CtEDO 20.11.2003 Auto

ÖZDEMIR contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
20.11.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
ÖZDEMIR contre la TURQUIE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 492/02 prezentate de Gülüstan ÖZDEMIR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor L Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 26 noiembrie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând apel la reclamantă, domnul Gülüstan Özdemir, este un resortisant turc, născut în 1981 și rezident la Istanbul. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Sönmez și B. Akyüz, avocați la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: la 30 iunie 2001 în jurul orei 21:30, ca urmare a unui control de identitate, recurenta a fost arestată de către agenți ai Direcției de Securitate din Istanbul (Istanbul) în patrulare. publicații și comunicate ilegale, precum și note scrise găsite în rucsacul l reclamantă. Aceasta din urmă semnează acest proces-verbal, precum și formularul privind drepturile persoanelor suspectate și acuzate, menționând în special dreptul de a fi informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa, de a păstra tăcerea, de a informa un membru al familiei sale cu privire la măsura privativă de libertate de care face obiectul, precum și dreptul de a fi asistat de un avocat. În iulie 2001, reclamanta a fost predată agenților secțiunii de combatere a terorismului din cadrul Direcției de Securitate din Istanbul, care nu a depus nici o declarație în fața poliției. În aceeași zi, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului membru în cauză, în urma cererii formulate de reprezentantul recurentei, l-a informat pe acesta din urmă că clienta sa fusese arestată pe motiv că aceasta se afla în arest la adresa organizației ilegale Devrimci Kolektif. (Colectiv revolutionar) și că a fost imposibil ca ea să se afle cu ea în această etapă a procedurii. Printr-o ordonanță de încuviințare din 1 iulie 2001, judecătorul aproape de curtea de securitate a la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 2 iulie 2001, procurorul Republicii a informat-o pe reclamantă că durata detenției a fost prelungită până la 4 iulie 2001. În ziua de 3 iulie 2001, forțele de ordine au efectuat o percheziție la domiciliul reclamantei. Procesul-verbal, semnat de aceasta din urmă, a indicat introducerea unui computer, numeroase comunicate scrise, reviste, discoteci și pancarte. Perchiziția a fost făcută cu consimțământul și în prezența recurentei, precum și a unui comisar de poliție și a trei agenți. La 4 iulie 2001, procurorul republicii a primit declarația reclamantei, care a negat orice implicare cu o organizație ilegală și a adoptat ideologia comunistă. La aceeași dată, ea a fost adusă în fața judecătorului care se afla lângă curtea de securitate a statului care a dispus eliberarea sa. La 28 august 2001, procurorul Republicii a inculpat reclamanta șefului unei organizații ilegale în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Prin hotărârea din 30 mai 2002, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a informat reclamanta cu privire la lipsa unor probe suficiente. Această hotărâre a făcut obiectul unui recurs în casație formulat de procurorul Republicii. La cauza este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Casație. GRIEFS Invocă art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamanta se plânge de durata perioadei sale de custodie. Invocând art. 5 alineatul (3) și art. 4 din convenție, aceasta se plânge de nelegalitatea arestării sale ca urmare a faptului că nu a fost arestată, în momentul arestării sale, de motive plauzibile pentru a fi comis o infracțiune și susține, de asemenea, că nu a fost informată cu privire la drepturile sale în momentul arestării și la motivele acesteia. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta se plânge că nu a beneficiat de asistența unui avocat în timpul arestării sale. Invocând art. 8 din Convenție, se plânge de percheziția efectuată la domiciliu. Invocând art. 9 din Convenție, ea se plânge de o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare și susține că a făcut obiectul unei urmăriri penale din cauza publicațiilor găsite în timpul arestării și percheziției domiciliului său. Invocând art. 5 alineatul (3) și art. 4 din convenție, aceasta se plânge de nelegalitatea arestării sale ca urmare a faptului că nu a fost arestată, în momentul arestării sale, din motive plauzibile ale faptului că a comis o infracțiune. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 5 §§ 3 și 4 din Convenție, recurenta se plânge că nu a fost informată cu privire la drepturile sale în momentul arestării sale și la motivele acesteia. Fără a aduce atingere calificării date de reclamantă, Curtea consideră că acest aspect trebuie examinat sub aspectul art. 5 alin. (2) din Convenție. Aceasta arată că recurenta a semnat procesul-verbal al arestării, precum și formularul privind drepturile persoanelor suspectate și acuzate în legătură cu drepturile sale; prin urmare, acest aspect trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din convenție. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta se plânge că nu a putut beneficia de asistența unui avocat în custodie. Curtea arată că procedura penală inițiată împotriva recurentei este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Casație. Or, Curtea consideră că este necesar să ia în considerare ansamblul procedurii penale inițiate pentru a se pronunța cu privire la conformitatea acesteia cu dispozițiile articolului 6 din convenție. Prin urmare, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea acestui aspect este prematură și, prin urmare, recurenta nu se poate plânge în acest sens de nicio încălcare a Convenției privind acest aspect. I se poate ordona din nou să sesizeze Curtea în cazul în care consideră că, la încheierea procedurii penale inițiate împotriva acesteia, aceaceasta este victimă a presupuselor încălcări. Această parte a cererii este prematură și trebuie respinsă în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Invocând art. 8 din Convenție, recurenta se plânge de percheziția efectuată la domiciliul său. Curtea amintește că, în cadrul luptei împotriva criminalității, statele pot considera necesar să recurgă la anumite măsuri, cum ar fi vizitele la domiciliu și confiscările, pentru a stabili dovada materială a infracțiunilor și, dacă este cazul, pentru a-i urmări pe autori. Cu toate acestea, legislația și practica lor în acest domeniu trebuie să ofere garanții adecvate și suficiente împotriva abuzurilor (a se vedea, printre altele, Klass și alții c. Germania, Hotărârea din 6 septembrie 1978, seria A n 28, p. 23, § 50, și Miailhe c. Franța (n, Hotărârea din 25 februarie 1993, seria A n 256 C, p. 89-90, § 37). În cazul de față, Curtea arată că, pentru a colecta elemente de probă care pot confirma suspiciunile care au stat la baza recurentei, și anume posibila sa apartenență la o organizație ilegală. Aceasta observă că percheziția este efectuată în cursul zilei, cu consimțământul recurentei și în prezența acesteia, precum și în cea a unui comisar de poliție și a trei agenți. Prin urmare, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Invocând art. 9 din Convenție, recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său la libertatea de a vorbi și susține că a fost acuzată penal din cauza publicațiilor găsite în timpul arestării și percheziției domiciliului său. Curtea arată că examinarea acestei chestiuni, astfel cum a fost invocată de recurentă, nu permite identificarea niciunei apariții a încălcării Convenției. În consecință, acest fapt este vădit nefondat și trebuie respins în aplicarea articolului 35 alineatul (3) și a articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Amin examinarea obiecțiilor recurentei întemeiate pe legalitatea arestării sale și pe durata custodiei sale Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg Resss modulier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-08-30
0,96
OZDEMIR c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION FINALE Requête n o 492/02 présentée par Gülüstan ÖZDEMIR contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 30 août 2005 en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza, pr
CtEDO 2001-09-11
0,96
ÖZDEMIR contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46952/99 présentée par Hıdır ÖZDEMİR contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 11 septembre 2001 en une chambre compos
CtEDO 2003-06-03
0,95
BASTIMAR et AUTRES contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 74337/01 présentée par Şemsettin BAŞTIMAR et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 3 juin 2003 en une ch
CtEDO 2002-10-17
0,95
ÖZDEMIR contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE Requête n o 48058/99 présentée par Göksar ÖZDEMİR contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 17 octobre 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress, présiden
CtEDO 2003-11-13
0,95
ÖRS contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46213/99 présentée par Behzat ÖRS et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13 novembre 2003 en une chamb
Sursă