EROL et AUTRES contre la TURQUIE

EROL et AUTRES contre la TURQUIE (CtEDO, 2004)

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 37350/97 prezentate de Ayse EROL și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 27 ianuarie 2004 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Butkevych, Thomassen, Ugrekhelidze, judecători și T.L. Early, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 30 mai 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAȚĂ Reclamanții mei, Ayșe Erol, Fatma Güresin, domnii Arif Hikmet Septembrie 1994, reclamanții, precum și alte șaisprezece persoane, au depus la subprefectura Beyo Scopul asocierii [a fost] de a crea o cultură pașnică și liberală, împotriva războiului, rasismului, l'imperialismului, șovinismului și militarismului, alternativa culturii militariste dominante. La data de 7 octombrie, reclamanții au primit un răspuns din partea subprefecturii Beyo 2908, art. 72 din Constituție, precum și art. 1 din Legea nr. 1111. Dosarul fundației a fost restituit reclamanților. La 28 noiembrie 1994, reclamanții au intentat, în fața instanței administrative din Ecuador, o procedură în anulare a actului administrativ constând în restituirea dosarului, care, de fapt, a dus la întreruperea fundației și a activităților sale. Ei au subliniat faptul că administrația a depășit competența sa și că actul menționat anterior era lipsit de temei legal și au solicitat, de asemenea, instituirea unei măsuri provizorii de suspendare a executării actului respectiv. Printr-o decizie din 29 ianuarie 1996, Tribunalul Administrativ a anulat actul în cauză pentru nefondare legală, reamintind că fundația de asociații nu era supusă nici unei autorizații din partea administrației. Instanța a adăugat că, odată ce autoritatea administrativă constată nereguli în procedura fundației asociației, competența sa se limitează la a informa Parchetul care poate iniția în fața instanței competente o procedură de dizolvare a asociației. La 9 august 1996, reclamanții au retras din nou, la subprefectura Beyo. La 4 decembrie 1996, subprefectura le-a restituit documentele pentru a doua oară. Potrivit guvernului, ca urmare a depunerii Regulamentului privind asocierea la 9 august 1996, asocierea a fost înregistrată în registrul asociațiilor cu numărul de înmatriculare 34-82/161 și a obținut statutul de persoană juridică. La aceeași dată, conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 2908, regulamentul asociației a fost trimis la Hotărârea pentru Afaceri Juridice a Prefecturăi și la Ministerul Internelor pentru a fi examinat. Într-o scrisoare din 26 septembrie 1996 reprezentantului asociației, subprefectura Beyo În opinia sa scrisă din data de 13 noiembrie 1996 adresată Prefecturăi d mailului, Ministerul de Interne a precizat că regulamentul asociației în cauză conținea termeni contrare articolului 72 din Constituție și articolului legii nr. 1111 și, din acest motiv, aceasta trebuia considerată ca făcând parte din asociațiile a căror fundație era interzisă prin art. 5 alineatul (4) din Legea nr. 2908. În urma acestei opinii, Prefectura d La 24 martie 1997, a fost deschisă o acțiune publică împotriva reclamanților la tribunalul corecțional din Beyo. Procurorul Republicii i-a acuzat că au acționat contrar articolului 5 alineatul (4) din Legea nr. 2908. În iunie 1997, reprezentantul asociației a primit notificarea deciziei Preafectura d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . iulie următor, sediul asociației a fost sigilat și activitățile sale au fost interzise până la judecata tribunalului corecțional. Printr-o hotărâre din 27 ianuarie 1998, tribunalul corecțional Beyo Tribunalul Administrativ din Luxemburg a inițiat o procedură în anulare a deciziei Prefectura din 9 iunie 1997, constând în încetarea activităților de asociere. Prin hotărârea din 19 martie 1998, Tribunalul Administrativ a decis suspendarea executării acestei decizii. La 27 octombrie 1998, Tribunalul Administrativ a anulat decizia în cauză. La 16 februarie 1999, sediul asociației a fost deschis de Prefectură. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale Legii nr. 2908 privind formarea și activitățile asociațiilor sunt redactate în aceste termeni. art. 4 Orice persoană majoră și cu capacitate de discernământ poate înființa o asociație fără a fi supusă autorizării prealabile. art. 9 Asociațiile obțin statutul de persoană juridică prin depunerea, în fața autorității administrative superioare din sectorul în care își au sediul, a declarației de creare și a anexelor la aceasta. art. 10 (la momentul faptelor) (...) în cazul în care, la examinarea declarației, a regulamentului și a statutului juridic al fondatorilor, autoritatea administrativă competentă constată nereguli sau deficiențe, aceasta adresează comitetului administrativ provizoriu o cerere scrisă, astfel încât acesta să acopere deficiențele în cauză. În cazul în care acestea nu sunt îndeplinite în termen de 30 de zile de la notificarea cererii, în conformitate cu avizul autorității administrative competente, Parchetul prezintă în fața instanței competente o procedură de dizolvare a asocierii. În cazul în care nu se constată nicio neregulă în declarație sau în regulament sau dacă aceste nereguli sau deficiențe sunt remediate în termenul prevăzut, autoritatea care examinează declarația și regulamentul trimite o confirmare scrisă asociației. Dispozițiile relevante ale Constituției dispun de art. 72 Serviciul patriotic este un drept și o datorie pentru fiecare turc. Legea reglementează modul în care acest serviciu va fi efectuat sau considerat ca fiind efectuat în cadrul forțelor armate sau în sectorul public. art. 138 alineatul (4) Organele legislative și juridice executive, precum și administrația sunt obligate să se conformeze hotărârilor instanțelor judecătorești; ele nu pot modifica în nici un fel hotărârile instanțelor judecătorești sau să amâne executarea acestora. Dispoziția relevantă din Codul administrativ de judecată prevede art. 28 alineatul (1), 3 și 4 Administrația are obligația de a se conforma deciziilor pe fond și de suspendare a executării pronunțate de Consiliul de Stat, de instanțele administrative și de instanțele fiscale în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei către administrație. (...) Părțile interesate pot formula o acțiune în despăgubire materială sau imaterială în fața Consiliului de Stat sau a instanței administrative competente împotriva administrației care nu se conformează deciziilor pronunțate de Consiliul de Stat, de instanțele administrative și de instanțele fiscale. În cazul în care agentul public nu se conformează în mod intenționat hotărârilor judecătorești, atunci persoana în cauză poate formula o acțiune în despăgubire, fie împotriva administrației, fie împotriva agentului public în cauză. 1. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng mai întâi că hotărârea din 29 ianuarie 1996 a instanței administrative nu a fost executată de subprefectura care a refuzat a doua oară înregistrarea asociației în arhive. Într-o scrisoare din 26 februarie 2003 în fața Curții, ei susțin, de asemenea, că decizia din 19 martie 1998 al Tribunalului Administrativ privind suspendarea la executarea deciziei de încetare a activităților asociației, nu a fost aplicată rapid de administrație și că sediul asociației a rămas închis până la 16 februarie 1999. 2. Invocând art. 11 din Convenție, reclamanții susțin că refuzul de a confirma declarația și regulamentul asociației lor și încetarea activităților sale din ordinul administrației până la 16 februarie 1999 nu și-a respectat dreptul la libertatea de asociere. (1) Pe teritoriul art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de neexecutarea celor două hotărâri ale instanței administrative; una ar fi datată 29 ianuarie 1996 cu privire la anularea deciziei de refuz de înregistrare a asociației în arhivele din 19 ianuarie 1996 martie 1998, privind suspendarea executării hotărârii de către administrația de încetare a activităților asociației. La art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie auzită în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Guvernul contestă versiunea faptelor prezentate de reclamantă. El observă că, în urma deciziei Tribunalului Administrativ din 29 ianuarie 1996, reclamanții au depus din nou la subprefecturare declarația și regulamentul privind asocierea și că aceasta a fost înregistrată în arhive. Prin urmare, administrația ar fi aplicat într-adevăr decizia Tribunalului Administrativ din 29 ianuarie 1996. Reclamanții își reiterează afirmațiile. În primul rând, se pune întrebarea de aplicabilitate a articolului 6 din convenție, sub aspect civil, la procedura în litigiu. Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, art. 6 alineatul (1) nu se aplică decât pentru examinarea drepturilor și obligațiilor cu caracter civil și a pe bună dreptate a oricărei acuzații în materie penală În plus, Curtea amintește că noțiunea de "afacere civilă" înseamnă că, în ceea ce privește legislația internă, problema libertății de asociere ca atare ține în primul rând de domeniul dreptului civil. Drepturile și obligațiile cu caracter civil nu trebuie să se facă prin simpla trimitere la dreptul intern al statelor contractante (Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 301-B, § 39). În speță, dreptul în cauză a fost cel de a înregistra o asociație în sensul articolului 9 din Legea nr. 2908 privind asociațiile. Curtea arată că, după art. 9 din Legea nr. 2908, o asociație obține statutul de persoană juridică prin deținerea, în fața autorității administrative superioare din sectorul în care își are sediul, a declarației de creație și a anexelor la aceasta. Apeh Üldözötteinek Szövetsege și alții c. Ungaria, 32367/96, CEDO 2000-X, §§ 32-36. Prin urmare, Curtea consideră că procedura în litigiu se referea la drepturile cu caracter civil ale asociației reclamante și că art. 6 se aplică în speță. Curtea constată, în lumina documentelor aflate în posesia sa, că, în urma depunerii Regulamentului privind asocierea la 9 august 1996, asocierea a fost înregistrată în arhive cu numărul de înmatriculare de 34-2/161 și a obținut astfel statutul de persoană juridică. Prin urmare, situația creată de primul refuz al administrației d . să înregistreze asocierea în cauză a fost reparată pe plan intern. Curtea respinge, prin urmare, prima parte a imputării pe teren a articolului 6 din Convenție pentru neajunsuri vădite de fond în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. În ceea ce privește afirmația cu privire la neexecutarea hotărârii Tribunalului Administrativ pronunțată la 19 martie 1998, Curtea constată că decizia în cauză se referea la suspendarea executării deciziei administrative privind încetarea activităților asociației respective. Curtea observă apoi că, în pofida acestei decizii, sediul asociației este tinut tinut sigilat până la 16 februarie 1999. În această privință, Curtea nu are îndoieli cu privire la faptul că art. 6 din Convenia s În sensul articolului 6 din Convenție și drepturile consacrate în acest articol ar fi iluzorie dacă ordinea juridică a unui stat: că o hotărâre judecătorească obligatorie rămâne indelebilă în detrimentul unei părți (a se vedea, mutatis mutandis, Hornsby c. Grecia, Hotărârea din 19 martie 1997, Rec., 1997-II, punctul 40). Cu toate acestea, Curtea constată că, în cererea lor inițială din 30 mai 1997 reclamanții se plângeau numai de neexecutarea deciziei Tribunalului Administrativ din 29 ianuarie 1996 (a se vedea mai sus). Ca răspuns la observațiile guvernului, într-o scrisoare din 26 februarie 2003 adresată Curții, aceștia au pretins pentru prima dată neexecutarea deciziei Tribunalului Administrativ din 19 februarie 2003 În martie 1998, Curtea constată că, ca urmare a acestei noi decizii, nu s-a prezentat nicio observație suplimentară, nici în ceea ce privește problema regulii de șase luni, nici în ceea ce privește neobosirea căilor de atac interne. Curtea reamintește că nu are posibilitatea de a nu aplica regula celor șase luni numai pe motivul că nu a făcut obiectul unei excepții preliminare întemeiate pe aceasta ( Walker c. Regatul Unit (dec.), nr 34979/97, CEDH 2001-I). În speță, Curtea consideră că data de deschidere a sediului asociației la 16 februarie 1999 poate avea loc pentru ziua în care actul incriminat (neexecutarea deciziei de suspendare a executării din 19 martie 1998 a instanței administrative) a fost efectuată. Nu a avut loc nicio procedură în acest sens la nivel național ulterior acestei date. Prin urmare, acest nou termen care face obiectul scrisorii reclamanților din 26 februarie 2003 este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. (2) Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la libertatea de asociere. Ei susțin că refuzul administrației de a înregistra asociația în arhive și la încetarea activităților sale până la 16 februarie 1999 a încălcat dreptul lor la libertatea de asociere. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se baza cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu se referă la impunerea unor restricții legitime asupra exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, poliției sau administrației statului. Guvernul susține că reclamanții nu prezintă calitatea de victimă. Acesta subliniază că, la 16 februarie 1999, sediul asociației a fost deschis și că reclamanții au fost achitați în prealabil. Reclamanții ar fi fost liberi să își desfășoare activitățile în numele asociației respective. Prin urmare, guvernul susține că este imposibil să se vorbească de ingerință sau de limitare a libertății de asociere a reclamanților. Reclamanții susțin că, până la 16 februarie 1999, asociația nu și-a putut desfășura activitatea și că încetarea activității sale până la acea dată i-a împiedicat să își comunice ideile și să găsească noi membri și, prin urmare, susțin că deschiderea sediului asociației nu le-a eliminat calitatea de victimă. Curtea arată că, în speță, sediul asociației în cauză a fost deschis la 16 februarie 1999. Curtea consideră că a fost remediat situația de care se plâng reclamanții prin faptul că Tribunalul corecțional a pronunțat cu privire la acestea la 27 ianuarie 1998 și prin deschiderea sediului asociației. În plus, asociația reclamantă nu a demonstrat în ce măsură activitățile sale au fost efectiv afectate în cursul perioadei de denunțare și nu a demonstrat, în special, existența unor fapte sau a unor privări de oportunități care au avut loc în perioada de închidere cu efecte iremediabile asupra activităților viitoare ale asociației. În aceste circumstanțe, reclamanții nu mai pot pretinde, în sensul articolului 34 din convenție, o încălcare a drepturilor garantate prin convenție în ceea ce privește încetarea activităților asociației respective. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar să se declare această cauză inadmisibilă pentru lipsa vădită de temei în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. T.L. Early J.-P. Costa Modululr Adjunct Președintele

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

37350/97

présentée par Ayșe EROL et autres

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 27 janvier 2004 en une chambre composée de

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

R.

Türmen

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych,

M

me

W.

Thomassen,

M.

M.

Ugrekhelidze,

juges

,

et de

M.

T.L.

Early,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 30 mai 1997,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n

o

11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, M

mes

Ayșe Erol, Fatma Güresin, MM. Arif Hikmet İyidoğan et Ömer Uçar, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1966, 1958, 1961 et 1962, résidant à İstanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

Seda Akço, avocate à İstanbul.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 1

er

septembre 1994, les requérants, ainsi que seize autres personnes, déposèrent, à la sous-préfecture de Beyoğlu (İstanbul) une déclaration relative à la formation de l’«

Association des opposants à la guerre

» ainsi que le règlement de ladite association, conformément à la loi n

o

le but de l’association [était] de créer une culture pacifiste et libérale, contre la guerre, le racisme, l’impérialisme, le chauvinisme et le militarisme, en alternative à la culture militariste dominante

».

Le 7 octobre suivant, les requérants reçurent une réponse de la sous-préfecture de Beyoğlu, leur annonçant que, après l’examen de la déclaration et du règlement, l’association en question ne pouvait être fondée du fait que son règlement était contraire à la Constitution et à loi n

o

1111 sur le service militaire (l’article 5 § 4 de la loi n

o

2908, l’article 72 de la Constitution, ainsi que l’article 1 de la loi n

o

1111). Le dossier de la fondation fut restitué aux requérants.

Le 28 novembre 1994, les requérants intentèrent, devant le tribunal administratif d’Istanbul, une procédure en annulation de l’acte administratif consistant en la restitution du dossier, qui a, de fait, entraîné l’interruption de sa fondation et de ses activités. Ils soulignèrent que l’administration avait outrepassé sa compétence et que ledit acte était dénué de fondement légal. Ils demandèrent également la mise en place d’une mesure provisoire de suspension de l’exécution dudit acte.

Par une décision du 29 janvier 1996, le tribunal administratif annula l’acte litigieux pour défaut de fondement légal, rappelant que la fondation d’associations n’était aucunement soumise à autorisation de l’administration. Le tribunal ajouta qu’une fois que l’autorité administrative constate des irrégularités dans la procédure de la fondation de l’association, sa compétence se limite à en aviser le Parquet qui pourra, lui, intenter devant le tribunal compétent une procédure en dissolution de l’association.

Le 9 août 1996, les requérants déposèrent de nouveau, à la sous-préfecture de Beyoğlu, la déclaration et le règlement de l’association, accompagnés de la décision du tribunal administratif. Selon les requérants, le 4 décembre 1996, la sous-préfecture leur restitua les documents une deuxième fois. Selon le Gouvernement, à la suite du dépôt du règlement de l’association le 9 août 1996, l’association fut enregistrée au registre des associations avec le numéro d’immatriculation de 34-82/161 et obtint le statut de personne morale.

A la même date, conformément à l’article 5 § 4 de la loi n

o

2908, le règlement de l’association fut renvoyé à la direction des affaires juridiques de la Préfecture et au Ministère de l’intérieur afin d’être examiné. Dans une lettre du 26 septembre 1996 au représentant de l’association, la sous-préfecture de Beyoğlu informa ce dernier du déroulement de la procédure et lui demanda l’interruption des activités de l’association sous le nom de

«Savaș Karșıtları Derneği

»

jusqu’à ce que le Ministère de l’intérieur rende son opinion sur la légalité de son règlement.

Dans son opinion écrite datée du 13 novembre 1996 adressée à la Préfecture d’Istanbul, le Ministère de l’intérieur précisa que le règlement de l’association en question comportait des termes contraires à l’article 72 de la Constitution et à l’article

1

er

de la loi n

o

1111 et que de ce fait, elle devait être considérée comme faisant partie des associations dont la fondation était prohibée par l’article 5 § 4 de la loi n

o

o

2908.

Le 24 mars 1997, une action publique fut ouverte contre les requérants auprès du tribunal correctionnel de Beyoğlu. Le procureur de la République les accusa d’avoir agi contrairement à l’article 5 § 4 de la loi n

o

juin 1997, le représentant de l’association reçut notification de la décision de la Préfecture d’Istanbul consistant en l’interruption des activités de ladite association, jusqu’à ce que le tribunal correctionnel prononce son jugement et ce, en vertu de l’article 10 § 3 de la loi n

o

er

juillet suivant, le siège de l’association fut scellé et ses activités furent interdites jusqu’au jugement du tribunal correctionnel.

Par un jugement du 27 janvier 1998, le tribunal correctionnel de Beyoğlu, acquitta les fondateurs de l’association, parmi lesquels figurent les requérants.

A une date non précisée, l’avocat de l’association introduisit devant le 4

ème

tribunal administratif d’Istanbul une procédure en annulation de la décision de la Préfecture du 9 juin 1997, consistant en l’interruption des activités de l’association.

Par un jugement avant dire droit du 19 mars 1998, le tribunal administratif décida le sursis à exécution de cette décision.

Le 27 octobre 1998, se référant au jugement de relaxe du tribunal correctionnel du 27 janvier 1998, le tribunal administratif annula la décision en question.

Le 16 février 1999, le siège de l’association fut ouvert par la Préfecture.

B.

Le droit interne pertinent

Les dispositions pertinentes de la loi n

o

2908 régissant la formation et les activités des associations sont rédigées en ces termes

:

Article 4

«

Toute personne majeure et disposant de capacité de discernement peut fonder une association sans être soumise à autorisation préalable.

»

Article 9

«

Les associations obtiennent le statut de personne morale en déposant, devant l’autorité administrative supérieure du secteur où elles ont leur siège, la déclaration de création et ses annexes.

»

Article 10 (à l’époque des faits)

«

(...) si, lors de son examen de la déclaration, du règlement et du statut juridique des fondateurs, l’autorité administrative compétente constate des irrégularités ou des lacunes, elle adresse, au comité administratif provisoire, une demande écrite, afin que celui-ci comble les lacunes en question. Si celles-ci ne sont pas comblées dans le délai de trente jours à partir de la notification de la demande, suivant l’avis de l’autorité administrative compétente, le Parquet intente devant le tribunal compétent une procédure en dissolution de l’association. Le Parquet peut également demander l’interruption des activités de l’association.

Si aucune irrégularité n’est constatée dans la déclaration ou le règlement, ou bien si ces irrégularités ou lacunes sont comblées dans le délai prévu, l’autorité qui examine la déclaration et le règlement adresse une confirmation écrite à l’association.

»

Les dispositions pertinentes de la Constitution disposent

:

Article 72

«

Le service patriotique est un droit et un devoir pour chaque Turc. La loi réglemente les modalités suivant lesquelles ce service sera effectué ou considéré comme effectué au sein des Forces armées ou dans le secteur public.

»

Article 138 § 4

«

Les organes du législatif et de l’exécutif de même que l’administration sont tenus de se conformer aux décisions des tribunaux; ils ne peuvent en aucune manière modifier les décisions des tribunaux ou en retarder l’exécution.

»

La disposition pertinente du code de contentieux administratif stipule

:

Article 28 §§ 1, 3 et 4

«

L’administration est tenue de se conformer aux décisions au fond et de suspension d’exécution rendues par le Conseil d’État, les tribunaux administratifs et les tribunaux fiscaux dans un délai de 30 jours à compter de la notification de la décision à l’administration. (...)

»

«

Les intéressés peuvent formuler une action en dommages-intérêts matériels ou immatériels devant le Conseil d’État ou le tribunal administratif compétent contre l’administration qui ne se conforme pas aux décisions rendues par le Conseil d’État, les tribunaux administratifs et les tribunaux fiscaux.

»

«

Si l’agent public ne se conforme pas, d’une manière intentionnelle, aux décisions rendues par les tribunaux, l’intéressé peut formuler une action en dommages-intérêts soit contre l’administration, soit contre l’agent public en question.

»

GRIEFS

février 2003 à la Cour, ils prétendent en outre que la décision du 19

mars

1998 du tribunal administratif concernant le sursis à l’exécution de la décision d’interruption des activités de l’association, n’a pas été rapidement appliquée par l’administration et que le siège de l’association est resté scellé jusqu’au 16 février 1999.

février 1999 a méconnu leur droit à la liberté d’association.

EN DROIT

; l’une serait datée du 29 janvier 1996 à propos de l’annulation de la décision de refus d’enregistrement de l’association dans les archives, l’autre, du 19

mars 1998, concernant la suspension de l’exécution de la décision de l’administration d’interruption des activités de l’association.

L’article 6 § 1 de la Convention dispose en ses passages pertinents

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant

et

impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...).

»

Le Gouvernement conteste la version des faits présentée par la partie requérante. Il fait observer que suite à la décision du tribunal administratif du 29 janvier 1996, les requérants avaient déposé de nouveau à la sous-préfecture la déclaration et le règlement de l’association et que cette dernière fut enregistrée dans les archives. Donc, l’administration aurait en effet appliqué la décision du tribunal administratif du 29 janvier 1996.

Les requérants réitèrent leurs allégations.

Se pose d’abord la question d’applicabilité de l’article 6 de la Convention, sous son volet civil, à la procédure litigieuse. La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante, l’article 6 § 1 ne vaut que pour l’examen des «

contestations sur des droits et obligations de caractère civil

» et du «

bien-fondé de toute accusation en matière pénale

». Certaines «

causes

» échappent à son empire faute de se ranger dans l’une de ces catégories (

Le Compte, Van Leuven et De Meyere c. Belgique,

arrêt du 23

juin 1981,

A43, § 41).

La Cour constate qu’au regard de la législation interne, la question de la liberté d’association en tant que telle relève avant tout du domaine du droit civil. Par ailleurs, elle rappelle que la notion de «

droits et obligations de caractère civil

» ne doit pas s’interpréter par simple référence au droit interne des États contractants (

Raffineries grecques Stran et Stratis Andreadis c. Grèce,

arrêt du 9 décembre 1994, série A n

o

301-B, § 39). En l’espèce, le «

droit

» en question était celui d’enregistrer une association aux fins de l’article 9 de la loi n

o

2908 sur les associations. La Cour relève que, d’après l’article 9 de la loi n

o

2908, une association obtient le statut de personne morale en déposant, devant l’autorité administrative supérieure du secteur où elle a son siège, la déclaration de création et ses annexes. L’enjeu de la procédure de dépôt était donc la capacité même de l’association à devenir titulaire, en tant que personne morale, des droits et obligations de caractère civil en vertu du droit turc (voir,

Apeh Üldözötteinek Szövetsége et autres c. Hongrie,

n

o

32367/96, CEDH 2000-X, §§ 32-36).

Dès lors, la Cour estime que la procédure litigieuse portait sur les droits de caractère civil de l’association requérante et que l’article 6 est applicable à l’espèce.

La Cour constate, à la lumière des documents en sa possession, que suite au dépôt du règlement de l’association le 9 août 1996, l’association a été enregistrée dans les archives avec le numéro d’immatriculation de 34-2/161 et a obtenu ainsi le statut de personne morale. Il en résulte que la situation créée par le premier refus de l’administration d’enregistrer l’association en cause a été réparée au plan interne. La Cour rejette dès lors le premier volet du grief sur le terrain de l’article 6 de la Convention pour défaut manifeste de fondement en application de l’article 35 § 3 et 4 de la Convention.

Quant à l’allégation à propos de la non-exécution de la décision du tribunal administratif rendue le 19 mars 1998, la Cour constate que la décision en question concernait le sursis à exécution de la décision administrative sur l’interruption des activités de ladite association. Elle observe ensuite qu’en dépit de cette décision, le siège de l’association est demeuré scellé jusqu’au 16 février 1999. A ce propos, la Cour ne doute pas que l’article 6 de la Convention s’applique à l’espèce eu égard à sa jurisprudence selon laquelle l’exécution d’un jugement ou un arrêt doit être considérée comme faisant partie intégrante du «procès

» au sens de l’article 6 de la Convention et les droits consacrés par cet article seraient illusoires si l’ordre juridique d’un État permettait qu’une décision judiciaire obligatoire reste inopérante au détriment d’une partie (voir,

mutatis mutandis,

Hornsby c. Grèce,

arrêt

du 19 mars 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-II, §

40).

Toutefois, la Cour constate que, dans leur requête initiale du 30

mai

1997, les requérants se plaignaient uniquement de la non-exécution de la décision du tribunal administratif du 29 janvier 1996 (voir ci-dessus). En réponse aux observations du Gouvernement, dans une lettre du 26 février 2003 à la Cour, ils ont allégué pour la première fois la non-exécution de la décision du tribunal administratif du 19

mars 1998, concernant le sursis à l’exécution de la décision de l’administration d’interruption des activités de l’association. La Cour observe que, suite à ce nouveau grief, le Gouvernement n’a pas soumis d’observation complémentaire, ni sur la question de la règle de six mois, ni sur celle du non-épuisement des voies de recours internes. La Cour rappelle qu’elle n’a pas la possibilité de ne pas appliquer la règle des six mois au seul motif que le Gouvernement n’a pas formulé d’exception préliminaire fondée sur elle (

Walker c. Royaume-Uni

(déc.), n

o

34979/97, CEDH 2001-I). En l’espèce, la Cour considère que la date d’ouverture du siège de l’association le 16 février 1999 peut être tenue pour le jour où l’acte incriminé (non-exécution de la décision de sursis à exécution du 19 mars 1998 du tribunal administratif) a été accompli. Aucune procédure y relative n’a eu lieu au plan national ultérieurement à cette date. Il s’ensuit que ce nouveau grief faisant l’objet de la lettre des requérants du 26 février 2003 est tardif et doit être rejeté en application de l’article 35 § 1 et 4 de la Convention.

février 1999 a violé leur droit à la liberté d’association.

L’article 11 de la Convention est libellé comme suit :

«

1.

Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d’association, y compris le droit de fonder avec d’autres des syndicats et de s’affilier à des syndicats pour la défense de ses intérêts.

2.

L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. Le présent article n’interdit pas que des restrictions légitimes soient imposées à l’exercice de ces droits par les membres des forces armées, de la police ou de l’administration de l’Etat.

»

Le Gouvernement avance que les requérants ne présentent pas la qualité de victime. Il fait observer que le 16 février 1999, le siège de l’association a été ouvert et que les requérants ont été préalablement acquittés. Les requérants auraient été libres alors de réaliser leurs activités au nom de ladite association. Le Gouvernement soutient donc qu’il est impossible de parler d’ingérence ou de limitation de la liberté d’association des requérants.

Les requérants rétorquent que, jusqu’au 16 février 1999, l’association n’a pas pu exercer ses activités et que l’interruption de ses activités jusqu’à cette date lui a empêché de communiquer ses idées et de trouver de nouveaux adhérents. Ils soutiennent par conséquent que l’ouverture du siège de l’association n’a pas supprimé leur qualité de victime.

La Cour relève qu’en l’espèce, le siège de l’association en question a été ouvert le 16 février 1999. Elle considère qu’il a été remédié à la situation dont se plaignent les requérants par l’acquittement que le tribunal correctionnel avait prononcé à leur propos le 27 janvier 1998 et par l’ouverture du siège de l’association. En outre, l’association requérante n’a pas démontré en quoi ses activités avaient été effectivement affectées pendant le laps de temps dénoncé. Elle ne démontre pas, en particulier, l’existence de faits ou de manques d’occasions intervenus pendant le période de fermeture ayant des effets irrémédiables sur les futures activités de l’association. Dans ces circonstances, les requérants ne peuvent plus se prétendre, au sens de l’article 34 de la Convention, victime d’une violation des droits garantis par la Convention en ce qui concerne l’interruption des activités de ladite association.

Partant, la Cour considère qu’il y a lieu de déclarer ce grief irrecevable pour défaut manifeste de fondement en application de l’article 35 § 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

T.L.

Early

J.-P.

Costa

Greffier adjoint

Président