CASE OF SCHARSACH AND NEWS VERLAGSGESELLSCHAFT v. AUSTRIA

Primul reclamant, un național austriac născut în 1943 și locuiește în Viena, este jurnalist de profesie. Societatea reclamantă este proprietarul și editorul revistei săptămânale austriace News. 13. În 1995 primul reclamant a publicat un articol de o pagină sub titlul “Brown în loc de Black and Red?” (Braun statt Schwarz und Rot?) în revista companiei solicitante News. În contextul politic austriac, „Brown” înseamnă o persoană sau un grup care are o afecțiune cu ideologia socialistă națională, „Black” se referă la Partidul Popular (ÖVP) și „Red” la Partidul Social Democrat (SPÖ). Articolul a discutat întrebarea dacă a fost posibil și de dorit să formeze un guvern de coaliție cu Partidul Libertate austriac (FPÖ) sub conducerea lui Jörg Haider. 14. Primul reclamant a explicat de ce, în opinia sa, un astfel de guvern de coaliție nu era de dorit. El a dat nouă motive, fiecare dintre care a fost tratat sub o subpoziție separată. Referindu-se la declarațiile lui Jörg Haider și a altor membri ai FPÖ, el a abordat subiecte precum punctul de vedere specific al FPÖ asupra istoriei, jingoismul său german (Deutschtümelei), adică afinitatea sa chovinist și nostalgic cu Germania, inclinația sa față de rasism, sondarea de opinie „Austria în primul rând” (Österreich zuerst) inițiată de el, stilul său politic și posibila reacție negativă a țărilor străine. „4. Scenă violentă [Gewaltszene] Bărbuni de dreapta [Braune Schläger], pompieri și aruncători de bombe au apărut din FPÖ. Principalele figuri de teroare maro, cum ar fi Burger, Haas, Honsik și Küssel, a început cariera lor cu Partidul Libertății. Sub Steger "vechiul dulap nazist" [Kellernazi] au părăsit partidul. Sub Haider ei se întorc și sunt chiar permiți să alerge pentru birou. Numele cum ar fi B., Bl., D., D., D., G., Gr., H., Hat., K., M., Mi., dna Rosenkranz, S., Sch., St., Su. și W. arată că disociația [Abgrenzung] din dreapta extremă care este în mod constant stresat de Haider nu a avut loc în realitate.” 15. Dl Steger a fost Președintele FPÖ la începutul anilor 1980, când partidul a susținut poziții mai moderate. În 1986, dl Haider a devenit președintă a FPÖ. Dna Rosenkranz este politiciană. În momentul material, a fost membru al Parlamentului Regional al Sfântului Austria (Landtag) și vicepreședintele ramului regional al Sfântului Austria al FPÖ; în prezent, este membru al Adunării Naționale austriece (Nationat) și președintele ramului regional al Sfântului Austria al FPÖ. Soțul ei este un politician de dreapta cunoscut și editorul revistei fakten, care este considerat extrem de dreaptă. 16. Dna Rosenkranz a depus o acuzație privată pentru difamație (üble Nachrede) împotriva primului reclamant și o cerere de compensare împotriva companiei solicitante în temeiul Legii Media (Mediengesetz) la Curtea Regională St. Pölten (Landesgericht). 17. La 21 iunie 1998, primul reclamant a fost condamnat pentru difamare în temeiul articolului 111 din Codul Penal (Strafgesetzbuch). Curtea l-a condamnat la patruzeci de luni (Tagessätze) de 1.500 de chiluri austriece (ATS) fiecare (care este un total de 60.000 ATS) sau de douăzeci de zile de închisoare în lipsa sa, suspendat pentru o perioadă de trei ani de probă. Societatea reclamantă a fost ordonată să plătească ATS 30.000 în compensare doamnei Rosenkranz în conformitate cu art. 6 din Legea media. 18. Curtea a remarcat în raționarea sa că trecerea în cauză trebuie înțelesă în modul în care ar fi percepută de un cititor mediu. Termenul “ Nazist închis” a fost folosit pentru a descrie o persoană care susține ideile naționale socialiste, nu în public, ci în privat prin activități clandestine. Aparținerea unui astfel de cerc de persoane a vrut să aibă un caracter disprețuitor și să se comporte într-o manieră contrară onorării sau moralității. Potrivit instanței, nu s-a putut stabili că dna Rosenkranz a fost co-autoră a revistei soțului ei. Chiar și presupunând că a contribuit la anumite pasaje ale unora dintre articolele publicate în ea, așa cum a afirmat reclamanții, acestea nu au fost problematice în ceea ce privește Legea națională de interzicere a socialismului (Verfassungsgesetz vom 8. Mai 1945 über das Verbot der NSDAP, Verbotsgesetz 1947 – „Legea de interdicție”. În ceea ce privește o declarație a doamnei Rosenkranz în care ea a declarat că ea nu a găsit activitățile soțului ei imoral, Curtea a constatat că dl Rosenkranz nu a fost condamnat până în prezent pentru a încălca Legea de interdicție. Pe de altă parte, dna Rosenkranz nu a spus că sprijină activitățile soțului sau se identifică cu ei. În plus, o soție nu se putea aștepta să-și critice soțul în public. Deși a criticat Legea Națională de Prohibiție a Socialismului în declarații publice, Curtea a constatat că reclamanții nu au furnizat dovezi de orice activitate clandestină socialistă națională întreprinsă de dna Rosenkranz, care ar justifica numirea ei un „nazist închis”. 19. Reclamanții au apelat, susținând că termenul „nazist închis” a fost inventat de dl Steger atunci când a fost președinte al FPÖ. Acesta a fost menit să descrie cele ale colegilor partidului său care, oficial, au demonstrat sprijin pentru democrația, dar care, neoficial sau în secret, nu s-au disociat de ideile neonazi sau de contactele cu scena neonazi. Prin urmare, relația lor cu dreptul extrem pare a fi neclară. Reclamanții se plângeau că instanța de fapt nu a concluzionat că dna Rosenkranz a contribuit la editarea revistei xenofobice soțului ei. Ei au susținut că dna Rosenkranz, în calitate de politiciană, s-a expus la controlul public și a susținut opinia de natură politică. Ca politician, a fost parte din funcțiile ei de a participa la dezbaterea politică. Prin urmare, având în vedere dreptul la libertatea de exprimare și de informare a cetățenilor și a electoratului, a fost legitim să se aștepte să ia o poziție și în ceea ce privește activitățile politice ale soțului ei. Să ia parte de soțul ei ar putea să-și facă creditul ca soție, dar, ca politiciană, ea a trebuit să fie criticată în astfel de circumstanțe, deoarece nu se disocia de dreapta extremă ar putea fi percepută ca o aprobare a activităților politice ale soțului ei. La 3 martie 1997, Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht) a respins recursul și a susținut hotărârea instanței inferioare. 21. Acesta a considerat că Curtea Regională a constatat în mod corect că termenul „nazit închis” trebuie evaluat din punctul de vedere al unui cititor mediu, care nu putea fi așteptat să știe sensul original dat de dl Steger cu aproximativ șase ani înainte. Prin urmare, articolul a avut activități clandestine neonazi insinuate din partea dnei Rosenkranz care nu au fost dovedit. În consecință, este irelevant să se ia dovezi referitoare la posibilele activități extreme de dreaptă ale soțului său, astfel cum a fost propus de solicitanți. În plus, instanța de primă instanță a constatat corect că nici discursurile publice ale dnei Rosenkranz în comparație cu anumite pasaje de articole din revista soțului ei, nici declarația ei că nu a găsit activitățile soțului ei imorale justifică concluzia că sprijină ideile naționale socialiste. Prin urmare, dovezile propuse de solicitanți să aducă la faptul că doamna Rosenkranz știa conținutul revistei soțului său și că, de fapt, a contribuit din când în când la ediția sa nu a fost suficient pentru a furniza dovada sprijinului său clandestin pentru ideile naționale socialiste. 22. Secțiunea 6 din Legea Media prevede responsabilitatea strictă a editorului în cazurile de difamare; victima poate, prin urmare, să ceară daune de la el. Compensarea până la 14.535 euro (EUR) poate fi acordată. În acest context, „difamația” este definită la art. 111 din Codul Penal, după cum urmează: „1. Oricine acuză un alt, după cum poate fi perceput de o parte terță, de a avea un caracter sau o atitudine disprețuitoare sau de comportament contrar onorării sau moralității, și de o astfel de natură care să-l facă disprețuitor sau să-l reducă în apreciere publică, este responsabil pentru un termen de închisoare de maximum șase luni sau o amendă de maximum 360 de zile. Oricine comite această infracțiune într-un document tipărit, prin radiodifuziune sau altfel, astfel încât difamația să fie accesibilă unei secțiuni largi ale publicului, este responsabil cu o perioadă de închisoare care nu depășește un an sau o amendă care nu depășește 360 de luni de zi. Persoana care face declarația nu este pedepsită dacă se dovedește că este adevărată. În ceea ce privește infracțiunile definite la alineatul (1), el nu este, de asemenea, responsabil în cazul în care sunt stabilite circumstanțe care i-au dat motive suficiente pentru a presupune că declarația a fost adevărată.”

The first applicant, an Austrian national born in 1943 and living in Vienna, is a journalist by profession. The applicant company is the owner and publisher of the Austrian weekly magazine News. 13. In 1995 the first applicant published a one-page article under the heading “Brown instead of Black and Red?” (Braun statt Schwarz und Rot?) in the applicant company's magazine News. In the Austrian political context, “Brown” means a person or group having some affinity with National Socialist ideology, “Black” refers to the People's Party (ÖVP) and “Red” to the Social Democratic Party (SPÖ). The article discussed the question whether it was possible and desirable to form a coalition government with the Austrian Freedom Party (FPÖ) under the leadership of Jörg Haider. 14. The first applicant explained why, in his view, such a coalition government was not desirable. He gave nine reasons, each of which was dealt with under a separate subheading. Referring to statements by Jörg Haider and other FPÖ members, he broached topics such as the FPÖ's specific view of history, its German jingoism (Deutschtümelei), that is, its chauvinist and nostalgic affinity with Germany, its inclination towards racism, the opinion poll “Austria first” (Österreich zuerst) initiated by it, its political style and the possible negative reaction by foreign countries. “4. Violent Scene [Gewaltszene] Right-wing thugs [Braune Schläger], fire-raisers and bomb-throwers have emerged from the FPÖ. Leading figures of brown terror, such as Burger, Haas, Honsik and Küssel, started their career with the Freedom Party. Under Steger the 'old closet Nazis' [Kellernazi] had left the party. Under Haider they are returning and are even allowed to run for office. Names such as B., Bl., D., Dü., G., Gr., H., Hat., K., M., Mi., Mrs Rosenkranz, S., Sch., St., Su. and W. show that the dissociation [Abgrenzung] from the extreme right that is constantly being stressed by Haider has in reality never taken place.” 15. Mr Steger was Chairman of the FPÖ in the early 1980s, when the party supported more moderate positions. In 1986 Mr Haider became Chairman of the FPÖ. Mrs Rosenkranz is a politician. At the material time, she was a member of the Lower Austria Regional Parliament (Landtag) and the deputy chairperson of the Lower Austria regional branch of the FPÖ; at present, she is a member of the Austrian National Assembly (Nationalrat) and the chairperson of the Lower Austria regional branch of the FPÖ. Her husband is a well-known right-wing politician and the editor of the magazine fakten, which is considered to be extreme right-wing. 16. Mrs Rosenkranz filed a private prosecution for defamation (üble Nachrede) against the first applicant and a compensation claim against the applicant company under the Media Act (Mediengesetz) in the St. Pölten Regional Court (Landesgericht). 17. On 21 June 1998 the first applicant was convicted of defamation under Article 111 of the Criminal Code (Strafgesetzbuch). The court sentenced him to forty day-fines (Tagessätze) of 1,500 Austrian schillings (ATS) each (that is, a total of ATS 60,000) or twenty days' imprisonment in default, suspended for a three-year probationary period. The applicant company was ordered to pay ATS 30,000 in compensation to Mrs Rosenkranz pursuant to section 6 of the Media Act. 18. The court noted in its reasoning that the passage in issue was to be understood in the way it would be perceived by an average reader. The term “closet Nazi” was used to describe a person who supported National Socialist ideas, not in public, but in private through clandestine activities. Belonging to such a circle of persons meant having a contemptible character and behaving in a manner contrary to honour or morality. According to the court, it could not be established that Mrs Rosenkranz was a co-author of her husband's magazine. Even assuming that she had contributed to certain passages of some of the articles published in it, as contended by the applicants, these were unproblematic in terms of the National Socialism Prohibition Act (Verfassungsgesetz vom 8. Mai 1945 über das Verbot der NSDAP, Verbotsgesetz 1947 – “the Prohibition Act”). As regards a statement by Mrs Rosenkranz in which she had said that she did not find her husband's activities immoral, the court found that Mr Rosenkranz had so far not been convicted of contravening the Prohibition Act. On the other hand, Mrs Rosenkranz had not said that she supported her husband's activities or identified herself with them. Moreover, a wife could not be expected to criticise her husband in public. Although she had criticised the National Socialism Prohibition Act in public statements, the court found that the applicants had failed to provide evidence of any clandestine National Socialist activities undertaken by Mrs Rosenkranz that would justify calling her a “closet Nazi”. 19. The applicants appealed, arguing that the term “closet Nazi” had been coined by Mr Steger when he was Chairman of the FPÖ. It was meant to describe those of his party colleagues who, officially, demonstrated support for democracy, but who, unofficially or secretly, did not dissociate themselves from neo-Nazi ideas or from contacts with the neo-Nazi scene. Therefore, their relation to the extreme right appeared to be unclear. The applicants complained that the court had in fact failed to conclude that Mrs Rosenkranz had contributed to the editing of her husband's xenophobic magazine. They argued that Mrs Rosenkranz, as a politician, exposed herself to public scrutiny and advocated views of a political nature. As a politician, it was part of her functions to participate in political debate. Therefore, in the light of the right to freedom of expression and information of citizens and the electorate, it was legitimate to expect her to take a stand also in regard to her husband's political activities. Taking sides with her husband might do her credit as a wife, but, as a politician, she had to bear criticism under such circumstances, as her failure to dissociate herself from the extreme right could be perceived as an approval of her husband's political activities. Had the court correctly assessed the meaning of the incriminated passage, it would have concluded that the applicants had furnished proof of its factual basis. 20. On 3 March 1997 the Vienna Court of Appeal (Oberlandesgericht) dismissed the appeal and upheld the lower court's judgment. 21. It considered that the Regional Court had correctly found that the term “closet Nazi” was to be assessed from the point of view of an average reader, who could not be expected to know the original meaning given to it by Mr Steger some six years previously. Therefore, the article had insinuated clandestine neo-Nazi activities on the part of Mrs Rosenkranz that were not proved. Consequently, it was irrelevant to take evidence relating to possible extreme right-wing activities of her husband, as proposed by the applicants. Moreover, the first-instance court had correctly found that neither Mrs Rosenkranz's public speeches when compared to certain passages of articles in her husband's magazine, nor her statement that she did not find her husband's activities immoral warranted the conclusion that she supported National Socialist ideas. Therefore, the evidence the applicants' proposed to adduce to the effect that Mrs Rosenkranz knew the contents of her husband's magazine and that she in fact contributed from time to time to its editing was not sufficient to furnish proof of her clandestine support for National Socialist ideas. 22. Section 6 of the Media Act provides for the strict liability of the publisher in cases of defamation; the victim can thus claim damages from him. Compensation up to 14,535 euros (EUR) can be awarded. In this context, “defamation” is defined in Article 111 of the Criminal Code as follows: “1. Anyone who accuses another, as it may be perceived by a third party, of having a contemptible character or attitude, or of behaviour contrary to honour or morality, and of such a nature as to make him contemptible or otherwise lower him in public esteem, shall be liable to a term of imprisonment not exceeding six months or a fine not exceeding 360 day-fines. 2. Anyone who commits this offence in a printed document, by broadcasting or otherwise, in such a way as to make the defamation accessible to a broad section of the public, shall be liable to a term of imprisonment not exceeding one year or a fine not exceeding 360 day-fines. 3. The person making the statement shall not be punished if it is proved to be true. As regards the offence defined in paragraph 1, he shall also not be liable if circumstances are established which gave him sufficient reason to assume that the statement was true.”