Matheis împotriva Germaniei

Reclamantul, dna Erna Matheis, este o națională germană, născut în 1923 și locuiește în St. Ingbert în Germania. Ea este reprezentată în fața Curții de firma de avocatură Walter & Kollegen, practicand în Saarbrücken în Germania. Reclamantul a lucrat ca angajat al băncii. De la retragerea sa la vârsta de 60 de ani la 31 iulie 1983, ea primește o pensie în temeiul regimului legal de asigurare a vârstei (gesetzliche Rentenversicherung), o pensie suplimentară în cadrul unui regim suplimentar de asigurare pentru angajați băncii (Zusatzversicherung) și o alocație lunară suplimentară acordată de fostul său angajator (Ruhegeld). La 21 decembrie 1983, reclamantul s-a căsătorit cu un funcționar pensionat de 73 de ani care, din ianuarie 1975, a primit o pensie în cadrul regimului de pensii pentru funcționarii publici (Beamtenversorgung).

La 23 ianuarie 1994, soțul reclamantului a murit. În conformitate cu articolele 19 și 22 din Legea privind pensiile servitorilor civili (Beamtenversorgsgesetz, a se vedea legea internă relevantă mai jos) o văduvă a funcționarului public, a cărei căsătorie a fost sărbătorită după ce funcționarul public a intrat în pensie, nu este permisă unei pensii regulare de supraviețuitor (Witwengeld), ci o alocație de întreținere (Unterhaltsbeitrag), care este menit să asigure că venitul său lunar global ajunge cel puțin la suma pensiei de supraviețuitor regular. Se calculează după cum urmează: din suma pensiei regulare de supraviețuitor, autoritățile competente deduce venitul propriu câștigat al văduvei (Erwerbseinkommen) și înlocuirea veniturilor (Erwerbsersatzeinkommen), cu excepția unei alocații (Freibetrag) care se ridică la 30 % din pensia minimă de supraviețuitor.

În cazul reclamantului, autoritatea competentă a determinat întregul alt venit al reclamantului, inclusiv pensia ei, pensia suplimentară și plățile suplimentare provenite din alocația originală a văduvei. După adăugarea alocației menționate mai sus, acest lucru a dus la o plată lunară rămasă de 246.36 DEM [aproximativ 125 EUR]. La 20 noiembrie 1995, în urma procedurilor administrative, reclamantul a depus o cerere la Curtea Administrativă Saarland (Verwaltungsgericht), în scopul acordării unei alocații de întreținere mai mari. Ea a susținut că pensia suplimentară și plățile suplimentare nu pot fi considerate ca înlocuitoare de venituri în sensul articolului 22 din Legea privind pensiile servitorilor civili și, prin urmare, nu pot fi luate în considerare atunci când calculul alocației sale lunare ca văduvă.

În plus, ea a subliniat că, în temeiul regimului statutar de asigurări de vârstă, plățile suplimentare care rezultă dintr-un regim privat de asigurare nu au redus pensia supraviețuitorului și că acest lucru ar trebui să se aplice în temeiul Legii privind pensiile servitorilor civili. La 8 octombrie 1997, Curtea Administrativă Saarland și-a respins cererea. La 5 noiembrie 1998, în urma apelului reclamantului, Curtea Administrativă de Apel (Oberverwaltungsgericht) a anulat hotărârea Curții Administrative și a acordat pe deplin cererea reclamantului, declarând că termenul „schimbarea veniturilor” a trebuit interpretat în același mod ca în dispozițiile relevante privind sistemul legal de asigurare de vârstă și, prin urmare, nu a inclus plățile suplimentare primite în cadrul unui sistem privat de pensii.

La 21 octombrie 1999, Curtea Federală de Administrație (Bundesverwaltungsgericht) a anulat hotărârea Curții de Apel și a respins cererea reclamantului. Potrivit instanței respective, dispozițiile relevante trebuie interpretate în mod autonom, deoarece acestea diferă considerabil. Asigurarea legală de vârstă plătește doar pensii și nu scutiri pentru văduve. Având în vedere formularea, precum și scopul dispoziției, care a fost de a asigura că venitul global al văduvei a ajuns cel puțin la suma pensiei de supraviețuire regulată, această instanță a constatat că toate veniturile lunare ale reclamantului, inclusiv cererile sale în cadrul regimurilor de pensii private, trebuie luate în considerare.

Curtea Administrativă Federală a subliniat faptul că alocarea văduvei este destinată pur și simplu să împiedice dificultatea care rezultă din faptul că reclamantul nu are dreptul la o pensie regulară de supraviețuire, în contradicție cu acest scop să nu ia în considerare plățile în cadrul unui sistem privat de pensii. La 20 decembrie 1999, reclamantul a depus o plângere constituțională. Ea a susținut că Curtea Administrativă Federală a interpretat greșit dispozițiile relevante și că hotărârea sa a încălcat drepturile de proprietate și dreptul ei la egalitate de tratament în temeiul Legii de bază germane. La 11 aprilie 2000, reclamantul a solicitat Curtea Constituțională Federală să solicite o hotărâre preliminară de către Curtea a Comunităților Europene privind dacă practica juridică națională privind evaluarea înlocuitorilor de venituri respectă dreptul comunitar, în special legislația privind egalitatea de tratament.

La 18 august 2000, Curtea Constituțională Federală, în calitate de judecător de trei judecători, a refuzat să distreze plângerea reclamantului, constatând că este de competența instanței de judecată să interpreteze legea și că hotărârea în cauză nu a încălcat niciunul dintre drepturile reclamantului în temeiul Legii de bază. Această decizie a fost îndreptată către reclamant la 25 august 2000. Pensiunile de funcționari și soții lor supraviețuitori sunt reglementate de Legea privind pensiile de la servitorii civili, ale căror dispoziții relevante în timp material se citesc după cum urmează: art. 19 „Vovia unui funcționar public ... primește o pensie de supraviețuitor. Acest lucru nu se aplică, dacă ...2.

căsătoria a fost sărbătorită după ce funcționarul a intrat în pensie și a ajuns la vârsta de 65 de ani...” art. 22 „Dacă art. 19 § 1 nr. 2 se aplică... vaduva trebuie acordată o alocație de întreținere de la pensia supraviețuitorului. Răscumpărarea veniturilor și a veniturilor trebuie luate în considerare într-un grad adecvat...” Regulamentele administrative pentru punerea în aplicare a Legii privind pensiile Servului Civil (Verwaltungsvorschriften) prevăd că o sumă de 30 % din pensia de văduvă minimă trebuie dedusă din celelalte venituri ale văduvei la calcularea alocației de întreținere.

În conformitate cu art. 18 lit. (a) subsecțiunea 2 și 3 din al patrulea volum al jurisprudenței sociale (SGB IV) - care prevede definițiile generale pentru pensiile în temeiul schemei legale de asigurare de vârstă - pensiile plătite în temeiul unui schemă de asigurare privată nu trebuie considerate înlocuitoare cu veniturile și, prin urmare, nu trebuie luate în considerare în evaluarea pensiei de supraviețuitor în temeiul schemei legale de asigurare de vârstă.

The applicant, Ms Erna Matheis, is a German national, who was born in 1923 and lives in St. Ingbert in Germany. She is represented before the Court by the law firm Walter & Kollegen, practising in Saarbrücken in Germany. The applicant used to work as a bank employee. Since her retirement at the age of 60 on 31 July 1983, she receives a pension under the statutory old-age insurance scheme (gesetzliche Rentenversicherung), an additional pension under a supplementary insurance scheme for bank employees (Zusatzversicherung) and an additional monthly allowance granted by her former employer (Ruhegeld). On 21 December 1983 the applicant married a retired civil servant of 73 years of age who - since January 1975 - received a pension under the old-age pension scheme for civil servants (Beamtenversorgung).

On 23 January 1994 the applicant's husband died. According to Articles 19 and 22 of the Civil Servant's Pension Act (Beamtenversorgungsgesetz, see relevant domestic law below) a civil servant's widow, whose marriage has been celebrated after the civil servant has entered retirement, is not allowed to a regular survivor's pension (Witwengeld), but to a maintenance allowance (Unterhaltsbeitrag), which is meant to ensure that her overall monthly income reaches at least the amount of the regular survivor's pension. It is calculated as follows: From the amount of the regular survivor's pension the competent authorities deduce the widow's own earned income (Erwerbseinkommen) and income replacements (Erwerbsersatzeinkommen), with the exception of an allowance (Freibetrag) which amounts to 30 % of the minimum survivor's pension.

In the applicant's case the competent authority deduced the applicant's whole other income, including her pension, her supplementary pension and the additional payments from the original widow's allowance. After adding the above-mentioned allowance, this resulted in a remaining monthly payment of 246.36 DEM [approximately 125 EUR]. On 20 November 1995, following administrative proceedings, the applicant lodged a claim with the Saarland Administrative Court (Verwaltungsgericht) with the aim to be awarded a higher maintenance allowance. She argued that her own supplementary pension and additional payments could not be regarded as income replacements within the meaning of Article 22 of the Civil Servant's Pension Act and could therefore not be taken into account when calculating her monthly allowance as a widow.

She further pointed out that under the statutory old-age insurance scheme, additional payments deriving from a private insurance scheme did not diminish the survivor's pension, and that the same should apply under the Civil Servant's Pension Act. On 8 October 1997 the Saarland Administrative Court rejected her claim. On 5 November 1998, following the applicant's appeal, the Saarland Administrative Court of Appeal (Oberverwaltungsgericht) quashed the Administrative Court's judgment and fully granted the applicant's claim, finding that the term “income replacement” had to be interpreted in the same way as in the relevant provisions on the statutory old-age insurance scheme and therefore did not include the additional payments received under a private pension scheme.

On 21 October 1999 the Federal Administrative Court (Bundesverwaltungsgericht) quashed the Court of Appeal's judgment and rejected the applicant's claim. According to that court, the relevant provisions had to be interpreted autonomously, because they differed considerably. The statutory old-age insurance only pays pensions and no allowances to widows. Considering the wording as well as the aim of the provision, which was to secure that the widow's overall income did reach at least the amount of the regular survivor's pension, that court found that all of the applicant's monthly income, including her claims under private pension schemes, had to be taken into account. The Federal Administrative Court pointed out that the widow's allowance was merely meant to prevent hardships arising from the fact that the applicant was not entitled to a regular survivor's pension.

It would be in contradiction to this aim not to take payments under a private pension scheme into account. On 20 December 1999 the applicant lodged a constitutional complaint. She argued that the Federal Administrative Court had misinterpreted the relevant provisions and that its judgment violated her property rights and her right to equal treatment under the German Basic Law. On 11 April 2000 the applicant requested the Federal Constitutional Court to seek a preliminary ruling by the Court of Justice of the European Communities as to whether the national legal practice on the assessment of income replacements complied with Community law, in particular with the law on equal treatment.

On 18 August 2000 the Federal Constitutional Court, sitting as a panel of three judges, refused to entertain the applicant's complaint, finding that it was up to the lower instance courts to interpret the law and that the decision in question did not violate any of the applicant's rights under the Basic Law. This decision was served on the applicant on 25 August 2000. Pensions of civil servants and their surviving spouses are governed by the Civil Servant's Pension Act, the relevant provisions of which at the material time read as follows: Article 19 “A civil servant's widow ...receives a survivor's pension. This does not apply, if ...2. the marriage was celebrated after the civil servant had entered retirement and had reached the age of 65...” Article 22 “If Article 19 § 1 No. 2 applies...the widow has to be granted a maintenance allowance amounting to the survivor's pension.

Earned income and income replacements have to be taken into account to an appropriate degree...” The administrative regulations for implementing the Civil Servant's Pension Act (Verwaltungsvorschriften) provide that an amount of 30 % of the minimum widow's pension has to be deduced from the widow's other income when calculating the maintenance allowance. According to Article 18 (a) subsections 2 and 3 of the fourth volume of the Social Law book (SGB IV) - which provides the general definitions for pensions under the statutory old-age insurance scheme - pensions paid under a private insurance scheme are not to be regarded as income replacements and are therefore not to be taken into account when assessing a survivor's pension under the statutory old-age insurance scheme.