Ozdemir împotriva Turciei

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 492/02 prezentată de Gülüstan ÖZDEMIR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 30 august 2005 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Bonello Türmen Traja Pavlovski Garlicki, Šikuta, judecători și dnii O Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 26 noiembrie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 20 noiembrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie în fața recurentei, Gülüstan Özdemir este un resortisant turc, născut în 1981 și rezident la Istanbul.

Este reprezentată în fața Curții de către domnul Sönmez și B. Akyüz, avocați la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 iunie 2001 în jurul orei 22:00. La 2 iulie 2001, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului … La 28 august 2001, procurorul a inculpat-o pe reclamantă a șefului unei organizații ilegale. La 30 mai 2002, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a informat-o pe reclamantă cu privire la lipsa unor probe suficiente. La 16 octombrie 2003, Curtea de Casație a închis Tribunalul de Primă Instanță. Invocând art. 5 §§ 3 și 4 din Convenție, recurenta se plânge de durata detenției sale și de durata arestării sale ca urmare a faptului că nu a fost arestat, în momentul arestării sale, nici de motivele plauzibile ale faptului că a comis o infracțiune.

Curtea constată că guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii la 9 martie 2004 și că recurenta a fost invitată să își trimită observațiile ca răspuns înainte de 29 aprilie 2004. În lipsa unui răspuns din partea recurentei, grefa, într-o scrisoare din 6 iulie 2004, trimisă cu confirmare de primire, a constatat că observațiile prezentate nu au fost comunicate în termenul stabilit și că a fost solicitată nicio prelungire a acestui termen. În aceeași scrisoare, el a atras atenția avocatului recurentei asupra termenilor articolului 37 din convenție, în sensul că Curtea poate elimina o cerere din rol atunci când circumstanțele dau de înțeles că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea.

Această scrisoare a fost primită de destinatarul său la 28 iulie 2004, dar a rămas fără răspuns la această zi. Curtea concluzionează că reclamanta nu mai intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenție și a Protocoalelor sale n mai sunt necesare continuarea examinării cererii. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă restul cererii de rol. Michael JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n o 492/02 présentée par Gülüstan ÖZDEMIR contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 30 août 2005 en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. G. Bonello , R. Türmen , K. Traja , S. Pavlovschi , L. Garlicki, J. Šikuta, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 26 novembre 2001, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu la décision partielle du 20 novembre 2003, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Gülüstan Özdemir, est une ressortissante turque, née en 1981 et résidant à Istanbul.

Elle est représentée devant la Cour par M es B. Sönmez et B. Akyüz, avocats à Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 30 juin 2001 vers 22 heures, la requérante fut arrêtée par des agents de la direction de la sûreté d’Ümraniye (Istanbul). Le 2 juillet 2001, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul prorogea la durée de la garde à vue de la requérante jusqu’au 4 juillet 2001. Le 4 juillet 2001, la requérante fut entendue par le procureur de la République et traduite ensuite devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat qui ordonna sa mise en liberté, ce qui fut fait le même jour vers 14 heures.

Le 28 août 2001, le procureur de la République inculpa la requérante du chef d’appartenance à une organisation illégale. Le 30 mai 2002, la cour de sûreté de l’Etat acquitta la requérante faute de preuves suffisantes. Le 16 octobre 2003, la Cour de cassation confirma l’arrêt de première instance. GRIEFS Invoquant l’article 5 §§ 3 et 4 de la Convention, la requérante se plaint de la durée de sa garde à vue et de l’illégalité de son arrestation du fait qu’il n’existait pas, au moment de son arrestation, de raisons plausibles de la soupçonner d’avoir commis une infraction pénale.

EN DROIT La Cour constate que le Gouvernement a fait parvenir ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête le 9 mars 2004 et que la requérante a été invitée à envoyer les siennes en réponse avant le 29 avril 2004. En l’absence de réaction de la part de la requérante, le greffe, dans une lettre du 6 juillet 2004, envoyée en recommandé avec accusé de réception, a constaté que les observations sollicitées n’avaient pas été communiquées dans le délai imparti et qu’aucune prorogation de ce délai n’avait été demandée. Dans la même lettre, il a attiré l’attention de l’avocat de la requérante sur les termes de l’article 37 de la Convention, aux termes duquel la Cour peut rayer une requête du rôle lorsque les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête.

Cette lettre a bien été reçue par son destinataire le 28 juillet 2004 mais est restée sans réponse à ce jour. La Cour en conclut que la requérante n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer le restant de la requête du rôle. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Greffier Président