ÖZDEMIR contre la TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
ÖZDEMIR contre la TURQUIE (CtEDO, 2003)
SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 61441/00 prezentate de Sadegül ÖZDEM ElectroluxR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 2 decembrie 2003 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Pellonpääää Türmen Strážnická dnii Maruste Pavlovschi Garlicki, judecători și dnii F. E Lens-Passos; graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 27 iulie 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, domnul Sadegül Özdemir, este un resortisant turc, născut în 1970 și rezident la Istanbul. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Kirdök și A. Kirdök, avocați la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La 5 noiembrie 1992, recurenta a fost arestată și reținută de către polițiștii aflați în legătură cu secțiunea de combatere a terorismului în apropierea conducerii de securitate a statului de origine și a fost suspectată de a fi implicată într-o organizație armată ilegală, și anume TKP/ML-TIKKO (Partea Comunistă a Turciei/Marxiste.Leninistez, Armata de Eliberare a Muncitorilor și Țăranilor din Turcia). La 14 noiembrie 1992, polițiștii din cadrul conducerii securității au întocmit un proces verbal de interogare, în care recurenta recunoștea că aparținea și că participase la operațiunile desfășurate de organizația acuzată, recunoscând că a luat parte la jaful unei fabrici de pâine, fiind înarmată în acest scop, dar nea negat că a folosit această armă. La 17 noiembrie 1992, reclamanta a fost sesizată în fața judecătorului care se afla în apropierea instanței de securitate a statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 10 februarie 1993, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului a acuzat-o pe reclamantă, împreună cu alți șapte acuzați de omucidere voluntară, apartenență, asistență și asistență pentru o organizație armată ilegală, rezistență armată la forțele de securitate și tentativă de răsturnare a armelor constituționale. Acesta solicită astfel condamnarea recurentei în temeiul articolelor 168 alineatul (2) și 497 alineatul (2) din Codul penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. La 31 martie 1995, instanța de securitate din lamâi, compusă din trei judecători, dintre care unul a fost format din magistratură militară, a ținut o audiere în cursul căreia a citit mărturiile adunate de comisia de recurs și a respins cererea de eliberare provizorie prezentată de reclamantă. La 26 mai 1995, Curtea de Securitate a statului a ținut la audierea martorilor. Avocata reclamantei i-a interogat pe aceștia din urmă și a solicitat, de asemenea, audierea martorului care, conform procesului- La 7 iulie și 11 octombrie 1995, Curtea de Securitate a ținut la audierea martorilor și a anumitor inculpați. Avocata reclamantei își va reiniția cererea de eliberare provizorie și de audiere a martorului citat. La sfârșitul acestor audieri, instanța nota absența martorului convocat, și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 24 noiembrie 1995 Curtea de Securitate a statului a respins cererile de eliberare provizorie prezentate de reclamantă. La audierea martorilor, avocatul recurentei a subliniat că a așteptat trei ani ca instanța să audieze martorul citat, care, în opinia sa, era în măsură să își inoce clienta. În plus, Comisia a precizat că aceasta din urmă era însărcinată în momentul arestării sale, ceea ce nu a făcut obiectul niciunei mențiuni în procesele-verbale de luare în custodie publică. În cele din urmă, a amintit că reclamanta a născut în detenție și își va reitera în această privință cererea de eliberare provizorie. Curtea a respins această cerere. În cursul audierilor din 26 ianuarie, 27 martie, 27 iulie și 18 În septembrie 1996, Curtea de Securitate a statului a sesizat martorii și i-a ascultat pe avocați în apărarea lor și a constatat că adresa martorului, a cărui audiere a fost solicitată de reclamantă, nu a putut fi determinată și reinițiată cererea sa în acest sens în fața procurorului Republicii. Avocata reclamantei a declarat că menținerea în detenție a clientei sale era lipsită de temei legal și aducea atingere echității procedurii. Cu toate acestea, Curtea a respins cererile repetate de eliberare provizorie. La 8 noiembrie 1996, martorul, a cărui audiere era solicitată de reclamantă, a fost audiat de instanța de securitate a statului. Acesta a negat că a efectuat o identificare a reclamantei, contrar mențiunilor din procesul-verbal de identificare. El a declarat că a participat la o ședință de identificare fotografică, dar clara nu a putut identifica pe nimeni. Având în vedere această mărturie, reclamanta a solicitat eliberarea sa, solicită ca instanța să respingă din nou. În cursul următoarelor audieri, care au avut loc între 27 decembrie 1996 și 22 decembrie 1999, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a respins cererile de extindere formulate de reclamantă. La 22 decembrie 1999, aceasta a acordat un termen suplimentar avocatului său pentru a-și prezenta concluziile în apărare. La tribunalul din 8 martie 2000, avocata reclamantei a declarat că refuză să pledeze în apărare, excitând de la menținerea în vigoare a protocolului din 17 ianuarie 2000, care restricționase în mod considerabil drepturile la apărare prin reglementarea condițiilor de acces în instituțiile penitenciare. Curtea a respins această cerere și i-a acordat avocatului un termen fix de 30 de zile pentru a-și prezenta apărarea. La 12 iunie 2000, instanța de securitate a statului, compusă din judecători civili, i-a acuzat pe inculpați în apărarea lor. La avocata reclamantei a refuzat din nou să-și prezinte pledoaria excipând încă de la menținerea în vigoare a Protocolului din 17 ianuarie 2000. Ea a solicitat din nou eliberarea clientei sale pe baza reformelor așteptate ale legii privind executarea pedepselor. La sfârșitul acestei audieri, instanța a recunoscut-o pe reclamantă vinovată pe șeful organizației acuzate în mod ilegal și, prin urmare, a condamnat-o la 12 ani și 6 luni de închisoare, în conformitate cu art. 168 alin. (2) din Codul penal și art. 5 din Legea nr. 3713. În plus, a recunoscut reclamanta vinovată de furt comis cu utilizarea unei arme și a condamnat-o astfel la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, în temeiul articolului 497 alineatul (2) din Codul Penal. Recurenta a fost condamnată astfel la o pedeapsă totală de 32 de ani și șase luni de condamnare penală. La 15 mai 2001, Curtea de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță și a retrimis cauza în fața instanței de securitate a statului. În lacul din 3 octombrie 2001, avocata reclamantei a precizat că clienta sa era deținută deja de zece ani, astfel încât să se poată face referire la legea nr. 4616 privind executarea pedepselor, se afla în situația de a-și executa pedeapsa corespunzătoare condamnării sale pentru furt. Reamintind absența oricărui element de probă împotriva reclamantei și excipând de nevinovăția ei, ea a solicitat eliberarea sa. Pe baza naturii de decădere reprobată și având în vedere durata detenție provizorie, Curtea a respins această cerere. La 28 decembrie 2001, invocând din nou dispozițiile Legii nr. 4616, avocatul recurentei își va reiniția cererea de eliberare provizorie. Bucurându-se de durata deținerii reclamantei în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 4616, instanța de securitate a statului a dat dreptul la această cerere. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, recurenta se plânge de durata detenției sale provizorii, susținând, de asemenea, încălcarea dreptului său la un proces echitabil și la respectarea drepturilor la apărare, ca urmare a intrării în vigoare, la 17 ianuarie 2000, un protocol adoptat în comun de Ministerul Justiției, Justiției și Sănătății, menit să sporească cooperarea în ceea ce privește, în special, condițiile de organizare și de executare a pedepselor. Aceasta se plânge în acest sens de introducerea unor condiții mai stricte de acces la intrarea în casele de interdicție, condiții care se aplică avocaților și care permit, printre altele, să fie percheziționați prin pipă, precum și percheziționarea dosarelor acestora. Astfel, Comisia consideră că aplicarea acestor norme avocaților și refuzul acestora din urmă de a-i supune dreptul de a-și exercita dreptul la un avocat și, în consecință, timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale, încălcând dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) lit. (b) și (c) din Convenție. Recurenta invocă o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție din cauza duratei detenției provizorii. În landul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Recurenta consideră că autoritățile naționale nu și-au respectat dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul la apărare, în măsura în care, în special, ea nu a reușit să ajungă la avocatul său în timpul procedurii. În această privință, Curtea amintește că este necesar să se țină seama de toate procedurile desfășurate într-o cauză în cauză. În speță, aceasta subliniază că procedura penală în litigiu este în prezent pendinte în fața instanțelor naționale. Prin urmare, aceasta nu este în măsură să efectueze o examinare globală a procesului în litigiu. Prin urmare, în etapa actuală a procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea acestor obiecțiuni pare prematură (a se vedea Dikme c. Turcia, 20869/92, § 111, Rec., 2000, p. Cu toate acestea, i se poate ordona din nou să sesizeze Curtea în cazul în care, la încheierea procedurii penale inițiate împotriva acesteia, consideră că aceaceasta este victimă a presupuselor încălcări. Această parte a cererii este prematură și trebuie respinsă în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Amin în cazul în care persoana care a formulat cererea a fost reținută cu titlu provizoriu, se declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Francoise Elens-Passos Nicolas Bratza Grefier Adjunct Președinte