Hida împotriva Danemarcei

Reclamantul, Muhammad Hida, născut în 1974, este un național al Serbiei și Muntenegru de origine romă, care locuiește în Gram, Danemarca. El este reprezentat în fața Curții de către Erik Støtrup Thomsen. Reclamantul, soțul său în conformitate cu tradițiile gitane, și fiul lor a intrat în Danemarca la 19 februarie 2001 fără acte de călătorie/identificare și a solicitat azil. În sprijinul acesteia, reclamantul a explicat că în două ocazii în iunie și decembrie 1999 membrii Armatei de Eliberare a Kosovo l-au bătut și l-au scos în cele din urmă pe el și pe familia sa din orașul său natal, Gjilane, Kosovo. De la 25 decembrie 1999 până la 15 februarie 2001 au locuit în Bujanovac, Serbia. De asemenea, el a susținut că, în general, fiind de origine romă, el a fost supus persecuției și hărțuirii de către diverse persoane din 1995. La 6 februarie 2002, autoritățile extraterestre (Udlændingestirelsen) au refuzat să acorde azil reclamantului.

La apel, decizia a fost susținută la 26 septembrie 2002 de Consiliul Refugiatului (Flygtningenævnet). Ambele cazuri au remarcat faptul că declarația evenimentelor făcute de reclamant și, respectiv, de soțul său a fost divergentă. Cu toate acestea, chiar și acceptarea declarațiilor reclamantului ca fapte, au constatat că hărțuirea și incidentele menționate nu au atins nivelul minim de severitate pentru a se încadrea în noțiunea de persecuție prevăzută la art. 7 din Legea privind extraterestrii (Udlændingeloven). De asemenea, reprezentând că reclamantul nu a fost niciodată activ din punct de vedere politic, și menționând îmbunătățirea situației de securitate din Kosovo, ei au constatat că nu există niciun pericol concret că reclamantul va fi supus persecuției, dacă ar fi revenit.

În sfârșit, reiterând că reclamantul și familia sa au trăit fără probleme în Serbia, el a fost referit să locuiască în altă parte din Republica Federală Iugoslavia în cazul în care nu dorește să se întoarcă în provincia Kosovo. Reclamantul a fost ordonat să părăsească țara imediat. La 20 septembrie 2002, reclamantul a solicitat ca Ministerul Refugiaților, Imigrației și Integrației (Ministrul Flygtninge, Indvandrere og Integration) să-i acorde un permis de reședință pentru motive umanitare în conformitate cu art. 9 b din Legea privind extratereștrii. În sprijinul acestuia, el a susținut, printre altele, că fiul său a suferit de astm și bronchitis și a fost operat în Danemarca. Cererea sa a fost refuzată la 7 aprilie 2003 de către Ministerul Afacerilor privind refugiații, imigrația și integrarea constatând că reclamantul nu a suferit de o boală fizică sau mentală foarte gravă, care ar putea justifica acordarea unui permis de reședință pe motive umanitare.

La 29 ianuarie 2003, referindu-se la situația generală a securității în Kosovo, reclamantul a solicitat redeschiderea procedurii de azil, care a fost refuzată la 12 mai 2003 de către Consiliul pentru refugiați, care a fost ordonat să părăsească țara imediat. Prin scrisoarea din 20 mai 2003, Comisarul Național Danez al Poliției (Rigspolitichefen) a informat reclamantul că termenul de părăsire a Danemarcei era întârziat. În iunie 2003, reclamantul și familia sa au fost mutați într-un centru de imigrare din Sandholm. Se pare că acolo reclamantul este furnizat cu alimente, adăpost și asistență medicală, în timp ce el nu mai primește o plată lunară pentru achiziționarea necesităților. Legea extraterestră și Kosovars din Danemarca.

Potrivit informațiilor furnizate de Guvern, în vara anului 1999 Danemarca a evacuat un total de 2.855 Kosovars, care au fost selectate împreună cu UNHCR. În acest caz, reclamantul nu a fost printre acești evacuați. El a intrat în Danemarca însuși în februarie 2001. Un „Lege de urgență Kosovo” din aprilie 1999 a creat baza juridică la nivel intern pentru primirea persoanelor strămutate din Kosovo cu necesitatea de protecție temporară.

Actul a fost abrogat în 2000. În același timp, în Legea privind extratereștrii s-a introdus o dispoziție care introduce posibilitatea acordării unui permis de ședere persoanelor în dificultate din provincia kosovară a presupus că au nevoie de protecție temporară (în prezent secțiunea 9 e alineatul (1)). O condiție prealabilă pentru obținerea unui permis de ședere în temeiul prezentei dispoziții este faptul că persoana în cauză trebuie presupusă că are nevoie de protecție temporară în Danemarca și a deținut anterior un permis de ședere în temeiul „Legii de urgență Kosovo” sau a fost înregistrată ca un consultant în materie de azil înainte de 30 aprilie 1999. Evaluarea dacă reclamanții sunt eligibili pentru un permis de ședere în temeiul articolului 9 e alineatul (1) din Legea privind extratereștrii se efectuează pe baza recomandărilor UNHCR.

Astfel, în conformitate cu recomandările UNHCR, este posibil să se elibereze permise de reședință în temeiul articolului 9 e alineatul (1) persoanelor - care au deținut anterior un permis de reședință în temeiul Actului de urgență din Kosovo sau care au solicitat azil înainte de 30 aprilie 1999 – și care pot fi trimitete la una dintre categoriile de „persoanele bolnave cronice ale căror condiții necesită intervenție medicală specializată de un tip care nu este încă disponibil în Kosovo”; „Persoanele cu boală psihică severă și cronică a căror condiții necesită intervenție medicală specializată nu sunt încă disponibile în Kosovo”; „Persoanele vârstnice care nu au nici rude sau nici altă formă de sprijin social în Kosovo”; și „Filii separati fără rude sau îngrijitori în Kosovo, și pentru care nu se constată că este în interesul cel mai bun de a reveni în Kosovo”.

Cererea de permis de reședință în temeiul articolului 9 e alineatul (1) din Legea privind extratereștrii este stabilită în primul rând de autoritățile extratereștrii și, în al doilea rând de Ministerul Afacerilor privind refugiații, imigrația și integrarea. Reclamantul în acest caz nu este acoperit de art. 9 1 litera (e) din Legea extraterestră, deoarece nu a deținut niciodată un permis de ședere în temeiul „Legii de urgență Kosovo” și a intrat în Danemarca după 30 aprilie 1999. Cu toate acestea - ca și reclamanții de azil din alte țări - el a avut posibilitatea de a solicita azil în temeiul articolului 7 din Legea privind extratereștrii; pentru un permis de ședere din motive umanitare în temeiul articolului 9 b din Lege; sau pentru un permis de ședere din cauza unor circumstanțe extraordinare în temeiul articolului 9 c din Lege.

Asilul este acordat extratereștrilor, care îndeplinesc condițiile Convenției de la Geneva. Solicitările de azil sunt determinate în primul rând de către autoritățile extratereștrii și în al doilea rând de către Consiliul Refugiat, care este un organism independent quasi judiciar care nu este supus nici unei instrucțiuni de la guvernul danez. Astfel, Ministerul Refugiaților, Imigrației și integrării nu are autoritatea de a decide cererile de azil. Recomandările UNHCR sunt incluse în materialul de fundal al autorităților de azil în legătură cu determinarea cazurilor concrete de azil.

acordarea unui permis de ședere pe motive umanitare în temeiul articolului 9 b din lege este o decizie discrețională, care, potrivit practicii, poate fi acordată persoanelor care nu îndeplinesc condițiile Convenției de la Geneva, dar care suferă de boli fizice sau psihice foarte severe (cu excepția cazului în care există posibilitatea de a primi asistența medicală necesară în țara de origine a reclamantului). Cererea de permis de reședință pe motive umanitare cf. secțiunea 9 b alin. (1) sunt determinate de Ministerul Afacerilor pentru Refugiați, Imigrație și Integrare. Un permis de reședință poate fi acordat în temeiul articolului 9 c din Legea extraterestră pe o bază discrețională, dacă datorită circumstanțelor extraordinare, există motive solide pentru acordarea acestuia.

Cererea de permis de reședință în temeiul prezentului articol din lege este determinată în primul rând de către autoritățile extraterestre și, în al doilea rând, de către Ministerul Afacerilor cu Refugiat, Immigrație și Integrare. În conformitate cu Legea privind extraterestrii, un extraterestre al cărui cerere de permis de reședință pentru Danemarca a fost refuzată trebuie să părăsească țara. În plus, în temeiul Actului este posibil să se ofere asistență financiară dacă persoana în cauză returnează fără întârziere nejustificată voluntară. În ceea ce privește returnarea forțată a străinilor din provincia Kosovo, UNMIK (Misiunea de administrație interioară a Națiunilor Unite în Kosovo) este partenerul relevant.

În fiecare caz există un dialog strâns între Comisarul Național Danez al Poliției și UNMIK. În primul rând Comisarul Național Danez al Poliției notifică UNMIK în legătură cu întoarcerea în Kosovo a Kosovars a căror cereri de permis de reședință au fost refuzate în Danemarca. Aceste notificări indică momentul de plecare a persoanei din Kosovo și de intrare în Danemarca și de informare cu privire la deciziile luate de autoritățile daneze și la situația personală a persoanei, inclusiv orașul său de origine din Kosovo, limbile deținute de persoana respectivă și în cazul în care locuiesc membrii familiei sale. De asemenea, aceasta apare din notificarea în cazul în care persoana a fost expulzată din cauza infracțiunii.

De asemenea, notificările se referă la statutul de sănătate al persoanei fizice. Această procedură de notificare a fost înființată pentru prima oară în cadrul unei reuniuni care s-a desfășurat în Kosovo din 24 până la 26 iulie 2000 între funcționarii Comisarului Național Danez al Poliției, autoritățile extraterestre și UNMIK. Procedura de notificare a fost confirmată și extinsă la o ședință din Kosovo la 22 ianuarie 2003 între o delegație de înalti oficiali din partea autorităților de imigrare și UNMIK, care a convenit că UNMIK va fi furnizată informații extinse, în special cu privire la statutul mental al lui Kosovars care nu sunt trimise în mod voluntar în Kosovo pentru a sprijini UNMIK în eforturile sale de rezolvare a sarcinii sale.

Aceste informații vor fi disponibile UNMIK prin furnizarea unui raport privind statutul medical voluntar înainte de întoarcerea în Kosovo. Comisarul Național Daneză de Poliție a prezentat UNMIK o serie de Kosovo ale căror cereri de permis de reședință în Danemarca au fost refuzate pentru care au trebuit să părăsească Danemarca. În unele cazuri, UNMIK s-a opus reîntoarcerii persoanelor în cauză. În astfel de situații Comisarul Național Danez al Poliției a suspendat returnarea până la un anunț suplimentar. În acest caz, Comisarul Național Danez al Poliției nu a contactat încă UNMIK deoarece nu a fost încă planificată returnarea forțată a reclamantului. În mod normal, o întoarcere forțată durează destul de mult timp, nu mai puțin de două sau trei luni.

Materiale internaționale relevante În ceea ce privește situația actuală de securitate în Kosovo, următoarele declarații/ constatări sunt de o relevanță deosebită: Secretarul General privind Misiunea interimar a Organizației Națiunilor Unite din Kosovo a declarat în raportul său din 14 aprilie 2003 privind activitățile UNMIK și evoluțiile din Kosovo, Serbia și Muntenegru, printre altele care, având în vedere continuarea violenței, hărțuirea și discriminarea cu care se confruntă minoritățile, a realizat restituirile sustenabile în Kosovo, a fost dificil, a consumat timp și a consumului de resurse; În raportul său din 26 iunie 2003, el a declarat, printre altele, că incidentele de violență și crimele împotriva minorităților au continuat să fie un motiv de îngrijorător în Kosovo; În raportul său din 15 octombrie 2003, el a declarat, printre altele, că, în ciuda unor incidente violente care implică victime sârbe din Kosovo, rata generală a continuat să se accelereze în perioada raportării.

Peste 2.200 de persoane strămutate s-au întors până în acel an în zonele în care erau minoritare (inclusiv 1.016 sârbe kosovare, 693 romi/ Ashkaelia/Egyptieni, 242 bosniaci, 74 Gorani și 239 albanezi kosovari). Finanțarea preconizată de la mai mulți donatori majori a fost furnizată în Kosovo și lucrează la o serie de proiecte de returnare au început în mod serios, inclusiv returnarea sârbilor kosovari la Podgorce (rezona Gnjilane) și la Valea Zhupa (rezona Prizren) și la Roma/Ashkaelia/Egiptean în Magura (rezona Pristinia) și la orașul Pristina. Nivelul sporit de securitate în cadrul sârbilor kosovare și al altor comunități minoritare nu a dus la anularea niciunui proiect de returnare, dar a condus la numeroase amânări ale activităților de returnare, într-un stadiu în care astfel de întârzieri ar putea însemna că nu sunt posibile returnări până în primăvara următoare.

De asemenea, s-a considerat probabil să aibă un efect de atenuare asupra returnării persoanelor.

Cea de-a zecea evaluare a situației minorităților etnice din Kosovo din martie 2003, realizată în comun de OSCE și UNHCR, a declarat că minoritățile continuă să se confrunte cu diferite grade de hărțuire, intimidare și provocare, precum și cu libertatea limitată de circulație, și că, având în vedere situația generală descrisă în raport, modificările observate în perioada de raport nu au fost încă suficient de fundamentale pentru a concluziona că condițiile vor exista pentru returnarea la scară largă a minorităților etnice în viitor, subliniind necesitatea continuă de protecție internațională a membrilor comunităților etnice, în special sârbi Kosovo, Roma, Ashkaelia și Egipțienii; Cartea poziției UNHCR privind nevoile continue de protecție ale persoanelor din Kosovo din ianuarie 2003 a declarat că, în special, sârbii și romi Kosovo, dar și egienii trebuie să continue să beneficieze de protecție internațională în țările țările de azil.

UNHCR a subliniat faptul că returnarea acestor minorități ar trebui să aibă loc pe o bază strict voluntară și să se bazeze pe decizii individuale deplin informate. Orice astfel de mișcări de returnare voluntară ar trebui coordonate în mod corespunzător, iar reintegrarea ar trebui susținută prin asistență pentru asigurarea sustenabilității. Sârbii kosovari, romi, Ashkaelia și persoanele sau familiile egipteane nu ar trebui să fie forțate sau induse să se întoarcă în Kosovo.

Primul vicepreședinte al Comitetului consultativ pentru Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, recomandat în raportul său de misiune din martie 2003 „Roma se întoarce în Serbia și Muntenegru” pentru Consiliul Europei, printre altele că reclamantul/revenitorii romi de azil (din Europa de Vest), care au fugit din Kosovo, nu ar trebui să fie returnat în Kosovo dacă nu doresc să se întoarcă și acestea sunt recomandate de UNMIK și UNCHR că sunt în siguranță personală să se întoarcă la casele lor, și în raportul său din 29 aprilie 2003 – Serbia și Muntenegru (Kosovo) „președinții în casele noastre”: preocupările Amnesty International pentru drepturile umane ale minorităților din Kosovo – Amnesty International a cerut, printre altele, să nu pună capăt protecției internaționale tuturor refugiaților minoritarilor din Kosovo și să se asigure că refugiații care au nevoie încă de protecție nu au fost supune în niciun mod de presiune sau de „re” „revolt în mod activ”.

Amnesty International a considerat că returnarea forzabilă a membrilor grupurilor minoritare în Kosovo ar fi o încălcare a principiului nerefuzării și ar pune în pericol persoanele minoritare. De la un „Memorandum de înțelegere” între Ministrul Federal al Internului Germaniei și Reprezentantul Special al Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite pentru Kosovo din 31 martie 2003, aproximativ 33 000 de membri ai minorităților etnice din Kosovo sunt obligați să părăsească Germania. S-a convenit că anumite membri ale grupurilor etnice minoritare nu mai au nevoie de protecție internațională și, prin urmare, ar putea fi reîntors în Kosovo, începând cu aprilie 2003. În primul an Germania va reveni la 1000 de persoane.

Această cifră ar include membri ai comunităților minoritare turce, bosniace, gorani și torbesh, precum și ashkaelia și minorități egiptești. În ceea ce privește cele două grupuri de minorități, acestea vor fi returnate în funcție de rezultatele unui proces individualizat de screening realizat de UNMIK. Membrii comunităților sârbe și rome nu vor fi returnați în 2003.

The applicant, Muhammad Hida, born in 1974, is a national of Serbia and Montenegro of Roma origin, who lives in Gram, Denmark. He is represented before the Court by Erik Støttrup Thomsen. The applicant, his spouse according to gypsy traditions, and their son entered Denmark on 19 February 2001 without any travel/identification papers, and requested asylum. In support thereof the applicant explained that on two occasions in June and December 1999 members of the Kosovo Liberation Army had beaten him, and eventually driven him and his family out of his hometown, Gjilane in Kosovo. From 25 December 1999 until 15 February 2001 they lived in Bujanovac, Serbia. Also, he maintained that in general being of Roma origin, he had been subjected to persecution and harassment by various persons since 1995. On 6 February 2002 the Aliens Authorities (Udlændingestyrelsen) refused to grant the applicant asylum.

On appeal, the decision was upheld on 26 September 2002 by the Refugee Board (Flygtningenævnet). Both instances noted that the statement of events made by the applicant and his spouse respectively had been divergent. However, even accepting the applicant’s statements as facts, they found that the harassment and incidents referred to failed to attain the minimum level of severity in order to fall within the notion of persecution set out in section 7 of the Aliens Act (Udlændingeloven). Also, reiterating that the applicant had never been politically active, and noting the improvement of the security situation in Kosovo, they found that no concrete danger existed that the applicant would be subjected to persecution, if returned.

Finally, reiterating that the applicant and his family had lived without any problems in Serbia, he was referred to reside elsewhere in the Federal Republic of Yugoslavia in case he did not wish to return to the Province of Kosovo. The applicant was ordered to leave the country immediately. On 20 September 2002 the applicant requested that the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs (Ministeriet for Flygtninge, Indvandrere og Integration) grant him a residence permit on humanitarian grounds pursuant to section 9 b of the Aliens Act. In support thereof he maintained inter alia that his son suffered from asthma and bronchitis and had undergone surgery in Denmark. His request was refused on 7 April 2003 by the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs finding that the applicant did not suffer from a very serious physical or mental illness, which could justify the granting of a residence permit on humanitarian grounds.

On 29 January 2003, referring to the general security situation in Kosovo, the applicant requested that the asylum proceedings be reopened. This was refused on 12 May 2003 by the Refugee Board. The applicant was ordered to leave the country immediately. By letter of 20 May 2003 the Danish National Commissioner of Police (Rigspolitichefen) informed the applicant that the time limit for leaving Denmark was overdue. In June 2003 the applicant and his family were moved to an immigration centre in Sandholm. It appears that there the applicant is provided with food, shelter and medical care, whereas he no longer receives a monthly payment to purchase necessities. The Aliens Act and Kosovars in Denmark.

According to information provided by the Government, in the summer of 1999 Denmark evacuated a total of 2,855 Kosovars, which were selected together with UNHCR. The applicant in the present case was not among those evacuees. He entered Denmark himself in February 2001. A “Kosovo Emergency Act” of April 1999 created the legal basis at domestic level for receiving displaced persons from Kosovo with a need for temporary protection.

The Act was repealed in 2000. At the same time a provision was inserted in the Aliens Act introducing the possibility of granting a residence permit to distressed persons from the Kosovo Province assumed to need temporary protection (now section 9 e (1)). A precondition for obtaining a residence permit under this provision is that the person in question must be assumed to need temporary protection in Denmark and formerly held a residence permit pursuant to the “Kosovo Emergency Act” or has been registered as an asylum-seeker before 30 April 1999. The assessment whether applicants are eligible for a residence permit under section 9 e (1) of the Aliens Act is made on the basis of UNHCR recommendations.

Thus, in accordance with the UNHCR recommendations it is possible to issue residence permits under section 9 e (1) to persons - who formerly held a residence permit under the Kosovo Emergency Act or who applied for asylum before 30 April 1999 – and who can be referred to one of the categories of “chronically ill persons whose conditions requires specialised medical intervention of a type not yet available in Kosovo”; “Persons with severe and chronic mental illness whose conditions requires specialised medical intervention of a type not yet available in Kosovo”; “Severely handicapped persons (including their caregivers) whose wellbeing depends on a specialised support system not yet available in Kosovo”; “Unaccompanied elderly persons who have no relatives or any other form of societal support in Kosovo”; and “ Separated children without relatives or caregivers in Kosovo, and for whom it is found not to be in the best interest to return to Kosovo”.

App1ications for a residence permit under section 9 e (1) of the Aliens Act are determined in the first instance by the Aliens Authorities and in the second instance by the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs. The applicant in the present case is not covered by section 9 1 (e) of the Aliens Act because he never held a residence permit under the “Kosovo Emergency Act” and he entered Denmark after 30 April 1999. However - like asylum-seekers from other countries – he had the possibility of applying for asylum pursuant to section 7 of the Aliens Act; for a residence permit on humanitarian grounds pursuant to section 9 b of the Act; or for a residence permit due to extraordinary circumstances pursuant to section 9 c of the Act.

Asylum is granted to aliens, who satisfy the conditions of the Geneva Convention. Applications for asylum are determined in the first instance by the Aliens Authorities and in the second instance by the Refugee Board, which is an independent quasi-judicial body that is not subject to any instructions from the Danish Government. Thus, the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs has no authority to decide applications for asylum. UNHCR Recommendations are included in the background material of the asylum authorities in connection with the determination of concrete asylum cases.

The granting of a residence permit on humanitarian grounds pursuant to section 9 b of the Act is a discretionary decision, which according to practice may be granted to persons who do not satisfy the conditions of the Geneva Convention, but who is suffering from very severe physical or mental illness (unless the possibility of receiving the requisite medical assistance exists in the applicant’s country of origin). Applications for a residence permit on humanitarian grounds cf. section 9 b (1) are determined by the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs. A residence permit may be granted pursuant to section 9 c of the Aliens Act on a discretionary basis, if due to extraordinary circumstances, there are strong grounds for granting such.

App1ications for a residence permit under this section of the Act are determined in the first instance by the Aliens Authorities and in the second instance by the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs. According to the Aliens Act an alien whose application for a residence permit for Denmark has been refused must leave the country. Furthermore, under the Act it is possible to provide financial assistance if the person in question returns without undue delay voluntary. In connection with the forced return of aliens from the Kosovo Province, UNMIK (United Nations Interim Administration Mission in Kosovo) is the relevant partner. In every case there is a close dialogue between the Danish National Commissioner of Police and UNMIK.

Firstly the Danish National Commissioner of Police notifies UNMIK about the return to Kosovo of Kosovars whose applications for a residence permit in Denmark have been refused. Such notifications state the time of the individual’s departure from Kosovo and entry into Denmark and inform of decisions made by the Danish authorities and the individual’s personal situation, including his or her home town in Kosovo, the languages mastered by the individual and where his or her family members are staying. It also appears from the notification if the individual has been expelled due to crime. The notifications also state particulars on the individual’s health status. This notification procedure was first established at a meeting held in Kosovo from 24 to 26 July 2000 between officials of the Danish National Commissioner of Police, the Aliens Authorities and UNMIK.

The notification procedure was confirmed and expanded at a meeting in Kosovo on 22 January 2003 between a delegation of high officials from the immigration authorities and UNMIK, who agreed that UNMIK will be provided with extended information, especially concerning the mental status of Kosovars who are non-voluntarily sent back to Kosovo in order to support UNMIK in its efforts to solve its task. Such information will be available to UNMIK by offering the Kosovars in question a voluntary medical status report prior to the return to Kosovo. The Danish National Commissioner of Police has presented to UNMIK a number of Kosovars whose applications for a residence permit in Denmark have been refused for which reason they have had to leave Denmark.

In some cases UNMIK objected to the return of the persons in question. In such situations the Danish National Commissioner of Police has suspended the return until further notice. In the present case, the Danish National Commissioner of Police has not yet contacted UNMIK because the forced return of the applicant has not been planned yet. Normally a forced return takes quite some time, not less than two or three months.

Relevant international materials With regard to the current security situation in Kosovo, the following statements/ findings are of particular relevance: The Secretary General on the United Nations Interim Administration Mission in Kosovo stated in his report of 14 April 2003 covering the activities of UNMIK and the developments in Kosovo, Serbia, and Montenegro among other things that given the continued violence, harassment and discrimination faced by minorities, achieving sustainable minority returns to Kosovo was difficult, time-consuming and resource-intensive; In his report of 26 June 2003 he stated inter alia that incidents of violence and crimes against minorities continued to be a cause for concern within Kosovo; In his report of 15 October 2003 he stated inter alia that despite setbacks resulting from recent violent incidents involving Kosovo Serb victims, the overall rate of returns continued to accelerate during the reporting period.

Over 2,200 displaced persons had returned so far that year to areas where they were a minority (including 1,016 Kosovo Serb, 693 Roma/ Ashkaelia /Egyptians, 242 Bosnians, 74 Gorani and 239 Kosovo Albanians). Funding expected from several major donors had been provided in Kosovo and work on a number of returns projects had begun in earnest, including the return of Kosovo Serbs to Podgorce (Gnjilane region) and Zhupa Valley (Prizren region), and Roma/ Ashkaelia/Egyptian returns to Magura (Pristinia region) and Pristina town. The heightened level of security within the Kosovo Serb and other minority communities had not resulted in the cancelling of any returns project, but it had led to numerous postponements of returns activities, at a stage in the season where such delays may mean that returns are not possible until next spring.

It was also considered likely to have a dampening effect on individuals’ return.

The Tenth Assessment of the Situation of Ethnic Minorities in Kosovo of March 2003, conducted jointly by OSCE and the UNHCR, stated that minorities continue to face varying degrees of harassment, intimidation and provocation, as well as limited freedom of movement, and that considering the overall situation described in the report, the changes noted during the reporting period were not yet fundamental enough to conclude that conditions would exist for large scale return of ethnic minorities in the near future, underscoring the continuing need for international protection for members of ethnic communities, in particular Kosovo Serbs, Roma, Ashkaelia and Egyptians; The UNHCR Position Paper on the continued Protection Needs of individuals from Kosovo of January 2003 stated that especially Kosovo Serbs and Roma, but also Ashkaelia and Egyptians should continue to benefit from international protection in countries of asylum.

UNHCR stressed that return of these minorities should take place on a strictly voluntary basis and be based on fully informed individual decisions. Any such voluntary return movements should be properly coordinated, and re-integration should be supported through assistance to ensure sustainability. Kosovo Serb, Roma, Ashkaelia and Egyptian individuals or families should not be forced or induced to return to Kosovo.

The First Vice-President of the Advisory Committee on the Framework Convention for the Protection of National Minorities, recommended in his mission report of March 2003 “Roma Returns to Serbia and Montenegro” for the Council of Europe, inter alia that Roma asylum seeker/returnees (from Western Europe), who fled Kosovo, should not be returned to Kosovo unless they wish to return and they are advised by UNMIK and UNCHR that it is safe for them personally to return to their homes, and In its report of 29 April 2003 - Serbia and Montenegro (Kosovo) “Prisoners in our own homes”: Amnesty International’s concerns for the human rights of minorities in Kosovo - Amnesty International urged inter alia host countries not to end international protection for all minority refugees from Kosovo and ensure that refugees still in need of protection were not subject in any way to pressure or inducement to “voluntarily return”.

Amnesty International considered that the forcible return of members of minority groups to Kosovo would be a violation of the principle of non-refoulement and place minority individuals at risk. It follows from a “Memorandum of Understanding” between the Federal Minister of the Interior of Germany and the Special Representative of the Secretary-General of the United Nations for Kosovo of 31 March 2003 that approximately 33,000 members of ethnic minorities from Kosovo are required to leave Germany. It was agreed that certain members of specific ethnic minority groups were no longer in need of international protection and could therefore be returned to Kosovo, as from April 2003. In the first year Germany would return up to 1000 persons.

This figure would include members of the Turkish, Bosnian, Gorani and Torbesh minority communities, as well as Ashkaelia and Egyptian minorities. As to the latter two groups of minorities, they would be returned depending on the results of an individualised screening process performed by UNMIK. Members of the Serb and Roma communities would not be returned in 2003.