SINANOVIĆ v. SERBIA

Publicat la 28 august 2023 CUARTA SECȚIUNE Cererea nr. 44957/17 Nafija SINANOVI în fața Serbiei depusă la 12 iunie 2017 a comunicat la 7 iulie 2023 OBIECTUL CAUZEI Terenul aparținând predecesorului indirect al reclamantului, situat în centrul Novi Pazar, a fost expropriat pentru a reglementa fluxul unui râu local. Nu s-a acordat nicio compensație. Întrucât o parte din acest teren nu a fost utilizată în cele din urmă în scopul prevăzut, în 2004 și în conformitate cu legislația relevantă, soțul reclamantului, în calitate de fiu al predecesorului, a solicitat anularea expropriației și a repoziției terenului. În urma decesului său, reclamantul, în calitate de moștenitor legal al soțului său, a continuat cu aceste proceduri.

După mai multe remiteri, cererea a fost respinsă în 2012. Autoritățile administrative și judiciare naționale au susținut, în special, că repoziția nu ar fi putut fi acordată decât în cazul în care ar fi existat o divizie prealabilă a terenului contestat, prin care fiecare noul complot ar fi fost identificat și delineat în mod clar. Cu toate acestea, acest lucru nu a avut loc la 24. Noiembrie 2016 Curtea Constituțională a susținut hotărârile autorităților respective. După încheierea procedurii administrative și judiciare, municipiul Novi Pazar a solicitat diviziunea terenurilor în cauză și, după ce a obținut-o, a vândut parcela unei terțe părți (o societate privată). 1 și art. 13 din Convenție, reclamantul se plâng că, hotărând așa cum au făcut, autoritățile interne i-au pus o povară individuală excesivă pe care nu o putea îndeplini.

În special, pentru a diviza terenurile în cauză înainte de o repoziție, având în vedere că, în conformitate cu interpretarea oficială a legislației relevante, această divizie ar fi putut fi efectuată numai la cererea actualului proprietar/utilizator al terenului, adică municipalitatea Novi Pazar, nu a reclamantului personal. În orice caz, reclamantul susține că legislația internă relevantă nu a conținut o dispoziție specifică în acest sens. [GC], nr. 44912/98, § 35, CEDH 2004 IX)? 2. Dacă este cazul, s-a constatat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1? În special, s-a încalcat dreptul reclamantului la bucuria pașnică a bunurilor sale în sensul acestei dispoziții (a se vedea Kececioğlu și alții c. Turcia, nr. 37546/02, §§ 26-28, 8 aprilie 2008, și Karaman c. Turcia , nr. 6489/03, §§ 29-34, 15 ianuarie 2008)? 3. Are reclamantul la dispoziția ei un remediu intern eficient pentru plângerea sa în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, conform art. 13 din Convenție?

Published on 28 August 2023

FOURTH SECTION

Application no. 44957/17 Nafija SINANOVIĆ against Serbia lodged on 12 June 2017 communicated on 7 July 2023

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The land belonging to the applicant’s indirect predecessor, located in the centre of Novi Pazar, was expropriated in order to regulate the flow of a local river. No compensation was awarded. Since a part of this land had ultimately not been used for the intended purpose, in 2004 and in accordance with the relevant legislation, the applicant’s husband, as the predecessor’s son, requested the annulment of the expropriation and the land’s repossession. Following his death, the applicant, as her husband’s legal heir, continued with those proceedings. After several remittals, the request was dismissed in 2012. The national administrative and judicial authorities held, in particular, that the repossession could only be granted if there had been a prior division of the contested land whereby each new plot would have been clearly identified and delineated.

This, however, had not taken place. On 24 November 2016 the Constitutional Court upheld the decisions of the said authorities. Following the conclusion of the administrative and judicial proceedings, the Municipality of Novi Pazar requested the division of the land in question and, having obtained it, sold the plot to a third party (a private company). Relying on Article 1 of Protocol No. 1 and Article 13 of the Convention, the applicant complains that by deciding as they did the domestic authorities placed an excessive individual burden on her which she could not have fulfilled. Specifically, to have the land in question divided prior to a repossession, given that, according to the official interpretation of the relevant legislation, this division could only have been carried out at the request of the land’s current owner/user, i.e.

the Municipality of Novi Pazar, not the applicant personally. In any event, the applicant maintains that the relevant domestic law did not contain a specific provision to this effect.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Did the applicant have a property right/possession or a sufficiently established legitimate expectation of such within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention (see, mutatis mutandis , Kopecký v. Slovakia [GC], no. 44912/98, § 35, ECHR 2004 IX)? 2. If so, has there been a violation of Article 1 of Protocol No. 1? In particular, did the domestic authorities’ dismissal of the request for repossession violate the applicant’s right to the peaceful enjoyment of her possessions within the meaning of this provision (see Keçecioğlu and Others v. Turkey, no. 37546/02, §§ 26-28, 8 April 2008, and Karaman v. Turkey , no. 6489/03, §§ 29-34, 15 January 2008)? 3. Did the applicant have at her disposal an effective domestic remedy for her complaint under Article 1 of Protocol No. 1, as required by Article 13 of the Convention?