Van den Bouwhuijsen și Schuring împotriva Țărilor de Jos

Reclamanții, Yolanda A.M. van den Bouwhuijsen și Jolien Schuring, sunt mamă și fiică. Ele sunt resortisanți Țările de Jolien, născuți în 1953 și, respectiv, 1991, și trăiesc în Velp, Olanda. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl A.M.W. Willems, un avocat practicant la Amsterdam. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant a locuit cu partenerul ei, dl Schuraring, din 1975 până la moartea acestuia în 1994. Ei nu au fost căsătoriți. La 22 aprilie 1991, Jolien, al doilea reclamant, a fost născut la cuplu. Dl Schuring a recunoscut legal fiica sa și, după decizia Curții de district Arnhem (kantonrechter) din 17 mai 1991, ambii părinți au fost investiți cu autoritatea parentală asupra lui Jolien.

La 16 ianuarie 1995, în urma decesului dlui Schuring, primul reclamant a solicitat beneficiul supraviețuitorului în numele lui Jolien de la Banca de Asigurări Sociale (Sociale Verzekeringsbank) în conformitate cu Legea privind beneficiile văduvelor generale și ale orfanilor (Algemene Weduwen- en Wezenwet; AWW). În cererea sa, ea a recunoscut că, în conformitate cu dispozițiile AWW, ea însăși nu are dreptul la pensia unei văduve, deoarece nu a fost căsătorită cu dl Schuraring. Cu toate acestea, pe măsură ce fiica sa depindea financiar de tatăl ei, ea a solicitat, în numele fiicei sale, beneficii de 30% din salariul minim legal.

În acțiunea ulterioară, ea susține că, întrucât o văduvă fără copii are dreptul la pensia de văduvă parțială în valoare de 70% din salariul minim statutar și o văduvă cu un copil sub 18 ani a primit pensia deplină de văduvă în valoare de 100% din salariul minim statutar, un copil născut de părinți căsătoriți a fost, în realitate, acordat un beneficiu de supraviețuire în valoare de 30% din salariul minim statutar sub formă de alocație suplimentară pe partea de susținere a părintelui său supraviețuitor. Fără a acorda această componentă a pensiei văduvei Jolien, părinții ei nu au fost căsătoriți – o circumstanță pe care Jolien nu a avut nici un control – a constituit o discriminare nejustificată din motive de naștere.

Pentru a susține argumentul ei că diferența dintre o pensie completă și o pensie parțială a văduvă a fost întotdeauna destinată beneficiului copilului care a pierdut unul dintre părinții săi, primul reclamant a făcut trimitere la istoricul de elaborare al Actului general privind dependenții supraviețuitori (Algemene Nabestaandenwet) care a înlocuit AWW la 1 iulie 1996. De asemenea, a menționat Convențiile OIM nr. 121 (Convenția privind prestațiile pentru ocuparea forței de muncă, 1964) și nr. 128 (Convenția privind prestațiile pentru ocuparea forței de muncă, vechimea și supraviețuitorii, 1967) care obligă statele membre să ofere beneficii în numerar copiilor dependenți de un pensionar. Potrivit primului reclamant, legislatorul Țărilor de Jos a respectat această obligație prin acordarea unor beneficii mai mari la văduve cu copii minori.

Cu toate acestea, prin solicitarea că părintele supraviețuitor să se căsătorească cu decedatul, un copil dependent născut în afara căsătoriei a fost exclus. Prima cerere a reclamantului a fost respinsă de Banca de Asigurări Sociale la 16 martie 1996. În plus, deși AWW prevedea beneficii pentru orfani, Jolien nu a putut fi acordată astfel de beneficii ca fiind orfană, unul dintre părinții ei încă în viață. Obiecția primului reclamant (bezwaar) a fost respinsă de Banca de Asigurări Sociale la 9 februarie 1996. Apelul său (beroep) la Curtea Regională (arrondissementsrechtbank) de Arnhem a fost respins la 10 aprilie 1997. În sfârșit, Tribunalul Central de Apel (Centrale Raad van Beroep) a respins primul recurs al reclamantului (Hoger beroep) la 11 martie 1998. Tribunalul Central de Apel a constatat că nu s-a făcut nicio discriminare nejustificată.

Referindu-se la propria jurisprudență, el a reiterat faptul că pensia pentru o văduvă cu vârsta sub 18 ani a fost mai mare decât cea pentru o văduvă fără copii nu implică că această diferență ar trebui considerată ca un avantaj în numerar pentru copilul care a pierdut unul dintre părinții săi. AWW a oferit beneficii pentru două tipuri de supraviețuitori: văduve și orfani. Numai în ceea ce privește pensia unei văduve, s-a făcut o diferență în tratament, în cazul în care a fost necesară o căsătorie între decedat și supraviețuitorul pentru a crea un drept la o astfel de pensie. Primul reclamant nu a contestat că această diferență în tratament este justificată. Dreptul la beneficiile orfanilor nu depindea de faptul că un copil s-a născut în căsătorie, ci numai de faptul că un copil este descendentul decedatului a cărui moarte a făcut ca copilul să fie fără părinți – ceea ce nu a fost cazul aici.

Ca urmare, beneficiul supraviețuitorilor solicitat de primul reclamant nu a putut fi plasat decât în cadrul dispozițiilor referitoare la văduva, iar refuzul de a-i acorda sau pensia deplină a văduvăi sau beneficiul oricărei alte văduve nu a putut fi văzut decât în ceea ce privește nu a fost căsătorită cu decedatul. Nu a existat niciun alt factor discriminatori care să poată fi considerat subjacente la efectul subsidiar al faptului că majoritatea cazurilor în care exista un drept la pensia deplină a văduvului se referă la copiii născuți din căsătoria decedatului cu văduva supraviețuită. AWW, care a intrat în vigoare la 1 octombrie 1959, asigurat împotriva riscului de deces al îngrijitorului de păni în familie.

În cadrul schemei AWW, toate persoanele care locuiesc în Țările de Jos și nerezidenții au fost asigurate obligatoriu în Țările de Jos. Contribuțiile la acest schemă au fost plătite de toate persoanele care au angajat în Țările de Jos în Țările de Jos. Drepturile acordate prestațiilor AWW nu depindeau de nivelul contribuțiilor plătite deoarece, în contravenție cu un sistem de securitate socială bazat pe ocuparea forței de muncă (werknemersverzekering), acesta era un sistem general de securitate socială (volksverzekering). Nivelul beneficiilor era legat de salariul minim statutar. AWW a conferit dreptul la pensia unei văduve pentru văduvă, care nu avea încă 65 de ani, unei persoane asigurate, cu condiția ca ea să aibă grijă de un copil necăsătorit născut înainte sau la data decesului soțului său.

O văduvă fără copii avea, de asemenea, dreptul de a cere beneficii, de exemplu, dacă ea a fost incapacitată pentru muncă sau a fost de 40 de ani sau peste la momentul decesului soțului ei. „Widow” a însemnat femeia la care a fost căsătorită persoana asigurată la data morții sale. Din 1988, văduvii au avut același drept de a beneficia după moartea soțiilor lor pe baza jurisprudenței. Deoarece s-a considerat că o văduvă cu copii avea mai mari nevoi financiare decât o văduvă fără copii (a se vedea Bijlagen Handelingen Tweede Kamer – Apendices la Dosarele Camerei Inferioare a Parlamentului – 1958-1959, 5390, 27)), o văduvă cu copii necăsătoriți cu vârsta sub 18 ani – indiferent de numărul lor – a primit o sumă egală cu salariul minim în timp ce o văduvă fără copii a primit 70% din suma respectivă.

În conformitate cu AWW, copilul necăsătorit, până la vârsta de 16 ani, dintre cei decedați aveau dreptul la beneficiul unui orfan, cu condiția ca copilul să fi pierdut ambii părinți sau în cazul în care părintele supraviețuit au fost abandonat autoritatea parentală. AWW a fost abrogată la 1 iulie 1996 și înlocuită cu Legea privind persoanele dependente supraviețuite (Algemene Nabestaandenwet). Noua lege a înlocuit termenul „vidov” cu „societate supraviețuită”, fiind aceasta persoana care a fost căsătorită cu persoana decedată sau care a avut o relație de statut echivalent cu el.

The applicants, Yolanda A.M. van den Bouwhuijsen and Jolien Schuring, are mother and daughter. They are Netherlands nationals, born in 1953 and 1991 respectively, and live in Velp, the Netherlands. They are represented before the Court by Mr A.M.W. Willems, a lawyer practising in Amsterdam. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The first applicant cohabited with her partner, Mr Schuring, from 1975 until the latter’s death in 1994. They were not married. On 22 April 1991 a daughter, Jolien – the second applicant – was born to the couple. Mr Schuring legally recognised his daughter and, following a decision by the Arnhem District Court (kantonrechter) of 17 May 1991, both parents were invested with parental authority over Jolien.

On 16 January 1995, following the death of Mr Schuring, the first applicant requested a survivor’s benefit on behalf of Jolien from the Social Insurance Bank (Sociale Verzekeringsbank) pursuant to the General Widows’ and Orphans’ Benefits Act (Algemene Weduwen- en Wezenwet; “AWW”). In her request she acknowledged that under the provisions of the AWW she herself was not entitled to a widow’s pension as she had not been married to Mr Schuring. However, as her daughter had been financially dependent on her father, she laid claim, on behalf of her daughter, to benefits to the amount of 30% of the statutory minimum wage.

In the subsequent proceedings she argued that since a widow without children was entitled to a partial widow’s pension amounting to 70% of the statutory minimum wage and a widow with a child under the age of 18 received a full widow’s pension amounting to 100% of the statutory minimum wage, a child born of married parents was in effect awarded a survivor’s benefit amounting to 30% of the statutory minimum wage in the form of an extra allowance on top of his/her surviving parent’s benefit. Not awarding this component of the widow’s pension to Jolien because her parents had not been married – a circumstance over which Jolien had had no control – amounted to unjustified discrimination on the grounds of birth.

To substantiate her argument that the difference between a full and a partial widow’s pension had always been intended to benefit the child who had lost one of his/her parents, the first applicant referred to the drafting history of the General Act on Surviving Dependants (Algemene Nabestaandenwet) which replaced the AWW on 1 July 1996. She also pointed to ILO Conventions no. 121 (the Employment Injury Benefits Convention, 1964) and no. 128 (the Invalidity, Old-Age and Survivors’ Benefits Convention, 1967) which oblige member states to provide cash benefits to the dependent children of a breadwinner. According to the first applicant, the Netherlands legislator had complied with this obligation by awarding higher benefits to widows with minor children.

However, by requiring that the surviving parent be married to the deceased, a dependent child born out of wedlock was excluded. The first applicant’s request was rejected by the Social Insurance Bank on 16 March 1996. It held that as the first applicant had not been married to Mr Schuring, she was not eligible for either a partial or a full widow’s pension. Moreover, although the AWW did provide for benefits for orphans, Jolien could not be awarded such benefits as she was not an orphan, one of her parents still being alive. The first applicant’s objection (bezwaar) was rejected by the Social Insurance Bank on 9 February 1996. Her appeal (beroep) to the Regional Court (arrondissementsrechtbank) of Arnhem was rejected on 10 April 1997. Finally, the Central Appeals Tribunal (Centrale Raad van Beroep) rejected the first applicant’s appeal (hoger beroep) on 11 March 1998. The Central Appeals Tribunal found that no unjustified discrimination had taken place.

Referring to its own case-law, it reiterated that the fact that the pension for a widow with a child under the age of 18 was higher than that for a widow without children did not entail that that difference should be considered as a cash benefit for the child who had lost one of his/her parents. The AWW provided for benefits for two kinds of survivors: widows and orphans. It was only in respect of a widow’s pension that a difference in treatment was made, in that a marriage between the deceased and the survivor was required in order to create a right to such a pension. The first applicant had not disputed that this difference in treatment was justified. The right to orphan’s benefits was not dependent on a child having been born in wedlock but only on a child being the offspring of the deceased whose death caused the child to be without parents – which was not the case here.

As a result, the survivors’ benefit claimed by the first applicant could only be placed in the framework of the provisions concerning widows, and the refusal to award her either a full widow’s pension or any other widow’s benefit could only be seen in relation to her not having been married to the deceased. There was no other discriminatory factor which could be considered as underlying the subsidiary effect that the majority of cases where an entitlement to a full widow’s pension existed concerned children born from the marriage of the deceased to the surviving widow. The AWW, which entered into force on 1 October 1959, insured against the risk of the death of the family breadwinner. Under the AWW scheme, all persons residing in the Netherlands and non-residents gainfully employed in the Netherlands were compulsory insured.

Contributions to this scheme were paid by all persons gainfully employed in the Netherlands. Entitlement to AWW benefits was not dependent on the level of contributions paid as, contrary to a social security scheme based on employment (werknemersverzekering), it was a general social security scheme (volksverzekering). The level of benefits was linked to the statutory minimum wage. The AWW conferred entitlement to a widow’s pension for the widow, who was not yet aged 65, of an insured person provided she was caring for an unmarried child born before or on the date of the death of her spouse. A widow without children was also entitled to claim benefit, for example if she was incapacitated for work or was aged 40 or over at the time of her husband’s death.

“Widow” meant the woman to whom the insured person was married on the date of his death. Since 1988, widowers enjoyed the same entitlement to benefit after the death of their wives on the basis of case-law. As it was felt that a widow with children had greater financial needs than a widow without children (see Bijlagen Handelingen Tweede Kamer – Appendices to the Records of the Lower Chamber of Parliament – 1958-1959, 5390, 27), a widow with unmarried children under the age of 18 – regardless of their number – received an amount equal to the minimum wage whereas a widow without children received 70% of that amount. Under the AWW the unmarried child, up to the age of 16, of the deceased person was entitled to an orphan’s benefit provided the child had lost both parents or if the surviving parent had been divested of parental authority.

The AWW was repealed on 1 July 1996 and replaced by the Surviving Dependants Act (Algemene Nabestaandenwet). The new Act replaced the term ‘widow’ by ‘surviving partner’, this being the person who was married to the deceased person or who was in a relationship of equivalent status with him or her.