JACOBS c. BELGIQUE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 54662/00 prezentată de Guido JACOBS împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 2 decembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președinții mei, Tulkens Bototarova Steiner dnii Hajiyev Spielmann S.E. Jebens, judecători și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 august 1999, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ Reclamantul, Guido Jacobs, este un resortisant belgian, născut în 1948 și rezident în Anvers.

Guvernul pârât este reprezentat de dl Claude Debruulle, director general la Ministerul Justiției. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1985, o clădire din cărămizi a fost construită de asociația non-profit a decanului Maaseik (Parochiale Werken Dekenaat Maaseik ; denumită în continuare "asociația") și pusă la dispoziția unei mișcări de tineret local. Această clădire a fost construită pe un teren care a acoperit direct proprietatea părinților reclamantului. La 18 ianuarie 1988, părinții reclamantului mai târziu, Jacobs-Cuppens au inițiat o procedură penală pe baza caracterului ilegal al construcției și au devenit parte civilă. Regiunea flamandă, învestită cu putere în materie de urbanism, de protecție a mediului și a naturii, și reclamantul, s-au constituit, de asemenea, parte civilă în această procedură, la date ulterioare.

Tribunalul corecțional din Tongres a pronunțat hotărârea sa la 2 martie 1990. Atât Parchetul cât și persoana acuzată, au făcut apel la această hotărâre. La 6 noiembrie 1991, Curtea de Apel din Anvers, hotărând în mod implicit, a confirmat hotărârea din 2 martie 1990. J.S. a opus. Prin Hotărârea din 19 aprilie 1995, Curtea de Apel a declarat acțiunea penală inadmisibilă și s-a declarat incompetentă pentru a cunoaște acțiunea civilă. Prin hotărârea din 17 decembrie 1996, Curtea de Casație a declarat recursul inadmisibil ca fiind îndreptat împotriva hotărârii pronunțate cu privire la acțiunea publică, în măsura în care acesta nu fusese comunicat procurorului public.

Pe de altă parte, hotărârea din 19 aprilie 1995, în măsura în care a stat la baza cererilor civile, pe motiv că Curtea de Apel nu a răspuns în mod valabil la concluziile părților civile susținând că nu mai era posibil să se revină asupra admisibilității acțiunii publice, din moment ce aceasta fusese deja declarată admisibilă prin Hotărârea din 15 ianuarie 1992. Cauza, astfel limitată, a fost trimisă Curții de Apel din Bruxelles. La 7 februarie 2001, Curtea de Apel a făcut o hotărâre definitivă.

Reclamantul a formulat un recurs împotriva acestei decizii, recurs care a fost respins printr-o hotărâre a Curții de Casație din 14 mai 2002. A doua procedură penală Considerând că prima procedură nu viza decât ultima clădire construită de asociație, în timp ce alte clădiri ar fi fost, de asemenea, construite pe același teren, fără autorizațiile prealabile necesare, reclamantul, mama sa și cele trei surori ale sale au citat din nou J.S., precum și o altă persoană, în fața tribunalului corecțional din Tongres, la 24 mai 1993. Tribunalul s-a pronunțat prin hotărârea din 7 iunie 2004. ÎN DREPT la 24 iunie 2004, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, declar că, în cadrul cererii nr. 54662/00, guvernul belgian oferă să plătească domnului Guido JACOBS, cu titlu gratuit, suma de trei mii cinci sute de euro (3 500 EUR) în cazul retragerii cererii depuse în fața Curții.

Această sumă de 3 500 EUR, fără orice taxă aplicabilă, va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea termenului de trei luni și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. La rândul său, reclamantul a transmis, prin scrisoarea din 28 octombrie 2004, declarația pe care o avem aici, observ că guvernul belgian este pregătit să plătească domnului Guido JACOBS, cu titlu gratuit, suma de trei mii cinci sute de euro (3 500 de euro) în cazul retragerii cererii menționate anterior pe care a înaintat-o Curții.

Această sumă este de 3 500 de euro. EUR, fără orice taxă aplicabilă, va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 37 alineatul (1). 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. La expirarea termenului de trei luni și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se va plăti un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale. Accept această propunere de retragere a cererii și renunț la orice altă pretenție împotriva Belgiei cu privire la faptele care au stat la baza cererii menționate.

Declar cazul soluționat definitiv prin soluționarea sumei de 3 500 EUR (EUR). Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile și consideră că acesta se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție și de protocoalele sale și nu percepe niciun motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, aplicarea art. 29 alin. (3) din Convenție ar trebui să înceteze și ar trebui eliminată cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

PREMIERE SECTION

DÉCISION Requête n o 54662/00 présentée par Guido JACOBS contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 2 décembre 2004 en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , M mes F. Tulkens , S. Botoucharova , E. Steiner , MM. K. Hajiyev , D. Spielmann , S.E. Jebens, juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 29 août 1999, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l'article 29 § 3 de la Convention et d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de l'affaire, Vu les déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Guido Jacobs, est un ressortissant belge, né en 1948 et résidant à Anvers.

Le gouvernement défendeur est représenté par M. Claude Debrulle, Directeur général au ministère de la Justice. Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 1. La première procédure pénale En 1985, un bâtiment en briques fut construit par l'association sans but lucratif « Travaux paroissiaux du doyenné de Maaseik » (Parochiale Werken Dekenaat Maaseik ; ci-après « l'association ») et mis à la disposition d'un mouvement de jeunesse local. Ce bâtiment fut construit sur un terrain jouxtant directement la propriété des parents du requérant. Le 18 janvier 1988, les parents du requérant – les consorts Jacobs-Cuppens – entamèrent une procédure pénale en se fondant sur le caractère illicite de la construction et se constituèrent partie civile.

La Région flamande, investie du pouvoir en matière d'urbanisme, de protection de l'environnement et de la nature, et le requérant, se constituèrent également partie civile dans cette procédure, à des dates ultérieures. Le tribunal correctionnel de Tongres prononça son jugement le 2 mars 1990. Tant le parquet que J.S., la personne poursuivie, firent appel de ce jugement. Le 6 novembre 1991, la cour d'appel d'Anvers, statuant par défaut, confirma le jugement du 2 mars 1990. J.S. fit opposition. Par arrêt du 19 avril 1995, la cour d'appel déclara l'action pénale irrecevable et se déclara incompétente pour connaître de l'action civile. Saisie d'un pourvoi formé par les parties civiles, la Cour de cassation, par arrêt du 17 décembre 1996, déclara ledit pourvoi irrecevable en tant qu'il était dirigé contre la décision rendue sur l'action publique dans la mesure où il n'avait pas été signifié au ministère public.

Elle cassa, par contre, l'arrêt du 19 avril 1995 dans la mesure où il statuait sur les demandes civiles, au motif que la cour d'appel n'avait pas valablement répondu aux conclusions des parties civiles faisant valoir qu'il n'était plus possible de revenir sur la recevabilité de l'action publique, dès lors que celle-ci avait déjà été déclarée recevable par arrêt du 15 janvier 1992. La cause, ainsi limitée, fut renvoyée à la cour d'appel de Bruxelles. En date du 7 février 2001, la cour d'appel rendit un arrêt définitif.

Le requérant forma un pourvoi contre cette décision, pourvoi qui fut rejeté par un arrêt de la Cour de cassation du 14 mai 2002. 2. La seconde procédure pénale Estimant que la première procédure ne visait que le dernier en date des bâtiments construits par l'association, alors que d'autres bâtiments l'auraient également été sur le même terrain, sans les autorisations préalables requises, le requérant, sa mère et ses trois sœurs citèrent une nouvelle fois J.S., ainsi qu'une autre personne, à comparaître devant le tribunal correctionnel de Tongres, le 24 mai 1993. Le tribunal s'est prononcé par jugement du 7 juin 2004. EN DROIT Le 24 juin 2004, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare que dans le cadre de la requête n o 54662/00, le gouvernement belge offre de verser à Monsieur Guido JACOBS, à titre gracieux, la somme de trois mille cinq cents euros (3 500 EUR) en cas de retrait de la requête qu'il a introduite devant la Cour.

Cette somme de 3 500 EUR, exempte de toute taxe éventuellement applicable, couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de notification de la décision rendue par la Cour conformément à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. A compter de l'expiration dudit délai de trois mois et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne augmenté de trois points de pourcentage. Le versement vaudra règlement définitif de l'affaire.

» De son côté, le requérant a fait parvenir, par courrier du 28 octobre 2004, la déclaration que voici : « Je note que le gouvernement belge est prêt à verser à Monsieur Guido JACOBS, à titre gracieux, la somme de trois mille cinq cents euros (3 500 EUR) en cas de retrait de la requête susmentionnée qu'il a introduite devant la Cour. Cette somme de 3 500 EUR, exempte de toute taxe éventuellement applicable, couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de notification de la décision rendue par la Cour conformément à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. A compter de l'expiration dudit délai de trois mois et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

J'accepte cette proposition de retrait de la requête et renonce à toute autre prétention à l'encontre de la Belgique à propos des faits à l'origine de ladite requête. Je déclare l'affaire définitivement réglée par le règlement de la somme de 3 500 euros (EUR). » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention et ses Protocoles et n'aperçoit par ailleurs aucun motif d'ordre public justifiant de poursuivre l'examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l'application de l'article 29 § 3 de la Convention et de rayer l'affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier Président