MURATOVIC v. DENMARK

Reclamantul, Sadeta Muratovic, născut în 1982, este etnie bosniacă și trăiește în Randers, Danemarca. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Lars Thousig Jensen, un avocat care practică în Viborg. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, părinții ei și doi frați au intrat în Danemarca la 20 noiembrie 2000 fără acte de călătorie/identificare și a solicitat azil în timp ce locuiau în satul Vitomirica din Kosovo, în iunie 1999, albanezii au fost supuși unui atac violent, care a inclus violul reclamantului. Reclamantul și familia ei au reușit să fugă în Muntenegru și în Danemarca. La 4 februarie 2002, autoritățile extraterestre (Udlændingestyrelsen) au refuzat să acorde azilului reclamantului, o decizie care a fost susținută la apel de către Consiliul de Refugiat (Flygtningenævnet) la 19 august 2002. Ambele cazuri au constatat că reclamantul a fost supus violului și violenței în iunie 1999, dar au constatat că atacul ar trebui văzut, nu atât de mult ca urmare a faptului că reclamantul este bosniac, dar în legătură cu situația în momentul respectiv în Kosovo. În acest sens, s-a reamintit că, în cadrul mandatului Organizației Națiunilor Unite, forța internațională Kosovo condusă de NATO, KFOR, fiind responsabilă de stabilirea și menținerea securității în Kosovo, la 12 iunie 1999, a intervenit în conflictul dintre forțele sârbe și albaneze kosovare, iar ulterior, pentru o perioadă scurtă, grupurile armate albaneze au preluat zone specifice. În plus, Consiliul pentru refugiați a declarat că în prezent situația generală de securitate în ceea ce privește bosniacii din Kosovo s-a îmbunătățit în conformitate, printre altele, cu documentul de poziție al UNHCR din aprilie 2002, nr. 309, și cu raportul UNHCR și OSCE privind minoritățile etnice, nr. 313. În sfârșit, deși constatarea a stabilit că reclamantul a fost afectat de evenimentele din iunie 1999 în detrimentul sănătății mentale, Consiliul nu a constatat că există un pericol concret că va fi supusă persecuției dacă se reîntoarce. Ea a fost ordonată să părăsească țara imediat. La 5 septembrie 2002, reclamantul a solicitat ca Ministerul Refugiatului, Imigrației și integrării (Ministerit for Flygtninge, Indvandrere og Integration) să-i acorde un permis de ședere fie din motive umanitare în temeiul articolului 9 b din Legea privind extraterestrii (Udlændingeloven) fie în alternativă din cauza unor circumstanțe extraordinare în temeiul articolului 9 c din Legea privind extraterestrii. În sprijinul acesteia, reclamantul a prezentat rapoarte medicale de la care se pare că a suferit, printre altele, dureri de cap. De asemenea, reclamantul a prezentat o declarație din 22 decembrie 2002 de către un psiholog, FBN, care a constatat că reclamantul suferă de tulburări de stres post-traumatice, depresie și tulburări de personalitate. Prin declarația din 14 ianuarie 2003, un alt psiholog, LK, a găsit reclamantul psihologic anxietate, tristă și neliniștită, și în mare nevoie de tratament datorită experiențelor ei traumatice de război. Prin decizia din 14 aprilie 2003, Ministerul Refugiaților, Imigrației și integrării a refuzat să acorde reclamantului un permis de reședință pentru motive umanitare, întrucât condițiile de acordare a acestuia în temeiul art. 9 b din Legea privind extraterestrii nu s-au îndeplinit, în special deoarece reclamantul nu a suferit de nicio boală fizică sau mentală gravă. În această privință, Ministerul a remarcat că tulburările post-traumatice, depresia și tulburarea personalității nu sunt considerate boli, care numai pot justifica acordarea unui permis de reședință pe motive umanitare. De asemenea, în ceea ce privește frica subjectivă de a se întoarce într-o țară de origine. Reclamantul a fost ordonat să părăsească țara fără întârziere. La 12 mai 2003, reclamantul a prezentat Curtea o declarație făcută de LK la 6 mai 2003, conform căreia, odată cu refuzul unui permis de ședere din motive umanitare, reclamantul a exprimat o idee puternică de sinucidere. Se pare că acest document nu a fost prezentat autorităților interne. Cererea reclamantului de permis de reședință în temeiul articolului 9 c din Legea privind extraterestrii a fost refuzată de către Autoritățile extraterestre la 4 iunie 2003. Nu a fost interzis niciun recurs împotriva acestei decizii cu Ministerul Refugiaților, Imigrației și integrării. Actul privind extraterestrii și Kosovars în Danemarca. Potrivit informațiilor furnizate de Guvern, în vara anului 1999 Danemarca a evacuat un total de 2.855 kosovari, care au fost selectate împreună cu UNHCR. Reclamantul în acest caz nu a fost printre acești evacuatori. Ea a intrat în Danemarca în noiembrie 2000. O „Lege de urgență Kosovo” din aprilie 1999 a creat baza juridică la nivel intern pentru primirea persoanelor strămutate din Kosovo cu necesitatea de protecție temporară. Actul a fost abrogat în 2000. În același timp, în Legea privind extratereștrii s-a introdus o dispoziție care introduce posibilitatea acordării unui permis de ședere persoanelor în dificultate din provincia kosovară a presupus că au nevoie de protecție temporară (în prezent secțiunea 9 e alineatul (1)). O condiție prealabilă pentru obținerea unui permis de ședere în temeiul prezentei dispoziții este faptul că persoana în cauză trebuie presupusă că are nevoie de protecție temporară în Danemarca și a deținut anterior un permis de ședere în temeiul „Legii de urgență Kosovo” sau a fost înregistrată ca un consultant în materie de azil înainte de 30 aprilie 1999. Evaluarea dacă reclamanții sunt eligibili pentru un permis de ședere în temeiul articolului 9 e alineatul (1) din Legea privind extratereștrii se efectuează pe baza recomandărilor UNHCR. Astfel, în conformitate cu recomandările UNHCR, este posibil să se elibereze permise de reședință în temeiul articolului 9 e alineatul (1) persoanelor - care au deținut anterior un permis de reședință în temeiul Actului de urgență din Kosovo sau care au solicitat azil înainte de 30 aprilie 1999 – și care pot fi trimitete la una dintre categoriile de „persoanele bolnave cronice ale căror condiții necesită intervenție medicală specializată de un tip care nu este încă disponibil în Kosovo”; „Persoanele cu boală psihică severă și cronică a căror condiții necesită intervenție medicală specializată nu sunt încă disponibile în Kosovo”; „Persoanele vârstnice care nu au nici rude sau nici altă formă de sprijin social în Kosovo”; și „Filii separati fără rude sau îngrijitori în Kosovo, și pentru care nu se constată că este în interesul cel mai bun de a reveni în Kosovo”. Cererea de permis de reședință în temeiul articolului 9 e alineatul (1) din Legea privind extratereștrii este stabilită în primul rând de autoritățile extratereștrii și, în al doilea rând de Ministerul Afacerilor privind refugiații, imigrația și integrarea. Reclamantul în acest caz nu este acoperit de art. 9 1 litera (e) din Legea extraterestră, deoarece nu a deținut niciodată un permis de ședere în temeiul „Legii de urgență Kosovo” și a intrat în Danemarca după 30 aprilie 1999. Cu toate acestea, ca și reclamanții de azil din alte țări, ea a avut posibilitatea de a solicita azil în temeiul articolului 7 din Legea privind extratereștrii, pentru un permis de ședere din motive umanitare în temeiul articolului 9 b din Lege sau pentru un permis de ședere din cauza unor circumstanțe extraordinare în temeiul articolului 9 c din Lege. Asilul este acordat extratereștrilor, care îndeplinesc condițiile Convenției de la Geneva. Solicitările de azil sunt determinate în primul rând de către autoritățile extratereștrii și în al doilea rând de către Consiliul Refugiat, care este un organism independent quasi judiciar care nu este supus nici unei instrucțiuni de la guvernul danez. Astfel, Ministerul Refugiaților, Imigrației și integrării nu are autoritatea de a decide cererile de azil. Recomandările UNHCR sunt incluse în materialul de fundal al autorităților de azil în legătură cu determinarea cazurilor concrete de azil. acordarea unui permis de ședere pe motive umanitare în temeiul articolului 9 b din lege este o decizie discrețională, care, potrivit practicii, poate fi acordată persoanelor care nu îndeplinesc condițiile Convenției de la Geneva, dar care suferă de boli fizice sau psihice foarte severe (cu excepția cazului în care există posibilitatea de a primi asistența medicală necesară în țara de origine a reclamantului). Cererea de permis de reședință pe motive umanitare cf. secțiunea 9 b alin. (1) sunt determinate de Ministerul Afacerilor pentru Refugiați, Imigrație și Integrare. Un permis de reședință poate fi acordat în temeiul articolului 9 c din Legea extraterestră pe o bază discrețională, dacă datorită circumstanțelor extraordinare, există motive solide pentru acordarea acestuia. Cererea de permis de reședință în temeiul prezentului articol din lege este determinată în primul rând de către autoritățile extraterestre și, în al doilea rând, de către Ministerul Afacerilor cu Refugiat, Immigrație și Integrare. În conformitate cu Legea privind extraterestrii, un extraterestre al cărui cerere de permis de reședință pentru Danemarca a fost refuzată trebuie să părăsească țara. În plus, în temeiul Actului este posibil să se ofere asistență financiară dacă persoana în cauză returnează fără întârziere nejustificată voluntară. În ceea ce privește returnarea forțată a străinilor din provincia Kosovo, UNMIK (Misiunea de administrație interioară a Națiunilor Unite în Kosovo) este partenerul relevant. În fiecare caz există un dialog strâns între Comisarul Național Danez al Poliției și UNMIK. În primul rând Comisarul Național Danez al Poliției notifică UNMIK în legătură cu întoarcerea în Kosovo a Kosovars a căror cereri de permis de reședință au fost refuzate în Danemarca. Aceste notificări indică momentul de plecare a persoanei din Kosovo și de intrare în Danemarca și de informare cu privire la deciziile luate de autoritățile daneze și la situația personală a persoanei, inclusiv orașul său de origine din Kosovo, limbile deținute de persoana respectivă și în cazul în care locuiesc membrii familiei sale. De asemenea, aceasta apare din notificarea în cazul în care persoana a fost expulzată din cauza infracțiunii. De asemenea, notificările se referă la statutul de sănătate al persoanei fizice. Această procedură de notificare a fost înființată pentru prima oară în cadrul unei reuniuni care s-a desfășurat în Kosovo din 24 până la 26 iulie 2000 între funcționarii Comisarului Național Danez al Poliției, autoritățile extraterestre și UNMIK. Procedura de notificare a fost confirmată și extinsă la o ședință din Kosovo la 22 ianuarie 2003 între o delegație de înalti oficiali din partea autorităților de imigrare și UNMIK, care a convenit că UNMIK va fi furnizată informații extinse, în special cu privire la statutul mental al lui Kosovars care nu sunt trimise în mod voluntar în Kosovo pentru a sprijini UNMIK în eforturile sale de rezolvare a sarcinii sale. Aceste informații vor fi disponibile UNMIK prin furnizarea unui raport privind statutul medical voluntar înainte de întoarcerea în Kosovo. Comisarul Național Daneză de Poliție a prezentat UNMIK o serie de Kosovo ale căror cereri de permis de reședință în Danemarca au fost refuzate pentru care au trebuit să părăsească Danemarca. În unele cazuri, UNMIK s-a opus reîntoarcerii persoanelor în cauză. În astfel de situații Comisarul Național Danez al Poliției a suspendat returnarea până la un anunț suplimentar. În acest caz, Comisarul Național Danez al Poliției nu a contactat încă UNMIK deoarece nu a fost încă planificată returnarea forțată a reclamantului. În mod normal, o întoarcere forțată durează destul de mult timp, nu mai puțin de două sau trei luni. Materiale internaționale relevante În ceea ce privește situația actuală de securitate în Kosovo, următoarele declarații/ constatări sunt de o relevanță deosebită: Secretarul General privind Misiunea interimar a Organizației Națiunilor Unite din Kosovo a declarat în raportul său din 14 aprilie 2003 privind activitățile UNMIK și evoluțiile din Kosovo, Serbia și Muntenegru, printre altele care, având în vedere continuarea violenței, hărțuirea și discriminarea cu care se confruntă minoritățile, a realizat restituirile sustenabile în Kosovo, a fost dificil, a consumat timp și a consumului de resurse; În raportul său din 26 iunie 2003, el a declarat, printre altele, că incidentele de violență și crimele împotriva minorităților au continuat să fie un motiv de îngrijorător în Kosovo; În raportul său din 15 octombrie 2003, el a declarat, printre altele, că, în ciuda unor incidente violente care implică victime sârbe din Kosovo, rata generală a continuat să se accelereze în perioada raportării. Peste 2.200 de persoane strămutate s-au întors până în acel an în zonele în care erau minoritare (inclusiv 1.016 sârbe kosovare, 693 romi/ Ashkaelia/Egyptieni, 242 bosniaci, 74 Gorani și 239 albanezi kosovari). Finanțarea preconizată de la mai mulți donatori majori a fost furnizată în Kosovo și lucrează la o serie de proiecte de returnare au început în mod serios, inclusiv returnarea sârbilor kosovari la Podgorce (rezona Gnjilane) și la Valea Zhupa (rezona Prizren) și la Roma/Ashkaelia/Egiptean în Magura (rezona Pristinia) și la orașul Pristina. Nivelul sporit de securitate în cadrul sârbilor kosovare și al altor comunități minoritare nu a dus la anularea niciunui proiect de returnare, dar a condus la numeroase amânări ale activităților de returnare, într-un stadiu în care astfel de întârzieri ar putea însemna că nu sunt posibile returnări până în primăvara următoare. De asemenea, s-a considerat probabil să aibă un efect de atenuare asupra returnării persoanelor. Cea de-a zecea evaluare a situației minorităților etnice din Kosovo din martie 2003, realizată în comun de OSCE și UNHCR, a declarat că minoritățile continuă să se confrunte cu diferite grade de hărțuire, intimidare și provocare, precum și cu libertatea limitată de circulație, și că, având în vedere situația generală descrisă în raport, modificările observate în perioada de raport nu au fost încă suficient de fundamentale pentru a concluziona că condițiile vor exista pentru returnarea la scară largă a minorităților etnice în viitor, subliniind necesitatea continuă de protecție internațională a membrilor comunităților etnice, în special sârbi Kosovo, Roma, Ashkaelia și Egipțienii; Cartea poziției UNHCR privind nevoile continue de protecție ale persoanelor din Kosovo din ianuarie 2003 a declarat că, în special, sârbii și romi Kosovo, dar și egienii trebuie să continue să beneficieze de protecție internațională în țările țările de azil. UNHCR a subliniat faptul că returnarea acestor minorități ar trebui să aibă loc pe o bază strict voluntară și să se bazeze pe decizii individuale deplin informate. Orice astfel de mișcări de returnare voluntară ar trebui coordonate în mod corespunzător, iar reintegrarea ar trebui susținută prin asistență pentru asigurarea sustenabilității. Sârbii kosovari, romi, Ashkaelia și persoanele sau familiile egipteane nu ar trebui să fie forțate sau induse să se întoarcă în Kosovo. Primul vicepreședinte al Comitetului consultativ pentru Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, recomandat în raportul său de misiune din martie 2003 „Roma se întoarce în Serbia și Muntenegru” pentru Consiliul Europei, printre altele că reclamantul/revenitorii romi de azil (din Europa de Vest), care au fugit din Kosovo, nu ar trebui să fie returnat în Kosovo dacă nu doresc să se întoarcă și acestea sunt recomandate de UNMIK și UNCHR că sunt în siguranță personală să se întoarcă la casele lor, și în raportul său din 29 aprilie 2003 – Serbia și Muntenegru (Kosovo) „președinții în casele noastre”: preocupările Amnesty International pentru drepturile umane ale minorităților din Kosovo – Amnesty International a cerut, printre altele, să nu pună capăt protecției internaționale tuturor refugiaților minoritarilor din Kosovo și să se asigure că refugiații care au nevoie încă de protecție nu au fost supune în niciun mod de presiune sau de „re” „revolt în mod activ”. Amnesty International a considerat că returnarea forzabilă a membrilor grupurilor minoritare în Kosovo ar fi o încălcare a principiului nerefuzării și ar pune în pericol persoanele minoritare. De la un „Memorandum de înțelegere” între Ministrul Federal al Internului Germaniei și Reprezentantul Special al Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite pentru Kosovo din 31 martie 2003, aproximativ 33 000 de membri ai minorităților etnice din Kosovo sunt obligați să părăsească Germania. S-a convenit că anumite membri ale grupurilor etnice minoritare nu mai au nevoie de protecție internațională și, prin urmare, ar putea fi reîntors în Kosovo, începând cu aprilie 2003. În primul an Germania va reveni la 1000 de persoane. Această cifră ar include membri ai comunităților minoritare turce, bosniace, gorani și torbesh, precum și ashkaelia și minorități egiptești. În ceea ce privește cele două grupuri de minorități, acestea vor fi returnate în funcție de rezultatele unui proces individualizat de screening realizat de UNMIK. Membrii comunităților sârbe și rome nu vor fi returnați în 2003.

The applicant, Sadeta Muratovic, born in 1982, is ethnic Bosnian and lives in Randers, Denmark. She is represented before the Court by Mr Lars Thousig Jensen, a lawyer practising in Viborg. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. The applicant, her parents and two siblings entered Denmark on 20 November 2000 without any travel/identification papers and requested asylum in that while they were living in the village Vitomirica in Kosovo in June 1999 Albanian men subjected them to a violent assault, which included rape of the applicant. The applicant and her family succeeded in fleeing to Montenegro and thereon to Denmark. On 4 February 2002 the Aliens Authorities (Udlændingestyrelsen) refused to grant the applicant asylum, a decision which was upheld on appeal by the Refugee Board (Flygtningenævnet) on 19 August 2002. Both instances found it established that the applicant had been subjected to rape and violence in June 1999, but found that the assault should be seen, not so much as a result of the applicant being Bosnian, but in connection with the situation at the relevant time in Kosovo. In this respect it was recalled that under the mandate of the United Nations, the NATO-led international Kosovo Force, KFOR, being responsible for establishing and maintaining security in Kosovo, on 12 June 1999 intervened in the conflict between Serbian and Kosovar Albanian forces, and that subsequent thereto, for a short while, Albanian armed groups took over specific areas. The Refugee Board stated in addition, that presently the general security situation as to Bosnians in Kosovo had improved according to inter alia UNHCR’s position paper of April 2002, background no. 309, and UNHCR’s and OSCE’s report on ethnic minorities, background no. 313. Finally, although finding it established that the applicant was affected by the events in June 1999 to the detriment of her mental health, the Board did not find that a concrete danger existed that she would be subjected to persecution if returned. She was ordered to leave the country immediately. On 5 September 2002 the applicant requested that the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs (Ministeriet for Flygtninge, Indvandrere og Integration) grant her a residence permit either on humanitarian grounds pursuant to section 9 b of the Aliens Act (Udlændingeloven) or in the alternative due to extraordinary circumstances pursuant to section 9 c of the Aliens Act. In support thereof the applicant submitted medical reports from which it appeared that she suffered inter alia of headache. Also, the applicant submitted a statement of 22 December 2002 by a psychologist, FBN, who found that the applicant was suffering from Post Traumatic Stress Disorder, depression and personality disorder. By statement of 14 January 2003 another psychologist, LK, found the applicant psychological anguished, sad, and restless, and in great need of treatment due to her traumatic war-experiences. By decision of 14 April 2003 the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs refused to grant the applicant a residence permit on humanitarian grounds, since the conditions for granting such under section 9 b of the Aliens Act was not fulfilled, notably since the applicant did not suffer from any serious physical or mental illness. The Ministry noted in that connection that Post Traumatic Stress Disorder, depression and personality disorder were not considered to be illnesses, which alone could justify the granting of a residence permit on humanitarian grounds. Likewise, as regards subjective fear of returning to ones country of origin. The applicant was ordered to leave the country without delay. On 12 May 2003 the applicant submitted to the Court a statement made by LK on 6 May 2003, according to which subsequent to being refused a residence permit on humanitarian grounds the applicant had expressed strong thoughts of suicide. It appears that this document has not been submitted to the domestic authorities. The applicant’s application for a residence permit pursuant to section 9 c of the Aliens Act was refused by the Aliens Authorities on 4 June 2003. No appeal was lodged against this decision with the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs. The Aliens Act and Kosovars in Denmark. According to information provided by the Government, in the summer of 1999 Denmark evacuated a total of 2,855 Kosovars, which were selected together with UNHCR. The applicant in the present case was not among those evacuees. She entered Denmark herself in November 2000. A “Kosovo Emergency Act” of April 1999 created the legal basis at domestic level for receiving displaced persons from Kosovo with a need for temporary protection. The Act was repealed in 2000. At the same time a provision was inserted in the Aliens Act introducing the possibility of granting a residence permit to distressed persons from the Kosovo Province assumed to need temporary protection (now section 9 e (1)). A precondition for obtaining a residence permit under this provision is that the person in question must be assumed to need temporary protection in Denmark and formerly held a residence permit pursuant to the “Kosovo Emergency Act” or has been registered as an asylum-seeker before 30 April 1999. The assessment whether applicants are eligible for a residence permit under section 9 e (1) of the Aliens Act is made on the basis of UNHCR recommendations. Thus, in accordance with the UNHCR recommendations it is possible to issue residence permits under section 9 e (1) to persons - who formerly held a residence permit under the Kosovo Emergency Act or who applied for asylum before 30 April 1999 – and who can be referred to one of the categories of “chronically ill persons whose conditions requires specialised medical intervention of a type not yet available in Kosovo”; “Persons with severe and chronic mental illness whose conditions requires specialised medical intervention of a type not yet available in Kosovo”; “Severely handicapped persons (including their caregivers) whose wellbeing depends on a specialised support system not yet available in Kosovo”; “Unaccompanied elderly persons who have no relatives or any other form of societal support in Kosovo”; and “ Separated children without relatives or caregivers in Kosovo, and for whom it is found not to be in the best interest to return to Kosovo”. App1ications for a residence permit under section 9 e (1) of the Aliens Act are determined in the first instance by the Aliens Authorities and in the second instance by the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs. The applicant in the present case is not covered by section 9 1 (e) of the Aliens Act because she never held a residence permit under the “Kosovo Emergency Act” and she entered Denmark after 30 April 1999. However - like asylum-seekers from other countries – she had the possibility of applying for asylum pursuant to section 7 of the Aliens Act, for a residence permit on humanitarian grounds pursuant to section 9 b of the Act, or for a residence permit due to extraordinary circumstances pursuant to section 9 c of the Act. Asylum is granted to aliens, who satisfy the conditions of the Geneva Convention. Applications for asylum are determined in the first instance by the Aliens Authorities and in the second instance by the Refugee Board, which is an independent quasi-judicial body that is not subject to any instructions from the Danish Government. Thus, the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs has no authority to decide applications for asylum. UNHCR Recommendations are included in the background material of the asylum authorities in connection with the determination of concrete asylum cases. The granting of a residence permit on humanitarian grounds pursuant to section 9 b of the Act is a discretionary decision, which according to practice may be granted to persons who do not satisfy the conditions of the Geneva Convention, but who is suffering from very severe physical or mental illness (unless the possibility of receiving the requisite medical assistance exists in the applicant’s country of origin). Applications for a residence permit on humanitarian grounds cf. section 9 b (1) are determined by the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs. A residence permit may be granted pursuant to section 9 c of the Aliens Act on a discretionary basis, if due to extraordinary circumstances, there are strong grounds for granting such. App1ications for a residence permit under this section of the Act are determined in the first instance by the Aliens Authorities and in the second instance by the Ministry of Refugee, Immigration and Integration Affairs. According to the Aliens Act an alien whose application for a residence permit for Denmark has been refused must leave the country. Furthermore, under the Act it is possible to provide financial assistance if the person in question returns without undue delay voluntary. In connection with the forced return of aliens from the Kosovo Province, UNMIK (United Nations Interim Administration Mission in Kosovo) is the relevant partner. In every case there is a close dialogue between the Danish National Commissioner of Police and UNMIK. Firstly the Danish National Commissioner of Police notifies UNMIK about the return to Kosovo of Kosovars whose applications for a residence permit in Denmark have been refused. Such notifications state the time of the individual’s departure from Kosovo and entry into Denmark and inform of decisions made by the Danish authorities and the individual’s personal situation, including his or her home town in Kosovo, the languages mastered by the individual and where his or her family members are staying. It also appears from the notification if the individual has been expelled due to crime. The notifications also state particulars on the individual’s health status. This notification procedure was first established at a meeting held in Kosovo from 24 to 26 July 2000 between officials of the Danish National Commissioner of Police, the Aliens Authorities and UNMIK. The notification procedure was confirmed and expanded at a meeting in Kosovo on 22 January 2003 between a delegation of high officials from the immigration authorities and UNMIK, who agreed that UNMIK will be provided with extended information, especially concerning the mental status of Kosovars who are non-voluntarily sent back to Kosovo in order to support UNMIK in its efforts to solve its task. Such information will be available to UNMIK by offering the Kosovars in question a voluntary medical status report prior to the return to Kosovo. The Danish National Commissioner of Police has presented to UNMIK a number of Kosovars whose applications for a residence permit in Denmark have been refused for which reason they have had to leave Denmark. In some cases UNMIK objected to the return of the persons in question. In such situations the Danish National Commissioner of Police has suspended the return until further notice. In the present case, the Danish National Commissioner of Police has not yet contacted UNMIK because the forced return of the applicant has not been planned yet. Normally a forced return takes quite some time, not less than two or three months. Relevant international materials With regard to the current security situation in Kosovo, the following statements/ findings are of particular relevance: The Secretary General on the United Nations Interim Administration Mission in Kosovo stated in his report of 14 April 2003 covering the activities of UNMIK and the developments in Kosovo, Serbia, and Montenegro among other things that given the continued violence, harassment and discrimination faced by minorities, achieving sustainable minority returns to Kosovo was difficult, time-consuming and resource-intensive; In his report of 26 June 2003 he stated inter alia that incidents of violence and crimes against minorities continued to be a cause for concern within Kosovo; In his report of 15 October 2003 he stated inter alia that despite setbacks resulting from recent violent incidents involving Kosovo Serb victims, the overall rate of returns continued to accelerate during the reporting period. Over 2,200 displaced persons had returned so far that year to areas where they were a minority (including 1,016 Kosovo Serb, 693 Roma/ Ashkaelia /Egyptians, 242 Bosnians, 74 Gorani and 239 Kosovo Albanians). Funding expected from several major donors had been provided in Kosovo and work on a number of returns projects had begun in earnest, including the return of Kosovo Serbs to Podgorce (Gnjilane region) and Zhupa Valley (Prizren region), and Roma/ Ashkaelia/Egyptian returns to Magura (Pristinia region) and Pristina town. The heightened level of security within the Kosovo Serb and other minority communities had not resulted in the cancelling of any returns project, but it had led to numerous postponements of returns activities, at a stage in the season where such delays may mean that returns are not possible until next spring. It was also considered likely to have a dampening effect on individuals’ return. The Tenth Assessment of the Situation of Ethnic Minorities in Kosovo of March 2003, conducted jointly by OSCE and the UNHCR, stated that minorities continue to face varying degrees of harassment, intimidation and provocation, as well as limited freedom of movement, and that considering the overall situation described in the report, the changes noted during the reporting period were not yet fundamental enough to conclude that conditions would exist for large scale return of ethnic minorities in the near future, underscoring the continuing need for international protection for members of ethnic communities, in particular Kosovo Serbs, Roma, Ashkaelia and Egyptians; The UNHCR Position Paper on the continued Protection Needs of individuals from Kosovo of January 2003 stated that especially Kosovo Serbs and Roma, but also Ashkaelia and Egyptians should continue to benefit from international protection in countries of asylum. UNHCR stressed that return of these minorities should take place on a strictly voluntary basis and be based on fully informed individual decisions. Any such voluntary return movements should be properly coordinated, and re-integration should be supported through assistance to ensure sustainability. Kosovo Serb, Roma, Ashkaelia and Egyptian individuals or families should not be forced or induced to return to Kosovo. The First Vice-President of the Advisory Committee on the Framework Convention for the Protection of National Minorities, recommended in his mission report of March 2003 “Roma Returns to Serbia and Montenegro” for the Council of Europe, inter alia that Roma asylum seeker/returnees (from Western Europe), who fled Kosovo, should not be returned to Kosovo unless they wish to return and they are advised by UNMIK and UNCHR that it is safe for them personally to return to their homes, and In its report of 29 April 2003 - Serbia and Montenegro (Kosovo) “Prisoners in our own homes”: Amnesty International’s concerns for the human rights of minorities in Kosovo - Amnesty International urged inter alia host countries not to end international protection for all minority refugees from Kosovo and ensure that refugees still in need of protection were not subject in any way to pressure or inducement to “voluntarily return”. Amnesty International considered that the forcible return of members of minority groups to Kosovo would be a violation of the principle of non-refoulement and place minority individuals at risk. It follows from a “Memorandum of Understanding” between the Federal Minister of the Interior of Germany and the Special Representative of the Secretary-General of the United Nations for Kosovo of 31 March 2003 that approximately 33,000 members of ethnic minorities from Kosovo are required to leave Germany. It was agreed that certain members of specific ethnic minority groups were no longer in need of international protection and could therefore be returned to Kosovo, as from April 2003. In the first year Germany would return up to 1000 persons. This figure would include members of the Turkish, Bosnian, Gorani and Torbesh minority communities, as well as Ashkaelia and Egyptian minorities. As to the latter two groups of minorities, they would be returned depending on the results of an individualised screening process performed by UNMIK. Members of the Serb and Roma communities would not be returned in 2003.