MARINESCU contre la ROUMANIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cererea nr. 41174/98 prezentată de Dumitru și Vasilica MARINESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 6 ianuarie 2004 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Loucaide Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 7 iulie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie: De fapt, reclamanții, dnii Dumitru Marinescu și Vasilica Marinescu, sunt resortisanți români, născuți în 1913 și locuiți în București.

Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 decembrie 1992, recurentele au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din districtul al șaselea București cu privire la o acțiune de constatare a validității unei donații încheiate în 1979 având ca obiect dreptul la proprietate. September 1994, instanța a dat dreptul la acțiune al reclamanților, a recunoscut valabilitatea donației menționate și a anulat decizia de naționalizare a proprietății. Prin aceeași hotărâre instanța a dispus autorităților administrative să dea dreptul la proprietate asupra reclamanților. La 23 ianuarie 1995, tribunalul județ din București a confirmat hotărârea.

În lipsa unei acțiuni, această decizie a devenit definitivă. La 13 iunie 1995, Primăria București a ordonat restituirea binelui în litigiu reclamanților. Prin hotărârea din 8 ianuarie 1997, Curtea Supremă de Justiție a primit o acțiune în anulare formulată de procurorul general împotriva deciziei definitive din 23 ianuarie 1995, a pronunțat deciziile anterioare și, pe fond, a respins acțiunea reclamanților. Din informațiile furnizate de părți reiese că o a doua acțiune în revendicare a bunului în litigiu, care a dat naștere unei căi de atac, este pendinte în fața instanțelor interne. GRIEFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plângeau, la origine, că Hotărârea din 8 ianuarie 1997 a Curții Supreme de Justiție le-a încălcat dreptul la o instanță care decidea cu privire la legalitatea confiscării bunurilor în cauză.

În plus, acestea au susținut o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza anulării deciziei definitive care le-a recunoscut dreptul de proprietate. PROCEDURE Cererea a fost introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 7 iulie 1997 și înregistrată la 12 iulie 1998. La 25 noiembrie 1999, Curtea a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului pârât. 1 și 3 din convenție, Curtea a decis să examineze împreună admisibilitatea și fondul cererii. Prin faxul din 4 noiembrie 2003, guvernul a informat Curtea că părțile au ajuns la o soluionare pe cale amiabilă a cauzei, precum și cu privire la o convenie încheiată de acestea la 3 noiembrie 2003, din care a produs o copie.

În consecină, guvernul a solicitat Curii să elimine cauza din rol. Curtea ia notă de faptul că, la noiembrie 2003, părțile au ajuns la o soluție amiabilă a cauzei, convenție al cărei conținut este următorul: Guvernul României va plăti reclamanților 14 089 (14) O mie nouăzeci și nouă de dolari americani) ca despăgubiri (această sumă trebuie convertită în monedă națională de la statul pârât la rata aplicabilă la data regulamentului) în vederea soluționării amiabile a prezentei cauze, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de radiere a Curții Europene Această plată reprezintă o soluție definitivă a cauzei în fața oricărei instanțe sau organisme administrative care ar putea fi sesizate cu orice litigiu privind aceeași clădire în litigiu.

Reclamanții intenționează să renunțe la acțiunea lor în revendicare, care este pendinte în fața Curții Supreme de Justiție și face obiectul dosarului nr. 1456/2002. Reclamanții declară soluionat litigiul existent cu rolul Curii Europene și nu au nicio altă pretenie care decurge din orice alt litigiu care are ca obiect c o n s t i t ă ii . P ă r i le vor informa Curtea Europeană cu privire la existena prezentei convenii, solicitând, de asemenea, eliminarea cauzei din rol. În aceste împrejurări Curtea constată că litigiul a fost soluționat, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție. Pe de altă parte, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate de Convenția nr. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cererea de a juca în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dollé J.-P. Costa Premier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 41174/98 présentée par Dumitru et Vasilica MARINESCU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 6 janvier 2004 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , L. Loucaides , C. Bîrsan , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M me A. Mularoni, juges , M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 7 juillet 1997, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM.

Dumitru Marinescu et Vasilica Marinescu, sont des ressortissants roumains, nés en 1913 et résidant à Bucarest. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 16 décembre 1992, les requérants saisirent le tribunal de première instance du sixième arrondissement de Bucarest d’une action visant à faire constater la validité d’une donation conclue en 1979 ayant comme objet l’immeuble litigieux et la nullité de la nationalisation de l’immeuble. Par un jugement du 1 er septembre 1994, le tribunal fit droit à l’action des requérants, reconnut la validité de ladite donation et annula la décision de nationalisation de l’immeuble.

Par même jugement le tribunal ordonna aux autorités administratives de restituer l’immeuble aux requérants. Le 23 janvier 1995, le tribunal départemental de Bucarest confirma le jugement. A défaut d’un recours, cette décision devint définitive. Le 13 juin 1995, la mairie de Bucarest ordonna la restitution du bien litigieux aux requérants. Par arrêt du 8 janvier 1997, la Cour suprême de justice accueillit un recours en annulation formé par le procureur général contre la décision définitive du 23 janvier 1995, cassa les décisions antérieures et, sur le fond, rejeta l’action des requérants. Il ressort des informations fournies par les parties qu’une deuxième action en revendication du bien litigieux, qui a donné lieu à un recours, est pendante devant les tribunaux internes.

GRIEFS