SECȚIUNEA I Cerere nr. 76783/01 prezentată de Jean DE BACKER împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 11 decembrie 2003 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președinte al meu Tulkens Vajić Levits Botomarova Kovler Steiner, judecători și grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 17 octombrie 2001, Având în vedere decizia președintelui Camerei din 6 septembrie 2003 de a comunica cererea guvernului belgian și de a invoca dispozițiile articolului 29 alineatul (3) din convenție, în vederea analizării în același timp a admisibilității și a fondului cauzei, având în vedere declarațiile părților din care reiese că au ajuns la o soluționare pe cale amiabilă a cauzei, După ce a deliberat, pronuna următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Jean de Backer, este un resortisant belgian, născut în 1923 și rezident în Morges (Elveția). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Francis, avocat la Bruxelles. Guvernul pârât a fost reprezentat de dl Claude Debruulle, director general la Serviciul public federal al justiției. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 20 ianuarie 1943, tatăl reclamantului a cumpărat o suprafață de un hectar, șaptezeci și trei de ari și 13 centiare de pe comuna Overijse. În iunie 1954, el a cerut eliberarea unui permis de construire pentru o vilă pe care dorea să o construiască pe această parcelă. Permisul a fost acordat la 12 august 1954, dar imobilul nu a fost construit. La 27 ianuarie 1984, reclamantul a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism pentru această parcelă. Certificatul eliberat la 8 martie 1984 de către colegiul de burgmestru și de către colegiul de burgmestru și de către Echevinii din Overijse arăta că terenul era situat, în conformitate cu planul de sector Halle-Vilvorde-Asse din 7 martie 1977, într-o zonă naturală neconstructibilă. La 9 august 1984, reclamantul a introdus o acțiune civilă în scopul de a obține plata unei prestații din cauza interzicerii construcției de teren, în special în temeiul articolului 37 din Legea din 29 martie 1962, care prevede plata unei sume de bani în cazul în care un teren care urmează să fie construit primea o nouă repartiție care interzicea construcția. Prin hotărârea din 24 martie 1989, Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles a decis redeschiderea dezbaterilor cu privire la cererea întemeiată pe art. 37 din Legea din 29 martie 1962, considerând că anumite aspecte trebuie clarificate și a declarat acțiunea nefondată în ceea ce privește ceilalți șefi ai cererii. Prin Hotărârea din 2 iunie 1993, Curtea de Apel de la Bruxelles a declarat nefondată o cerere din partea reclamantului. Statuând ca efect evolutiv al cererii în temeiul articolului 37 din Legea din 29 martie 1962, Comisia desemnează un expert pentru a se pronunța în cazul în care terenul în cauză ar putea fi considerat teren de construcție la data intrării în vigoare a planului de sector Halle-Vilvorde-Asse și, în final, pentru a estima prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a clasificării în zonă naturală a terenului. Prin Hotărârea din 14 martie 1994, Comisia a desemnat un nou expert pentru a îndeplini misiunea ordonată la 2 iunie 1993. Acest expert și-a prezentat raportul la 21 decembrie 1994. Reclamantul a contestat conținutul și a excipat caracterul neconcludent al competenței. Prin Hotărârea din 25 ianuarie 1996, un nou expert a fost desemnat împreună cu aceeași misiune. Partea pârâtă s-a ocupat de această ultimă hotărâre. Recursul său a fost respins prin Hotărârea din 29 mai 2000. Reclamantul a prezentat concluzii la 30 noiembrie 2000. iulie 1984 în fața Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles și care este în prezent în curs de desfășurare în fața Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles. ÎN JUST La 12 noiembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de către reprezentantul guvernului, declar că, în cadrul cererii nr. 76783/01, guvernul belgian oferă domnului Jean DE BACKER, cu titlu gratuit, suma de 8 000 (88 de mii) de euro în cazul în care a fost retrasă măsura pe care a introdus-o în fața Curții. Această sumă, fără orice taxă aplicabilă, va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții în conformitate cu art. 37 alin. De la expirarea termenului respectiv de trei luni și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se va plăti un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. La 6 noiembrie 2003, Curtea primise următoarea declarație semnată de avocatul reclamantului: Observ că guvernul belgian este gata să plătească domnului Jean DE BACKER, cu titlu gratuit, suma de 8 000 (88 000) de euro în cazul retragerii cererii respective pe care am înaintat-o Curții. Această sumă, fără orice taxă aplicabilă, va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 37 alineatul (1). 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. După expirarea termenului respectiv de trei luni și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se va plăti un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. J a acceptat această propunere de retragere a cererii și renunță la orice altă pretenție împotriva Belgiei cu privire la faptele la originea cererii. Declar cererea definitivă de soluționare prin plata sumei suplimentare. Curtea ia notă de acordul la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). În lumina împrejurărilor din speță, Comisia concluzionează că litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Søren Nielsen Christos Rozakis grefier adjunct
Requête n
o
76783/01
présentée par Jean DE BACKER
contre la Belgique
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 11 décembre 2003 en une chambre composée de
:
M.
C.L.
Rozakis
,
président
,
M
mes
F.
Tulkens
,
N.
Vajić
,
M.
E.
Levits
,
M
me
S.
Botoucharova
,
M.
A.
Kovler
,
M
me
E.
Steiner,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 17 octobre 2001,
Vu la décision du président de la chambre du 6 septembre 2003 de communiquer la requête au gouvernement belge («
le Gouvernement
») et de se prévaloir des dispositions de l’article 29 § 3 de la Convention afin d’examiner en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les déclarations des parties dont il ressort qu’elles sont parvenues à un règlement amiable de l’affaire,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Jean de Backer, est un ressortissant belge, né en 1923 et résidant à Morges (Suisse). Il est représenté devant la Cour par M
e
B.
Francis, avocat à Bruxelles. Le gouvernement défendeur était représenté par M.
Claude Debrulle, Directeur-Général au Service public fédéral de la Justice.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 20 janvier 1943, le père du requérant acheta une parcelle d’une superficie d’un hectare, soixante-treize ares et treize centiares sis sur la commune d’Overijse. En juin 1954, il demanda la délivrance d’un permis de bâtir pour une villa qu’il désirait construire sur cette parcelle. Le permis fut octroyé le 12 août 1954, mais l’immeuble ne fut pas construit.
Le 27 janvier 1984, le requérant sollicita la délivrance d’un certificat d’urbanisme pour cette parcelle. Le certificat délivré le 8 mars 1984 par le collège des bourgmestre et échevins d’Overijse indiquait que la parcelle était située, selon le plan de secteur Halle-Vilvorde-Asse du 7 mars 1977, en zone naturelle non constructible.
Le 9 août 1984, le requérant introduisit une action civile aux fins d’obtenir le paiement d’une indemnité du fait de l’interdiction de construire affectée à la parcelle, notamment fondée sur l’article 37 de la loi du 29 mars 1962 qui prévoit le paiement d’une indemnité lorsqu’une terre à bâtir recevait une nouvelle affectation interdisant la construction.
Par jugement du 24 mars 1989, le tribunal de première instance de Bruxelles décida la réouverture des débats en ce qui concerne la demande fondée sur l’article 37 de la loi du 29 mars 1962, estimant que certains points devaient être clarifiés. Il déclara l’action non fondée en ce qui concerne les autres chefs de la demande.
Par arrêt du 2 juin 1993, la cour d’appel de Bruxelles déclara non fondé un appel du requérant. Statuant par effet dévolutif de l’appel sur la demande fondée sur l’article 37 de la loi du 29 mars 1962, elle désigna un expert pour qu’il se prononce afin de savoir si la parcelle en question pouvait être considérée comme terrain à bâtir lors de l’entrée en vigueur du plan de secteur Halle-Vilvorde-Asse et, dans l’affirmative, estimer le dommage causé au requérant du fait du classement en zone naturelle de la parcelle.
Par arrêt du 14 mars 1994, elle désigna un nouvel expert pour s’acquitter de la mission ordonnée le 2 juin 1993. Cet expert déposa son rapport le 21
décembre 1994. Le requérant en contesta la teneur et excipa du caractère non contradictoire de l’expertise. Par arrêt du 25 janvier 1996, un nouvel expert fut désigné avec la même mission.
La partie adverse se pourvut en cassation contre ce dernier arrêt. Son pourvoi fut rejeté par arrêt du 29 mai 2000.
Le requérant déposa des conclusions le 30 novembre 2000. L’affaire est toujours pendante devant la cour d’appel de Bruxelles.
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du dépassement du délai raisonnable dans la procédure qu’il a intentée le 9
juillet 1984 devant le tribunal de première instance de Bruxelles et qui est actuellement encore pendante devant la cour d’appel de Bruxelles.
Le 12 novembre 2003, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par l’Agent du Gouvernement
:
«
Je déclare que dans le cadre de la requête n
o
76783/01, le gouvernement belge offre de verser à M. Jean DE BACKER, à titre gracieux, la somme de 8
000 (huit mille) euros en cas de retrait de la requête qu’il a introduite devant la Cour. Cette somme, exempte de toute taxe éventuellement applicable, couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de notification de la décision rendue par la Cour conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai de trois mois et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de la requête.
»
Le 6 novembre 2003, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par l’avocat du requérant :
«
Je note que le gouvernement belge est prêt verser à M. Jean DE BACKER, à titre gracieux, la somme de 8
000 (huit mille) euros en cas de retrait de la requête susmentionnée que j’ai introduite devant la Cour. Cette somme, exempte de toute taxe éventuellement applicable, couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de notification de la décision rendue par la Cour conformément à l’article 37 §
1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai de trois mois et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
J’accepte cette proposition de retrait de la requête et renonce à toute autre prétention à l’encontre de la Belgique concernant les faits à l’origine de la requête. Je déclare la requête définitivement réglée par le versement de la somme susdite.
»
La Cour prend acte de l’accord auquel sont parvenues les parties (article
39 de la Convention).
A la lumière des circonstances de l’espèce, elle conclut que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention.
Elle estime par ailleurs qu’aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention.
Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier adjoint
Président