SCHARSACH AND NEWS VERLAGSGESELLSCHAFT m.b.H. v. AUSTRIA

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 39394/98 de către Hans-Henning SCHARSACH și NEWS Verlagsgesellschaft m.b.H. împotriva Austria Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă la 19 septembrie 2000 în calitate de Camera compusă de J.-P. Costa, Președintele W. Fuhrmann, L. Loucaides, Sir Nicolas Bratza, dna H.S. Greve, K. Traja, M. Ugrekhelidze, judecători și judecători Dna S. Dollé, grefierul secțiunii Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 24 octombrie 1997 cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 16 aprilie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Primul reclamant este un național austriac, născut în 1943 și locuiește în Viena.

Al doilea reclamant este proprietarul și editorul unei reviste de știri austriece. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl G. Lansky, un avocat practicant la Viena. Circumstanțele cazului [Notă1] Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1995 primul reclamant a publicat un articol în revista companiei solicitante cu privire la întrebarea dacă este posibil și de dorit să formeze un guvern de coaliție cu Partidul Libertate austriac sub Jörg Haider. El a subliniat că unii teroriști ai aripii drepte austriece sau extremiști au apărut din acest partid, care au plecat la începutul anilor 1980 când partidul a susținut poziții mai moderate.

În acest context, el a citat numele unei anumite d-na R, un membru al unui parlament regional ( Landtag ), al cărui soț este un extremist important de dreapta. Apoi, d-na R. a adus o acuzație privată împotriva primului reclamant de difamare ( üble Nachrede ), și o cerere de compensare împotriva companiei solicitante în temeiul Legii Media (Mediengesetz La 21 iunie 1998, primul reclamant a fost condamnat pentru difamare și condamnat să plătească o amendă de 60.000 de dolari. A doua societate solicitantă a fost ordonată să plătească AS 30.000 în compensare dnei R. Curtea a constatat că reclamanții nu au furnizat dovezi privind orice activitate neonazi de către dna R. La 3 martie 1997, Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht) a confirmat hotărârea Curții Regionale, considerând că articolul a insinuat activitățile neonazi clandestine de către dna R. care nu au putut fi dovedite.

Secțiunea 6 din Legea privind media prevede răspunderea strictă a editorului în cazurile de difamare; victima poate, prin urmare, să ceară daune de la el. În acest context „difamare” a fost definită în Secțiunea 111 din Codul Penal ( Strafgesetzbuch ), după cum urmează: 1. După cum poate fi perceput de o parte terță, oricine care acuză altul de a avea un caracter sau o atitudine disprețuitoare, sau de a purta o opune onoarei sau moralității, și de o astfel de natură care să-l facă disprețuitor sau să-l reducă în apreciere publică, este responsabil de închisoare nu mai mult de șase luni sau de o amendă ... (2) Oricine comite această infracțiune într-un document tipărit, prin radiodifuziune sau altfel, astfel încât difamația să fie accesibilă unei secții largi ale publicului, poate fi închisă de cel puțin un an sau o amendă...

(3) Persoana care face declarația nu este pedepsită dacă se dovedește că este adevărată. În ceea ce privește infracțiunea definită în alin. (1), el nu este, de asemenea, responsabil dacă sunt stabilite circumstanțele care i-au dat motive suficiente pentru a presupune că declarația a fost adevărată." COMPLAINTĂ Reclamanții se plâng în temeiul art. 10 din Convenția, pe care decizia instanței le-a încălcat dreptul la libertatea de expresie, se plâng în continuare în conformitate cu art. 6 din Convenția că instanțele austriece nu au luat în considerare în mod corespunzător dovezile furnizate de acestea. HOTĂRÂREA Reclamanții se plâng în temeiul articolului 10 din Convenția cu privire la condamnarea lor pentru difamare.

art. 10, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „Toată lumea are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept include libertatea de a deține opinii și de a primi și divulga informații și idei fără interferență de către autoritatea publică și indiferent de frontiere. Exercitarea acestor libertăți, având în vedere că are sarcini și responsabilități, poate fi supusă unor astfel de formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege și sunt necesare într-o societate democratică ... pentru protecția reputației sau drepturilor altora … ” Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, să notifice această plângere guvernului contestat.

Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 din Convenție, care garantează o audiere echitabilă, Curtea reamintește însă că nu este funcția sa să se ocupe de erorile de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care ar fi încălcat drepturile și libertățile protejate de Convenție și în măsura în care acestea ar fi putut fi încălcate. Nu există nici o indicație că reclamanții, asistați de avocat, nu au putut să își prezinte în mod corespunzător apărarea sau că procedura a fost altfel nedreaptă. Prin urmare, nu apare o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. De aceea, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind manifestament nedreptată în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, determină examinarea plângerii reclamanților [Notă2] în temeiul articolului 10 din Convenție; DECLAREA INADMISSIBILĂ restul cererii. S. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa [Notă1] Include informațiile obținute de Guvern pe cererea judecătorului (Regulamentul (a) sau cererea Camerei (art. 54 § 3 litera (a)), cu indicarea acestui fapt, dacă este cazul. [Notă2] Resumează plângerile fără să citească în mod necesar articolele din Convenția invocată.

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 39394/98 by Hans-Henning SCHARSACH and NEWS Verlagsgesellschaft m.b.H. against Austria The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 19 September 2000 as a Chamber composed of Mr J.-P. Costa, President , Mr W. Fuhrmann, Mr L. Loucaides, Sir Nicolas Bratza, Mrs H.S. Greve, Mr K. Traja, Mr M. Ugrekhelidze, judges , and Mrs S. Dollé, Section Registrar , Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 24 October 1997 and registered on 16 April 1998, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The first applicant is an Austrian national, born in 1943 and living in Vienna.

The second applicant is the owner and publisher of an Austrian news magazine. They are represented before the Court by Mr G. Lansky, a lawyer practising in Vienna. A. The circumstances of the case [Note1] The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. In 1995 the first applicant published an article in the magazine of the applicant company on the question whether it was possible and desirable to form a coalition government with the Austrian Freedom Party under Jörg Haider. He pointed out that some Austrian right wing terrorists or extremists had emerged from this party, which they had left in the early 1980s when the party supported more moderate positions.

The applicant wrote that under Haider, in the late 1980s, these “old underground nazis” (“ alte Kellernazis ”) became influential again. In this context he cited the name of a certain Ms. R, a member of a regional parliament ( Landtag ), whose husband is a prominent right-wing extremist. Subsequently, Ms. R. brought a private prosecution against the first applicant for defamation ( üble Nachrede ), and a compensation claim against the applicant company under the Media Act ( Mediengesetz ), before the St. Pölten Regional Court ( Landesgericht ). On 21 June 1998 the first applicant was convicted of defamation and sentenced to pay a fine of AS 60,000. The second applicant company was ordered to pay AS 30,000 in compensation to Ms.

R. The court found that the applicants had failed to provide evidence of any neo-Nazi activities by Ms. R. On 3 March 1997 the Vienna Court of Appeal (Oberlandesgericht) confirmed the Regional Court’s decision. It considered that the article insinuated clandestine neo-Nazi activities by Ms. R. which could not be proved. B. Relevant domestic law Section 6 of the Media Act provides for the strict liability of the publisher in cases of defamation; the victim can thus claim damages from him.

In this context “defamation” has been defined in Section 111 of the Criminal Code ( Strafgesetzbuch ), as follows: “ 1. As it may be perceived by a third party, anyone who accuses another of having a contemptible character or attitude, or of behaving contrary to honour or morality, and of such a nature as to make him contemptible or otherwise lower him in public esteem, shall be liable to imprisonment not exceeding six months or a fine ... 2. Anyone who commits this offence in a printed document, by broadcasting or otherwise, in such a way as to make the defamation accessible to a broad section of the public, shall be liable to imprisonment not exceeding one year or a fine ... 3. The person making the statement shall not be punished if it is proved to be true.

As regards the offence defined in paragraph 1, he shall also not be liable if circumstances are established which gave him sufficient reason to assume that the statement was true." COMPLAINTS The applicants complain under Article 10 of the Convention that the court’s decision violated their right to freedom of expression. They further complain under Article 6 of the Convention that the Austrian courts did not give due consideration to the evidence provided by them. THE LAW 1. The applicants complain under Article 10 of the Convention about their conviction for defamation. Article 10, insofar as relevant, reads as follows: “Everyone has the right to freedom of expression. This right shall include freedom to hold opinions and to receive and impart information and ideas without interference by public authority and regardless of frontiers.

The exercise of these freedoms, since it carries with it duties and responsibilities, may be subject to such formalities, conditions, restrictions or penalties as are prescribed by law and are necessary in a democratic society … for the protection of the reputation or rights of others … .” The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3 (b) of the Rules of Court, to give notice of this complaint to the respondent Government. 2. The applicants complain under Article 6 of the Convention, which guarantees a fair hearing, that the Austrian courts did not give due consideration to the evidence provided by them.

However, the Court recalls that it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention. There is no indication that the applicants, assisted by counsel, could not duly put forward their defence, or that the proceedings were otherwise unfair. Thus, there is no appearance of a violation of Article 6 § 1 of the Convention. It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously,

DECIDES TO ADJOURN

the examination of the applicants’ complaint [Note2] under Article 10 of the Convention;

DECLARES INADMISSIBLE

the remainder of the application. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President [Note1] Include information obtained from the Government on the Judge Rapporteur’s request (Rule 49 § 2 (a)) or Chamber’s request (Rule 54 § 3 (a)), with indication of this fact, where appropriate. [Note2] Summarise the complaints without necessarily citing the invoked Convention Articles.