PURSIHEIMO v. FINLAND

Reclamantul, Matti Pursiheimo, este un național finlandez, născut în 1946 și trăiește în Rauma. El este reprezentat în fața Curții de către dl Pekka Lankinen, un avocat din Tampere. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen, director în Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În decembrie 1997, precum și în ianuarie și iunie 1998, reclamantul a fost prins de poliție în casa sa după ce și-a deranjat soția și fiica adultă într-un stat beat. La 4 septembrie 1998, autoritatea poliției Rauma a revocat licențele pentru a păstra nouă puști și patru pistole și le-a confiscat. Decizia s-a bazat pe art. 67 alineatul (4) din Legea privind armele de foc din 1998 (ampuma-aselaki, skjutvapenlag 1/1998) care a intrat în vigoare la 1 martie 1998. Pe baza acestei dispoziții, o licență poate fi retrasă datorită starei de sănătate a titularului sau a modului de viață sau a comportamentului periculos, astfel încât să pună în pericol siguranța lui și a altor persoane și să-l facă nepotrivit de a deține arme, muniții sau părți conexe. Motivul indicat în decizia a fost, în extins, „comportamentul reclamantului repetat, perturbator în timp ce e beat”. Reclamantul a apelat, cerând o audiere orală de sine, precum și de soția și fiica sa, astfel încât să dovedească că nu există nicio legătură cauzală între beat și presupusul risc de a folosi armele de foc în timp ce sub influența alcoolului. Consumul său greu de alcool a fost datorită în mare parte conflictelor dintre el și fiica sa, care s-au mutat departe de casă după incidentele care i-au dus la apreciere. El nu a atacat-o sau pe altcineva și nu a atins armele de foc în timp ce beat. În plus, armele de foc au fost blocate. În plus, el a refuzat abuzul de alcool continuu, astfel încât comportamentul său să îndeplinească condiția în Legea privind armele de foc pentru retragerea licențelor sale. Poziția autorității de poliție că a fost un abuz de alcool nu a fost susținută de nici o probă medicală. Ordinul de revocare și crize a venit ca o surpriză, deoarece el nu a fost avertizat că aceaceasta ar putea fi consecințele comportamentului care i-a condus la atenția pentru bețive. Unele dintre armele de foc au fost moștenite de reclamant și au fost în familie de trei generații. În decizia sa din 23 martie 1999 Curtea Administrativă a Județeanului (läninoikeus, länsrätten) de Turku și Pori au refuzat cererea de audiere orală, având în vedere că reclamantul „a acceptat baza” pentru ordinul de revocare și de convulsii, adică. că s-a comportat într-o manieră deranjantă în timp ce era beat. Chiar dacă s-a afirmat că nu a fost niciodată violent, în circumstanțele de față și a dat „ceilalte informații care provin din documente”, a fost, în mod evident, inutil să facă o audiere, dacă în scopul examinării condițiilor legale pentru ordinea a fost îndeplinite sau pentru orice alt motiv. Curtea a continuat să susțină ordinul de revocare și de confiscare, menționând că s-a bazat pe „comportamentul repetat, deranjant în timp ce beat”. Curtea a recunoscut că nu s-a făcut nici o încercare de a stabili dacă a acționat violent, dar a remarcat că ordinul nu s-a bazat pe violența sa, ci pe abuzul său de alcool, care, în sine, ar putea fi considerat un stil de viață care să pună în pericol siguranța altor persoane și, prin urmare, să justifice retragerea licențelor sale. În hotărârea sa din 31 decembrie 1999, Curtea Supremă de Administrație (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen), cu trei voturi împotrivă cu două, a respins plângerea reclamantului cu privire la lipsa unei audieri orale în fața Curții de Administrație a Județeanului. De asemenea, a refuzat cererea de audiere orală în fața Curții Supreme de Administrație. Curtea cea mai înaltă, ca și instanța de judecată, a remarcat că reclamantul a acceptat baza deciziei luate de poliție, și anume problema sa de alcool și comportamentul perturbator, adăugând că a fost prins în casa sa în decembrie 1997, precum și în ianuarie și în iunie 1998. Având în vedere această și „alte informații care provin din documente” a fost o audiere inutile. Curtea Administrativă Supremă a susținut, de asemenea, ordinul de revocare și de confiscare, care se bazează, în esență, pe motivele instanței inferioare.Judecătorii din minoritate ar fi trimis cazul pentru o ședință orală în fața instanței inferioare. Ei au considerat că dovezile pe care reclamantul le-a dorit să le prezinte în ceea ce privește efectul utilizării sale de alcool asupra idoneității sale de a deține arme se referă la un fapt relevant pentru evaluarea dacă sunt îndeplinite condițiile juridice de revocare a licențelor sale. Având în vedere, de asemenea, importanța licențelor pentru el, nu este „manifestamente inutile” să se desfășoare o audiere orală. În temeiul articolului 67, subsecțiunea 2 din Legea privind armele de foc poate fi revocată o licență pentru achiziționarea sau deținerea unei arme de foc, a componentei armelor de foc, a cartușelor și a proiectilelor deosebit de periculoase, dacă, printre altele, titularul de licență este considerat nepotrivit să achiziționeze sau să dețină astfel de obiecte, având în vedere faptul că, datorită starea sa de sănătate, a modului de viață sau a comportamentului său, acesta își pune în pericol siguranța sau a altor obiecte. Conform proiectului de lege al Guvernului (n. 183/1997) pentru promulgarea Legii privind armele de foc, o licență ar putea fi revocată, de exemplu, din motive legate de sănătatea, modul de viață sau comportamentul titularului de licență. Înainte de a putea fi revocată o licență din motive legate de viața de viață sau comportamentul titularului de licență, acest mod de viață sau comportament ar trebui să pună în pericol siguranța proprie a titularului de licență sau a altor persoane. Abuzul continuu de intoxicați – alcool sau droguri – poate fi considerat un astfel de mod de viață care să pună în pericol siguranța, deoarece oferă motive de revocare a licenței. Astfel, pericolul cauzat astfel nu ar trebui neapărat să fie legat de arme de foc, dar chiar și comportamentul violent, periculos sau amenințator fără utilizarea armelor ar putea constitui un motiv pentru revocarea licenței. Cu toate acestea, în cazurile în care modul de viață al titularului de licență a fost considerat problematic în măsura în care există riscul de a fi abuzat de arme, ar fi întotdeauna necesar să revoce licența. Cu toate acestea, revocarea ar trebui să țină seama de toate circumstanțele specifice, chestiunea decisivă fiind în ce măsură actul sau comportamentul în cauză afectează competența titularului de licență de a gestiona armele de foc. 1998:16 Curtea Administrativă Supremă a constatat că un caz de revocare a licenței de posesie a armelor de foc nu implică niciun drept sau obligație în sensul articolului 16 subsecțiunea 1 (969/1995) din Constituție (perustuslaki, grundlagen) sau al articolului 6 § 1 din Convenție. Cazul se referă la interdicția de a face apel la o decizie în temeiul articolului 1 din fosta Lege privind armele de foc și muniția (33/1933) și la articolele 24 și 19 din Decretul privind armele de foc și muniția. În temeiul acestor dispoziții, poliția a avut dreptul de a revoca o licență de deținere a armelor de foc în cazul în care s-a constatat necesar. Curtea administrativă Supremă a votat asupra cazului (5-3). Potrivit membrilor disidenți ai Curții, revocarea unei licențe de arme de foc implică determinarea unei „drepte” sau a unei „obligații” în sensul articolului 16, subsecțiunea 1, din Constituție. În temeiul articolului 38 din Legea privind procedură a Curții Administrative (hallintolainkäyttölaki, förvaltningsproceslag 586/1996), reclamantul a avut în principiu dreptul la o audiere după ce a solicitat una, dar această cerere ar putea fi refuzată dacă o audiere ar fi fost, în mod evident, inutilă în lumina obiectului sau pentru orice alt motiv. În temeiul Legii privind armele de foc, reclamantul are dreptul să desemneze sau să accepte pe altcineva ca proprietar al armelor sale de foc, cu condiția ca persoana respectivă să fi fost acordată licența necesară în acest scop. Nu există nici o indicație că reclamantul a profitat de acest drept în termen de trei luni (posibil extinsă la șase) sau dacă armele de foc au fost vândute la o licitație publică a căror randament trebuia să fie transmis reclamantului în urma deducerii costurilor administrative. Orice armă care nu putea fi vândută a fost transferată automat în proprietatea statului fără nicio compensare (secțiunea 99-100).

The applicant, Matti Pursiheimo, is a Finnish national, who was born in 1946 and lives in Rauma. He is represented before the Court by Mr Pekka Lankinen, a lawyer in Tampere. The respondent Government are represented by their Agent, Mr Arto Kosonen, Director in the Ministry for Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In December 1997 as well as in January and June 1998 the applicant was apprehended by the police in his home after having disturbed his wife and grown-up daughter in a drunken state. On 4 September 1998 the Rauma police authority revoked his licences to keep nine rifles and four pistols and seized them. The decision was based on section 67, subsection 2 (4), of the 1998 Firearms Act (ampuma-aselaki, skjutvapenlag 1/1998) which had entered into force on 1 March 1998. On the strength of this provision a licence may be withdrawn due to the holder’s state of health or dangerous lifestyle or behaviour such that it endangers the safety of himself and others and renders him unsuitable to possess guns, ammunition or related parts. The reason indicated in the decision was, in extenso, “the applicant’s repeated, disturbing behaviour while drunk”. The applicant appealed, requesting an oral hearing of himself as well as his wife and daughter so as to prove that there was no causal link between his being drunk and the purported risk that he might use the firearms while under the influence of alcohol. His heavy alcohol consumption had been due largely to conflicts between himself and his daughter, who had moved away from home after the incidents leading to his apprehension. He had never assaulted her or anyone else and had never touched the firearms while drunk. The firearms had furthermore been locked. He further denied abusing alcohol continuously such that his behaviour met the condition in the Firearms Act for withdrawing his licences. That law required, in addition, that his behaviour was so problematic as to engender a risk that he might use his firearms for other than permissible purposes. The police authority’s position that he was an alcohol abuser had not been backed up by any medical evidence. The revocation and seizure order had come as a surprise as he had not been warned that this might be the consequence of the behaviour which had led to his apprehension for drunkenness. Some of the firearms had been inherited by the applicant and had been in the family for three generations. In its decision of 23 March 1999 the County Administrative Court (lääninoikeus, länsrätten) of Turku and Pori refused the request for an oral hearing, considering that the applicant “had accepted the basis” for the revocation and seizure order, i.e. that he had behaved in a disturbing manner while drunk. Even though it had been contended that he had never been violent, in the circumstances at hand and given “the other information emanating from the documents”, it was manifestly unnecessary to hold a hearing, whether for the purpose of examining whether the legal conditions for the order had been met or for any other reason. The court went on to uphold the revocation and seizure order, noting that it had been based on the applicant’s “repeated, disturbing behaviour while drunk”. The court recognised that no attempt had been made to establish whether he had acted violently but noted that the order had been based not on his violence but on his alcohol abuse which in itself could be considered a lifestyle endangering the safety of others and thus warranting a withdrawal of his licences. In its decision of 31 December 1999 the Supreme Administrative Court (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen), by three votes to two, dismissed the applicant’s complaint about the lack of an oral hearing before the County Administrative Court. It also refused his request for an oral hearing before the Supreme Administrative Court. The highest court, like the lower court, noted that the applicant had accepted the basis of the decision made by the police, namely his alcohol problem and disturbing behaviour, adding that he had been apprehended in his home in December 1997 as well as in January and in June 1998. In view of this and “other information emanating from the documents” a hearing was unnecessary. The Supreme Administrative Court also upheld the revocation and seizure order, essentially relying on the lower court’s reasons. The justices in the minority would have remitted the case for an oral hearing before the lower court. They considered that the evidence which the applicant had wished to present as to the effect of his use of alcohol on his suitability to possess guns concerned a fact of relevance to the assessment of whether the legal conditions for the revocation of his licences were met. Considering also the importance of the licences for him, it was not “manifestly unnecessary” to hold an oral hearing. Under section 67, subsection 2 of the Firearms Act a licence for the acquisition or possession of a firearm, firearm component, cartridges and specially dangerous projectiles may be revoked if, inter alia, the licence holder is to be deemed unsuitable to acquire or possess such objects, given that due to his state of health or his way of life or his behaviour he is endangering his own safety or that of others. According to the Government Bill (no. 183/1997) for the enactment of the Firearms Act, a licence could for example be revoked for reasons relating to the licence-holder’s health, way of life or behaviour. Before a licence can be revoked for reasons relating to the licence-holder’s way of life or behaviour, this way of life or behaviour should endanger the licence-holder’s own safety or that of others. Continued abuse of intoxicants – alcohol or drugs – may be considered such a way of life endangering safety as gives reason to revoke the licence. Thus, the danger caused thereby would not necessarily have to be related to firearms but even violent, dangerous or threatening behaviour without use of guns could constitute a ground for revoking the licence. However, in cases where the licence-holder’s way of life was considered problematic to the extent that there was a risk of misuse of guns, it would always be necessary to revoke the licence. The revocation should nonetheless take account of all particular circumstances, the decisive matter being to what extent the act or conduct in question impacts on the license holder’s suitability to handle firearms. In its decision no. 1998:16 the Supreme Administrative Court found that a case concerning the revocation of a licence to possess firearms involved no right or obligation within the meaning of section 16, subsection 1 (969/1995) of the Constitution (perustuslaki, grundlagen) or Article 6 § 1 of the Convention. The case concerned a prohibition to appeal against a decision under section 1 of the former Act on Firearms and Ammunition (33/1933) and sections 24 and 19 of the Decree on Firearms and Ammunition. Under those provisions, the police had the right to revoke a licence to possess firearms if it was found necessary. The Supreme Administrative Court voted on the case (5-3). According to the dissenting members of the Court, the revocation of a firearms licence involved the determination of a “right” or “obligation” within the meaning of section 16, subsection 1, of the Constitution. Under section 38 of the Act on Administrative Court Procedure (hallintolainkäyttölaki, förvaltningsprocesslag 586/1996), in its then form, the applicant was in principle entitled to a hearing once he had requested one, but this request could be refused if a hearing would have been manifestly unnecessary in light of the subject-matter or for any other reason. Under the Firearms Act the applicant was entitled to designate or accept someone else as the owner of his firearms provided that person had been granted the requisite licence to that end. There is no indication that the applicant availed himself of this right within the prescribed three months (possibly extended to six) or whether the firearms were sold at a public auction the yield of which was to be passed onto the applicant following a deduction of administrative costs. Any firearms that could not be sold were automatically transferred into State ownership without any compensation (sections 99-100).