le-a luat în considerare. (hotărârea Mantovanelli c. Franța din 18 martie 1997, Rec., 1997-II, § 33). În cele din urmă, în materie civilă, statele contractante nu sunt obligate prin art. 6 alineatul (1) să plătească la adresa de contact a unui avocat decât atunci când aceasta se dovedește indispensabilă pentru un acces efectiv la judecător, fie pentru că legea prevede reprezentarea de către un avocat, fie din cauza complexității procedurii sau a cauzei (hotărârea Airey c. Irlanda din 9 octombrie 1979, seria A nr. 32, pp. 15-16, punctul 26). Or, niciuna dintre aceste condiii nu era îndeplinită în cauza recurentului în fața CSCP. Cu toate acestea, având în vedere procedura în ansamblul său și având în vedere în special faptul că reclamantul a putut discuta raportul de competenă în faa instanelor, Curtea nu indică în speță nicio aparență de încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenie. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Reclamantul se plânge, de asemenea, de o încălcare a dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în cazul în care reclamantul a fost informat cu privire la o cerere de prelungire a termenului de depunere a cererii de prelungire a termenului de depunere a cererii de prelungire a termenului de depunere a cererii în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție și cu art. 6 alineatul (1) din convenție și cu privire la durata procedurii de declarare a cererii inadmisibile pentru surplus. Dolle A.B. Baka greenier Președinte
de la requête n° 60545/00
présentée par Jean PERHIRIN
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 12 mars 2002 en une chambre composée de
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
Gaukur
Jörundsson
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M
me
W.
Thomassen
,
M.
M.
Ugrekhelidze
,
juges
,
et
de
M
me
S.
Dollé
,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 avril 1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Jean Perhirin, est un ressortissant français, né en 1939 et résidant à Plozevet. Il assure lui-même la défense de ses intérêts devant la Cour.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le
18 février 1992
, le requérant adressa une demande de pension au Ministère de la Défense
: il soutenait qu’il avait contracté l’affection des bronches dont il souffre à l’occasion de son service militaire. Sa demande fut rejetée par une décision du 4 avril 1995.
Le 11 avril 1995, le requérant saisit le tribunal des pensions du Finistère d’un recours contre cette décision. Par un jugement du 6 novembre 1995, le tribunal ordonna une expertise médicale, laquelle, déposée le 26
janvier
1996, conclut que l’affection litigieuse n’était «
en aucun cas imputable[] aux activités militaires
». Par un jugement du 1
er
avril 1996, le tribunal rejeta la demande du requérant.
Par un arrêt du 5 décembre 1997, la cour d’appel de Rennes dit l’appel interjeté par le requérant mal fondé.
Le 16 mars 1998, le requérant se pourvut devant la commission spéciale de cassation des pensions adjointe temporairement au Conseil d’Etat («
CSCP
»), laquelle rejeta sa requête par une décision du
19 janvier 2000
.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une méconnaissance du principe du contradictoire lors de l’expertise ordonnée par le tribunal des pensions du Finistère, et conteste le taux d’invalidité retenu par les experts ainsi que les conclusions de leur rapport, et dénonce leur partialité. Il ajoute que la CSCP n’a pas tenu compte des observations qu’il a produites devant elle le 27 octobre 1995. Il se plaint également du rejet de la demande d’aide juridictionnelle qu’il avait formulée dans le cadre de son pourvoi devant cette juridiction. D’une manière générale, le requérant affirme que les juridictions saisies ont fait une mauvaise appréciation du droit interne et des faits pertinents. Le requérant dénonce enfin la durée de la procédure.
1.
Le requérant se dit victime de plusieurs violations de l’article 6 § 1 de la Convention, aux termes duquel
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) et dans un délai raisonnable par un tribunal indépendant et impartial (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
2.
Le requérant se plaint d’une méconnaissance du principe du contradictoire lors de l’expertise ordonnée par le tribunal des pensions du Finistère, et conteste le taux d’invalidité retenu par les experts désignés ainsi que les conclusions de leur rapport, et dénonce leur partialité. Il ajoute que la CSCP n’a pas tenu compte des observations qu’il a produites devant elle le 27 octobre 1995. Il se plaint également du rejet de la demande d’aide juridictionnelle qu’il avait formulée dans le cadre de son pourvoi devant cette juridiction. D’une manière générale, le requérant affirme que les juridictions saisies ont fait une mauvaise appréciation du droit interne et des faits pertinents.
La Cour rappelle qu’il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention. Par ailleurs, si la Convention garantit en son article 6 le droit à un procès équitable, elle ne réglemente pas pour autant l’admissibilité des preuves ou leur appréciation, matière qui relève dès lors au premier chef du droit interne et des juridictions nationales (voir, notamment, l’arrêt
Garcia Ruiz c. Espagne
[GC], n° 30584/96, § 28). L’article 6 n’oblige pas davantage les tribunaux à donner une réponse détaillée à chaque argument des parties (
ibidem
, § 26).
En outre, le respect du contradictoire, comme celui des autres garanties de procédure consacrées par l’article 6 § 1, vise l’instance devant un «
tribunal
»; il ne peut donc être déduit de cette disposition un principe général et abstrait selon lequel, lorsqu’un expert a été désigné par un tribunal, les parties doivent avoir dans tous les cas la faculté de recevoir communication des pièces qu’il a prises en compte. L’essentiel est que les parties puissent participer de manière adéquate à la procédure devant le «
tribunal
» (arrêt Mantovanelli c. France du 18 mars 1997,
Recueil des arrêts et décisions
Enfin, en matière civile, les Etats contractants ne sont astreints par l’article 6 § 1 à pourvoir à l’assistance d’un avocat que lorsque celle-ci se révèle indispensable à un accès effectif au juge, soit parce que la loi prescrit la représentation par un avocat, soit en raison de la complexité de la procédure ou de la cause (arrêt Airey c. Irlande du 9 octobre 1979, série A n° 32, pp. 15-16, § 26). Or, aucune de ces conditions ne se trouvait remplie en la cause du requérant devant la CSCP.
Ceci étant, considérant la procédure dans son ensemble et relevant en particulier que le requérant a pu discuter le rapport d’expertise litigieux devant les juridictions, la Cour ne relève en l’espèce aucune apparence de violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
Le requérant se plaint par ailleurs d’une violation de son droit à voir sa cause entendue dans un «
délai raisonnable
».
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief du requérant tiré de l’article 6 § 1 de la Convention et relatif à la durée de la procédure
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président