Erol împotriva Turciei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 47796/99 prezentate de Ali EROL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor L'pe secțiune (secțiunea a doua), care are loc la 30 mai 2000 într-o cameră compusă din A.B. Baka, președintele B. Conforti, G. Bonello, R. Türmen, P. Lorenzen, domnul Fischbach, A. Kovler, judecători și de E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea prezentată mai sus Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 15 aprilie 1997 și înregistrată la 28 aprilie 1999, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul este un resortisant turc, născut în 1952, cu reședința la Istanbul.

El este redactor-șef al cotidianului "Evrensel" (Universal). Acesta este reprezentat în fața Curții de către Makil Tekin Sürek, avocat în barou da . Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La cererea procurorului districtual al Republicii, la 6 septembrie 1995, judecătorul care se află în fața Curții de Securitate a Statelor Unite a Uniunii Europene a dispus confiscarea celui de-al 91-lea număr (5 septembrie 1995) al cotidianului Evrensel pe 8 septembrie 1995, opoziția formulată de reclamant împotriva ordonanței din 6 septembrie 1995 a fost respinsă de instanța de securitate a statului de executare. Prin actul de punere sub acuzare prezentat la 28 decembrie 1995, procurorul Republicii a inițiat o acțiune publică împotriva reclamantului.

Pe baza unui articol intitulat El l - a acuzat că dorea să - i determine pe oameni să - și exprime sentimentele pe baza unei distincții bazate pe rasă și regiune, în conformitate cu art. 312 din Codul penal. În fața Curții de Securitate a Țării de Jos, reclamantul susținea în special că articolul a fost redactat de centrul de informare al zilei de zi și, … La 9 mai 1996, instanța de securitate din statul membru în cauză, compusă din trei judecători, dintre care unul era membru al magistraturii militare, l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă de doi ani și la o amendă de 600 de ani. 000 de lire turcești în conformitate cu art. 312 din Codul penal.

În plus, ea a decis interzicerea zilei de zi pentru o perioadă de 20 de zile. Curtea a examinat cazul reclamantului în calitate de redactor șef al acestui ziar. Ea a declarat în mod special (...) Mi-am început studiile în 1983 în secția subofițerilor de la Academia de Medicină Militară din Gülhane. După terminarea studiilor am fost numiți infirmieri subofițeri. De fapt, școala la care am fost instruiți era ca un loc de antrenament. Naționalismul, rasismul și ostilitatea împotriva kurzilor erau predate. Studenții, la sfârșitul studiilor, își încep cariera ca opoziție completă față de kurzi (...). Am fost numit la comanda Brigăzii a 70-a ca asistent subofițer al lui Siirt. Comandanții spuneau lucruri atât de interesante despre kurzi; bătaia, ca și în școala militară, făcea parte din viața de zi cu zi.

Comandanții, ofițerii și subofițerii erau adesea beți (...). Urechile și degetele gherilelor ucise erau ținute ca suveniruri. Comandanții îi tratau pe cei care aveau cel mai mult dinți sau degete cu multă grijă. Acest lucru a dus la o concurență între ofițerii educați într-un mod ostil kurzilor (...) Curtea concluzionează că, luat în ansamblu, articolul a avut ca scop reinstaurarea în cadrul societăii a ui și a înălbirii întemeiate pe o regiune și pe o rasă. Reclamantul a formulat un recurs în faa Curii de Casaie. El a pus sub semnul întrebării în special interpretarea articolului incriminat retinut de Curtea de Securitate a statului. El susținea că articolul incriminat constituia o informație publicată pentru a informa în mod direct publicul și, în plus, a contestat prezența unui judecător membru al magistraturii militare în cadrul Curții de Securitate a Uniunii Europene.

El a susținut că condamnarea sa a încălcat articolele 6 și 10 din Convenția europeană a drepturilor omului. Prin Hotărârea din 17 octombrie 1996, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. Drept intern relevant art. 312 din Codul penal turc Instigare nepublică la infracțiune (...) Se pedepsește cu închisoarea de la un an la trei ani, precum și cu o amendă de nouă mii la treizeci și șase de mii de lire sterline, oricine, pe baza unei distincții bazate pe dreptul unei clase sociale, unei rase, unei religii, unei secte sau unei regiuni, îi înșală pe oameni cu dușmănie și dușmănie. În cazul în care un astfel de stimulent pune în pericol securitatea publică, pedeapsa se majorează cu o parte care poate merge de la o treime la jumătate din pedeapsa de bază.

Rănile care afectează infracțiunile definite la alineatul precedent sunt dublate atunci când acestea au fost comise prin mijloacele enumerate la art. 311 alineatul (2). În acest sens, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața instanței de securitate a statului membru în cauză, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată drept o instanță independentă și imparțială. În plus, acesta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. În acest sens, invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție. În sfârșit, reclamantul invocă o încălcare a articolului 10 din Convenție care rezultă din condamnarea sa pentru publicarea de articole și informații în cadrul libertății de presă.

În acest sens, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată drept o instanță independentă și imparțială. În plus, reclamantul invocă o încălcare a articolului 10 din Convenție care rezultă din condamnarea sa pentru publicarea articolelor și a informațiilor în cadrul libertății de presă. În statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni, cum ar fi cele prezentate de solicitant, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură.

Reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil, contrar articolului 6 alineatul (1) din convenție.

Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Richard c. Franța din 22 aprilie 1998, Rec., 1998-II, p. 824, § 57, și Doustaly c. Franța din 23 aprilie 1998, Rec., 1998-II, p. 857, § 39. Curtea arată că procedura în litigiu a început la 6 septembrie 1995, data la care instanța în cauză a dispus confiscarea revistei în litigiu, și sa … octombrie 1996. Prin urmare, durata procedurii este de un an, o lună și unsprezece zile și consideră că această durată nu este suficient de importantă pentru a se ajunge la concluzia unei aparente încălcări a articolului 6 alineatul (1) din convenție.

Având în vedere durata generală a procedurii, Curtea consideră că autoritățile au manifestat toată diligența necesară în desfășurarea cauzei reclamantului. Prin urmare, a solicitat respingerea acestei părți a cererii pentru neatenție vădită de temei în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE Tribunalul de Primă Instană al reclamantului cu privire la o presupusă încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare și la imparțialitate și la independența Curții de Securitate a Tribunalului de Primă Instanță a Tribunalului de Primă Instană a Tribunalului de Primă Instană a Tribunalului de Primă Instană a Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană și al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană și al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului de Primă Instană al Tribunalului

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 47796/99 présentée par Ali EROL contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 30 mai 2000 en une chambre composée de M. A.B. Baka, président , M. B. Conforti, M. G. Bonello, M. R. Türmen, M. P. Lorenzen, M. M. Fischbach, M. A. Kovler, juges , et de M. E. Fribergh, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 15 avril 1997 et enregistrée le 28 avril 1999, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant turc, né en 1952 et résidant à Istanbul.

Il est rédacteur en chef du quotidien « Evrensel » (Universel). Il est représenté devant la Cour par M e Kamil Tekin Sürek, avocat au barreau d’Istanbul. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. A la demande du procureur de la République, le 6 septembre 1995, le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul ordonna la saisie du 91 ème numéro (5 septembre 1995) du quotidien « Evrensel ». Le 8 septembre 1995, l’opposition formée par le requérant contre l’ordonnance de référé du 6 septembre 1995 fut rejetée par la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul. Par acte d’accusation présenté le 28 décembre 1995, le procureur de la République engagea devant la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul une action publique contre le requérant.

Se basant sur un article intitulé « Les confessions d’un sous-officier » paru dans le quotidien « Evrensel », il lui reprochait d’avoir voulu inciter le peuple à la haine et à l’hostilité sur la base d’une distinction fondée sur l’appartenance à une race et à une région, infraction prévue par l’article 312 du code pénal. Devant la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul, le requérant soutint notamment que l’article litigieux avait été rédigé par le centre d’information du quotidien et, estimant qu’il constituait une information, il avait décidé de le publier. Le 9 mai 1996, la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul composée de trois juges, dont l’un était membre de la magistrature militaire, déclara le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de deux ans et à une amende de 600 000 livres turques en application de l’article 312 du code pénal.

Elle décida en outre l’interdiction du quotidien pour une durée de 20 jours. La cour examina le cas du requérant en sa qualité de rédacteur en chef dudit quotidien. Elle déclara notamment «Dans l’article intitulé «Les confessions d’un sous-officier » se trouvant aux pages 1-11, un sous-officier [affirmait]: « (…) J’ai débuté mes études en 1983 à la section des infirmiers sous-officier de l’Académie de Médecine militaire de Gülhane. Après avoir terminé les études, nous avons été nommés infirmiers sous-officiers. En fait, l’école à laquelle nous avons été formés était comme un lieu d’entraînement. Le nationalisme, le racisme et l’hostilité contre les kurdes étaient enseignés. Les étudiants, à la fin des études, débutent leur carrière comme opposant complet aux kurdes (…). J’ai été nommé au commandement de la 70 ème brigade comme infirmier sous-officier de Siirt.

Les commandants racontaient des choses si intéressantes au sujet des kurdes ; la bastonnade, comme dans l’école militaire, faisait partie de la vie quotidienne. Les commandants, les officiers et les sous-officiers étaient souvent ivres (…). Les oreilles et les doigts des guérillas tués étaient gardés comme souvenirs. Les commandants traitaient ceux qui possédaient le plus d’oreilles ou de doigts avec beaucoup d’égard. Ce fait déclenchait une concurrence parmi les officiers éduqués d’une manière hostile aux kurdes (…). ». La Cour conclut que, pris dans son ensemble, l’article litigieux avait pour but de susciter dans la société la haine et l’hostilité fondées sur l’appartenance à une région et à une race.

Le requérant forma un pourvoi devant la Cour de cassation. Il contesta notamment l’interprétation de l’article incriminé retenue par la cour de sûreté de l’Etat. Il soutint que l’article incriminé constituait une information publiée afin d’informer l’opinion publique. Il contesta en outre la présence d’un juge membre de la magistrature militaire au sein de la cour de sûreté de l’Etat l’ayant condamné. Il fit valoir que sa condamnation enfreignait les articles 6 et 10 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Par arrêt du 17 octobre 1996, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.

B. Droit interne pertinent Article 312 du code pénal turc : « Incitation non publique au crime (…) Est passible d’une peine d’emprisonnement d’un à trois ans ainsi que d’une amende de neuf mille à trente-six mille livres quiconque, sur la base d’une distinction fondée sur l’appartenance à une classe sociale, à une race, à une religion, à une secte ou à une région, incite le peuple à la haine et à l’hostilité. Si pareille incitation compromet la sécurité publique, la peine est majorée d’une portion pouvant aller d’un tiers à la moitié de la peine de base. Les peines qui s’attachent aux infractions définies au paragraphe précédent sont doublées lorsque celles-ci ont été commises par les moyens énumérés au paragraphe 2 de l’article 311. » GRIEFS Le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable devant la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul, dans la mesure où celle-ci ne pouvait passer pour un tribunal indépendant et impartial.

Il soutient à cet égard que le juge militaire qui y siégeait avait été dépendant de l’exécutif ainsi que des autorités militaires. Il se plaint en outre de ce que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable. Il invoque à cet égard l’article 6 § 1 de la Convention. Le requérant invoque enfin une violation de l’article 10 de la Convention résultant de sa condamnation pour avoir publié des articles et des informations dans le cadre de la liberté de presse. EN DROIT 1. Le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable devant la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul, dans la mesure où celle-ci ne pouvait passer pour un tribunal indépendant et impartial. Il soutient à cet égard que le juge militaire qui y siégeait avait été dépendant de l’exécutif ainsi que des autorités militaires.

Il invoque à cet égard l’article 6 § 1 de la Convention. Le requérant invoque en outre une violation de l’article 10 de la Convention résultant de sa condamnation pour avoir publié des articles et des informations dans le cadre de la liberté de presse. En l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par le requérant, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement. 2. Le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable, contrairement à l’article 6 § 1 de la Convention.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, les arrêts Richard c. France du 22 avril 1998, Recueil 1998-II, p. 824, § 57, et Doustaly c. France du 23 avril 1998, Recueil 1998-II, p. 857, § 39). La Cour relève que la procédure litigieuse a débuté le 6 septembre 1995, date à laquelle le juge assesseur a ordonné la saisie de la revue litigieuse, et s’est terminée le 17 octobre 1996. La durée de la procédure est donc d’un an, un mois et onze jours.

Elle estime que cette durée ne se révèle pas suffisamment importante pour que l’on puisse conclure à une apparence de violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Etant donné en particulier que la procédure litigieuse comportait deux phases, à savoir la procédure de la saisie et celle au pénal. Eu égard à la durée globale de la procédure, la Cour estime que les autorités ont fait preuve de toute la diligence requise dans la conduite de l’affaire du requérant. Dès lors, il échet de rejeter cette partie de la requête pour défaut manifeste de fondement au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen des griefs du requérant concernant une prétendue atteinte à son droit à la liberté d’expression et l’impartialité et l’indépendance de la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Erik Fribergh András Baka Greffier Président