În cauza Ali Erol c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens dnii Türmen Lorenzen Vajić dnii Levits Zagrebelsky, judecători și a dlui E. Fribergh grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 mai 2002, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 35076/97) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care un resortisant al acestui stat, dl Ali Erol ( la 30 ianuarie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către domnul K. T. Sürek, avocat la Istanbul. Gür, ministru plenipotențiar, director general adjunct pentru Consiliul Europei și drepturile omului. Cererea are ca obiect obținerea unei decizii privind dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a cerințelor art. 6 și 10 din Convenție. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 17 mai 2001, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] la 22 ianuarie și respectiv 5 martie 2002, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. Reclamantul este un resortisant turc, născut în 1952, cu reședința la Istanbul. Este jurnalist. La 5 septembrie 1995, ziarul Evrensel (Universal), al cărui candidat era redactor-șef, a publicat în numărul său nouăzeci și nouă un articol intitulat "Război în palate, pace în mahalale" ( mai puțin Saraylara savaș, kulübelere baroș) și a scris de Semiih Hiçylmaz. La 6 septembrie 1995, la cererea procurorului districtual al Republicii, judecătorul care se află în apropierea Curții de Securitate a statului Istanbul (denumită în continuare "judecata de securitate a statului") a emis o ordonanță cu privire la confiscarea exemplarelor numărului de zi cu zi în cauză, în conformitate cu articolele 28 din Constituție și 86 din Codul de procedură penală. 10. La 8 septembrie 1995, reclamantul a formulat o opoziție în fața Curții de Securitate a Statului împotriva ordonanței de recurs din 6 septembrie 1995. El susținea, printre altele, că arestarea de zi cu zi aducea atingere dreptului său la libertatea de exprimare și încălca art. 10 din Convenție. 11. În aceeași zi, Curtea de Securitate a statului a respins opoziția reclamantului. 12. Printr-un act de acuzare prezentat la 13 septembrie 1995, procurorul Republicii a inițiat în fața Curții de Securitate a Statului o acțiune publică împotriva reclamantului. Bazându-se pe articolul în cauză, el îi reproșa că dorea să încurajeze poporul la ură și ostilitate pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o rasă și regiune și solicita aplicarea articolului 312 din Codul penal, precum și interzicerea publicării de zi cu zi, în conformitate cu art. 2 suplimentar din Legea nr. 5680 privind presa. 13. La 4 aprilie 1996, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători, dintre care unul era membru al magistraturii militare, l-a declarat pe reclamant vinovat de fapte reprobabile și l-a condamnat la o amendă de 4 250 000. Carte turcească în conformitate cu art. 312 din Codul penal. De asemenea, Curtea a dispus interzicerea publicării pe o perioadă de o lună, în conformitate cu art. 2 suplimentar din Legea privind presa nr. 5680. 14. Curtea a examinat cazul reclamantului în calitate de redactor-șef al cotidianului. La pagina 12, a fost replicat prin presiune și violență la toate revendicările maselor oprimate care amenință sistemul și acesta este un război, numele acestui război este războiul dintre clase. În Ambarlar zmir, la Edremit, la Tuzla, la Șarnak, la Dersim, un adevărat război între asupritori și asupriți (...) Există o singură cale pentru a asigura pacea, și anume lupta, desfășurarea războiului proclamat de la existența claselor și înfrângerea. Acest lucru poate fi realizat nici de la început, nici de mâine, când cei asupriți vor obține puterea, când socialismul va învinge, războiul se va sfârși. Când mahalalele vor bate palatele, războiul se va sfârși. Atunci, războiul pentru pace, imediat după aceea... Curtea concluzionează că, luat în ansamblu, articolul în litigiu a avut ca scop să stârnească în societate ura și ostilitatea întemeiate pe apartenența la o clasă, la o regiune și la o rasă. 16. Reclamantul a formulat un recurs la Curtea de Casație. El a contestat în special interpretarea articolului incriminat reținut de Curtea de Securitate a statului. El susținea că acesta era un articol de opinie care reflecta o viziune marxistă redactată cu ocazia Zilei Păcii și a contestat, de asemenea, prezența unui judecător membru al magistraturii militare în formarea Curții de Securitate a statului care l-a condamnat. Prin hotărârea din 21 octombrie 1996, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 18. La momentul faptelor, aticlul 312 din Codul Penal era astfel formulat Instigare nepublică la infracțiune Se pedepsește cu șase luni până la doi ani de închisoare și cu o amendă grea de șase mii până la treizeci de mii de lire turcești, oricine, în mod expres, închiriază sau face apologia unui act calificat drept infracțiune prin lege, sau încurajează populația să nu respecte legea. Se pedepsește cu o pedeapsă cu închisoarea de unu până la trei ani, precum și cu o amendă de nouă mii până la treizeci și șase de mii de lire sterline, oricine, pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o clasă socială, la o rasă, la o religie, la o sectă sau la o regiune, îi încurajează pe oameni să urască și să se opună ostilității. În cazul în care un astfel de stimulent pune în pericol securitatea publică, pedeapsa se majorează cu o parte care poate merge de la o treime la jumătate din pedeapsa de bază. Pedeapsa care se referă la infracțiunile prevăzute la alineatul precedent se dublează atunci când acestea au fost săvârșite prin mijloacele enumerate la art. 311 alineatul (2). (106) PRIVIND ÎNTÂMPLAREA LIBERTATEI DE EXPRESIE ÎN TURCIA 19. Prin rezoluția adoptată la 23 iulie 2001 menționată anterior, care se referă la hotărârile Curții și la Rezoluția interimară DH(99) 560 din 8 octombrie 1999 [1] adoptată cu ocazia raportului Comisiei Europene pentru Drepturile Omului în cauza nr. 25658/94 privind Turcia în ceea ce privește libertatea de exprimare, Comitetul miniștrilor Consiliului Europei a reamintit că În toate aceste cazuri, Curtea sau Comitetul miniștrilor au constatat în special că condamnările penale ale reclamanților, din cauza declarațiilor conținute în articole, cărți, broșuri sau mesaje adresate sau pregătite publicului, le-au încălcat libertatea de exprimare, garantată prin art. 10 din Convenție. După ce a fost informat cu privire la un program important de reforme care a fost instituit pentru a pune, pe termen scurt, dreptul și practica turcă în conformitate cu cerințele Convenției privind libertatea de exprimare, pentru a preveni noi încălcări similare celor constatate în aceste cazuri; (...) În această rezoluție, întrucât, în majoritatea acestor cazuri, condamnările figurează încă în cazierul judiciar al reclamanților și rămân în vigoare restricții ale drepturilor civile și politice ale acestora, Comitetul de Miniștri a invitat din nou guvernul Turciei să respecte hotărârile Curții, inclusiv prin adoptarea de măsuri individuale care să pună capăt încălcărilor constatate și care să le șteargă consecințele, în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din convenție, și a încurajat autoritățile turce să efectueze reformele globale avute în vedere pentru ca dreptul turc să respecte cerințele articolului La 7 martie 2002, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație, declar că guvernul Republicii Turcia oferă reclamantului, cu titlu gratuit, suma de 3 811,23 EUR (trei mii opt sute unsprezece euro și douăzeci și trei de cenți), reprezentând 25 000 FRF (85 000 franci francezi), ca o soluționare amiabilă a cererii sale înregistrate la numărul 35076/97. Scutire de orice impozite aplicabile, această sumă, care acoperă și cheltuielile de judecată, va fi plătită în euro, care va fi convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului. Plata va fi efectuată în termen de trei luni de la hotărârea Curții în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului, într-un cont bancar indicat de solicitant. Plata va fi soluționată definitiv. Condamnările Turciei pronunțate de Curte în cauzele privind urmărirea penală în temeiul articolului 312 din Codul penal sau al Legii privind prevenirea terorismului arată în mod clar că dreptul și practica turcească trebuie să fie puse urgent în conformitate cu cerințele care rezultă din art. 10 din Convenție. Intervenția incriminată în cazul de față constituie o ilustrare suplimentară a acesteia. Prin urmare, guvernul se angajează să efectueze toate modificările necesare ale dreptului și practicii interne în acest domeniu, așa cum au fost deja definite în Programul național din 24 martie 2001. Guvernul face referire, de asemenea, la măsurile individuale menționate în Rezoluția interimară adoptată de Comitetul miniștrilor Consiliului Europei la 23 iulie 2001 (ResDH(2001)106), pe care le va aplica în circumstanțe precum cele care caracterizează această specie. În sfârșit, guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii Curții, trimiterea cauzei la Marea Cameră, făcută posibilă prin art. 43 alineatul (1) din convenție. 21. La 1 februarie 2002, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamantului, care luase cunoștință de proiectul declarației guvernului. Observ că guvernul Republicii Turcia îmi oferă, cu titlu gratuit, suma de 3 811,23 EUR (trei mii opt sute unsprezece euro și douăzeci și trei de cenți), reprezentând 25 000 FRF (25 000 franci francezi), ca soluționare amiabilă a cererii mele înregistrate la numărul 35076/97. Exonerată de orice impozite aplicabile, această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile și cheltuielile aferente cauzei, va fi plătită în euro, care va fi convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului. Plata va fi efectuată în termen de trei luni de la hotărârea Curții în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, într-un cont bancar pe care l-aș fi indicat și accept această propunere și, în plus, renunț la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care stau la baza acestei cereri. Această declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul și, în plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii Curții, trimiterea cauzei la Marea Cameră, făcută posibilă prin art. 43 alineatul (1) din Convenție. 22. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Comisia observă că guvernul pârât se angajează să plătească o sumă de bani reclamantului, să efectueze toate modificările aduse dreptului și practicii interne necesare pentru a aduce dreptul turc în conformitate cu cerințele Convenției privind libertatea de exprimare și să adopte, în vederea eliminării rapide și integrale a consecințelor condamnării reclamantului, măsurile individuale menționate în Rezoluția interimară adoptată de Comitetul miniștrilor Consiliului Europei la 23 iulie 2001 (ResDH(2001)106). 23. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că regulamentul amiabil intervenit se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [articolele 37 alineatul (1) in fine] 3 alin. (3) din Regulamentul de procedură - a se vedea Altan c. Turcia (regulament amiabil), nr. 32985/96, § 20, 14 mai 2002). 24. Prin urmare, este necesar să se șteargă cazul de la rol. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cazul rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 20 iunie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte A se vedea Incal c. Turcia din 9 iunie 1998, Rec., 1998-IV Arslan c. Turcia [GC], nr. 23462/94 Bașkaya și Okçukouic. Turcia [GC], n 23536/94 și 24408/94, CEDH 1999-IV Ceylan c. Turcia [GC], nr. 23556/94, CEDO 1999-IV Erdo [GC], nr. 24762/94 Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, CEDO 1999-VI Özgür Gündem c. Turcia, nr. 23144/93, CEDH 2000-III Erdo
PREMIÈRE SECTION
ALİ EROL c. TURQUIE
(Requête n° 35076/97)
ARRÊT
(Règlement amiable)
20 juin 2002
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Ali Erol c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.L.
Rozakis
,
président
,
M
me
F.
Tulkens
,
MM.
R.
Türmen
,
P.
Lorenzen
,
M
me
N.
Vajić
,
MM.
E.
Levits
,
V.
Zagrebelsky,
juges
,
et de M. E.
Fribergh
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30
mai 2002,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n° 35076/97) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Ali
Erol («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 30 janvier 1997 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par M.
H.K.
Gür, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l'Europe et les Droits de l'Homme.
3.
La requête a pour objet d'obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause révèlent un manquement de l'Etat défendeur aux exigences des articles 6 et 10 de la Convention.
4.
L'affaire a été transférée à la Cour le 1
er
novembre 1998 en vertu de l'article
5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention. La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Le 17
mai 2001, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.
5.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la première section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Les 22 janvier et 5 mars 2002 respectivement, le requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.
7.
Le requérant est un ressortissant turc, né en 1952 et résidant à Istanbul. Il est journaliste.
8.
Le 5 septembre 1995, le quotidien
Evrensel
(Universel), dont le requérant était rédacteur en chef, publia dans son numéro quatre-vingt-onze un article intitulé «
Guerre aux palais, paix aux taudis
» («
Saraylara savaș, kulübelere barıș
») et écrit par Semih Hiçyılmaz.
9.
Le 6 septembre 1995, à la demande du procureur de la République, le juge assesseur près la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul (ci-après «
la cour de sûreté de l'Etat
») rendit une ordonnance de référé sur la saisie des exemplaires du numéro du quotidien en question, en application des articles
28 de la Constitution et 86 du code de procédure pénale.
10.
Le 8 septembre 1995, le requérant forma une opposition devant la cour de sûreté de l'Etat contre l'ordonnance de référé du 6 septembre 1995. Il soutint notamment que la saisie du quotidien portait atteinte à son droit à la liberté d'expression et enfreignait l'article 10 de la Convention.
11.
Le même jour, la cour de sûreté de l'Etat rejeta l'opposition du requérant.
12.
Par un acte d'accusation présenté le 13 septembre 1995, le procureur de la République engagea devant la cour de sûreté de l'Etat une action publique contre le requérant. Se basant sur l'article en question, il lui reprochait d'avoir voulu inciter le peuple à la haine et à l'hostilité sur la base d'une distinction fondée sur l'appartenance à une race et à une région et requérait l'application de l'article 312 du code pénal ainsi que l'interdiction de la publication du quotidien, en application de l'article
2 additionnel de la loi n° 5680 sur la presse.
13.
Le 4 avril 1996, la cour de sûreté de l'Etat, composée de trois juges, dont l'un était membre de la magistrature militaire, déclara le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à une amende de 4
250
000
livres turques en application de l'article 312 du code pénal. Elle ordonna également l'interdiction de la publication pour une durée d'un mois, en application de l'article 2 additionnel de la loi sur la presse n°
5680.
14.
La cour examina le cas du requérant en sa qualité de rédacteur en chef du quotidien. Elle déclara notamment «
Dans l'article intitulé «
Guerre aux palais, paix aux taudis
» se trouvant à la page 12, «
(...) il était répliqué par la pression et par la violence à toutes les revendications des masses opprimées menaçant le système et cela, c'est une guerre, le nom de cette guerre est la guerre des classes. A Ambarlar İzmir, à Edremit, à Tuzla, à Șırnak, à Dersim, une véritable guerre dure entre les oppresseurs et les opprimés (...) Il existe une seule voie pour assurer la paix, à savoir lutter, mener la guerre proclamée depuis l'existence des classes et vaincre. Cela peut être réalisé ni d'emblée ni demain, lorsque les opprimés obtiendront le pouvoir, lorsque le socialisme vaincra, la guerre se terminera. Lorsque les taudis battront les palais, la guerre se terminera. Alors, la guerre pour la paix, toute suite
» (...)
».
15.
La cour conclut que, pris dans son ensemble, l'article litigieux avait pour but de susciter dans la société la haine et l'hostilité fondées sur l'appartenance à une classe, à une région et à une race.
16.
Le requérant forma un pourvoi devant la Cour de cassation. Il contesta notamment l'interprétation de l'article incriminé retenue par la cour de sûreté de l'Etat. Il soutint qu'il s'agissait d'un article d'opinion reflétant une vision marxiste rédigée à l'occasion de la journée de la paix. Il contesta en outre la présence d'un juge membre de la magistrature militaire dans la formation de la cour de sûreté de l'Etat l'ayant condamné. Il invoqua que sa condamnation enfreignait les articles 6 et 10 de la Convention.
17.
Par un arrêt du 21 octobre 1996, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
18.
A l'époque des faits, l'a
rticle 312 du
code
pénal était ainsi libellé
:
«
Incitation non publique au crime
Est passible de six mois à deux ans d'emprisonnement et d'une amende lourde de six mille à trente mille livres turques quiconque, expressément, loue ou fait l'apologie d'un acte qualifié de crime par la loi, ou incite la population à désobéir à la loi.
Est passible d'une peine d'emprisonnement d'un à trois ans ainsi que d'une amende de neuf mille à trente-six mille livres quiconque, sur la base d'une distinction fondée sur l'appartenance à une classe sociale, à une race, à une religion, à une secte ou à une région, incite le peuple à la haine et à l'hostilité. Si pareille incitation compromet la sécurité publique, la peine est majorée d'une portion pouvant aller d'un tiers à la moitié de la peine de base.
Les peines qui s'attachent aux infractions définies au paragraphe précédent sont doublées lorsque celles-ci ont été commises par les moyens énumérés au paragraphe
2 de l'article
311.
»
(106) SUR LES ATTEINTES A LA LIBERTÉ D'EXPRESSION EN TURQUIE
19.
Par la résolution précitée adoptée le 23 juillet 2001, se référant aux arrêts rendus par la Cour et à la Résolution intérimaire DH(99)560 du 8
octobre 1999
[1]
adoptée à l'occasion du rapport de la Commission européenne des Droits de l'Homme dans l'affaire n°
25658/94 concernant la Turquie en matière de liberté d'expression, le Comité des Ministres du Conseil de l'Europe a rappelé que
:
«
(...) dans toutes ces affaires, la Cour ou le Comité des Ministres ont notamment constaté que les condamnations pénales des requérants, en raison de déclarations contenues dans des articles, des livres, des brochures ou des messages adressés ou préparés pour le public, avaient enfreint leur liberté d'expression, garantie par l'article
10 de la Convention
;
Ayant été informé d'un programme important de réformes qui a été établi en vue de mettre, à bref terme, le droit et la pratique turcs en conformité avec les exigences de la Convention en matière de liberté d'expression, afin de prévenir de nouvelles violations semblables à celles constatées dans ces affaires
; (...)
».
Dans cette résolution, considérant que, dans la plupart de ces affaires, les condamnations figurent toujours dans le casier judiciaire des requérants et que des restrictions de leurs droits civils et politiques restent en vigueur, le Comité de Ministres a à nouveau invité le Gouvernement de la Turquie à se conformer aux arrêts de la Cour, y compris par l'adoption de mesures individuelles mettant un terme aux violations constatées et effaçant autant que possible leurs conséquences, en vertu de l'article 46 § 1 de la Convention, et a encouragé les autorités turques à mener à bien les réformes globales envisagées pour rendre le droit turc conforme aux exigences de l'article
10 de la Convention.
20.
Le 7 mars 2002, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
1.
Je déclare que le gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérant, à titre gracieux, la somme de 3
811,23
EUR (trois mille huit cent onze euros et vingt-trois centimes), correspondant à 25
000
FRF (vingt-cinq mille francs français), en guise de règlement amiable de sa requête enregistrée sous le numéro 35076/97. Exonérée de tous impôts éventuellement applicables, cette somme, qui couvre également les frais et dépens afférents à la cause, sera versée en euros, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement. Le paiement sera effectué dans les trois mois de l'arrêt rendu par la Cour conformément à l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme, sur un compte bancaire indiqué par le requérant. Le versement vaudra règlement définitif de l'affaire.
2.
Les condamnations de la Turquie prononcées par la Cour dans les affaires concernant les poursuites au titre de l'article 312 du code pénal ou des dispositions de la loi sur la prévention du terrorisme font clairement apparaître que le droit et la pratique turcs doivent d'urgence être mis en conformité avec les exigences résultant de l'article
10 de la Convention. L'ingérence incriminée dans le cas d'espèce en constitue une illustration supplémentaire.
Aussi le Gouvernement s'engage-t-il à opérer toutes les modifications du droit et de la pratique internes nécessaires dans ce domaine, telles qu'elles ont déjà été définies dans le Programme national du 24 mars 2001.
3.
Le Gouvernement se réfère par ailleurs aux mesures individuelles visées dans la Résolution intérimaire adoptée par le Comité des Ministres du Conseil de l'Europe le 23
juillet 2001 (RésDH(2001)106), qu'il appliquera dans les circonstances telles que celles qui caractérisent la présente espèce.
4.
Enfin, le Gouvernement s'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt de la Cour, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre rendu possible par l'article
43 §
1 de la Convention.
»
21.
Le 1
er
février 2002, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le représentant du requérant, qui avait pris connaissance du projet de la déclaration du Gouvernement
:
«
1.
Je note que le gouvernement de la République de Turquie offre de me verser, à titre gracieux, la somme de 3
811,23 EUR (trois mille huit cent onze euros et vingt-trois centimes), correspondant à 25
000 FRF (vingt-cinq mille francs français), en guise de règlement amiable de ma requête enregistrée sous le numéro 35076/97. Exonérée de tous impôts éventuellement applicables, cette somme, qui couvre également les frais et dépens afférents à la cause, sera versée en euros, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement. Le paiement sera effectué dans les trois mois de l'arrêt rendu par la Cour conformément à l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme, sur un compte bancaire que j'aurai indiqué.
2.
J'accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de la Turquie à propos des faits à l'origine de ladite requête. Je déclare l'affaire définitivement réglée.
3.
La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
4.
En outre, je m'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt de la Cour, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre rendu possible par l'article 43 § 1 de la Convention.
»
22.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel les parties ont abouti (article 39 de la Convention). Elle observe que le gouvernement défendeur s'y engage à verser une somme d'argent au requérant, à opérer toutes les modifications du droit et de la pratique internes nécessaires pour mettre le droit turc en conformité avec les exigences de la Convention en matière de liberté d'expression et à adopter, afin d'effacer rapidement et intégralement les conséquences de la condamnation du requérant,
les mesures individuelles visées dans la Résolution intérimaire adoptée par le Comité des Ministres du Conseil de l'Europe le 23 juillet 2001 (RésDH(2001)106).
23.
Eu égard à ce qui précède, la Cour considère que le règlement amiable intervenu s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement - voir
Altan c. Turquie
(règlement amiable), n°
32985/96, §
20, 14 mai 2002).
24.
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de rayer l'affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 juin 2002 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président
1.
Voir Incal c. Turquie du 9 juin 1998,
Recueil des arrêts et décisions
;
Arslan c.
Turquie
[GC], n° 23462/94
;
Bașkaya et Okçuoğlu c. Turquie
[GC], n
os
23536/94 et 24408/94, CEDH 1999-IV
;
Ceylan c. Turquie
[GC], n° 23556/94, CEDH 1999-IV
;
Erdoğdu et İnce c. Turquie
[GC], n
os
25067/94 et 25068/94, CEDH 1999-IV
;
Gerger c.
Turquie
[GC], n°
24919/94
;
Karataș c. Turquie
[GC], n° 23168/94, CEDH 1999-IV
;
Okçuoğlu c. Turquie
[GC], n° 24246/94
;
Polat c. Turquie
[GC], n° 23500/94
;
Sürek et Özdemir c. Turquie
[GC], n
os
23927/94 et 24277/94
;
Sürek c. Turquie
(n° 2)
[GC], n°
24122/94
;
Sürek c. Turquie
(n° 4)
[GC], n° 24762/94
;
Öztürk c. Turquie
[GC], n°
;
Özgür Gündem c. Turquie
, n° 23144/93, CEDH 2000-III
;
Erdoğdu c. Turquie
, n° 25723/94, CEDH 2000-VI
;
Șener c. Turquie
, n° 26680/95 et
İbrahim Aksoy c. Turquie
, n
os
28635/95, 30171/96 et 34535/97.