ÖZDEMIR contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ Cerere n 4808/99 prezentată de Göksar ÖZDEM ElectroluxR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 octombrie 2002 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja, judecători și V. Berger grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 6 aprilie 1999, Având în vedere decizia parțială din 11 septembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie, reclamantul, dl Göksar Özdemir, este un cetățean turc, născut în 1979. El este reprezentat în fața Curții de către dl E. Demir, avocat la Izmir.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: la 1 mai 1998, în timp ce: mai, reclamantul a fost arestat și pus în custodie de către polițiștii din cadrul Direcției de Securitate d .Izmir, secțiunea de combatere a terorismului, deoarece avea asupra sa o țesătură pe care era înscrisă litera K și, prin urmare, se presupunea că ajută și asistă o organizație ilegală, MLKP (Parte marxistă lenionistă comunistă). La 5 mai 1998, reclamantul a fost adus în fața judecătorului în apropierea instanței de securitate a statului żIzmir, care a dispus arestarea sa provizorie. Printr-un act de acuzare prezentat la 11 mai 1998, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului l-a acuzat pe reclamant, în temeiul articolului 169 din Codul Penal, pentru asistență și asistență la MLKP.

Printr-o hotărâre din 23 iulie 1998, Curtea de Securitate de la … 3713 privind lupta împotriva terorismului. Apoi, ținând cont de circumstanțele atenuante, Curtea l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni. Prin hotărârea pronunțată la 10 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială.

În această privință, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului d Reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială, în măsura în care un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul instanței de securitate a statului d'Izmir. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către un tribunal independent și imparțial (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei.

(...) Curtea arată că nu există nici un motiv pentru a examina mai mult înaintea acțiunii introduse de reclamant din următoarele motive. În primul rând, Comisia reamintește că, printr-o decizie parțială din 11 septembrie 2001, a decis să comunice guvernului partea reclamantă astfel cum este menționată mai sus. La 11 decembrie 2001, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Acestea au fost adresate reprezentantului reclamantului la 20 decembrie 2001, care a fost invitat să transmită observațiile sale ca răspuns înainte de 7 februarie 2002 prin intermediul a două scrisori recomandate cu confirmare de primire din 20 martie și 24 de luni.

În iunie 2002, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale era mai mic și că nu solicitase nicio prelungire. În acest sens, Comisia a precizat că, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, ea putea șterge o cerere din rol atunci când, ca în cazul de față, circumstanțele dau de gândit că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea. Curtea arată, de asemenea, că aceste scrisori au fost primite de către destinatarul lor la 27 martie și 1 iulie 2002 și constată că, până în prezent, ele au rămas fără răspuns. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. Vincent Berger Georg Ress Moduleer Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n o 48058/99 présentée par Göksar ÖZDEMİR contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 17 octobre 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja, juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 6 avril 1999, Vu la décision partielle du 11 septembre 2001, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Göksar Özdemir, est un ressortissant turc, né en 1979. Il est représenté devant la Cour par M e E. Demir, avocat à Izmir.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 1 er mai 1998, alors qu’il se rendait aux festivités du 1 er mai, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue par les policiers de la direction de la sûreté d’Izmir, section de la lutte contre le terrorisme, car il avait sur lui un tissu sur lequel était inscrite la lettre K et était ainsi présumé aider et assister une organisation illégale, le MLKP (Parti marxiste léniniste communiste). Le 5 mai 1998, le requérant fut traduit devant le juge près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir qui ordonna sa mise en détention provisoire. Par un acte d’accusation présenté le 11 mai 1998, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat inculpa le requérant, en application de l’article 169 du code pénal, pour aide et assistance au MLKP.

Par un arrêt du 23 juillet 1998, la cour de sûreté de l’Etat, composée de deux juges civils et d’un juge militaire ayant le grade de lieutenant-colonel, reconnut le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de quatre ans et six mois, en application des articles 169 du code pénal et 5 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Puis, tenant compte des circonstances atténuantes, la cour le condamna à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois. Par un arrêt prononcé le 10 février 1999, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial.

Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir. EN DROIT Le requérant allègue que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial dans la mesure où un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé dans sa partie pertinente : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

(...) » La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants. Elle rappelle d’abord que, par une décision partielle du 11 septembre 2001, elle a décidé de communiquer au Gouvernement le grief du requérant tel qu’exposé ci-dessus. Le 11 décembre 2001, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées au représentant du requérant le 20 décembre 2001, lequel a été invité à faire parvenir les siennes en réponse avant le 7 février 2002. Par deux lettres recommandées avec accusé de réception des 20 mars et 24 juin 2002, la Cour a attiré l’attention du requérant sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’il n’en avait sollicité aucune prolongation.

Elle y a indiqué qu’aux termes de l’article 37 § 1 a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. La Cour relève par ailleurs que ces lettres ont bien été reçues par leur destinataire les 27 mars et 1 er juillet 2002 et constate qu’à ce jour elles sont restées sans réponse. La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.

Par ces motifs, la Cour, à la majorité, Décide de rayer la requête du rôle. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président