Filipovic împotriva Serbiei

DECIZIE A SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 37852/06, de către Milena FILIPOVI împotrivă Serbiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 5 iulie 2011 în calitate de comitet compus din: András Sajó, președinte, Dragoljub Popović, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători și Françoise Elens-Passos, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 septembrie 2006, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Milena Filipović, este un național sârb născut în 1952 și locuiește în Orljane. A fost reprezentată în fața Curții de către dl S. Urić, avocat practicant în Niš. Guvernul sârb (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić La 11 aprilie 1997, Curtea Municipală din Niš a emis o hotărâre care a ordonat societății M. să transfere la posesia reclamantului anumite proprietăți imobiliare, să efectueze anumite reparații la proprietatea în cauză și să-i plătească o anumită sumă de daune.

La 17 iulie 1998, Curtea Municipală a ordonat executarea hotărârii din 11 aprilie 1997. În urma ordinului de executare, debitorul a transferat în posesia reclamantului proprietatea imobiliară în cauză și a început să plătească valoarea daunelor, aparent în tranșe. Cu toate acestea, se pare că debitorul nu a transferat la reclamant documentele necesare pentru înregistrarea ei ca proprietar în registrul de terenuri. În temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plângut de faptul că partea contestată nu a aplicat hotărârea din 11 aprilie 1997. Prin scrisoarea din 24 ianuarie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea.

Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei este pregătit să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și să ofere reclamantului, dna Milena Filipović, suma de 5,400 EUR în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 37852/06 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă prejudiciile morale, precum și costurile, se plătește în dinar fără impozite care pot fi aplicabile și unui cont [especificat] de către solicitant. Suma se plătește în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii Curții.

Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la aducerea prezentei cereri.” Într-o scrisoare din 16 martie și 18 martie 2011 avocatul reclamantului și, respectiv, reclamantul, au exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabilă. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Serbiei, practica sa privind plângerile referitoare la dreptul de a avea o decizie finală pusă în aplicare (a se vedea, de exemplu, Hornsby c. Grecia , hotărârea din 19 martie 1997, Raporturile 1997-II, p. 511, § 41; Burdov c. Rusia , nr. 59498/00, ECHR 2002-III; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 octombrie 2007). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.

Françoise Elens-Pasos András Sajó Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION Application no. 37852/06 by Milena FILIPOVIĆ against Serbia The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 5 July 2011 as a Committee composed of: András Sajó, President, Dragoljub Popović, Paulo Pinto de Albuquerque, judges, and Françoise Elens-Passos, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 8 September 2006, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Milena Filipović, is a Serbian national who was born in 1952 and lives in Orljane. She was represented before the Court by Mr S. Đurić, a lawyer practising in Niš. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr S. Carić The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarized as follows.

On 11 April 1997 the Municipal Court in Niš issued a judgment ordering the company M. to transfer to the applicant’s possession certain real property, to perform certain repairs to the property at question, and to pay her a certain amount of damages. On 17 July 1998 the Municipal Court ordered enforcement of judgment of 11 April 1997. Following the enforcement order, the debtor transferred into the applicant’s possession the real property in question, and started paying the amount of damages, apparently in instalments. However, it would appear that the debtor has failed to transfer to the applicant the documents necessary for her registration as an owner in the land registry.

THE LAW Under Article 6 § 1 of the Convention the applicant complained about the failure of the respondent Party to enforce the judgment of 11 April 1997. By letter dated 24 January 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “I declare that the Government of the Republic of Serbia is ready to accept that there had been a violation of the applicant’s right under Article 6 paragraph 1 of the Convention and offer to pay to the applicant, Ms Milena Filipović, the amount of EUR 5,400 in respect of the application registered under no. 37852/06 before the European Court of Human Rights.

This sum, which covers non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value free of any taxes that may be applicable and to an account [specified] by the applicant. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the decision of the Court. This payment will constitute the final resolution of the case. The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.” In a letter of 16 March and 18 March 2011 the applicant’s attorney and the applicant herself, respectively, expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Serbia, its practice concerning complaints about the one’s right to have a final decision enforced (see, for example, Hornsby v. Greece , judgment of 19 March 1997, Reports 1997-II, p. 511, § 41; Burdov v. Russia , no. 59498/00, ECHR 2002-III; Ilić v. Serbia , no. 30132/04, 9 October 2007). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Françoise Elens-Passos András Sajó Deputy Registrar President