AFFAIRE ALI EROL c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

20.06.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Radiation du rôle (règlement amiable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ALI EROL c. TURQUIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

În cauza Ali Erol c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens dnii Türmen Lorenzen Vajić dnii Levits Zagrebelsky, judecători și a dlui E. Fribergh grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 mai 2002, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 35076/97) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care un resortisant al acestui stat, dl Ali Erol ( la 30 ianuarie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către domnul K. T. Sürek, avocat la Istanbul. Gür, ministru plenipotențiar, director general adjunct pentru Consiliul Europei și drepturile omului. Cererea are ca obiect obținerea unei decizii privind dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a cerințelor art. 6 și 10 din Convenție. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 17 mai 2001, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] la 22 ianuarie și respectiv 5 martie 2002, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. Reclamantul este un resortisant turc, născut în 1952, cu reședința la Istanbul. Este jurnalist. La 5 septembrie 1995, ziarul Evrensel (Universal), al cărui candidat era redactor-șef, a publicat în numărul său nouăzeci și nouă un articol intitulat "Război în palate, pace în mahalale" ( mai puțin Saraylara savaș, kulübelere baroș) și a scris de Semiih Hiçylmaz. La 6 septembrie 1995, la cererea procurorului districtual al Republicii, judecătorul care se află în apropierea Curții de Securitate a statului Istanbul (denumită în continuare "judecata de securitate a statului") a emis o ordonanță cu privire la confiscarea exemplarelor numărului de zi cu zi în cauză, în conformitate cu articolele 28 din Constituție și 86 din Codul de procedură penală. 10. La 8 septembrie 1995, reclamantul a formulat o opoziție în fața Curții de Securitate a Statului împotriva ordonanței de recurs din 6 septembrie 1995. El susținea, printre altele, că arestarea de zi cu zi aducea atingere dreptului său la libertatea de exprimare și încălca art. 10 din Convenție. 11. În aceeași zi, Curtea de Securitate a statului a respins opoziția reclamantului. 12. Printr-un act de acuzare prezentat la 13 septembrie 1995, procurorul Republicii a inițiat în fața Curții de Securitate a Statului o acțiune publică împotriva reclamantului. Bazându-se pe articolul în cauză, el îi reproșa că dorea să încurajeze poporul la ură și ostilitate pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o rasă și regiune și solicita aplicarea articolului 312 din Codul penal, precum și interzicerea publicării de zi cu zi, în conformitate cu art. 2 suplimentar din Legea nr. 5680 privind presa. 13. La 4 aprilie 1996, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători, dintre care unul era membru al magistraturii militare, l-a declarat pe reclamant vinovat de fapte reprobabile și l-a condamnat la o amendă de 4 250 000. Carte turcească în conformitate cu art. 312 din Codul penal. De asemenea, Curtea a dispus interzicerea publicării pe o perioadă de o lună, în conformitate cu art. 2 suplimentar din Legea privind presa nr. 5680. 14. Curtea a examinat cazul reclamantului în calitate de redactor-șef al cotidianului. La pagina 12, a fost replicat prin presiune și violență la toate revendicările maselor oprimate care amenință sistemul și acesta este un război, numele acestui război este războiul dintre clase. În Ambarlar zmir, la Edremit, la Tuzla, la Șarnak, la Dersim, un adevărat război între asupritori și asupriți (...) Există o singură cale pentru a asigura pacea, și anume lupta, desfășurarea războiului proclamat de la existența claselor și înfrângerea. Acest lucru poate fi realizat nici de la început, nici de mâine, când cei asupriți vor obține puterea, când socialismul va învinge, războiul se va sfârși. Când mahalalele vor bate palatele, războiul se va sfârși. Atunci, războiul pentru pace, imediat după aceea... Curtea concluzionează că, luat în ansamblu, articolul în litigiu a avut ca scop să stârnească în societate ura și ostilitatea întemeiate pe apartenența la o clasă, la o regiune și la o rasă. 16. Reclamantul a formulat un recurs la Curtea de Casație. El a contestat în special interpretarea articolului incriminat reținut de Curtea de Securitate a statului. El susținea că acesta era un articol de opinie care reflecta o viziune marxistă redactată cu ocazia Zilei Păcii și a contestat, de asemenea, prezența unui judecător membru al magistraturii militare în formarea Curții de Securitate a statului care l-a condamnat. Prin hotărârea din 21 octombrie 1996, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 18. La momentul faptelor, aticlul 312 din Codul Penal era astfel formulat Instigare nepublică la infracțiune Se pedepsește cu șase luni până la doi ani de închisoare și cu o amendă grea de șase mii până la treizeci de mii de lire turcești, oricine, în mod expres, închiriază sau face apologia unui act calificat drept infracțiune prin lege, sau încurajează populația să nu respecte legea. Se pedepsește cu o pedeapsă cu închisoarea de unu până la trei ani, precum și cu o amendă de nouă mii până la treizeci și șase de mii de lire sterline, oricine, pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o clasă socială, la o rasă, la o religie, la o sectă sau la o regiune, îi încurajează pe oameni să urască și să se opună ostilității. În cazul în care un astfel de stimulent pune în pericol securitatea publică, pedeapsa se majorează cu o parte care poate merge de la o treime la jumătate din pedeapsa de bază. Pedeapsa care se referă la infracțiunile prevăzute la alineatul precedent se dublează atunci când acestea au fost săvârșite prin mijloacele enumerate la art. 311 alineatul (2). (106) PRIVIND ÎNTÂMPLAREA LIBERTATEI DE EXPRESIE ÎN TURCIA 19. Prin rezoluția adoptată la 23 iulie 2001 menționată anterior, care se referă la hotărârile Curții și la Rezoluția interimară DH(99) 560 din 8 octombrie 1999 [1] adoptată cu ocazia raportului Comisiei Europene pentru Drepturile Omului în cauza nr. 25658/94 privind Turcia în ceea ce privește libertatea de exprimare, Comitetul miniștrilor Consiliului Europei a reamintit că În toate aceste cazuri, Curtea sau Comitetul miniștrilor au constatat în special că condamnările penale ale reclamanților, din cauza declarațiilor conținute în articole, cărți, broșuri sau mesaje adresate sau pregătite publicului, le-au încălcat libertatea de exprimare, garantată prin art. 10 din Convenție. După ce a fost informat cu privire la un program important de reforme care a fost instituit pentru a pune, pe termen scurt, dreptul și practica turcă în conformitate cu cerințele Convenției privind libertatea de exprimare, pentru a preveni noi încălcări similare celor constatate în aceste cazuri; (...) În această rezoluție, întrucât, în majoritatea acestor cazuri, condamnările figurează încă în cazierul judiciar al reclamanților și rămân în vigoare restricții ale drepturilor civile și politice ale acestora, Comitetul de Miniștri a invitat din nou guvernul Turciei să respecte hotărârile Curții, inclusiv prin adoptarea de măsuri individuale care să pună capăt încălcărilor constatate și care să le șteargă consecințele, în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din convenție, și a încurajat autoritățile turce să efectueze reformele globale avute în vedere pentru ca dreptul turc să respecte cerințele articolului La 7 martie 2002, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație, declar că guvernul Republicii Turcia oferă reclamantului, cu titlu gratuit, suma de 3 811,23 EUR (trei mii opt sute unsprezece euro și douăzeci și trei de cenți), reprezentând 25 000 FRF (85 000 franci francezi), ca o soluționare amiabilă a cererii sale înregistrate la numărul 35076/97. Scutire de orice impozite aplicabile, această sumă, care acoperă și cheltuielile de judecată, va fi plătită în euro, care va fi convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului. Plata va fi efectuată în termen de trei luni de la hotărârea Curții în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului, într-un cont bancar indicat de solicitant. Plata va fi soluționată definitiv. Condamnările Turciei pronunțate de Curte în cauzele privind urmărirea penală în temeiul articolului 312 din Codul penal sau al Legii privind prevenirea terorismului arată în mod clar că dreptul și practica turcească trebuie să fie puse urgent în conformitate cu cerințele care rezultă din art. 10 din Convenție. Intervenția incriminată în cazul de față constituie o ilustrare suplimentară a acesteia. Prin urmare, guvernul se angajează să efectueze toate modificările necesare ale dreptului și practicii interne în acest domeniu, așa cum au fost deja definite în Programul național din 24 martie 2001. Guvernul face referire, de asemenea, la măsurile individuale menționate în Rezoluția interimară adoptată de Comitetul miniștrilor Consiliului Europei la 23 iulie 2001 (ResDH(2001)106), pe care le va aplica în circumstanțe precum cele care caracterizează această specie. În sfârșit, guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii Curții, trimiterea cauzei la Marea Cameră, făcută posibilă prin art. 43 alineatul (1) din convenție. 21. La 1 februarie 2002, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamantului, care luase cunoștință de proiectul declarației guvernului. Observ că guvernul Republicii Turcia îmi oferă, cu titlu gratuit, suma de 3 811,23 EUR (trei mii opt sute unsprezece euro și douăzeci și trei de cenți), reprezentând 25 000 FRF (25 000 franci francezi), ca soluționare amiabilă a cererii mele înregistrate la numărul 35076/97. Exonerată de orice impozite aplicabile, această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile și cheltuielile aferente cauzei, va fi plătită în euro, care va fi convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului. Plata va fi efectuată în termen de trei luni de la hotărârea Curții în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, într-un cont bancar pe care l-aș fi indicat și accept această propunere și, în plus, renunț la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care stau la baza acestei cereri. Această declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul și, în plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii Curții, trimiterea cauzei la Marea Cameră, făcută posibilă prin art. 43 alineatul (1) din Convenție. 22. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Comisia observă că guvernul pârât se angajează să plătească o sumă de bani reclamantului, să efectueze toate modificările aduse dreptului și practicii interne necesare pentru a aduce dreptul turc în conformitate cu cerințele Convenției privind libertatea de exprimare și să adopte, în vederea eliminării rapide și integrale a consecințelor condamnării reclamantului, măsurile individuale menționate în Rezoluția interimară adoptată de Comitetul miniștrilor Consiliului Europei la 23 iulie 2001 (ResDH(2001)106). 23. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că regulamentul amiabil intervenit se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [articolele 37 alineatul (1) in fine] 3 alin. (3) din Regulamentul de procedură - a se vedea Altan c. Turcia (regulament amiabil), nr. 32985/96, § 20, 14 mai 2002). 24. Prin urmare, este necesar să se șteargă cazul de la rol. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cazul rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 20 iunie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte A se vedea Incal c. Turcia din 9 iunie 1998, Rec., 1998-IV Arslan c. Turcia [GC], nr. 23462/94 Bașkaya și Okçukouic. Turcia [GC], n 23536/94 și 24408/94, CEDH 1999-IV Ceylan c. Turcia [GC], nr. 23556/94, CEDO 1999-IV Erdo [GC], nr. 24762/94 Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, CEDO 1999-VI Özgür Gündem c. Turcia, nr. 23144/93, CEDH 2000-III Erdo